Se afișează postările cu eticheta politică externă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politică externă. Afișați toate postările

joi, 8 aprilie 2021

Războiul mondial din Ucraina (I) - Politica SUA: minciună, înşelătorie, ură, agresiune, moarte

 Pași către construcția europeană a Ministerului Adevărului | R3media

(Nu am pus titlul acestui serial sub semnul întrebării pentru că, după cum vom vedea, înainte de a ajunge să fie - Doamne fereşte! - un război mondial militar convenţional, el este un război mondial politic, informaţional, hibrid.)

  •  

După cum aleargă accelerat evenimentele în lume şi în jurul nostru, e  posibil, mai posibil decât oricând în ultimii 75 de ani, ca, în scurt timp, să avem alături de noi un război important, care să aspire şi România în focul său distructiv şi, pe o anumită dezvoltare, să devină o conflagraţie regională, dacă nu chiar europeană/mondială. 

Mă refer, desigur, la conflict (aparent) ucraineano-rusesc, ca focar din care să pornească un pârjol nimicitor pentru întreaga lume. Evenimentele, semnele sunt multe şi la ele mă voi referi în episoade viitoare. Înainte de acestea e cazul să vorbim puţin despre părţile beligerante.

Am spus conflict Ucraina-Rusia, dar, în realitate, este vorba despre un război mult mai important între mafia globalistă din Occidentul, odată democratic şi prosper, azi adâncindu-se într-o dictatură socialistă şi chiar comunistă, având ca lider de teren şi un braţ înarmat SUA (celălalt fiind NATO), şi statele încă scăpate de sub controlul ei; între ţunamiul anti-creştinismului, deznaţionalizării,  anihilării identităţilor, lipsirii de suveranitate, impunerii unui stat dictatorial global, o monarhie sclavagistă mafiotă, şi o lume, clar imperfectă, ca tot ceea ce e uman, dar care are dreptul să-şi caute şi găsească singură calea. Desigur, vorbim despre mult mai multe decât Rusia, care trebuie supusă, adusă la ordinea globalistă şi exploatată, aflată pe o evoluţie inversă: de la dictatura comunistă către o societate democratică, cu multe lipsuri încă, dar cu un sens bine definit şi cu realizări importante.

În această ecuaţie a unei încleştări pe viaţă şi pe moarte - posibil chiar distrugerea întregii civilizaţii - Ucraina nu este decât un pion folositor împotriva Rusiei. Ca să nu mai vorbim că, şi de aici şi fragilitatea ei şi posibilitatea de a deveni o uneală a morţii, în realitate Ucraina nici nu există ca naţiune, ca stat definit de o istorie şi un popor. Ucraina este o o monstruoasă ficţiune statală, produs al unei alte etape a aceluiaşi proces globalizator de construire a unei noi ordini mondiale.

De aceea, înainte de a mă referi la ceea ce se întâmplă la nivel politic, diplomatic şi militar în taberele beligerante şi în jurul şi în republicile est-ucraineene şi Crimeea, am să încerc o scurtă definire a politicii americane şi apoi, în următoarele episoade, o descriere istorică a teritoriului şi populaţiilor care poartă astăzi numele impropriu de Ucraina.

  •  

Câteva caracteristici ale politicii externe americane.

Pentru a evita alte neînţelegri şi a lămuri mai bine care este subiectul ce ne interesează în această analiză, voi mai face un ocol pentru o scurtă radiografie a politicii externe americane, care, de la dobândirea independenţei şi până astăzi, cu excepţia cumpărării unor teritorii, a rămas  aceeaşi : impunerea prin forţă.

O primă caracteristică a politicii americane este minciuna. Atunci când e vorba de interesele americane (vorbind despre interesele americane vorbim de fapt despre intersele celor care conduc în realitate statul şi politica acestuia) morala, etica, adevărul nu mai au loc. Nicio minciună, oricât de mizerabilă, ticăloasă şi criminală nu e prea mare sau de prisos; nicio însenare care poate aduce beneficii nu e lăsată neactivată. Minciuna cu feţele sale  propaganda, dezinformarea, înşelătoria, mistificarea, manipularea, prefăcătoria sunt ingredientele realităţii politice americane în exterior (dar şi, după cum voi arăta, în interior).

