Se afișează postările cu eticheta minciună. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciună. Afișați toate postările

joi, 21 aprilie 2022

Rusia nu pierde războiul informaţional

 

de Ian Kummer

Văd frecvent afirmația că Rusia pierde războiul informațional din Ucraina. Această idee este crezută pe scară largă, chiar și de persoane care susțin Rusia și chiar de unii ruși înșiși. În calitate de persoană cu experiență relevantă în acest domeniu, pot spune cu încredere că acest lucru nu este adevărat. Și nu vorbesc din punct de vedere emoțional, ci în termeni realiști, practici. Așadar, voi analiza deznazificarea Ucrainei de către ruși din perspectiva doctrinei militare americane în știința Operațiunilor Informaționale.

Introducere

Nu sunt rus și nu am făcut niciodată parte din armata rusă. Am fost în armata americană. Sunt sigur că doctrina lor diferă. Cu toate acestea, o mare parte din doctrina militară americană este împrumutată de la armata sovietică, și chiar și doctrina pe care am primit-o de la germani au împrumutat-o tot de la sovietici. Așadar, cred că pot spune cu o certitudine rezonabilă că afirmațiile mele despre strategia rusă sunt corecte.

Aceasta va fi o serie de intrări pe care le voi pune ca linc în partea de jos a acestei pagini. Deci, pentru a le citi și a le urmări, voi fixa acest fir de discuție pe pagina principală Reading Junkie.

Oricum, iată care este poziţia mea:

Războaiele informaționale sunt câștigate de adevăr

Am fost specialist în relații publice în armata americană timp de 10 ani. Privind în urmă, nu sunt de acord cu războaiele Americii. Dar nu am regrete cu privire la propriile mele acțiuni. Nu am spus minciuni. Am spus adevărul și numai adevărul. Nu este ceea ce se întâmplă acum.

Există această idee că "ambele părți sunt la fel de rele" și toată lumea răspândește dezinformare. Nu. Dacă un general sau un purtător de cuvânt al guvernului spune ceva, ar trebui și trebuie neapărat să fie o declarație adevărată, nu o minciună. Dacă spune că au fost distruse 20 de tancuri inamice, trebuie să fie o declarație adevărată. Dacă spune că am avut 500 de soldați uciși în acțiune, aceasta trebuie să fie o declarație adevărată. Vedeți, dacă un general minte cu privire la victimele inamicului și la propriile victime, nimic din ceea ce spune nu poate fi de încredere. De aceea este atât de important ca purtătorii de cuvânt oficiali să nu spună minciuni.

Regimul nazist din Ucraina a mințit și a mințit în mod repetat în legătură cu totul. De asemenea, au făcut eforturi extraordinare pentru ca minciunile lor să pară credibile cu dovezi foto și video falsificate. Absolut nimic din ceea ce spun nu poate fi de încredere. Nu putem crede nicio afirmație care iese din gura lor. Nu putem crede nici măcar o afirmație care pare a fi adevărată. Este mai bine să îi ignorăm complet pe ucraineni. De ce să pierdem timp prețios și lățime de bandă mentală analizând cuvintele cuiva care minte în mod constant? Pur și simplu nu o faceți. Cu cât acordăm mai multă atenție știrilor false, cu atât mai mulți oameni mor (vezi postarea mea Fake News-urile i-au ucis pe ucraineni și este vina noastră)

Instituțiile oficiale și mass-media răspândesc în mod deliberat minciuni, acest lucru este otrăvitor și le distruge credibilitatea. Nu voi mai putea niciodată să ascult un purtător de cuvânt militar american și să am încredere într-un singur cuvânt care iese din gura lui.

Desigur, sunt sigur că unii cititori se vor grăbi să sublinieze că guvernul american a mai mințit în legătură cu multe lucruri. Ei bine, da. Dar eu, ca ființă umană, nu pot vorbi decât din conștiința mea personală. Îndoielile mele sâcâitoare cu privire la guvernul meu au fost toate confirmate de acest război.

Din câte îmi pot da seama în mod rezonabil, Ministerul rus al Apărării a spus adevărul și a făcut tot posibilul pentru a nu distribui informații false. Acesta este primul și principalul motiv pentru care susțin că Rusia nu pierde războiul informațional. Atât Ucraina, cât și stăpânii lor din NATO și-au distrus complet credibilitatea, nimic din ceea ce spun nu mai poate fi crezut. Rusia are încă credibilitatea intactă, iar aceasta este o parte crucială pentru a câștiga războiul informațional.

Într-un articol anterior, am susținut că elitele globaliste din Occident urăsc Rusia. Ele urăsc Rusia pentru că nu vor ca nimeni să știe că există o alternativă la a fi rău. Ei bine, această afirmație se aplică și la războiul informațional. Guvernele noastre din Occident vor să ne facă să credem că toată lumea minte ca ei și pur și simplu nu este adevărat. Guvernele noastre mint, iar guvernul rus spune adevărul. Sau, cel puțin, încearcă să spună adevărul și, sincer, să spui adevărul nu este cu adevărat greu dacă faci o încercare sinceră. Orice persoană cu un creier funcțional ar trebui să poată vedea asta acum.

În altă ordine de idei, vreau să clarific o întrebare pe care unii cititori au avut-o cu privire la postarea mea care demontează știrile false care vin din Ucraina. În acea postare am afirmat că eu personal cunosc procedurile de autorizare ale SUA/NATO pentru a face publice fotografii și înregistrări video oficiale, iar ucrainenii nu respectă aceste proceduri. Fiind o armată antrenată de NATO, ucrainenii ar trebui să urmeze procedurile de bază, iar faptul că nu o fac este o dovadă că aceste fotografii și videoclipuri sunt trucate. Ucrainenii au mers la Școala de Informații a Apărării (DINFOS) din Maryland. Școala mea. În aceeași clădire.

Unele persoane de pe rețelele de socializare au subliniat, în mod corect, că vorbeam despre punctele de informare oficiale. Cum rămâne cu videoclipurile filmate de civili? Aceasta este o întrebare corectă. Răspunsul meu: nu aveți încredere în acele videoclipuri.

