Se afișează postările cu eticheta partid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta partid. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 februarie 2022

AUR nu-l are nici pe Hagi şi nu e nici naţionala Islandei

 


Am avut iniţial unele reţineri faţă de AUR, pornind  de la detalii legate de personaje de acolo, de neclarităţi legate de apariţie şi de intrarea vijelioasă în parlament. Nu am publicat însă o astfel de analiză pentru a lăsa ca lucrurile să se lumineze de la sine - întotdeauna aşa se întâmplă - şi pentru că, totuşi, acest partid lucrează cu nişte valori şi concepte la care ţin şi care sunt în interesul României. 

Iată însă că, după doi ani de la înfiinţare şi puţin peste un an de la intrarea în parlament, se adună suficiente date pentru a înţelege că marea problemă a AUR a fost, este şi va fi cea a oamenilor, în primul rând o problemă a conducerii: nu are nici o personalitate puternică, competentă, bun manager, a cărei autoritate să fie recunoscută atât în interiorul partidului cât şi în exterior, nici, ca alternativă, o echipă omogenă în principii şi valori, echilibrată ca competentă, cu experienţă, care să funcţioneze ca un mecanism fără fisuri; evident, formula ideală ar fi să le aibă pe ambele. Este similar cu o echipă de fotbal care nu are un Hagi, şi nici nu este închegată pe un 11 egal ca valoare, bine rodat şi armonizat. 

Simion nu a condus niciodată nimic - participarea la mitinguri , sau încercarea de forţare a frontierei cu Moldova nu se pun - , iar Târziu a condus, spre dispariţie (nu neapărat din vina lui), bine intenţionat, dar fără vână de lider, un ong, asociaţia Rost, din care nu a mai rămas decât saitul Rostonline, înlocuitor al vechii reviste Rost. 

O a doua problemă umană, este lipsa, cel puţin la nivelul prezenţei publice şi a iniţiativelor parlamentare, a specialiştilor confirmaţi, constructori de politici vizionari, cu experienţă managerială în domeniile respective. Partidul în sine, şi conducerea lui asemenea, este o construcţie de strânsură, înjghebată în grabă din persoane cu bune intenţii, patrioţi reali, o gamă întreagă de oportunişti de la mai mici, combinând oportunismul cu bune sentimente faţă de ţară, şi oportunişti mari, puţin "contaminaţi" de sentimentul datoriei, al responsabilităţii faţă de neam, şi ceva personaje de tipul mai agitat. Cei mai mulţi sunt, probabil, de pe zona umanistă, tineri fără experienţă, sau chiar personaje fără anvergură. Dovezi, în sensul unei colectări rapide şi mai puţin solide, a membrilor au fost plecarea Dianei Şoşoacă şi eliminările din partid, după alegeri, a unor personaje compromise, cum a fost cazul vestitului Francisc Tobă, a lui Nicolae Roman, sau Mircea Chelaru. 

Din motive de eterogenitate a "activului de partid", atât ca aspiraţii cât şi ca nivel intelectual şi de competenţe, partidul mizează mai mult pe gesturi şi declaraţii, unele chiar exotice, şi aproape de loc pe o prezenţă susţinută de competenţă, viziune, soluţii la problemele grele în care se zbate România. Un exemplu este lipsa aproape totală a partidului din dezbaterea privind dosarul energetic, agricultura, sau votarea legii de reînfiinţare a poliţiei politice. Lipsa specialiştilor reali a făcut şi ca Călin Georgescu, un personaj limitat şi dubios, să fie prezentat ca marele specialist - şi singurul, căci alţii nu au fost scoşi public de către AUR - marea stea a partidului şi speranţa salvării ţării.

Lipsa unei direcţii clare, asumată cu viziune şi determinare, este exemplificată şi de episodul cu participarea din Spania de la reuniunea partidelor identitare, în care Simion s-a înfăşurat în minciuni şi penibil. faptul că nmeni altul nu a rectificat la timp versiunea lui mă face să cred că totul a fost pus la cale împreună şi ceilalţi erau în cunoştinţă de cauză. Cel puţin Târziu şi alţii din conducere.

În această situaţie, disensiuni, certuri, eliminări şi contestări, rupturi sunt un pericol permanent. O decuplare a lui Simion de Târziu rămâne oricând posibilă, căci chiar dacă acum ea este negată - să ne amintim că şi ruperea Dianei a fost negată până în ultimul moment. 

Două consideraţii  

În principiu, în loc să faci la repezeală un partid, pe care apoi să te apuci să-l tot împarţi, şi să ameţeşti şi dezamăgeşti şi mai mult oamenii, mai bine rămâi la lupta de stradă.  