Nicio lovitură de stat pe care SUA au orchestrat-o sau sprijinit-o, nicio represiune pe care au alimentat-o, nicio intervenţie, niciun război pe care l-au pornit nu a avut nici cea mai mică legătură cu motivele invocate.  Întreaga realitate oficială a politicii externe americane este contrafăcută în proporţie de 1000 la sută.

O a doua caracteristică a politicii externe americane este lipsa oricărei dimensiuni umane, a oricărei consideraţii pentru, pe de o parte, oameni, popoare, state, pe de alta, pentru democraţie, drepturile omului, dreptate, corectitudine, justiţie, echitate, acestea din urmă devenind doar elemente de retorică golite de conţinut, folosite pentru a justifica atingerea intereselor foarte concrete de dominaţie şi exploatare.

A treia caracteristică este uni-dimensionalitatea ei militară. SUA nu au fost şi nu sunt interesate în abordarea diplomatică, în discuţii şi negocieri reale, în luarea în considerare a existenţei unui interlocutor  cu opiniile, cerinţele, interesele sale. Ceea ce contează este numai interesul american care poate fi cel mai bine pus în practică prin puterea militară, adică prin ameninţare, teamă, agresiune mascată sau făţişă. De aici şi calitatea deosebit de slabă a diplomaţilor americani, compensată cu proceduri bine stabilite în laboratoarele CIA sau ale Departamentului de Stat, cu aroganţă, lipsă de maniere şi de bun simţ. Nu reamintesc aici decât episodul, care cumulează toate elementele din fraza anterioară, în care ambasadorul Klemm s-a pozat cu steagul ţinutului secuiesc.

O a patra caracteristică este ura: stimularea, alimentarea, amplificarea până la paroxism a urii; a urii împotriva personajelor sau popoarelor care trebuie supuse, pedepsite, decimate, masacrate; ura dintre diversele componente etnice, sociale, religioase etc ale unei societăţi, ale unui stat, ale unei regiuni. O ură care devorează, dizolvă, distruge totul în calea ei, mai corozivă decât orice produs chimic, care nu se stinge nici după zeci de ani, care trezeşte în oameni părţi atât de rele, atât de crude şi iraţionale, încât aceşti devin neoameni, duşmani ai oamenilor, exterminatori ai acestora.

În concluzie, America funcţionează ca un organism uriaş care, pentru a-şi potoli foamea, dacă victima nu se predă de bună voie pentru a fi parazitată până la anihilare, prinde,  rupe, ucide şi îşi devorează prada cu forţa.

Acest tip de politică este desprinsă direct din lumea anti-utopiei lui Orwell, 1984, în care Ministerul adevărului produce minciuni, Ministerul iubirii torturează oamenii, Ministerul păcii produce războaie; le-am putea adăuga Ministerul vieţii, care se ocupă de omorârea oamenilor pe ansamblu.  Din păcate, din câte se vede, avertismentul lui, sau al lui Huxley (The Brave New World), nu ne-a fost de folos.

Există sute de cărţi scrise de autori americani care, atât dinspre stânga cât şi dinspre dreapta, evidenţiază caracteristicile de mai sus ale politicii externe americane. Există mii de analize, articole pe această temă şi altele care vorbesc zilnic despre faptul şi în politica internă se întâmplă aceleaşi lucruri. Şi dacă cu propriul popor procedează astfel, nu mai e loc de nicio îndoială că, cel puţin, la fel se poartă cu alte popoare.

Politica Minciunii este prima carte care arată cum minciunile şi înşelătoriile guvernului, ascunderea oficială a adevărului şi folosirea greşită a puterii au dus la eroziune încrederii poporului în guvernanţii săi – poate singura cea mai importantă dezvoltare în America anilor din urmă. – din recenzia cărţii The Politics of Lying: Government Deception, Secrecy, and Power scrisă de David Wise în… 1973 (!).