Urmăriți acest canal YouTube, Captain Disillusion. Este un cineast priceput care analizează videoclipuri virale trucate și explică software-ul și efectele practice din spatele acestora. Dacă este atât de ușor să falsifici o înregistrare video cu o farfurie zburătoare, aceleași tehnici pot fi folosite pentru a falsifica tancuri care se blochează în noroi și explodează. Aveți încredere doar în informațiile oficiale ale Ministerului rus al Apărării. Asta e tot. Dacă o declarație venită din partea civililor din Ucraina este adevărată, Ministerul rus al Apărării va ajunge în cele din urmă să verifice această afirmație și o va recunoaște. Atunci o putem accepta ca fiind un fapt.

Bineînțeles că mai sunt multe de spus și voi aduce doctrina pentru a susține ceea ce spun. Aceasta nu va fi o opinie sau o conjectură, ci un fapt verificabil susținut de definițiile din manuale.

Voi continua această serie în săptămâna următoare și le voi încorpora aici într-un cuprins. Așa că rămâneți cu noi.
Surse

Am încărcat câteva resurse în format PDF pe propriul meu site, unde oricine, indiferent de locație sau de adresa IP, ar trebui să le poată citi. Acestea sunt, desigur, toate disponibile publicului, nu sunt clasificate. Voi adăuga mai multe pe măsură ce avansez. 

Joint Publication 3-13: US DOD Information Operations

AR 360-1: US Army Public Affairs Program

ADP FM 6-0: Commander and Staff Organizations and Operations

Patterns of Conflict by John Boyd (Credit for this document goes to Chet Richards, link follows to his site slightlyeastofew.com

Consultați thesaker.is și moonofalabama.org pentru câteva analize excelente despre războiului din Ucraina.

De asemenea, am adunat câteva puncte principale și articole conexe și le-am compilat pe toate într-o singură postare. Aceasta este încercarea mea de a aduna informații cruciale, de bază, despre ceea ce a dus la operațiunea specială din Ucraina și de ce se desfășoară aceasta. Vizualizați-o aici.

Sursa:  https://readingjunkie.com/2022/03/27/russia-is-not-losing-the-information-war/

 

sâmbătă, 19 martie 2022

Post-adevărul îmbolnăvirii şi morţii miliardelor de vaccinaţi

 

preluat de la Dan Diaconu (https://trenduri.blogspot.com/2022/03/post-adevarul-ca-arma-de-ucidere-in-masa.html)

În 2018 grupul Bilderberg lansa în dezbaterea sa internă problema post-adevărului. Încă de atunci am subliniat că aceasta va deveni ciuma lumii în care trăim. Şi nu trebuie decât să dai un ochi prin media pentru a vedea forţa minciunii în acţiune. De fapt ce e post-adevărul? E o minciună? Nu e o simplă minciună, ci e o minciună pe care idioţii o cred, o asimilează şi, pe baza ei, îşi croiesc viaţa. Post-adevărul e, în esenţă, omul strâmb al lumii de azi. Ce mai e însă adevărul? E ceea ce este ascuns, sufocat de minciuna post-adevărului, ceva din ce în ce mai greu de văzut atunci când e necesar să fie văzut şi înţeles. Iar când apare, cei mai mulţi se ascund.

Mai ţineţi minte problema serverului de email folosit de Hillary Clinton? Ce-au spus atunci când s-a pus stringent problema sa? Că e o dezinformare, că n-are nimic de-a face cu asta, că e o mică eroare s.a.m.d. Dar totuşi, nimeni nu s-a întrebat ce anume a făcut-o pe rapandula aia bătrână să folosească un sever privat de mail. Oricine s-a lovit de povestea configurării unui mail, ştie bine că a întreţine un server privat necesită eforturi suplimentare: trebuie să-i asiguri o securitate sporită, să-i faci backup-uri, să-l actualizezi s.a.m.d. Desigur, nu Hillary făcea toate aceste operaţiuni, dar cineva trebuia să le facă şi pentru a le face trebuia plătit. De ce ai merge cu un server privat, asumându-ţi belelele suplimentare despre care am vorbit, în condiţiile în care serviciile tale de securitate îţi asigură totul absolut gratuit? Evident, nimeni în epoca post-adevărului nu şi-a pus această întrebare banală. 

Este cât se poate de evident că operaţiunea de atunci a fost una menită a acoperi potlogăriile familiei Clinton care, beneficiind de poziţia înaltă în stat, se înfrupta din fondurile venite ca sponsorizare la fundaţia familiei. Frumos mod de a hali bani ce nu ţi se cuvin! Elementul respectiv a ieşit la iveală, dar a fost prea târziu întrucât vaca nu mai reprezenta o miză. Toată potlogăria a fost însă acoperită de deep-state-ul american până când aflarea adevărului nu mai avea nicio importanţă. Iată puterea post-adevărului!

Alt exemplu, de dată mai recentă: laptopul lui Hunter Biden. Povestea e simplă: prostovanul Hunter a dus laptopul la reparat fără să şteargă documentele confidenţiale de pe el. Astfel acestea au ajuns la „New York Post”, o publicaţie conservatoare care a rămas surprinsă de gradul de corupţie al odraslei prezidenţiale. Toată cariera micii şi deviantei lipitori a fost legată ombilical de cariera tăticului. Văzând dovezile, cei de la NYP au publicat toate tărăşeniile, însă maşina de mâncat căcat a democraţilor a început să urle din toţi bojocii că e „intoxicare rusească”. Şi nu doar acolo, ci peste tot în lume. Dacă vreţi, priviţi la noi cum reflectau „imparţial” vidanjorii de la Adevărul. În mod cât se poate de evident, serviciile americane de forţă ştiau că totul e adevărat (mai ales în condiţiile în care infamul laptop a poposit şi pe la ei!), dar au tăcut mâlc ascunzând probele. Şi-aşa, mai cu dezinformare, mai cu furt ordinar la urne, ramolitul Biden a ieşit preşedinte.