În acest caz însă, cum o altă variantă parlamentară pe zona identitară nu există, e de presupus că, după o eventuală despărţire, alături de segementul din AUR rămas în jurul lui Târziu-Lavric, va rămâne şi grosul votanţilor, ba chiar numărul lor poate creşte, Simion nefiind pe placul multor conservatori moderaţi, deranjaţi de stridenţele actualului co-preşedinte. 

O a doua consideraţie este aceea că, dacă în partid nu intră şi nu sunt promovaţi la vedere oameni competenţi şi cu experienţă, buni manageri de politici, cu soluţii realiste, partidul se va cantona într-o zonă a bulelor mediatice, se va plafona şi va cădea: în nesemnificativ sau dispariţie.

Celor deranjaţi de opiniile exprimate în această scurtă analiză le amintesc că avem nevoie de un partid solid, care să fie în stare să modifice cursul istoriei României şi consideraţiile de aici nu au în vedere lovirea AUR-ului, ci îmbunătățirea lui. Să le dorim succes.

 


sâmbătă, 5 decembrie 2020

De ce refuz să mai votez

 


Pentru că e clar că defuncta lor democraţie (despre care nici nu se mai vorbeşte), cu toate instituţiile sale, între care partidele, parlamentele, curţile constituţionale etc. nu a fost decât un şirag de mărgele din sticlă, în care acestea au fost bilele, separat şi împreună fără altă valoare decât cea de a le fi lor instrument pentru Marea (noastră) Înşelare.

Pentru că defuncta formulă mincinoasă „libertate, fraternitate, egalitate) a fost uitată şi ea, astăzi păpuşarii rămânând doar cu propunerea unei„societăţi mai echitabile” ca rezultat al Marii Resetări şi a lui „Build back better”.

Pentru că societatea echitabilă, pe care ne-o tot propun mincinos negustorii în ultimele sute de ani, de când şi-au pus în gând să ia în proprietate planeta (şi pe care, normal, nu au realizat-o niciodată, căci nici nu aveau de gând, nu ăsta era scopul) este mai monstruoasă decât cea comunistă, prin care tocmai am trecut şi al cărei gust de fier, sânge şi cenuşă îl am încă în toată fiinţa.

Pentru că ceea ce au urmărit de fapt a fost întotdeauna o lume a ne-oamenilor, a sub-oamenilor, reducerea fiinţei umane create de Dumnezeu la nivelul uneia animalice, confuze, dereglate, degenerate, dresate, animal de circ şi sacrificiu.

Pentru că partidele şi parlamentele nu au şi nu au avut niciodată altă relevanţă decât obiecte din instrumentarul iluzioniştilor sociali (revoluţionarilor), chiar dacă ceva timp/atât timp cât a trebuit să fim vrăjiţi, ele au părut, totuşi, a funcţiona, în spatele lor fiind întotdeauna sistemul ticălos-demonic amintit mai sus.

Pentru că nu poţi schimba sistemul din interiorul sistemului şi a vota cu un partid sau altul înseamnă drum în neant. Chiar dacă pe ici pe colo mai este şi câte un personaj amabil şi conştient (mai destupat – binevoitor – dispus să ajute la împotrivirea faţă de ofensiva răului şi diminuarea distrugerilor) pe ansamblu partidul respectiv va face ceea ce i se ordonă, rerspectivul/respectivii neputând opri acest curs, iar a vota înseamnă a deveni complice cu această armată a întunericului şi supus al celor care o conduc; idiot util în construirea acestui Babilon 2, al unei lumi de coşmar, al iadului pe pământ.

Pentru că prin votul meu validez - certific ca funcţional - sistemul.

Pentru că niciun partid făcut din oameni curaţi nu ar putea schimba acest curs. Căci a face un partid şi a intra cu el în competiţia politică înseamnă a duce lupta după regulile sistemului, iar acesta este astfel conceput încât nu poate pierde. Odată ce ai intrat în el, vei fi anesteziat, drogat, înghiţit şi digerat; făcând astfel de fapt le faci jocul, le întăreşti aparenţele.

Pentru că lupta împotriva lor trebuie dusă din afara sistemului, în condiţii de inferioritate de resurse mijloace şi de inferioritate numerică, cu credinţă, inteligenţă şi înţelepciune.

Pentru că, după cum deja este foarte clar, oricum pentru mine votează altcineva, altundeva decât în cabina de vot.

Pentru că dacă ştiu acest lucru şi toate cele de mai sus şi totuşi mă las purtat de jocul lor amăgitor, îmi bat joc de statutul meu de fiinţă a lui Dumnezeu, de libertatea şi demnitatea pe care Acesta mi le respectă în orice situaţie.

În primul rând, pentru că, pe scurt, cei care construiesc această lume schimonosită, caricaturală, grotescă sunt duşmanii lui Dumnezeu şi refuz să le fiu alături.

Voi reveni într-o analiză extinsă pentru explicarea/susţinerea unora dintre afirmaţiile/concluziile pe care le-am amintit pentru a lumina pe de-a-ntregul această poziţie.