În peisajul politic american curent, adevărul nu este numai denaturat sau falsificat; el este batjocorit pe faţă…. Minciuna ca bun simţ şi înşelătoria ca politică obişnuită formează un cuplu care goleşte politica şi autoritatea de orice substanţă şi alimentează un stat corporatist şi o cultură militarizată în care temele discernământului, consideraţiei, moralităţii şi compasiunii par să dispară din perspectiva publică… Dincolo de dezinformare şi de prefăcătorie, politica minciunii şi cultura înşelătoriei susţin şi amplifică retorica fricii pentru a manipula publicul într-o stare de dependenţă politică servilă şi sprijin ideologic necondiţionat. (Henry A. Giroux – The Politics of Lying and the Culture of Deceit in Obama’s America: The Rule of Damaged Politics)

Politica minciunii merge mână în mână cu cea  a urii, prima fiind folosită pentru iniţierea şi combustia celeilalte. Iar rezultatul combinaţiei este moartea, distrugerea, jaful. Toate acestea au fost pe larg aplicate în Iugoslavia, apoi în Irak, Siria, Libia şi Ucraina, locul care ne interesează şi la care vrem să ajungem cu analiza. 

Va urma.

miercuri, 17 februarie 2016

România fiica ploii, sau politica externă zero a Bucureştiului



Lumea se mişcă mult mai repde decât în urmă cu doar câteva luni. Un subiect tabu – tabu pentru că fusese îngropat sub deciziile cel puţin „exotice”, dacă nu totalitare de-a dreptul, ale guvernelor occidentale – iese la suprafaţă cu tot mai mare viteză. Pericolul dispariţiei civilizaţiei europene – şi, pe un termen uşor mai lung, şi a prelungirii sale nord-americane - a trecut de site-urile şi blogurile antisistem ale dreptei şi de mass-media independentă şi a juns în discuţia publică de la toate nivelurile. Astăzi despre acest pericol vorbesc şi Putin şi John Kerry.
Sub presiunea clocotului populaţiei, Franţa, ca o găină lăsată de socialişti fără pene în pragul iernii, zice Pas! Şi o lasă pe Merkel cu fustele ridicate de curentul de opinie ostil pe care l-a declanşat în Germania, unde până şi turcii cu vechime şi integraţi în mod real ameninţă că vor vota Alternativa pentru Germania.
Acest pericol nu mai este o fantezie a unor rasişti, xenofobi, fascişti cum erau (şi sunt încă copios) catalogaţi cei care critică orientarea UE şi a elitelor occidentale de stimulare a unei migraţii masive către Europa (iar Obama şi Trudeau cu ai lor către SUA şi Canada). Este o realitate acceptată tot mai mult, chiar la nivelul oficial.
Turcia şantajează Europa pentru a obţine 4 miliarde de euro, iar Germania, în loc să se ocupe de Europa, o susţine complice. Cu banii în buzunar, Erdogan lasă refugiaţii să se scurgă în continuare către continent, la fel cum se face că se luptă cu ISIS (de la care cumpără petrol cu zecile de mii de tiruri şi pe ai cărui jihadişti îi lasă să treacă cu autobuzele prin fosta frontieră cu Siria pentru a ajunge ca refugiaţi în Europa) şi îi bombardează pe kurzi. Arabia Saudită, răsfăţatul ajutoarelor militare americane, şi principala finanţatoare a salafismului, vrea să devină suprema autoritate a suniţilor, şi se pregăteşte să atace Siria împreună cu Turcia. Care vrea să aibă petrolul sirian şi să evite formarea unui stat kurd în Siria. Alte miliarde de euro se duc către statele din nordul Africii, singurul rezultat fiind o amplificare a islamului radical.
În faţa spectacolului înspăimântător al unei Uniuni Europene care a silit statele membre cu frontiere către lumea din afară să bage zeci de miliarde de euro în securizarea spaţiului Schengen (numai la noi au fost 1,5), dar care pare paralizată în faţa migraţiei de masă, ţările central şi est-europene s-au decis să-şi ia singure soarta în mâini, sfidând chiar apelurile Bruxelului şi Berlinului. În fata unui pericol de invazie musulmană, similar cu cel de acum câteva sute de ani ca posibile rezultate, dar diferit ca mod de implementare de acela, statele din regiune se unesc. Apare astfel o primă formă concretă, viabilă de solidaritate europeană extinsă.