Acum s-au dat treburile peste cap. Nu mai sunt făcut conspiraţionst dacă vorbesc despre serverul de mail al lui Hillary sau despre laptopul lui Biden Jr. Însă jigodiile deja s-au văzut cu sacii în căruţă. Astfel încât degeaba mai spune media că „da, se pare că a fost adevărat”. Asta după ce au mâncat chintale de căcat că e operaţiune rusească. Cert este că, în ceea ce priveşte laptopul deviantului Hunter Biden, FBI e băgat până-n gât în rahat, la fel ca şi Departamentul de Justiţie. Ambele instituţii au tăinuit informaţiile scandaloase cu bună ştiinţă. Acum există dovezile mai mult decât clare. La fel cum au ieşit şi ies la iveală dovezile despre întreaga făcătură a „amestecului rusesc în alegerile prezidenţiale”, făcătură finalizată cu celebrul „Raport Mueller” în care doar s-au cheltuit sume imense pentru a verifica nişte fapte ficţionale. Şi care dosar acum iese la suprafaţă cu forţa, scoţând ca rădăcină absolută a corupţiei pe nimeni altul decât pe Obama, probabil cel mai ticălos preşedinte al SUA de până acum. Dar din nou întreb: cui mai foloseşte? Biden mai are doi ani şi termină mandatul. Obama şi clintonii şi-au jucat jocul de mult. Au nenorocit o ţară şi o lume, iar informaţiile de acum chiar nu mai ajută la nimic.

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi (sau dacă aţi auzit) că în luna noiembrie a anului trecut FBI a executat o percheziţie absolut ilegală la locuinţele jurnaliştilor(actuali sau foşti) ai Project Veritas. Motivul? Jurnalul lui Ashley Biden care-l acuza pe ramolitul preşedinte al SUA de incest. Care-i treaba FBI într-o afacere efectiv privată? Mai mai că era cât pe-aci să spună că iar avem de-a face cu o „operaţiune rusească”. Acum se dovedeşte că întreaga treabă a fost abuzivă, dar, din nou, e prea târziu.

Ca să închidem cumva cercul, cred că e cazul să ajungem la ruşi. Iată-i porniţi la bătălie cu Ucraina. Eu unul înţeleg perfect mobilul şi le spun tuturor celor care acum sunt îndopaţi cu propagandă că în acest conflict nu Rusia e agresorul. Ştiu replica, nu vă chinuiţi să o repetaţi. La fel cum ştiu şi văd disperarea mediatică. Mai ţineţi minte „tancul criminal rusesc” vinovat de atacarea unei maşini în Kiev? Clipul a făcut ocolul lumii arătând cum un tanc a intrat într-o maşină. Filmul era real, doar că tancul era ... ucrainean. Explicaţia şi fact check-ul au venit după ce filmuleţul făcuse milioane de vizualizări şi stârnise reacţii peste tot. Cui i-a mai servit evidenţa că toată tărăşenia a fost o minciună ventilată de divizia psyops ucraineană? Nimănui, evident. Toată tefelimea ştie că ruşii sunt „criminali cu sânge rece care calcă vehiculele oamenilor cu tancul”. 

De dată şi mai recentă e bombardarea teatrului din Mariupol. Cum poţi bombarda o instituţie în care se înghesuie o mie de civili? E o barbarie, nu-i aşa?  Doar că lumea se opreşte la mărturia armatei din Ucraina, ignorând ceea ce spune cealaltă parte. Ruşii se jură că n-au bombardat teatrul, sugerând că e o operaţiune sub steag fals. OK, nu-i credem nici pe ruşi, dar poate ar fi interesant să-i ascultăm pe civili. Ce auzim de la cei care au reuşit să fugă din Mariupol e înfiorător. Oamenii spun că au fost ţinuţi cu forţa, sub ameninţarea armei de către teroriştii din Batalionul Azov care au ales să folosească populaţia civilă ca scut. Nu vă e cunoscută tehnica? Sunt tone de mărturii despre ororile făcute de neonaziştii Batalionului Azov asupra populaţiei civile, dar nimeni nu le ascultă. Mai mult, Facebook spune că e OK să fii nazist dacă îndemni la moarte doar împotriva ruşilor. Zău, micuţule Zuki? Parcă din istorie voi aţi ales chestia aia cu „personalitatea autoritară” şi restul de mizerii cu iz pseudo-filosofic. Vezi că, în general, istoria ne-a arătat că ăştia ca tine au adunat fix ceea ce au cules, iar acum mătăluţă te cam joci cu focul. 

Şi-ar mai fi o întrebare care nu-mi dă pace: cele mai mari distrugeri din acest război sunt în estul Ucrainei, adică în zonele în care ruşii au majoritatea. De ce şi-ar fi bombardat ruşii tocmai teritoriile pe care le protejează pentru populaţia lor? Nu sună ilogic? Ia să ne gândim şi la un alt fapt, anume că aproape întreaga armată a Ucrainei e masată în Est. Hmm, cu ce avem de-a face acolo? 

Ultima ticăloşie e cea a „vizitei de solidaritate la Kiev”. Cică trei premieri(cel al Poloniei, Sloveniei şi Cehiei), împreună cu Preşedintele Poloniei au făcut o vizită la Kiev pentru a arăta lumii sprijinul pentru Zelenskyi şi Ucraina. Prima întrebare pe care ar fi trebuit să şi-o pună orice om normal la cap era cea referitoare la locaţie: cum naiba să se ducă ăia la Kiev când Zelenskyi NU MAI E ÎN KIEV? Ca să nu mai vorbim că Kievul e înconjurat de armata rusă! A doua întrebare, tot de bun simţ, este cea referitoare la Kaczynski: cum să treacă el în Ucraina când are oroare de acel pământ? Cum crede cineva că preşedintele Poloniei s-ar duce în Ucraina, unde sunt ruşii, după tragedia de la Smolensk? Chestiunea e extrem de penibilă. Întreaga „delegaţie a vitejilor” n-a părăsit Polonia, întrunirea fiind stabilită la localitatea de graniţă Przemysl. Îi dă de gol pavajul gării care nu se potriveşte cu cel al gării din Kiev şi faptul că e o gară descoperită, nu una acoperită. De asemenea, cei care-au studiat imaginile oficiale de acolo au observat numeroase nepotriviri, dar şi adăugiri din Photoshop. Absolut totul e de un penibil înfiorător, preşedintele Poloniei scăzând definitiv în ochii celor care au înţeles minciuna. Cum oare poate cineva să-şi joace în halul ăsta credibilitatea?  