Şi cu câteva idei despre ce ar trebui să facem.

 

luni, 4 februarie 2019

IADUL "ŞTIINŢIFIC" AL OCCIDENTALISMULUI. MODELUL VOIEVODAL


Suntem azi în România într-o criză generală: dezorientare maximă, deznădejde, întoarcerea doar către sinele material (în timp ce omul este o fiinţă comunitară în primul rând spiritual), de descompunere, distrugere, moarte sufletească dar şi trupească – vezi genocidul fără sfârşit al nenăscuţilor.
Pentru a ieşi din acest impas care ne-a dus pe marginea hăului, ne trebuie un model salvator şi nişte oameni decişi să-l aplice. Dar de unde am putea lua azi un asemenea model?
Din Occident, ar fi probabil cele mai multe răspunsuri. Din Occidentul din care am tot împrumutat şi imitat în ultimele două sute de ani. Dar Occidentul este, dincolo de poleiala tot mai subţire a bunăstării materiale, într-o situaţie chiar mult mai gravă decât cea de la noi.
Lumea modernă şi mai ales Occidentul nu ne mai poate da niciun sprijin pentru că ea însăşi e în descompunere. Şi Occidentul, astăzi, aşteaptă cea care să vină. Fără viziune clară a situaţiei sale şi fără plan de acţiune, Occidentul nu poate să ne mai fie model. Ce să mai împrumutăm?- (Sandu Tudor, în anul 1935)
Nihilismul, auto-negarea, autodistrugerea, minciuna-ipocrizia-falsitatea generalizate, descompunerea accelerată sunt dimensiunile pe care acesta se mişcă. Atacul la creştinism, la familie, la naţiune; impunerea LGBTQismului,  pedofiliei, eutanasiei, a ideologiei de gen, a avortului dus până la momentul naşterii, a amestecului rasial prin migraţia masivă coordonată; statul proprietar absolut al copiilor noştri, desfinţarea dreptului la opinie, exploatarea sexuală generalizată a copiilor, reţelele ample de pedofilie, pornografia coborâtă în stradă, sărăcirea şi dispariţia rapidă a clasei mijlocii vorbesc cu suficientă tărie şi claritate despre originea şi caracterul diabolic al occidentalismului/democratismului şi al modelului de rai terestru propus de el.
În sfera socio-politică, occidentalismul tinde spre creşterea aspectului nedemocratic al puterii şi guvernării, spre creşterea statalităţii, spre introducerea elementelor nedemocratice în sistemul puterii şi spre transformarea democraţiei într-un mijloc de manipulare a maselor şi de camuflaj pentru aspectul totalitarist.
În ambele sfere fundamentale ale orândurii sociale, occidentalismul urmează o direcţie care apropie societatea occidentală de cea comunistă. Teoria convergenţei acestor sisteme sociale a fost formulată nu de comunişti, ci de ideologii occidentali. După ce a făcut praf comunismul în Est, Vestul a apucat-o şi el în aceeaşi direcţie, dar pe căi proprii, numite în ideologie şi propagandă, democratice. (Alexandr Zinoviev, 1993).
Abatorul democratismului
De peste 250 de ani lumea oocidentală s-a construit pe minciună, falsitate, manipulare, o imensă ipocrizie, un imens abator al trupurilor şi sufletelor, ca o tot mai largă gură a iadului.
Democratismul a distrus şi înecat în sânge popoare, care refuzau să-l primească, a pulverizat societăţile în care a fost aplicat, a produs fracturi nenumărate, a lipsit de viziune, de voinţă şi de unitate popoarele, a întărit birocraţii superlăţite şi tot mai agresive, i-a încăierat până şi pe membrii aceleiaşi familii, a distrus spiritul comunitar, în locul respectului, solidarităţii, iubirii aproapelui a adus dispreţul, egoismul şi ura; multă, copleşitoare, ucigătoare ură.
Democraţia şi-a epuizat variantele, a fost întoarsă pe toate părţile ideologice, turnată în toate formele virtualelor sale doctrine. Rezultatul? Dezastru. Un rezultat previzibil, căci magia nu poate ţine la nesfârşit. Ea poate ascunde, poate masca un timp adevărul, ca norii soarele, dar nu îl poate înlocui.
De fapt, oricât de opuse ar fi, cele două atitudini au ceva comun, care nu este decât ultima fază a decadenţei politicului: demagogia. Şi dictatura şi democraţiile azi nu sunt decât forme deosebite ale aceleiaşi desgustătoasre demagogii.
Toate democratismele din lume nu sunt decât faze ale demagogiei slăbiciunii, care pulverizează până la nimicire puterea unui neam. (Sandu Tudor).
În ultimii ani, convinşi că au învins, întunecaţii constructori ai noii ordini au început să activeze la vedere: măştile au fost date jos, adevăratele obiective au fost declarate şi măsurile pentru atingerea lor impuse dicatorial, în total dispreţ cu voinţa popoarelor.
Războiul împotriva omului a fost declarat făţiş şi total.
