Se afișează postările cu eticheta marxism-leninism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marxism-leninism. Afișați toate postările

marți, 8 martie 2016

Aliaţii islamiştilor: radicalii şi teroriştii socialişti europeni (Apocalipsa Europei 8)



Am vorbit, în episoadele trecute despre cele trei forţe aflate în acest moment într-o gigantică încleştare: socialismul internaţional, islamul şi identitarii. Am arătat, cu exemple, cum elita occidentală  este cea care pune în pagină politica de islamizare a Occidentului, în paralel cu slăbirea acestuia prin transformarea omului şi a societăţii în nişte caricaturi neputincioase, ridicole, groteşti.
Am vorbit mai ales despre elitele financiare- politice-academice- media- civice, despre personajele aflate în zonele de decizie economică, politică, administrativă care împreună impun dictatorial politica amintită mai sus.
Dar acest socialism internaţional cu gulere albe are şi un braţ înarmat întru totul asemănător teroriştilor musulmani: extremiştii, sau radicalii de stânga terorişti, mai precis puzderia de grupuri marxiste, marxist-leniniste, maxist-maoiste, troţkiste, anarhiste, feministe, lgbt-iste, ecologiste etc., practicând, printre altele, terorismul militar (bombe, arme de foc, arme albe, arme biologice, chimice, radiologice etc.), cultural, sexual, rasial. Le regăsim în fiecare stat occidental. Se manifestă public cu violenţă, atât în limbaj cât şi în manifestare. Fac mitinguri şi marşuri când vor muşchii lor, fără a fi oprite sau pedepsite, distrug, incendiază, răspândesc teroarea, promovează un discurs cu adevărat al urii şi exterminării celorlalţi, urăsc creştinii, familia, identitatea, etnicitatea, naţiunea, evreii, ordinea, valorile tradiţionale.
Mai nou, le-am găsit şi le regăsim permanent în manifestări entuziaste faţă de migraţia masivă a musulmanilor.
Terorismul militar european de după 1950
Ştim că stânga, preocupată, zice ea, de binele omului şi al popoarelor, strigă de zeci de ani: Fasciştii! Rasiştii! Naziştii! – speriindu-ne de cele ce pun la cale şi sunt gata să înfăptuiască nişte presupuşi extremişti de dreapta. Iar astăzi strigătele ei se aud parcă mai tare ca niciodată. Oricine îndrăzneşte să vină cu o observaţie, critică, protest faţă de politica UE sau a statelor din Vest, copios dominate politic şi administrativ de socialişti, pe faţă, sau în piei de alte animale politice, este automat, - şi cum ar putea să fie altfel?! – rasist, fascist, xenofob, nazist.
Dacă vom urmări însă traiectoria mişcărilor revoluţionare, revoluţiilor, atentatelor, comploturilor, regimurilor dictatoriale, vom constata că întreg secolul 20, de la un capăt la celălalt, este marcat de sutele de milioane de victime ale socialismului sub diversele lui forme.
Mă voi opri cu altă ocazie asupra primei jumătăţi a secolului pentru că ea implică evenimente de mare anvergură. În analiza de faţă am să vă reamintesc doar, sau am să vă informez, pe cei care nu ştiţi,  că, până la cel islamic de acum, terorismul violent european, de tip militar, a fost, în toţi anii de după cel de-al doilea război mondial, 99 % de stânga. Asta în timp ce toate elitele amintite anterior, strigau, înfierau, averizau permanent asupra pericolului celui de extremă dreapta.
Facțiunea Armata Roșie (Germania) – cunoscută la început ca Banda Baader-Meinhof, a fost una dintre cele mai violente grupări teroriste de stânga. FAR a fost fondată în 1970 de către Andreas Baader , Gudrun Ensslin , Horst Mahler , şi Ulrike Meinhof care au descris-o ca fiind o mişcare comunistă şi anti-imperialistă de ” gherilă urbană “, angajată în rezistenţă armată împotriva a ceea ce ei considerau a fi un stat fascist. Deşi după 1998 părea anihilată, în octombrie 2011 aflăm că s-ar putea să nu fie.  