Întreaga „afacere Ucraina” e una a distrugerii evidenţei, a răspândirii de informaţii „post-adevărate”. Şi aici, ca şi în cazul afacerii COVID, vom avea destine schilodite de ticăloşia minciunii înveşmântate în haine de adevăr. Ştiu, „minciuna are picioare scurte” şi „adevărul iese întotdeauna la suprafaţă”. Doar că în epoca post-adevărului nu mai e vorba despre a ascunde minciuna, ci de a o ascunde doar până îţi îndeplineşti treburile murdare. Degeaba peste câtva timp miliardele de vaccinaţi vor constata pe propria piele că au făcut o prostie. Va fi deja prea târziu pentru ei. La fel e şi cu războiul ăsta. Toate fenomenele în care apare post-adevărul sunt evenimente în care mor oameni. De-aceea adevărata armă de ucidere în masă este acest funebru şi ticălos post-adevăr.

 

joi, 8 aprilie 2021

Războiul mondial din Ucraina (I) - Politica SUA: minciună, înşelătorie, ură, agresiune, moarte

 Pași către construcția europeană a Ministerului Adevărului | R3media

(Nu am pus titlul acestui serial sub semnul întrebării pentru că, după cum vom vedea, înainte de a ajunge să fie - Doamne fereşte! - un război mondial militar convenţional, el este un război mondial politic, informaţional, hibrid.)

  •  

După cum aleargă accelerat evenimentele în lume şi în jurul nostru, e  posibil, mai posibil decât oricând în ultimii 75 de ani, ca, în scurt timp, să avem alături de noi un război important, care să aspire şi România în focul său distructiv şi, pe o anumită dezvoltare, să devină o conflagraţie regională, dacă nu chiar europeană/mondială. 

Mă refer, desigur, la conflict (aparent) ucraineano-rusesc, ca focar din care să pornească un pârjol nimicitor pentru întreaga lume. Evenimentele, semnele sunt multe şi la ele mă voi referi în episoade viitoare. Înainte de acestea e cazul să vorbim puţin despre părţile beligerante.

Am spus conflict Ucraina-Rusia, dar, în realitate, este vorba despre un război mult mai important între mafia globalistă din Occidentul, odată democratic şi prosper, azi adâncindu-se într-o dictatură socialistă şi chiar comunistă, având ca lider de teren şi un braţ înarmat SUA (celălalt fiind NATO), şi statele încă scăpate de sub controlul ei; între ţunamiul anti-creştinismului, deznaţionalizării,  anihilării identităţilor, lipsirii de suveranitate, impunerii unui stat dictatorial global, o monarhie sclavagistă mafiotă, şi o lume, clar imperfectă, ca tot ceea ce e uman, dar care are dreptul să-şi caute şi găsească singură calea. Desigur, vorbim despre mult mai multe decât Rusia, care trebuie supusă, adusă la ordinea globalistă şi exploatată, aflată pe o evoluţie inversă: de la dictatura comunistă către o societate democratică, cu multe lipsuri încă, dar cu un sens bine definit şi cu realizări importante.

În această ecuaţie a unei încleştări pe viaţă şi pe moarte - posibil chiar distrugerea întregii civilizaţii - Ucraina nu este decât un pion folositor împotriva Rusiei. Ca să nu mai vorbim că, şi de aici şi fragilitatea ei şi posibilitatea de a deveni o uneală a morţii, în realitate Ucraina nici nu există ca naţiune, ca stat definit de o istorie şi un popor. Ucraina este o o monstruoasă ficţiune statală, produs al unei alte etape a aceluiaşi proces globalizator de construire a unei noi ordini mondiale.

De aceea, înainte de a mă referi la ceea ce se întâmplă la nivel politic, diplomatic şi militar în taberele beligerante şi în jurul şi în republicile est-ucraineene şi Crimeea, am să încerc o scurtă definire a politicii americane şi apoi, în următoarele episoade, o descriere istorică a teritoriului şi populaţiilor care poartă astăzi numele impropriu de Ucraina.

  •  

Câteva caracteristici ale politicii externe americane.

Pentru a evita alte neînţelegri şi a lămuri mai bine care este subiectul ce ne interesează în această analiză, voi mai face un ocol pentru o scurtă radiografie a politicii externe americane, care, de la dobândirea independenţei şi până astăzi, cu excepţia cumpărării unor teritorii, a rămas  aceeaşi : impunerea prin forţă.

O primă caracteristică a politicii americane este minciuna. Atunci când e vorba de interesele americane (vorbind despre interesele americane vorbim de fapt despre intersele celor care conduc în realitate statul şi politica acestuia) morala, etica, adevărul nu mai au loc. Nicio minciună, oricât de mizerabilă, ticăloasă şi criminală nu e prea mare sau de prisos; nicio însenare care poate aduce beneficii nu e lăsată neactivată. Minciuna cu feţele sale  propaganda, dezinformarea, înşelătoria, mistificarea, manipularea, prefăcătoria sunt ingredientele realităţii politice americane în exterior (dar şi, după cum voi arăta, în interior).

Nicio lovitură de stat pe care SUA au orchestrat-o sau sprijinit-o, nicio represiune pe care au alimentat-o, nicio intervenţie, niciun război pe care l-au pornit nu a avut nici cea mai mică legătură cu motivele invocate.  Întreaga realitate oficială a politicii externe americane este contrafăcută în proporţie de 1000 la sută.

O a doua caracteristică a politicii externe americane este lipsa oricărei dimensiuni umane, a oricărei consideraţii pentru, pe de o parte, oameni, popoare, state, pe de alta, pentru democraţie, drepturile omului, dreptate, corectitudine, justiţie, echitate, acestea din urmă devenind doar elemente de retorică golite de conţinut, folosite pentru a justifica atingerea intereselor foarte concrete de dominaţie şi exploatare.

A treia caracteristică este uni-dimensionalitatea ei militară. SUA nu au fost şi nu sunt interesate în abordarea diplomatică, în discuţii şi negocieri reale, în luarea în considerare a existenţei unui interlocutor  cu opiniile, cerinţele, interesele sale. Ceea ce contează este numai interesul american care poate fi cel mai bine pus în practică prin puterea militară, adică prin ameninţare, teamă, agresiune mascată sau făţişă. De aici şi calitatea deosebit de slabă a diplomaţilor americani, compensată cu proceduri bine stabilite în laboratoarele CIA sau ale Departamentului de Stat, cu aroganţă, lipsă de maniere şi de bun simţ. Nu reamintesc aici decât episodul, care cumulează toate elementele din fraza anterioară, în care ambasadorul Klemm s-a pozat cu steagul ţinutului secuiesc.

