Se afișează postările cu eticheta lgbt-ism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lgbt-ism. Afișați toate postările

joi, 9 martie 2017

Jos UE! 14 motive pentru părăsirea grabnică a UE. Alternativa.



12 februarie, minus 7 grade,  70.000 de protestatari din Pţa Victoriei fac un steag uriaş al României.
25 februarie, plus 7 grade, 5000 fac un steag (mult mai puţin) uriaş al UE.
O prezenţă semnificativă pentru „dragostea” faţă de UE vs dragostea faţă de România; şi vorbim despre segmentul de populaţie cel mai „conştient şi vigilent”.
2 martie – Neţinând seama de dragostea de UE a celor 5000, preşedintele Juncker vorbeşte despre scenariul Europei cu două viteze ca fiind cel mai probabil şi scenariul este confirmat după minisumitul de la Paris din 6 martie.
Cele ce urmează nu implică că am vreun cuvânt de preţuire pentru ceea ce au făcut românii cu România în aceşti 27 de ani. Ce îi reproşez însă UE:
1. Decizia manifestă şi acţiunea sistematică a elitei UE şi a celei din statele occidentale de înlocuire/amestecare/ schimbare a structurii de populaţie, prin migraţia musulmană organizată. Agresiunea împotriva specificului cultural şi spiritual al popoarelor europene. Promovarea unor politici pro-migratori şi anti-localnici, discriminarea făţişă a acestora din urmă, ascunderea, nepedepsirea, în final încurajarea activităţii infracţionale a migratorilor. Ajutoarele pentru migratori mai consistente decât pachetele sociale şi de sănătate pentru localnici.
2. Promovarea dictatorială a politicilor socialiste, ideologiilor marxismului cultural, care pun în pericol identitatea persoanei, identitatea etnică şi identitatea naţională. Promovarea individualismului, a unei libertăţi limitate la cea a simţurilor, poftelor şi promovarea invidiei, egoismului, însingurării, a unei culturi a morţii şi reducerea drastică a libertăţii de gândire, de opinie şi de exprimare - legislaţia privind avortul, căsătoriile homosexuale, transgenderismul, experimentele pe embrioni umani, eutanasia, hate-speechh-ul.
3. Infestarea cu socialism, intoleranţă şi distrugerea sistematică prin reducţionism ideologic a sistemelor de educaţie europene.
4. Eludarea, ocolirea, nesocotirea, neconsultarea dezideratelor populare reale. De exemplu, Franţa şi Olanda au nesocotit rezultatele negative ale referendumurilor privind aprobarea Tratatului de la Lisabona, iar celelalate state au anulat organizarea acestor referendumuri.
5. Poziţiile, imixtiunea, ameninţările inacceptabile şi impardoabile ale unor funcţionari/structuri ai/ale Comisiei Europene, plătiţi/bugetate de către statele contribuabile, împotriva opţiunilor unor state sau ale unor popoare, sau pentru impunerea unor măsuri neagreate de acestea cum ar fi acceptarea migratorilor şi implementarea legislaţiei enumerată la punctul 2.
6. Intervenţia statului în viaţa personală, de la cea economică la cea intimă. Tot mai mult, în paralel cu creşterea numărului asistaţilor social, UE devine un stat părinte intruziv şi abuziv. Promovarea agresivă a dreptului de a adopta reglementări intruzive în diverse zone ale vieţii şi comerţului. Urmărirea şi anihilarea criticilor autorităţilor locale şi europene. Supra-reglementarea comerţului şi activităţii economice, luarea de măsuri care au îngreunat accesul la pieţe şi fonduri.
7. EU formulă supercentralizată/birocraţie excesivă, elite politice dezinteresate de soarta populaţiei europene. Politicieni şi funcţionari mediocri, slujbaşi umili ai adevăraţilor şefi din spatele instituţiilor. Excesul de intervenţie birocratică în detalii care ţin de specificul local şi de competenţele statale. Multe, inutile şi agasante agenţii şi instituţii create pentru a gestiona cedările de suveranitate dinspre statele membre catre Bruxelles.
8. Politizarea excesivă a societăţii civile. Ong-urile care sunt dependente de finanţarea europeană promovează agresiv politicile în pregătire, sau pe cale de a fi implementate. Sub pălăria acţiunii pentru democratizare de fapt o agresiune fără precedent în ultimii 50 de ani împotriva democraţiei