O grupare de stânga - Hekla - şi-a asumat responsabilitatea pentru explozibilul găsit în tunelul de cale ferată din Berlin. Autorităţile germane au găsit, luni, şapte bombe cu petrol pe linia de cale ferată Berlin-Hamburg. Bombele erau echipate cu detonator cu ceas, iar intenţia teroriştilor era să le detoneze când ar fi urmat să treacă un tren, pentru ca acesta să deraieze. ... Aceeaşi grupare pare să fi fost la originea unui alt incident: incendierea echipamentului de semnalizare de pe linia de cale ferată dintre Berlin şi Hamburg, ce a cauzat întârzieri mari garniturilor ce circulau pe această linie. ...
Politicienii şi poliţia au avertizat germanii că asistă la o renaştere a Facţiunii Armatei Roşii. ... Acum, chiar dacă vechile structuri ale FAR sunt atrofiate, autorităţile germane spun că gruparea este chiar mai periculoasă, pentru că este descentralizată, iar celulele sunt afiliate vag cu mai multe grupuri mici de indivizi. Ceea ce înseamnă că sunt şi mai greu de prins, deoarece mare parte a celor care se consideră parte a grupării nu ştiu mare lucru de activitatea celorlalte celule. Anul acesta, nu mai puţin de 600 de maşini au fost incendiate de anarhişti.Multe din acestea erau maşini ale poliţiei din Berlin şi din landul Brandenburg. Iar pe termen lung, această campanie a extremiştilor de stânga riscă să producă o mulţime de victime”. (Adevărul)
Celulele Revoluționare (Germania) au fost responsabile pentru  mult mai multe atacuri cu bombă, incendii şi alte infracţiuni decât Facţiunea Armata Roşie, dar nu s-a bucurat de notorietatea acesteia. Între 1973 şi 1995 se crede că au organizat circa 300 de atacuri.
Gruparea Meinhof-Puig Antic (Germania) – de mai mică importanţă.
Brigăzile Roșii (Italia) – „Fondată de exponenţi ai mişcării studenţeşti din Tretino, de foşti militanţi comunişti şi de conducători ai nucleelor extremiste din fabrici, organizaţia a fost influenţată de grupul german Baader-Meinhof. Primele acţiuni au lovit prin atentate şi sabotaje fabricile din Milano. Activitatea Brigăzilor Roşii s-a orientat spre jefuirea băncilor pentru autofinanţare şi spre răpirea persoanelor cu funcţii de conducere din industrie şi a judecătorilor”.(Historia) L-a răpit şi ucis, printre alţii, pe fostul prim ministru al Italiei, Aldo Moro. Este considerată şi cea mai de „succes” organizaţie teroristă europeană, din afara spectrului marxist-separatist (vezi IRA).
 În 1988, poliţia reuşeşte sa anihileze majoritatea structurilor Brigazilor Rosii. Dar, ca şi în cazul surorii sale germane, acesta nu e sfârşitul. „La inceputul acestui an (2007 –n.aut.), politia italiana a arestat 15 membri ai unei organizatii teroriste autointitulate Partidul Comunist Politico-Militar. Cei 15 erau organizati in trei celule, la Milano, Torino si Padova. Liderul celulei din Torino era un important lider de sindicat, Vincenzo Sisi. Ingrijoratoare pentru societatea italiana este simpatia pe care a trezit-o arestarea extremistilor de stanga. Graffiti-uri ce sprijineau Brigazile Rosii si pe cei arestati au aparut pe zidurile fabricilor din Padova si doua marsuri de protest au avut loc in oras. Un cocktail Molotov neaprins a fost lasat in casa unuia dintre anchetatori. "Am anihilat aceasta aripa, dar nu stim daca mai sunt si altele. Cred ca e un cantec de sirena revolutionar, adanc inradacinat in societatea noastra", spune Bruno Megale, seful sectiei de politie din Milano, citat de Wall Street Journal”. (România Liberă)
Armata Republicană Irlandeză (Marea Britanie) organizaţia cu cea mai lungă istorie (1922 - 2016), care a trecut prin mai multe schimbări şi separări. O ramură, numită Noua ARI funcţionează şi astăzi cu obiectivul reunirii întregii Irlande. Chiar dacă nu de la început, a ajuns sub influenţă marxistă, fiind sprijinită de sovietici (ca mai toate celelalte organizaţii teroriste europene). Numai între 1966 şi 1997 are la activ peste 1700 de victime.