O a patra caracteristică este ura: stimularea, alimentarea, amplificarea până la paroxism a urii; a urii împotriva personajelor sau popoarelor care trebuie supuse, pedepsite, decimate, masacrate; ura dintre diversele componente etnice, sociale, religioase etc ale unei societăţi, ale unui stat, ale unei regiuni. O ură care devorează, dizolvă, distruge totul în calea ei, mai corozivă decât orice produs chimic, care nu se stinge nici după zeci de ani, care trezeşte în oameni părţi atât de rele, atât de crude şi iraţionale, încât aceşti devin neoameni, duşmani ai oamenilor, exterminatori ai acestora.

În concluzie, America funcţionează ca un organism uriaş care, pentru a-şi potoli foamea, dacă victima nu se predă de bună voie pentru a fi parazitată până la anihilare, prinde,  rupe, ucide şi îşi devorează prada cu forţa.

Acest tip de politică este desprinsă direct din lumea anti-utopiei lui Orwell, 1984, în care Ministerul adevărului produce minciuni, Ministerul iubirii torturează oamenii, Ministerul păcii produce războaie; le-am putea adăuga Ministerul vieţii, care se ocupă de omorârea oamenilor pe ansamblu.  Din păcate, din câte se vede, avertismentul lui, sau al lui Huxley (The Brave New World), nu ne-a fost de folos.

Există sute de cărţi scrise de autori americani care, atât dinspre stânga cât şi dinspre dreapta, evidenţiază caracteristicile de mai sus ale politicii externe americane. Există mii de analize, articole pe această temă şi altele care vorbesc zilnic despre faptul şi în politica internă se întâmplă aceleaşi lucruri. Şi dacă cu propriul popor procedează astfel, nu mai e loc de nicio îndoială că, cel puţin, la fel se poartă cu alte popoare.

Politica Minciunii este prima carte care arată cum minciunile şi înşelătoriile guvernului, ascunderea oficială a adevărului şi folosirea greşită a puterii au dus la eroziune încrederii poporului în guvernanţii săi – poate singura cea mai importantă dezvoltare în America anilor din urmă. – din recenzia cărţii The Politics of Lying: Government Deception, Secrecy, and Power scrisă de David Wise în… 1973 (!).

În peisajul politic american curent, adevărul nu este numai denaturat sau falsificat; el este batjocorit pe faţă…. Minciuna ca bun simţ şi înşelătoria ca politică obişnuită formează un cuplu care goleşte politica şi autoritatea de orice substanţă şi alimentează un stat corporatist şi o cultură militarizată în care temele discernământului, consideraţiei, moralităţii şi compasiunii par să dispară din perspectiva publică… Dincolo de dezinformare şi de prefăcătorie, politica minciunii şi cultura înşelătoriei susţin şi amplifică retorica fricii pentru a manipula publicul într-o stare de dependenţă politică servilă şi sprijin ideologic necondiţionat. (Henry A. Giroux – The Politics of Lying and the Culture of Deceit in Obama’s America: The Rule of Damaged Politics)

Politica minciunii merge mână în mână cu cea  a urii, prima fiind folosită pentru iniţierea şi combustia celeilalte. Iar rezultatul combinaţiei este moartea, distrugerea, jaful. Toate acestea au fost pe larg aplicate în Iugoslavia, apoi în Irak, Siria, Libia şi Ucraina, locul care ne interesează şi la care vrem să ajungem cu analiza. 

Va urma.

marți, 7 iulie 2020

Mafia financiară câştigă cu orice preşedinte, căci preşedinţii şi guvernele sunt oamenii lor. Dovezi ale conspiraţiei oculte împotriva omenirii (II)


 Primul episod la https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/07/dovezi-ale-conspiratiei-oculte.html

Președintele Bush

Pe 11 septembrie 2001, atacul sinucigaș terorist cu ajutorul avioanelor comerciale a distrus World Trade Center din New York și a deteriorat puternic Pentagonul din Washington DC. Institutul National de Standarde si Tehnologie (NIST) a efectuat o ancheta asupra atacului din 9/11 si a constatat că impactul avioanelor, incendiilor şi încărcăturii mari a clădirilor a distrus WTC si Pentagonul. Unele medii americane s-au îndoit puternic de acest lucru, găsind numeroase motive pentru care nu ar fi posibil acest lucru. Un număr mare de persoane au susținut că clădirile au fost demolate cu explozivi. Unii dintre ei au format teorii ale conspiraţiei care susţin ca Administraţia Bush a atacat WTC şi Pentagonul pentru a obtine un pretext pentru agresarea Irakului şi Afganistanului şi pentru a profita de pe urma acesteia.

Această absurditate m-a inspirat să efectuez investigația mea privind 9/11. Am găsit raportul NIST corect și că guvernul SUA nu are nimic de-a face cu 9/11. Presedintele Bush nu a avut capacitatea operationala de a obţine un beneficiu personal semnificativ din agresiunea asupra Irakului si Afganistanului. A fost surprins de atacul din 9/11 si a reactionat stânjenit cand a auzit de acest lucru. Teroriștii sunt morți cu toții, astfel încât șansa de a confirma o posibilă conspirație în jurul anului 9/11 este foarte slabă.

Dar conspiratorii au făcut o greşeală, care m-a convins că conspiraţia exista. În ultimii 18 ani, conspiratorii au investit miliarde de dolari în falsa propagandă despre 9/11 pentru a acuza guvernul american. Nimeni nu cheltuieşte astfel de sume în zadar, şi fără o asemenea investiţie, nimeni nu ar da vina pe guvernul american pentru 9/11. Ancheta trebuie doar să afle cine a investit bani pentru a acuza guvernul. Cel mai probabil va conduce la conspiratori.

Cine sunt conspiratorii şi de ce ar face-o? Sunt oameni extrem de puternici, bogați, care influențează sau controlează puternic guvernul SUA. Aceștia au organizat 9/11 pentru a obține sprijinul oamenilor față de agresiunea țărilor independente, care nu aveau nimic de-a face cu 9/11. Au câştigat trilioane de dolari din războaiele din aceste ţări. Ei au plănuit să câștige mult mai mult prin colonizarea acestor țări.
Mai mult, manipularea lor a redus libertatea oamenilor din lumea occidentală, divizându-i şi făcându-i incapabili să înteleagă unde a fost problema. Elita este maestră a înşelării.