Ieri, la Praga, s-au întâlnit liderii Cehiei, Ungariei, Slovaciei şi Poloniei, cunoscute şi ca ţările Vişegrad (după tratatul dintre ele semnat acum 25 de ani) într-o reuniune extraordinară pentru a decide împreună asupra modalităţilor de preîntâmpinare a invaziei migratorilor şi de aşezare a acestora în această zonă. La întâlnire au participat şi primul ministru bulgar şi preşedintele Macedoniei.
Primul ministru ceh, Bohuslav Sobotka a declarat că sumitul extraordinar Visegrad 4 are ca scop promovarea unor politici şi luarea unor măsuri care să asigure statele din Balcani că nu vor rămâne singure în faţa milioanelor de migratori în cazul în care strategia de cooperare a UE cu Turcia nu dă rezultate. Germania şi Austria au anunţat măsuri de blocare a frontierelor, măsuri asemănătoare intenţionează să aplice, sau au aplicat deja statele nordice, Franţa vorbeşte despre reluarea controalelor la graniţe, iar Grecia, lăsată singură în faţa tsunamiului migrator nu poate face faţă. De aceea cei 4 au decis să ajute Bulgaria şi Macedonia să-şi întărească frontierele cu Grecia, contribuind la construcţiile militare de apărare dar şi cu forţe de poliţie. Primul ministru a mai spus că acest sumit se adresează şi Serbiei, Croaţiei şi Sloveniei cu asigurarea că nu vor rămâne singure, discuţiile urmând să continue între întâlnirile la vârf. Nimic despre România. E adevărat, nici România nu s-a prea „băgat în seamă”. Atunci de ce să o bage alţii.
Cei şase şi-au reafirmat sprijinul pentru o UE unită şi pentru planul acesteia discutat cu Turcia, dar au spus şi că este necesar un plan B.
Dincolo de declaraţiile linilştitoare cuprinse în declaraţia de final, este clar că UE nu mai oferă garanţiile necesare şi deci nici liniştea privind un viitor comun (de prosperitate ce să mai zicem), că mai-marii europeni sunt atenţi doar la nevoile şi problemele lor, că nu există o solidaritate europeană reală. De exemplu, costurile Greciei şi ale Macedoniei în această criză sunt mult mai mari decât ale unor state puternice din Vest, iar economiile lor sunt mult mai şubrede. Apoi există o teamă reală, şi foarte bine argumentată de fapte, că libera circulaţie europeană se va închide pe aliniamentul Austria, Germania ceea ce ar însemna o blocare de facto a migratorilor în spetele ei, adică în statele central şi est-europene. Mai jos, Italia are ea însăşi probleme destul de serioase cu migratorii.
Este clar că asistăm la o reconfigurare a Europei, că solidarităţile şi alianţele se reconstruiesc după imperativele zilei, nu după fanteziile incompetente şi impotente ale birocraţilor europeni. Este de asemenea destul de sigur că în Europa de Vest vom asista la războaie civile. O spun deja figuri importante ale politicii şi analizei politice şi de securitate mondiale.
Este destul de sigur, de asemenea, că vor apărea mari probleme economice şi sociale şi pentru statele neafectate de conflict, dar dependente de comerţul cu cei din vest. Vor dispărea – deja se preconizează micşorarea lor pentru a plăti Turcia sau pentru a rezolva costurile refugiaţilor – fondurile europene. Vor fi mişcări de populaţie dinspre Vest spre Est, cetăţeni estici, care se reîntorc, dar şi vestici care vor fugi din calea conflictelor locale, sau a perspectivei islamizării. Multe alte lucruri sunt de discutat despre cât de diferit va fi viitorul peste un an-doi, poate şi mai curând. Şi nu am inclus în acest sistem de ecuaţii Rusia, care dintr-o pacoste va deveni (a devenit deja) un aliat (protector?) extrem de binevenit în unele capitale.