Organizația Separatistă Bască ETA (Spania) – formată în 1959 luptă pentru un stat socialist basc. Are la activ, până în 2010, 829 de victime.
Frontul corsican de eliberare nationala (Franţa) – mişcare marxistă corsicană pentru independenţă.  
Organizația Revoluționară 17 Noiembrie (Grecia) – 17N, a operat 25 de ani în Grecia. Era formată din studenţi având în frunte un profesor universitar; a recurs la numeroase asasinate împotriva oficialilor şi militarilor americano-britanici cantonaţi pe teritoriul ţării. În 2002, au fost operate primele arestări, care au dezorganizat gruparea.
GRAPO (Grupul de rezistenţă antifascistă „1 Octombrie” - Spania) – grupare maoistă, provenită din alta marxist-leninistă, care vrea instaurarea unei republici după modelul Chinei Populare.
Acțiunea directă (Franța), care se considera, ca şi aproape toate celelalte, o „organizaţie de gherilă urbană”. Cu o istorie mai scurtă, mai puţine victime şi atentate.
Armata secretă armeană pentru eliberarea armeniei de sorginte marxist-leninistă – îndreptată împotriva autorităţilor turceşti, a desfăşurat atacuri cu bombe şi asupra unor obiective franceze şi elveţiene pentru a forţa eliberarea unor camarazi.

Acestea, dar mai ales primele şapte au terorizat decenii la rând Europa, au omorât mii de oameni, au rănit alte mii, au atacat clădiri, sisteme de transport, facilităţi şi utilităţi urbane. Căutaţi pe internet şi veţi găsi toate grozăviile înfăptuite de aceştia în lupta împotriva capitalismului, „fascismului”, „nazismului”, naţionalismului, creştinismului. Deşi nu era nici urmă de fascism şi nazism, deşi statele respective erau conduse lungi perioade de forţe politice declarate de stânga, deşi celelalte forţe politice de guvernare, chiar dacă declarate populare, creştin-democrate sau altfel, au avut tot un comportament socialist, aceste organizaţii marxist-leniniste sau marxist-maoiste, sau marxiste şi separatiste, au acţionat cu cruzime, cu dispreţ faţă de viaţa şi persoana umană, similar cu acţiunile grupărilor islamiste de astăzi.
În toată jumătatea secolului 20 o singură organizaţie desemnată, dar nu autoasumată, ca fiind de extremă dreapta apare cu o oarecare activitate violentă. Este vorba despre “Nationalsozialistischer Untergrund” (NSU, “Nazi Underground”) din Germania, descoperită din întâmplare în 2011, care este acuzată de omorârea, între 2000 şi 2006, a 10 turci şi greci şi a unei poliţiste. De asemenea, se presupune implicarea ei în 14 jafuri de bănci, mai multe bombe şi alte infracţiuni. Palmaresul lor pare mai curând unul de bandă mafiotă, care şi-a eliminat nişte „concurenţi”, decât de organizaţie politică de extremă dreapta. De fapt, NSU nu apare în marea majoritate a analizelor şi studiilor despre terorismul european, nu a revendicat niciunul dintre atentate, nu a avut niciun comunicat cu principii, identitate, obiective, nu a anunţat în niciun fel lupta sa împotriva străinilor şi pentru o Germanie pură. Şi nici nu apar după 2006 alte crime motivate etnic, chiar dacă migraţia în Germania devenise tot mai vioaie şi producea tot mai multe probleme cetăţenilor.