Deci, cum a fost executată conspiraţia? Un agent al elitei trebuie să fi găsit fanatici musulmani gata sa faca 9/11. Apoi au cautat un ţap ispaşitor pentru a-şi ascunde responsabilitatea şi pentru a-i păcăli pe oameni şi a-şi ascunde vina. Nu au putut găsi pe nimeni altcineva decât guvernul american. Conspiratorii folosesc guvernul SUA ca vinovat fals pentru crimele lor foarte des. Când auzi că CIA a făcut asta şi aia, singurul mod în care o poţi auzi este atunci când conspiratorii bogaţi, care controleaza media, lasă să auzi. Cu toate acestea, de data aceasta, dacă ancheta împotriva guvernului va începe vreodată, ea va concluziona imediat că guvernul este nevinovat și acest lucru ar însemna că nu a existat nicio conspirație. Conspiratorii s-ar elibera de crimele lor după  cum o fac întotdeauna.

Experiența mea cu presa occidentală mă învață că este aproape imposibil să publicăm un adevăr incomod în lumea occidentală. Daca acuzaţiile la adresa guvernului ar fi adevarate, nimeni nu le-ar publica. Un număr mare de clipuri video false despre 9/11 nu pot fi produse și distribuite la întâmplare. Ele trebuie sa fie rezultatul conspiratiei. Ancheta trebuie sa-i intrebe pe cei care au creat clipuri video false, de unde au primit bani pentru ele. Mai devreme sau mai târziu, ar duce la conspiratori.

Deși președintele Bush a fost nevinovat în atacul din 9/11, el este încă responsabil pentru „războiul împotriva terorismului”, care a fost sinonim cu cucerirea țărilor neascultătoare din Orientul Mijlociu. A fost o crimă. Trebuie sa raspunda cine l-a impins sa comita agresarea Irakului si Afganistanului? Acest lucru ar trebui să ducă şi la conspiratori. S-ar obţine numele celor care, împreună cu preşedintele Bush, sunt responsabili pentru moartea a sute de mii de oameni nevinovaţi.

Președintele Obama

Conspiratorii doreau să îl îndepărteze pe Muammar Gaddafi de la putere în Libia pentru a putea prelua controlul asupra statului libian, petrolului și oamenilor. Au făcut presiuni asupra președintelui Obama pentru a face acest lucru. Nu știu dacă președintele Obama a organizat rebeliunea în Libia, dar trebuie să fi pus forța aeriană a NATO în serviciul rebelilor, deoarece nimeni altcineva nu ar fi putut face acest lucru. Rebelii libieni au fost victorioși deoarece au primit dispozitive laser din partea NATO pentru a ghida bombele NATO asupra armatei libiene. Ori de câte ori rebelii și armata libiană s-au ciocnit, bombele cu laser ale NATO au distrus armata libiană. În caz contrar, rebelii libieni dotaţi cu camionete nu ar putea învinge armata libiană înarmată cu tancuri și, în special, nu într-o perioadă atât de scurtă. A fost o crimă. Președintele Obama trebuie să dezvăluie cine l-a presat să atace Libia, iar acest lucru va duce la conspiratori.

Președintele Trump

Niciun președinte al SUA nu a fost un susținător mai evident al corporațiilor decât președintele Trump. Printre altele, el a favorizat corporațiile prin scăderea taxelor și le-a privilegiat prin reducerea comerțului liber. El a purtat un război comercial cu China, a sancționat economic Rusia, a sprijinit orbește Israelul, a exercitat presiuni asupra Venezuelei și Iranului din punct de vedere politic și financiar. Președintele Trump nu poate decât să-i susțină pe cei bogați, iar cei bogați nu pot găsi un președinte mai bun pentru ei înșiși. Și totuși, presa corporativă deținută de cei bogați l-au atacat pe președintele Trump de la începutul mandatului său. Știu, Trump are un caracter ciudat și minte foarte mult. Dar de ce şi-ar ataca cei cu bani cel mai valoros bun al lor din SUA?

O altă întrebare este motivul pentru care ratingul președintelui Trump crește odată cu o politică care este în mod tradițional disprețuită de oameni. Politica sa ar fi trebuit sa fie apreciată la un nivel scazut. Dar cu un rating scăzut, Trump nu ar putea să-i susțină pe cei bogați. Cred că acesta este motivul pentru care cei bogați au creat o conspirație, care a sporit ratingul lui Trump prin inducerea în eroare a poporului american în totalitate. Am creat o teorie a conspiratiei care prezintă cum a fost facută. Este o înșelătorie strălucită a poporului american.

Bogaţii au inventat amestecul ruşilor în alegerile din SUA şi l-au acuzat pe Trump de cooperarea cu rusii. Apoi, cei bogați i-au atribuit unui procuror special, Robert Mueller, sarcina pentru a investiga „interferența” Rusiei în alegerile din 2016 din Statele Unite și legăturile „suspecte” dintre asociații lui Trump și oficialii ruși. Investigația a durat doi ani, iar opoziția a salutat-o, sperând că Trump va fi pus sub acuzare pentru politica sa îngrozitoare. În această perioadă, cei bogați au încurajat opoziția să îl atace pe președintele Trump, susținând că dovada sprijinului Rusiei pentru Trump în alegeri va apărea în scurt timp. Presa controlată de cei bogați a acoperit în mod isteric fiecare eveniment, ceea ce a născut suspiciuni în privinţa cooperării dintre Trump și Rusia. Şi astfel au fost păcăliţi oamenii.

În cele din urmă, după doi ani de investigații dure, raportul Mueller a declarat că nu a găsit dovezi că campania președintelui Trump a conspirat sau s-a coordonat cu rușii; nici că Trump a obstrucționat justiția. Bineînţeles, nu au putut găsi nici o dovadă pentru că oamenii bogaţi au inventat-o. Raportul Mueller l-a făcut pe președintele Trump nevinovat după doi ani de acuzații. A crescut rata de susţinere a lui Trump, astfel încât acesta este binevenit să continue să-și îndeplinească politica teribilă. Rata de susţinere a opoziției a scăzut, deoarece a pierdut credibilitatea după doi ani în care a sprijinit acuzațiile false aduse președintelui Trump. Nu va putea schimba politica teribilă a Trump. Bogatii au câştigat prostind poporul.
 