Am încercat în cele de mai sus o schiţă extrem de sumară a extraordinar de complexei problematici internaţionale actuale. Aş fi vrut ca în încheiere să prezint activa prezenţă a României pe toate aceste planuri, în legătură cu toate aceste teme, care, că vor sau nu autorităţile statului român, ne afectează şi ne vor afecta substanţial. Din păcate, nu am reuşit să găsesc trimiteri, referiri, documentări despre politica externă a României. Dincolo de expresii din lemn de plută, discursuri din puf de gâscă, dincolo de generalităţi, de fraze convenabile cărora nu are nimeni ce le reproşa, dar pe care nu le poţi reţine, de exprimări cu care toţi sunt de acord, de definiri de direcţii luate din îndrumarul de buzunar al participantului la o conferinţă internaţională, de obsesiile MCV şi Schengen (care Schengen?) şi de ceva Moldovă, nu am aflat de la Preşedintele Iohannis şi ministrul de externe .... Lazăr Comănescu (de atât prezenţă publică, uitasem cine e ministru), nimic despre politica externă, despre vreo iniţiativă, despre vreo idee proprie.
Cum ne poziţionăm noi faţă de cererea UE şi a Germaniei privind primirea de refugiaţi? Care este părerea noastră despre pericolul islamizării Europei şi chiar a unui al treilea război mondial amintit tot mai des? Cum ne poziţionăm noi faţă de debusolarea reală, sau jucată, de politica de stimulare a unei migraţii masive a elitelor occidentale? Cum ne poziţionăm faţă de intenţia de construcţie a unor baraje defensive terestre la graniţele Bulgariei, Macedoniei, Ungariei, Slovaciei, Sloveniei, Austriei etc.? Cum ne poziţionăm noi faţă de cooperarea regională în care vor fi prinse, cel mai probabil, toate statele din zonă din moment din moment ce dilema: Cu Vestul sau cu Rusia?  a fost spulberată de un pericol mult mai clar şi mai mare? Rămânem doar cu opţiunea NATO şi parteneriatul strategic cu SUA? Dar dacă americanii schimbă placa şi se retrag? Dacă ne trezim, cum s-a mai întâmplat, singuri în faţa duşmanului? Avem definită o strategie a relaţiei cu Rusia? Sau aşteptăm alinierea planetelor? Sau poate ploaia...
În lume lucrurile se schimbă cu repeziciune, Europa de mâine va fi una islamică, sau una greu de definit acum, dar oricum departe de cea socialistă a prezentului. Uniunea Europeană, această construcţie născută din birocraţie şi socialism, dar lipsită de fundamentul unei solidaritaţi reale, va dispărea, sau va fi înlocuită cu altceva pornind de la o cooperare cinstită, de la un parteneriat corect şi tuturor folositor, în care fiecare să aibă identitatea şi locul său bine stabilit, dar să fie împreună pentru că vor fi descoperit că este necesar să fie împreună.  
Lumea se schimbă, lumea se cutremură. Se schimbă relieful politic al Europei, al lumii, se închid falii vechi, se deschid falii noi. Sunt gata se se prăbuşească construcţii ridicate pe nisip. Se ridică altele cu fundaţia mult mai bine înfiptă în solul identităţii distilate în mii de ani. Urmează conflicte care pot atinge proporţii gigantice. Posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea război mondial nu mai e o fantezie conspiraţionistă; ea este evocată chiar de greii planetei.
Ce crede România despre toate astea? Nu ştim. Pentru că România doarme, flăcăii care ţin frîiele sunt prea ocupaţi cu furatul, cu plimbatul, sau cu închisul gurii păcătoşilor, iar noi ceilalţi cu cumpărăturile de la mall. Şi mai vine şi primăvara şi se dă startul la grătare. În curând, dacă nu suntem atenţi, grătare halal. Dar numai halal. Deşi nu sunt sigur că Coranul permite grătarul.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...