Am făcut aceast scurt istoric al terorismului european pentru a înţelege mai bine cât de complicată este lupta „identitarilor” rezistenţei europene. Grupărilor vechi şi noi, gata de luptă armată alături de islamişti, în stilul, li se adaugă miile de asociaţii, fundaţii, grupuri, mişcări, care se manifestă cu virulenţă împotriva a tot ceea ce este originar Europei. Vezi mişcarea FEMEN, vezi socialiştii care au organizat mitinguri de susţinere a teroriştilor islamici a doua zi după atentatele de la Paris, vezi toate manifestaţiile pro-migratori şi cele care în care sunt preferaţi violatorii musulmani rasiştilor indigeni, pentru a aminti doar vârful aisbergului.
Adăugaţi-i acestora – şi sunt mulţi – pe activiştii plătiţi generos de „Soroşi”, pe funcţionarii zeloşi şi tâmpi, pe cetăţenii creduli şi tâmpi, pe tinerii debusolaţi de propaganda socialistă şi veţi înţelege cam ce forţă uriaţă stă în faţa celor din rezistenţa europeană.
Va urma.

vineri, 7 februarie 2014

Comunismul (I). Stăpânul inelelor veghează de la Kremlin



Într-un text anterior despre nostalgia românilor după Ceauşescu şi comunism, afirmam că acesta din urmă este în ofensivă la nivel mondial. Am dat în fugă câteva argumente fără a insista, căci subiectul era legat de o gugumănie populistă şi demagog-nostalgică a guvernanţilor actuali. Promiteam însă că în legătură cu tema comunismului voi reveni. Iată că o fac.
·          
Există un soi de filme, zise fantastice, în care răul, sub o formă materială sau imaterială, este răpus/învins într-un final încrâncenat, şi aparent fericit, de eroul/echipa de eroi. În unele dintre ele, în secvenţa imediat următoare, de obicei ultima, vedem că de fapt este vorba doar de câştigarea unei bătălii, pentru că aceea fiinţă/prezenţă malefică, care ameninţa omenirea, a reuşit, cu mai mult sau mai puţin timp înainte, să-şi planteze ouăle, seminţele, urmaşii/să se ascundă în vederea recăpătării puterilor în locuri ascunse văgăuni, peşteri, mlaştini, păduri, sau, în cazul duhurilor, într-o fiinţă omenească. Este exact povestea comunismului, ascuns nu în natură, ci în noi.
Comunismul terorist de stat, pornit să schimbe lumea, după modelul revoluţiei franceze şi după tezele lui Marx şi Engels preluate şi dezvoltate de Lenin, cu glonţul şi puşcăria, părea acum 23 de ani că şi-a consumat viaţa istorică odată cu căderea centrului său radiant, Uniunea Sovietică. Pierderea puterii de către partidele comuniste şi uneltele lor administrativ-represive din statele Europei de est a fost considerată, cel puţin în primii ani, ca fiind sfârşitul comunismului. Cele câteva resturi ale sale din state excentrice păreau menite, pe de o parte, continuării unor experimente, care altfel ar fi fost imposibile, pe de altă parte, rolului de sperietoare în raport cu care Occidentul, cu toate scăderile ultimilor ani, să rămână un El Dorado. Dar, oare chiar aşa stau lucrurile?
Diavolul a intrat în istorie
Cei mai mulţi confundă comunismul, ca ideologie, deci ca fundamentare teoretică, cu forma exterioară sub care s-a manifestat între 1917 şi 1990 în estul şi centrul Europei, în timp ce alţii contestă că în aceste state ar fi fost vreodată comunism, atât timp cât realitatea a părut a fi la mare distanţă de viziunea paradisiacă promisă de marxism-leninism. Au oare dreptate sau se înşeală şi unii şi ceilalţi? Din păcate, se înşeală.