Dau acest exemplu pentru a prezenta cât de creativi şi insistenti pot fi conspiratorii în susţinerea candidatului lor preferat.
 
Conspiratorii sunt stapinii înşelătoriilor. Nu înseamnă neapărat că cei bogați vor câștiga următoarele alegeri cu Trump. Înseamnă doar că vor profita cel mai mult cu Trump. Cu toate acestea, cei bogați au construit sistemul cu care câștigă împreună cu oricine.
 
Sursa:  The Duran

joi, 5 martie 2020

Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi/ Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

CÂRMACII

        Vai, nenorocită ţară, rele 

zile-ai mai ajuns!
        A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi
fără milă  l-au străpuns
        Şi-n bucăţi împart, infamii,
carnea ta, avutul  tău!
        Tot ce s-a găsit pe lume mai
stricat, mai crud, mai rău,

        Ăşti nemernici fără suflet,
fără nici un căpătâi,
        Ţin a tale zile-n mână, ş-a
ta cinste sub călcâi.
        Şi călări pe tine, ţară, se
cred zei  aceste bestii,
        Cum se cred ades copiii
împăraţi călări  pe trestii.

        Ei sunt mari şi tari, şi nu au
nici ruşine,  nici sfială
        Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le
vor cere socoteală
        De-a lor fapte. Ce le pasă?
Lopătari, la cârma ţării
        Sunt stăpâni pe vas, pe
vânturi, şi pe valurile mării!

        Şi când cugeţi c-aceşti
trântori, astă haită de samsari
        Prin tertipuri şi prin intrigi
au ajuns puternici, mari,
        Şi când vezi pe-a vieţii
scară unde-au fost  şi unde sunt,
        Când îi vezi cu ce mândrie,
cu ce ochi semeţi şi crunt

        Privesc azi din înălţime spre
norodul tăvălit
        În mizeriile-n care ei,
călăii, l-au trântit,
        Când te uiţi cum se
răsfaţă, cum îşi  fac de cap mişeii,
        Vai, începi să crezi că-n
ceruri adormit-au de mult zeii!

        Ş-apoi, după ce-au dat palme,
şi-au scuipat în faţa ţării,
        După ce-a-mbrâncit poporul în
prăpastia pierzării,
        După ce n-a rămas lucru
nebatjocorit de ei,
        Au curajul aceşti oameni de
nimic, aceşti mişei

        Au curaju-n faţa lumii ca să
strige-n gura mare:
        Ne vrea ţara! Îi vrea ţara?
Auziţi neruşinare!
        Vai, de-ar fi pe voia ţării,
ştiţi voi  unde v-aţi trezi!
        Într-o ocnă, da! Acolo oasele
v-ar putrezi!

        Cum să mai vedem în ţară
cinste, muncă, propăşire,
        Când spoiala azi e totul, când
vezi că prin linguşire
        Şi făţărnicii, netoţii, au
ajuns  aşa departe!
        Cum să-ţi mai trudeşti viaţa
ca să-nveţi puţină carte
        Când te uiţi că-n astă
ţară,  dată pradă celor răi,
        Înţelepţii sunt victime,
ticăloşii sunt  călăi!

Alexandru Vlahuță,
            Târgoviște, 1881, iunie

vineri, 23 mai 2014

Eu cu cine NU votez? Mic ghid pentru alegerea unui candidat/partid.



Pentru prima dată după circa 18 ani, peisajul politic,  sau ofertanţii politici, arată o mai mare diversitate reuşind să acopere oarecum toate opţiunile, preferinţele, necesităţile politice, filozofice, spirituale, economice sau sociale. Putem găsi, în câteva partide, la nivelul conducerii figuri onorabile, oameni  cu principii sănătoase, cu o gândire structurată pozitiv, cu realizări. Din păcate, din diverse cauze, noi nu suntem tocmai pregătiţi pentru a citi corect oferta şi pe ofertanţi. Mai mult chiar, suntem captivi, de 25 de ani, într-un proces de amăgire, de fermecare, de vrăjire prin care să ni se atenueze simţul critic, intuiţia, spiritul deductiv, verticalitatea şi consistenţa cu care facem alegerea, astfel încât să funcţionăm ca nişte mecanisme ce reacţionează într-un mod selectat după ce ni s-a introdus un anumit impuls. De aceea cred că, pentru a ne dezvrăji şi a alege cu raţiunea proprie, cât mai liberă şi mai în cunoştiinţă de cauză, e bine să ne reamintim împreună ceea ce trebuie să avem în vedere atunci când alegem un candidat sau un partid. În cele de mai jos voi în cerca să ne reamintim câteva dintre reperele necesare pentru o judecată şi o alegere corectă, repere care, probabil din cauză că în politica din România funcţionează mai ales escroci, falsuri, mafii, fie ei oameni, fie partide , vor suna ca o sumă de învăţăminte despre ceea ce nu trebuie să facem.  Aşezarea lor în această listă este absolut aleatorie, astfel că puteţi să o reordonaţi după cum doriţi.