Azi nu mai există nicio îndoială că tot acest montaj universal al democratismului, această uriaşă şi diabolică punere în scenă, pentru care au fost sacrificate în abatoarele mafiei globaliste, sute de milioane de oameni, urma să servească şi serveşte din plin celor bogaţi pentru a deveni şi mai bogaţi şi mai puternici; după ce au luat conducerea statelor occidentale şi a Occidentului, să supună întreaga lume. Iar în spatele lor, serveşte stăpânului acestora, diavolul, în războiul lui împotriva lui Dumnezeu, a creaţiei acestuia, omul.
Modelul Voivodal
Soluţia: O atitudine nouă, care să fie un antidot împotriva oricăui fel de demagogie. Naţionalul mai presus de politic, naţionalul văzut ca o sinteză supremă şi vie a tuturor valorilor materiale şi spirituale ale neamului. (Sandu Tudor)
Soluţia este o politică pe fundament naţional şi creştin. Modelul vieţuire care a asigurat trecerea românilor prin milenii de istorie. Din păcate,  atunci când se construieşte ceva, se construieşte tot după modelul occidental. Or, acest model, după cum vedem, este toxic, în descompunere, în auto-distrugere. Iar atunci când construim cu  cărămizile mafiei globaliste nu facem decât să ne învârtim în ţarcul trasat de ei prin toată încâlcita şi otrăvitoarea urzeală capcanelor pregătite pentru raţiunea noastră . 
Trebuie, deci,  să refuzăm din start să refuzăm a ne mai situa, a mai gândi după modelul impus de democratism o magie menită să ne distrugă, nu să ne ducă spre bine. Să ieşim de sub această vrajă şi minciună, din această capcană a diavolului numită construirea democraţiei, democraţie pe care, spuneam mai sus, chiar promotorii ei au abandonat-o.
Să ne lămurim de unde ne poate veni ajutorul. De la oamenii de afaceri, de la firme, de la specialişti?? Sau de la Dumnezeu? Şi cum să te ajute Dumnezeu dacă tu îl mărturiseşti doar în particular, sau, cel mult, pe net. Cum să te ajute dacă porneşti cu abordări politicianiste, dacă consideri că nu e încă cazul de a-ţi afirma deschis credinţa?
Şi cine să te urmeze: votanţii, care aşteaptă raiul terestru şi îl refuză pe Dumnezeu, sau cei care cred cu adevărat în Dumnezeu şi într-o lume construită după valori creştine şi pe care nimeni nu-i cheamă acum sub un steag.
Zice Neagoe Basarab la începutul cărţii sale către fiul său Teodosie: „Fătul meu Teodosie, şi vouă cinstiţilor şi dulcilor mei domni, care veţi fi în urma noastră Domni şi biruitori ai ţării acesteia; aşişderea şi dumneavoastră, iubiţii mei boieri, aşa vĂ învăţ: întâi, să cinstiţi cinstitele şi sfintele icoane, pentru că icoana cu adevărat semnul şi chipul şi peceţia Hristosului. Deci, de va iubi omul şi va cinsti semnul şi pecetea Lui, cu toată inima, şi Dumnezeu încă va iubi sufletul lui, şi cu toată inima se va îndulci de Domnul nostru.”
Voievozii conduceau, adică administrau ţara şi se luptau cu păgânii, în numele şi sub flamura lui Hristos, chiar dacă nu erau capi ai bisericii. Steagurile ţărilor lor, steagurile de luptă, stemele, sigiliile le stau mărturie. Hrisoavele, actele domneşti de tot felul se făceau în numele „voii Domnului” din cer şi de-abia apoi al celui de pe pământ.
Nu poţi conduce în numele unor false valori şi principii care se schimbă la câteva zeci de ani, ci al Adevărului. Unitatea nu se poate face decât în numele a ceva care depăşeşte fiinţa umană. Priviţi cât de bine funcţionează unitatea în jurul răului. Noi nu avem altceva a face, dacă nu vrem să ne alăturăm acestora sub o formulă călduţă, înşelătoare, decât a chema la unitate în jurul Binelui, al lui Dumnezeu, şi nu al unor false valori şi principii moderne, goale de conţinut, construcţii menite să ne deruteze, să ne despartă, să ne înrăiască, să ne încaiere. Ceea ce se întâmplă acum în toată lumea fostă creştină, azi dominată de duhul şi slujitorii diavolului.
Modelul voievodal este cel insuflat de duhul voievodal
Ne trebuie, prin urmare, acest salt înapoi, către duhul Evului Mediu, către sufletul voievozilor, către trecutul nostru  de acolo de unde începe să fie autentic. Acolo unde au căzut cinci capete de voievozi brâncoveni. Dacă vrei să sari un obstacol, trebuie să faci câţiva paşi înapoi pentru a-ţi lua avântul necesar spre a te azvârli în sus şi a trece peste piedică mai departe.
Simţul ordinii ne spune că e vremea să ne întoarcem la steaua din icoana lui Neagoe Basarab, la viziunea rumânească, în care se oglindeşte călăuzitor Hristosul nostru.
Toată istoria noastră e călărită de astfel de oameni puţin obişnuiţi, într-o palmă cu chivotul de aur al ctitoriei, iar în celălalt pume cu lama fulgerătoare a paloşului. Aceşti oameni au făurit neamul românesc şi toată istoria noastră e un bun exemplu al lor de paradox în acţiune.
Despre cum se poate construi un partid creştin funcţional şi câteva sfaturi de utilizare în articolul viitor.