Pe de o parte, comunismul nu înseamnă povestioarele roz cu statul-divinitate, care, mai întâi are grijă de noi toţi cei buni, care suntem într-un cuget şi o simţire cu el, apoi dispare pentru că noi toţi, după ce i-am exterminate pe “burgheji şi cozile lor de topor”  avem grijă de noi toţi; nici cele cu oameni care muncesc cât pot şi-şi iau cât le trebuie; nici cele în care muncesc toţi la fel şi îşi iau toţi la fel pentru că sunt toţi la fel şi egali în toate, când dispar clasele şi, deci, statul. În raport cu ţelul său fundamental, cu obiectivul său final, despre care vom vorbi mai târziu, şi în România şi în toate celelalte state socialiste am avut comunism  “de cea mai bună calitate”.
Pe de altă parte,  atunci când vorbim despre comunism vorbim despre o manifestare făţişă şi declarată a Răului, prima din istorie de o asemenea complexitate, cu o ideologie, cu organizare şi cu forţe impresionante desfăşurate la scară planetară. Cunoscutul filosof polonez Leszek Kolakowski, mai întâi marxist, apoi critic al marxismului, spune că prin comunism “diavolul a intrat în istorie”. Şi, aş adăuga, cu tot arsenalul său: resentimente, ură, teroare, violenţă, cruzime, distrugere, moarte. Diavolul este real, de aceea el nu trebuie relativizat. Şi nici nu trebuie să cădem în plasa minciunii sale, cum că nu există. Răul l-a însoţit şi hărţuit pe om încă de la crearea sa; cum am putea să credem că, acum, deodată, el a încetat, sau în curând, va înceta să existe? Lumea nu este ameninţată cu distrugerea de un monstru sau de extratereştri; ea este ameninţată de comunism.
Comunismul nu dispare ca urmare a unor legi, a schimbării unor activişti de partid unic cu alţii de la mai multe partide, a multiplicării partidelor, a existenţei unui parlament (de exemplu un parlament plini de penali este o garanţie a libertăţii şi democraţiei?) sau a unei constituţii. Transformările făcute de el sunt prea profunde, sunt operate în chiar fundamental persoanei şi prin ea în cel al societăţii, sunt, pentru mulţi dintre noi, ireversibile. Deci, dacă comunismul din noi nu dispare, oare cum ar putea să dispară el din societate?
Stăpânul inelelor veghează din Kremlin…
O statuie a liderului revoluţionar rus Vladimir Lenin a fost dărâmată în sudul Ucrainei, a anunţat sâmbata poliţia regională, informează RIA Novosti. Autorităţile descriu incidentul drept un nou exemplu de vandalism, parte a unui val de astfel de atacuri asupra monumentelor care îl reprezintă pe fostul lider sovietic.” (Sursa: HotNews)           
Veşti bune: Hitler s-a dus, Stalin s-a dus, Ceauşescu s-a dus, Iliescu e bine mersi; pe Năstase l-au dus pesedeii lui la Jilava să-şi scrie blogul şi să-i mai lase şi pe ei să fure, Fenechiu joacă în „Lethal transformers”, iar pe Voiculescu îl dor “ficapul şi hipopotalamusul” de la ICA. Ca mâine însă, toate noutăţile  despre cei aflaţi acum încă în viaţă, vor veni şi pentru ei din trecutul lor. Cimentul (sau marmura pentru asemenea persoane dichisite) sunt la fel de tăcute ca şi firul de iarbă pentru cei săraci.
Veşti proaste: Rămân însă ceilalţi, mulţi, foarte mulţi, prea mulţi pentru o ţară atât de rotundă şi un popor atât de în scădere. Şi pentru o lume atât de sferică şi atât de globalizată. Şi mai ales rămâne stăpânul lor din acest ciclu, stăpânul întunericului şi distrugerii, care ne urmăreşte „vigilent” din mausoleul său şi din toate locurile în care sunt amplasate statuile şi busturile sale. Rămâne, tovarăşul Lenin – în mai noua interpretare a tovarăşului Putin, „sfântul Lenin”.