Refuzaţi şabloanele

Un prim element ar fi acela de a refuza şabloanele, care vi se oferă gata mestecate, bune doar de înghiţit de fraieri; ele nu sunt decât intoxicări, aşa zise „concluzii de bun simţ” destinate manipulării noastre. Exemple:
-          Avem prea multe partide, e nevoie de două mari şi tari care să alterneze la guvernare.
Imaginaţi-vă, fără să vă dau eu nume, două dintre cele care au fost în aceşti ani la guvernare şi cum v-au reprezentat ele, cât de mulţumiţi aţi fost. Şi întrebaţi-vă de unde aţi mai alege altceva.
-          Mai bine îi votăm tot cei care sunt acum la putere, sau pe cei care au fost,  că şi-au făcut
plinul, iar dacă vin alţii o iau de la început. Unu: cine începe să fure nu îşi face plinul niciodată. Doi: dacă îi alegeţi tot pe ăia nu aveţi nicio şansă, dacă îi alegeţi pe unii care nu au fost la guvernare aveţi 50% şanse să fie altfel.
-          Politica să o facă cei bogaţi că nu mai au de ce să fure. Depinde de cum şi-au făcut averea şi
în ce „confrerii” sunt prinşi. În plus, nu ştiu cum este la alţii, dar în România nu am avut niciun caz de bogat intrat în politică care să facă ceva pentru popor şi nu pentru el.
-          Chiar dacă la vârf sunt (şi) persoane dubioase, jos, la bază, cei mulţi, membrii simpli de
partid, cei care decid, sunt de bună calitate. Unu: într-un astfel de partid nu ei decid. Doi: cine se aseamănă, se adună; cel puţin în zona care contează, care decide central şi local. În rest, cei câţiva aiuriţi cinstiţi care stau şi ei în siajul unor partide nu au nicio putere, nu vor fi ascultaţi şi nu vor ajunge, aproape niciodată, în posturi importante.
-          Să fure, da’ să facă ceva şi pentru noi. Când, dacă toată ziua sunt ocupaţi cu furatul? Ce
motiv ar avea, dacă sunt siguri că îi alegeţi din nou.
Nu-i votaţi pe
mincinoşi; cine a minţit o va face din nou.
Nu-i votaţi pe cei care fură; vor fura din nou.
Nu-i votaţi pe cei cărora le lipsesc, dintre principiile de bază/valorile fundamentale/crezul politic,  referirea la o autoritate spirituală superioară omului, la identitate naţională, la suveranitate, la familia clasică, la respectul pentru alte naţiuni, popoare, state, la grija faţă de orice semen al nostru, la grija faţă de planetă, deci de generaţiile viitoare.
Nu-i votaţi dacă le au dar atunci când au fost la guvernare nu le-au respectat.
Nu-i votaţi pe copiii, soţii, nepoţii, verii, unchii, bunicii, cumnaţii celor ce sunt deja în politică, ai persoanelor dubioase, ai foştilor activişti şi securişti. Dacă vă vor spune că nu e vina lor că sunt copiii, soţii etc., să le spuneţi că prea adesea familia s-a dovedit totuna cu „famiglia” şi că la limită, pe acest raţionament, se poate ajunge ca o familie/famiglie să acapareze un partid şi, prin el, statul. Şi că, dacă vor să facă binele, sunt, slavă Domnului, destule alte domenii în care e nevoie de ei.
Nu-i votaţi pe cei care au mai fost în politică şi nu şi-au ţinut promisiunile, pe cei care numai se plâng de ceilalţi, sau pe cei care se împăunează cu meritele (în caz că există totuşi unele) ale celor dinaintea lor.
Nu-i votaţi pe activişti – nu au mamă, nu au tată, sunt nişte mercenari care se înrolează în slujba celui care îi plăteşte (mai bine).
Nu-i votaţi pe gargaragii, pe nesimţiţi, pe obraznici, pe golani, pe mitocani.
Nu-i votaţi pe şmecheri – poate că nimic nu e, în spaţiul public, mai coroziv decât şmecheria. Iar tipul politicianului actual este, în majoritate covârşitoare, cel al şmecherului.
Nu-i votaţi pe „progresiştii cu orice preţ”, care neagă şi dărâmă tot fundamentul pe care s-a construit această lume şi încearcă să o înlocuiască cu o alta cu susul în jos: comunişti, socialişti, marxişti, maoişti, anarhişti, neoliberali, neoconservatori, corect politici etc.
Nu-i votaţi pe cei care se declară patrioţi dar se manifestă ca nişte duşmani ai poporului şi ai ţării, oricât de naţionalişti de ocazie s-ar arăta, oricât de mândri că sunt români s-ar declara, oricât de luptători pentru binele neamului s-ar prezenta.
Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă prostească, pe cei care vă vor proşti, inculţi, dezinformaţi, roboţei ascultători.
Nu-i votaţi pe cei care vă manipulează, dezinformează, insultă cu aroganţa lor atotştiutoare.
Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă cumpere. Nu e corect, nu e bine, deveniţi părtaţi la hoţie şi minciună. Aşa s-a îmbolnăvit societatea, aşa a decăzut poporul. Plus că ei nu fac decât să vă restituie o parte micronică din ceea ce vă fură zilnic şi prin gestul cumpărării tocmai vă cer „binecvîntarea” pentru a vă jefui şi mai temeinic.
Nu-i votaţi pe cei fără idei, soluţii, proiecte şi care, în locul acestora, „vă fac din vorbe”.
Nu votaţi afişe, panouri, benere, show-uri de televiziune mascate în emisiuni de analiză politică, nu votaţi imaginile, măştile, fabricate în labloratoarele de propagandă; căutaţi oameni vii, cu substanţă, cu verticalitate, cu competenţă, cu simpatie reală pentru cei de lângă el, cu modestie.
Nu-i votaţi pe cei care afirmă că „vă dau”; de unde, de pe moşia lor sau a părinţilor lor?  Ca să nu mai spunem că ori de câte ori fac această afirmaţie fiţi siguri că se pregătesc să „mai dea un tun”.
Nu-i votaţi pe cei care nu muncesc şi nu-şi fac datoria; nu i-aţi trimis acolo ca să vă spună că nu se poate.
Nu-i votaţi nici pe cei care nu vă cer să munciţi şi să vă faceţi datoria. Unu: sunt ticăloşi; vă spun doar ceea ce cred că vă place să auziţi. Doi: sunt ticăloşi; dacă am munci corect, dacă ne-am face datoria fiecare, ei nu ar mai putea să fure, i-ar împiedica corectitudinea şi cinstea noastră.
Nu-i votaţi pe cei care nu respectă legea, care ocolesc legea, care strâmbă legea, care încalecă legea, care fac legea pentru interesele lor.
Nu-i votaţi pe cei care vă compătimesc şi vă plâng toată ziua de grijă, pe cei care vă linguşesc; nu de asta i-aţi trimis acolo, ci ca să rezolve problemele şi să asigure viitorul vostru.
Nu-i votaţi pe cei care v-au uitat între alegeri.
Nu-i votaţi pe cei care fără credinţă.
Nu-i votaţi pe cei care îşi manifestă credinţa doar în declaraţii; doar, faptele contează.
În final, nu am să vă indic nici pe cine să votaţi, nici pe cine să nu votaţi. Sunt convins că sunteţi mai inteligenţi decât cred ei şi că puteţi redacta această listă şi mult mai bine şi mult mai lungă. Comentariile voastre o vor dovedi. Şi, duminică, votul vostru. Singurul lucru pe care îl voi face este să vă spun că eu, în acord cu gândurile exprimate aici, am să votez cu Noua Republică. De ce? Scrie mai sus.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...