vineri, 23 mai 2014

Eu cu cine NU votez? Mic ghid pentru alegerea unui candidat/partid.



Pentru prima dată după circa 18 ani, peisajul politic,  sau ofertanţii politici, arată o mai mare diversitate reuşind să acopere oarecum toate opţiunile, preferinţele, necesităţile politice, filozofice, spirituale, economice sau sociale. Putem găsi, în câteva partide, la nivelul conducerii figuri onorabile, oameni  cu principii sănătoase, cu o gândire structurată pozitiv, cu realizări. Din păcate, din diverse cauze, noi nu suntem tocmai pregătiţi pentru a citi corect oferta şi pe ofertanţi. Mai mult chiar, suntem captivi, de 25 de ani, într-un proces de amăgire, de fermecare, de vrăjire prin care să ni se atenueze simţul critic, intuiţia, spiritul deductiv, verticalitatea şi consistenţa cu care facem alegerea, astfel încât să funcţionăm ca nişte mecanisme ce reacţionează într-un mod selectat după ce ni s-a introdus un anumit impuls. De aceea cred că, pentru a ne dezvrăji şi a alege cu raţiunea proprie, cât mai liberă şi mai în cunoştiinţă de cauză, e bine să ne reamintim împreună ceea ce trebuie să avem în vedere atunci când alegem un candidat sau un partid. În cele de mai jos voi în cerca să ne reamintim câteva dintre reperele necesare pentru o judecată şi o alegere corectă, repere care, probabil din cauză că în politica din România funcţionează mai ales escroci, falsuri, mafii, fie ei oameni, fie partide , vor suna ca o sumă de învăţăminte despre ceea ce nu trebuie să facem.  Aşezarea lor în această listă este absolut aleatorie, astfel că puteţi să o reordonaţi după cum doriţi.