La 97 de ani de la debutul holocaustului roşu, Revoluţia comunistă din 1917, şi la peste două decenii de când a dispărut Uniunea Sovietică, Lenin stăpâneşte netulburat lumea din însuşi simbolul şi centrul puterii ruseşti - Kremlinul. Spaţiul ex-sovietic este încă înţesat cu mii de reprezentări ale celui numit cu deferenţă, admiraţie, nostalgie „liderul revoluţionar rus” (şi nu criminalul, călăul popoarelor, anti-omul, aşa cum ar merita). Numai în Republica Moldova din cele peste 4000 de monumente din perioada sovietică dedicate acestui geniu al răului, câteva sute sunt încă bine mersi la locul lor. Alte mii – poate zeci de mii – se găsesc  în celelalte ţinuturi ale fostului imperiu. Ca să nu le mai putem la socoteală pe cele închinate lui Stalin şi altor lideri, “eroi”, stahanovişti comunişti! E de mirare? Nu! 70 de ani de decimare a propriului popor şi a popoarelor înrobite în fosta Uninune Sovietică, de genocid uman, spiritual şi cultural nu pot fi lăsaţi atât de uşor în urmă. Mai ales, dacă ceea ce ţi se oferă ca alternativă nu este decât o formă cosmetizată a aceluiaşi socialism pustiitor.
…. până la Praga …
Moştenirea comunismului mai există încă în inimile şi minţile celor din Republica Cehă, afectând încă psihologia oamenilor, dar şi starea economică şi socială a ţării. Este evident că experienţa comunismului le-a răpit multe cehilor şi că încă mai încearcă să se adapteze la lipsa comunismului – un proces încă în curs de desfăşurare.
Una dintre cele mai mari moşteniri ale comunismului este atitudinea cehilor faţă de lucrurile importante din viaţă. Sistemul comunist le-a distrus simţul individualităţii şi a transformat populaţia într-o entitate unică – un grup de oameni vidaţi de opinii, competenţe şi merite personale. Acest lucru i-a făcut pe cehi să devină introvertiţi, lucru care se mai vede şi astăzi, când mulţi dintre ei pot fi caracterizaţi prin aceea că nu concep că ar putea schimba tabloul de ansamblu sau că sunt singurii stăpâni ai destinelor lor.
Textul de mai sus apare într-un ghid turistic actual al oraşului Praga, un oraş locuit de cehi. Nu de ruşi, nu de români. El ne vorbeşte despre Cehia, despre locuitorii ei, despre o ţară şi un popor cu un solid background de civilizaţie occidentală anterior epocii comuniste. Şi totuşi…
…şi Berlin
La peste 22 de ani de la reîntregirea Germaniei în urma prăbuşirii Zidului Berlinului, diviziunile est-vest încă se fac simţite în mentalitatea germanilor. Cei din est au în continuare păreri negative despre cei din vest, dar păreri foarte bune despre ei înşişi, arăta un studiu al Institutului Allensbach din 2012. (Radu Bostan, Ziarul Financiar, 26 dec. 2012)
Iată realitatea, iată efectele: au fost deajuns 45 de ani de comunism pentru a rupe un popor în două şi insuficiente peste 2000 de miliarde de euro şi 22 de ani pentru a vindeca această fractură majoră. Pentru că, în final nu este vorba de nivelul de trai, de vise şi perspective, ci de distrugeri majore operate în cei care au trăit în fosta Germanie comunistă.
Comunismul residual, implantat ca un rău devorator în fiinţele celor din fosta zonă comunistă, este însă numai o formă, un prim virus mortal al acestei teribile maladii care urmăreşte distrugerea omului; este forma care a pornit, cu mult timp în urmă chiar din lumea apusului către Orient sub forma marxismului economic. O altă formă,  asemănătoare unui virus modificat, a luat deja în stăpânire organele Occidentului: este marxismul cultural.
Mulţi americani împărtăşesc două păreri greşite. Prima este aceea că comunismul a încetat să fie o ameninţare atunci când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. A doua este aceea că Noua stângă a anilor 60 s-a dezumflat şi de asemenea a dispărut. (George Will - "Slamming the Doors," Newsweek, Mar. 25, 1991) 
(Va urma)

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...