Refuzaţi şabloanele

Un prim element ar fi acela de a refuza şabloanele, care vi se oferă gata mestecate, bune doar de înghiţit de fraieri; ele nu sunt decât intoxicări, aşa zise „concluzii de bun simţ” destinate manipulării noastre. Exemple:
-          Avem prea multe partide, e nevoie de două mari şi tari care să alterneze la guvernare.
Imaginaţi-vă, fără să vă dau eu nume, două dintre cele care au fost în aceşti ani la guvernare şi cum v-au reprezentat ele, cât de mulţumiţi aţi fost. Şi întrebaţi-vă de unde aţi mai alege altceva.
-          Mai bine îi votăm tot cei care sunt acum la putere, sau pe cei care au fost,  că şi-au făcut
plinul, iar dacă vin alţii o iau de la început. Unu: cine începe să fure nu îşi face plinul niciodată. Doi: dacă îi alegeţi tot pe ăia nu aveţi nicio şansă, dacă îi alegeţi pe unii care nu au fost la guvernare aveţi 50% şanse să fie altfel.
-          Politica să o facă cei bogaţi că nu mai au de ce să fure. Depinde de cum şi-au făcut averea şi
în ce „confrerii” sunt prinşi. În plus, nu ştiu cum este la alţii, dar în România nu am avut niciun caz de bogat intrat în politică care să facă ceva pentru popor şi nu pentru el.
-          Chiar dacă la vârf sunt (şi) persoane dubioase, jos, la bază, cei mulţi, membrii simpli de
partid, cei care decid, sunt de bună calitate. Unu: într-un astfel de partid nu ei decid. Doi: cine se aseamănă, se adună; cel puţin în zona care contează, care decide central şi local. În rest, cei câţiva aiuriţi cinstiţi care stau şi ei în siajul unor partide nu au nicio putere, nu vor fi ascultaţi şi nu vor ajunge, aproape niciodată, în posturi importante.
-          Să fure, da’ să facă ceva şi pentru noi. Când, dacă toată ziua sunt ocupaţi cu furatul? Ce
motiv ar avea, dacă sunt siguri că îi alegeţi din nou.
Nu-i votaţi pe
mincinoşi; cine a minţit o va face din nou.
Nu-i votaţi pe cei care fură; vor fura din nou.
Nu-i votaţi pe cei cărora le lipsesc, dintre principiile de bază/valorile fundamentale/crezul politic,  referirea la o autoritate spirituală superioară omului, la identitate naţională, la suveranitate, la familia clasică, la respectul pentru alte naţiuni, popoare, state, la grija faţă de orice semen al nostru, la grija faţă de planetă, deci de generaţiile viitoare.
Nu-i votaţi dacă le au dar atunci când au fost la guvernare nu le-au respectat.
Nu-i votaţi pe copiii, soţii, nepoţii, verii, unchii, bunicii, cumnaţii celor ce sunt deja în politică, ai persoanelor dubioase, ai foştilor activişti şi securişti. Dacă vă vor spune că nu e vina lor că sunt copiii, soţii etc., să le spuneţi că prea adesea familia s-a dovedit totuna cu „famiglia” şi că la limită, pe acest raţionament, se poate ajunge ca o familie/famiglie să acapareze un partid şi, prin el, statul. Şi că, dacă vor să facă binele, sunt, slavă Domnului, destule alte domenii în care e nevoie de ei.
Nu-i votaţi pe cei care au mai fost în politică şi nu şi-au ţinut promisiunile, pe cei care numai se plâng de ceilalţi, sau pe cei care se împăunează cu meritele (în caz că există totuşi unele) ale celor dinaintea lor.
Nu-i votaţi pe activişti – nu au mamă, nu au tată, sunt nişte mercenari care se înrolează în slujba celui care îi plăteşte (mai bine).
Nu-i votaţi pe gargaragii, pe nesimţiţi, pe obraznici, pe golani, pe mitocani.
Nu-i votaţi pe şmecheri – poate că nimic nu e, în spaţiul public, mai coroziv decât şmecheria. Iar tipul politicianului actual este, în majoritate covârşitoare, cel al şmecherului.
Nu-i votaţi pe „progresiştii cu orice preţ”, care neagă şi dărâmă tot fundamentul pe care s-a construit această lume şi încearcă să o înlocuiască cu o alta cu susul în jos: comunişti, socialişti, marxişti, maoişti, anarhişti, neoliberali, neoconservatori, corect politici etc.
Nu-i votaţi pe cei care se declară patrioţi dar se manifestă ca nişte duşmani ai poporului şi ai ţării, oricât de naţionalişti de ocazie s-ar arăta, oricât de mândri că sunt români s-ar declara, oricât de luptători pentru binele neamului s-ar prezenta.
Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă prostească, pe cei care vă vor proşti, inculţi, dezinformaţi, roboţei ascultători.
Nu-i votaţi pe cei care vă manipulează, dezinformează, insultă cu aroganţa lor atotştiutoare.
Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă cumpere. Nu e corect, nu e bine, deveniţi părtaţi la hoţie şi minciună. Aşa s-a îmbolnăvit societatea, aşa a decăzut poporul. Plus că ei nu fac decât să vă restituie o parte micronică din ceea ce vă fură zilnic şi prin gestul cumpărării tocmai vă cer „binecvîntarea” pentru a vă jefui şi mai temeinic.
Nu-i votaţi pe cei fără idei, soluţii, proiecte şi care, în locul acestora, „vă fac din vorbe”.
Nu votaţi afişe, panouri, benere, show-uri de televiziune mascate în emisiuni de analiză politică, nu votaţi imaginile, măştile, fabricate în labloratoarele de propagandă; căutaţi oameni vii, cu substanţă, cu verticalitate, cu competenţă, cu simpatie reală pentru cei de lângă el, cu modestie.
Nu-i votaţi pe cei care afirmă că „vă dau”; de unde, de pe moşia lor sau a părinţilor lor?  Ca să nu mai spunem că ori de câte ori fac această afirmaţie fiţi siguri că se pregătesc să „mai dea un tun”.
Nu-i votaţi pe cei care nu muncesc şi nu-şi fac datoria; nu i-aţi trimis acolo ca să vă spună că nu se poate.
Nu-i votaţi nici pe cei care nu vă cer să munciţi şi să vă faceţi datoria. Unu: sunt ticăloşi; vă spun doar ceea ce cred că vă place să auziţi. Doi: sunt ticăloşi; dacă am munci corect, dacă ne-am face datoria fiecare, ei nu ar mai putea să fure, i-ar împiedica corectitudinea şi cinstea noastră.
Nu-i votaţi pe cei care nu respectă legea, care ocolesc legea, care strâmbă legea, care încalecă legea, care fac legea pentru interesele lor.
Nu-i votaţi pe cei care vă compătimesc şi vă plâng toată ziua de grijă, pe cei care vă linguşesc; nu de asta i-aţi trimis acolo, ci ca să rezolve problemele şi să asigure viitorul vostru.
Nu-i votaţi pe cei care v-au uitat între alegeri.
Nu-i votaţi pe cei care fără credinţă.
Nu-i votaţi pe cei care îşi manifestă credinţa doar în declaraţii; doar, faptele contează.
În final, nu am să vă indic nici pe cine să votaţi, nici pe cine să nu votaţi. Sunt convins că sunteţi mai inteligenţi decât cred ei şi că puteţi redacta această listă şi mult mai bine şi mult mai lungă. Comentariile voastre o vor dovedi. Şi, duminică, votul vostru. Singurul lucru pe care îl voi face este să vă spun că eu, în acord cu gândurile exprimate aici, am să votez cu Noua Republică. De ce? Scrie mai sus.

vineri, 31 mai 2013

Un nou partid (I) : România după 23 de ani



Sunt implicat în construcţia unui nou partid, dar nu despre el vreau să vorbesc acum. Textul, pe care vi-l voi supune atenţiei, cale de mai multe episoade, nu are nimic a face cu activitatea organizatorică şi nu reprezintă documentele programatice ale acestuia, fiind anterior acestora şi independent de ele.
Este, în primul rând, un punct de vedere asupra lumii în care ne mişcăm, începând cu România.
Este, în al doilea rând, acea analiză care să ne răspundă tuturor la întrebările dacă şi de ce este nevoie de o nouă construcţie politică şi cum ar trebui să fie ea.
Este, în al treilea rând, un excurs necesar pentru ca aceia care nu sunt implicaţi în politică, ci doar îi trăiesc consecinţele, să aibă o bază de pe care să înţeleagă cum gândesc şi ce îşi propun să facă cei care pregătesc noua formaţiune.
România după 23 de ani
De oriunde ai privi-o, din afară sau dinăuntru, România pare lipsită de direcţie şi de voinţa de a-şi găsi una: societatea este atomizată, iar naţiunea nu are, măcar schiţat, un ideal naţional, care să o unească şi către care să se îndrepte, şi nici un proiect naţional, prin care să fie atinsă acea realitate viitoare (idealul) mai bună decât cea prezentă. Din această cauză România apare ca un vehicul condus de un şofer beat, fără carnet, care nu vede, nu aude, nu cunoaşte automobilul şi nici nu e interesat să-l conducă, deşi l-a furat tocmai ca să-l conducă; adică exact situaţia guvernelor care au ocupat Palatul Victoria şi care, în toţi aceşti ani, cu mici abateri de la regulă, nu au administrat treburile ţării, ci pe ale lor, nu au fost interesate de starea societăţii româneşti, nici de purtarea ei către mai bine. În acest context, N.A.T.O. şi U.E., apărute pe drum şi interesate, din diverse motive, de România, au fost folosite fără jenă ca nişte oportunităţi de a mima actul responsabil şi a atrage susţinerea maselor. Şi dacă s-au mai întâmplat şi lucruri bune pentru români, asta a ţinut de cu totul altceva decât de dorinţa, de ştiinţa şi de putinţa celor care ne-au condus.
Condamnaţi la opulenţă şi desfrâu
Fenomenul politic românesc postdecembrist se caracterizează prin aglomerarea indivizilor, grupurilor şi straturilor care au un unic scop: îmbogăţirea. Orice alte declaraţii de intenţie sunt perdele de fum, minciuni menite a le acoperi activitatea reală. Setea de înavuţire, de câştig rapid şi consistent, s-a transformat într-o forţă de blocare a societăţii. Apariţia unui astfel de segment al societăţii, pe cale de a deveni o clasă, preocupat doar de acumularea prin orice mijloace, lipsit de morală şi de cultură, dezinteresat şi chiar agresiv faţă de dimensiunea spirituală a omului, risipitor şi hedonist, a devenit o piedică în plus, alături de infestarea comunistă, în calea reechilibrării societăţii româneşti.
Gol în interior, putred şi putrefiant pentru tot ce atinge, dependent de haos şi gălăgie, mediu în care poate spori şi îşi poate prelungi existenţa decreativă, acest segment alcătuit din politicieni afacerişti mafioţi, funcţionari afacerişti mafioţi, infractori afacerişti politicieni, activând cu toţii în afara legii, sau siluind legea după interesele lor, este preponderent în noua burghezie românească. Existenţa lui împiedică organizarea interioară a altor construcţii sociale, sporeşte dezordinea şi confuzia, polarizarea socială, suferinţele fizice şi psihice, decimarea populaţiei, derapajele antisociale.
Din portofoliul existenţial al celor mai mulţi politicieni de astăzi, lipsesc responsabilitatea, competenţa, bunul simţ, bunăvoinţa, preţuirea adevărului şi înfăptuirea binelui, modestia, generozitatea, înţelepciunea, curajul.
Expresii ale structurilor comuniste şi securiste şi ale unor reţele mafiote sau oculte, apărute în jurul lor, sau create pentru a servi unor scopuri de informare-dezinformare şi reprimare, conducerile partidelor, care au deţinut puterea în această perioadă, au dus, chiar dacă pe căi diferite, o aceeaşi politică de negare a fiinţei umane şi a comunităţii naţionale prin aservirea acestora intereselor personale de avuţie şi putere şi prin abandonul interesat în faţa intereselor externe, adesea prea puţin concordante cu ale românilor. Mare parte din cei care i-au urmat pe liderii partidelor nu s-au diferenţiat în mod fundamental de aceştia. Pseudo-cultura şi falsitatea mediului politic au adâncit confuzia, dezorientarea şi deznădejdea, deci şi manevrabilitatea electoratului, victimă a unor motivaţii  sentimentale sau conjuncturale, ale acestui politicianism dizolvant şi parazitar.
În fiecare zi sunt bătuţi, schingiuţi fizic şi sufleteşte, aruncaţi în stradă, violaţi şi  omorâţi copii; sunt bătuţi, înşelaţi, aruncaţi pe străzi şi omorâţi, sau mor de foame, frig şi boli, bătrâni; mor, devin alcoolici, înnebunesc tineri şi maturi. Se droghează şi suferă, pierd contactul cu realitatea sau mor copii, tineri, maturi. Se suferă de foame, frig şi mizerie. Se suferă de analfabetism, de lipsă de cultură şi de subcultură. Se suferă de spălare pe creier, de dezorientare, de deznădejde, de haos. Se suferă de comunism, de capitalism socialist, de lipsa valorilor, de falsificarea valorilor, de lipsa principiilor, de lipsa de istorie, de lipsa de tradiţii, de uniformizare. Şi, în afara cazurilor de predispoziţie către alcool, lene, dezechilibru, în toate celelalte  cineva (unul sau mai mulţi, politicieni, funcţionari şi partenerii lor, oameni de afaceri mafioţi) e de vină; cineva nu i-a ajutat pe aceşti oameni, sau, mai rău, i-a minţit, i-a înşelat, i-a furat, i-a forţat să ajungă unde au ajuns, i-a împins în prăpastie. Sunt o mulţime de ticăloşi, în ţara asta, care trăiesc fără a simţi faţă de victimele lor decât dezinteres şi dispreţ. Sunt, în afara puşcăriilor, condamnaţi la opulenţă şi desfrâu mult mai mulţi criminali decât în spatele gratiilor.
Comunismul post-comunist
 România de azi este încă, din multe puncte de vedere, o ţară comunistă pusă într-o vitrină pe care scrie altceva. Cele câteva acumulări capitaliste, câteva simulări ale unor mecanisme economice de piaţă, câteva exerciţii zise de democraţie, câteva serii de tineri, în mare parte dezorientaţi sau prost orientaţi, care au părăsit facultăţile şi nu ştiu cum să părăsească mai repede şi România, câteva instituţii fantomă ale statului de drept nu sunt suficiente pentru a schimba lucrurile.
Distrugerile operate de comunism la nivel uman sunt, deşi încă puţin analizate şi evaluate, devastatoare. Egalitarismul, ateismul, materialismul ştiinţific şi dialectic, marxismul şi toate ingredientele lor au distrus generaţii întregi şi au transformat în indivizi milioane de persoane cărora le-au furat identitatea, le-au mistificat scara valorilor, le-au distrus sistemul moral sau vocaţia personală. În acţiunea lor premeditată, de mutilare a conştiinţelor, comuniştii i-au asmuţit pe unii împotriva altora, i-au făcut să se trădeze, să se reclame, să se trimită unul pe celălalt în puşcărie, în lagăr sau la moarte, i-au îndopat cu adevăruri mincinoase, cu false mituri şi idealuri, au practicat şi încurajat barbaria, abuzul, cultul persoanlităţii, dubla măsură, prefăcătoria, şmecheria, violenţa. Pe toate acestea le întâlnim şi astăzi din plin. Noii politicieni, majoritatea capitaliştilor şi funcţionarilor de la toate nivelurile, repetă cel mai adesea, conştient sau inconştient, la scara poziţiei ocupate, modelul activistului de partid, al securistului sau miliţianului, updatat şi upgradat cu condimente specifice formulei liberale “fiecare pentru sine”.
Şi peste toate acestea au venit binefacerile capitalismului socialist modelat de marxismul cultural, în care singura valoare, singurul principiu fundamental, singura dimensiune esenţială a omului este consumul, drogul care îi este administrat împreună cu prescripţiile ideologiilor corectitudinii politice, pentru a nu vedea cum este transformat, clipă de clipă, într-o legume ascultătoare, o fiinţă depersonalizată, fără sens, fără direcţie, fără viitor. Dar despre acestea în episoadele următoare. (Va urma)

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...