9. Degradarea economică atât a unor state componente cât şi a populaţiei acestora, afectarea severă a clasei mijlocii, în special în Vest, adâncirea polarizării averilor, tot mai mulţi săraci, şi bogaţi tot mai bogaţi. Clasa de mijloc s-a redus numeric şi ca prosperitate. Relocarea afacerilor în state cu mâna de lucru ieftină a oprit creşterea economiilor europene şi a prosperităţii europenilor.
10. Lipsa de viziune, de strategie pe termen  mediu şi lung pentru armonizare. Lipsa răspunsurilor adecvate la provocările externe şi interne. Lipsa unei politici externe. Lipsa unei soluţii defensive. Lipsa unei securităţi comune economice, militare: relaţiile diferite ale unor  state UE cu Rusia, critica NATO. Politica anti-SUA preşedintelui Trump.
11. Prăpastia dintre comisia europeană şi statele componente. Aroganţa, suficienţa, dispreţul UE/ state şi state importante/state mici. Discriminarea statelor mai mici, discriminări nord-sud. Aplicarea selectivă a regulilor. Lipsa de încredere, lipsa de solidaritate, relaţii bazate pe ipocrizie. Decizia proastă calitativ. Procesul decizional limitat la 2-3, de obicei 1 singur centru: Berlinul, a alimentat prăpastia dintre elite şi populaţiile care s-au simţit neluate în seamă.
12. Corupţia generalizată, apariţia unor clanuri şi reţele mafiote europene, începând chiar de la Bruxelles şi din capitalele importante – vezi dosarul EADS.
13. Imposibilitatea reformării reale în sensul păstrării identităţii civilizaţionale europene şi al unei prosperităţi acceptabile pentru locuitorii tuturor statelor componente. Europa cu 2 viteze. Sper că nimeni nu-şi imaginează că România va fi în viteza întâi.
14. Prăbuşirea UE. UE va dispărea nu pentru că vreau eu, sau alţi eurosceptici, ci pentru că a fost subminată de chiar organizatorii şi şefii ei, prin felul în care s-au raportat la civilizaţia europeană şi la popoarele europene.
·        Avem, în primul rând problemele fatale ale funcţionării interne prezentate
mai sus. Problema este că, atât timp cât politicienii vor continua pe aceeaşi linie de gândire ca până acum, servind cu prioritate elitele economice şi nu cetăţenii de rând, venind cu “soluţii” în haina strâmtă a modelului economic existent, disoluţia finală a UE va fi inevitabilă, ne spunea în 2016 Radu Crăciun, cu speranţa că Juncker şi ai lui vor veni cu altceva decât formula cu 2 viteze.
·        În al doilea rând, ca urmare a migraţiei. Politic, demografic şi prin teroare
statele occidentale vor fi în scurt timp fie islamizate, fie în războaie civile cu islamul local, cel mai probabil cumulând ambele dezvoltări. Ceea ce, pe lângă problemele enumerate, pune capăt oricărei perspective comune; cel puţin până când şi dacă cei din Vest vor reuşi să supravieţuiască. Căci cu o Europă de Vest islamică nu se va putea „negocia” decât militar.
Motive specifice României
În cazul nostru ar mai fi de adăugat şi asimilarea slabă, greoaie, neregulată a fondurilor europene: e foarte posibil ca dacă am face o socoteală mai amplă cu cât contribuim, cât primim, cât cheltuim pe simpozioane, pliante, broşuri, fluturaşi, pixuri etc. şi cu cât înapoiem ţărilor din vest, în primul rând Germaniei, să ajungem la socoteala că suntem, în relaţia cu UE, pe negativ. Asta în condiţiile în care trebuie să ne păstrăm piaţa deschisă şi avem restricţii majore la subvenţionarea, de exemplu, a agriculturii şi produselor alimentare.
Soluţia
România este profund conectată economic la UE şi deci separarea de aceasta poate fi un şoc greu de absorbit de o economie atât de precară. De aceea, discutarea pe larg a ceea ce poate fi făcut va fi subiectul altui articol. Aici doar câteva sugestii.
Evident, ieşirea din UE nu se poate face mâine. Dar a aştepta până când aceasta moare ar fi fatal pentru România, astăzi cu prea puţin prieteni în jur. Suntem în ceasul 11.30, repoziţionarea trebuie începută imediat. Mai întâi acceptarea ideii dispariţiei UE. Apoi, o distanţare, de tipul celei a statelor Visegrad. Refuzul implementării unor măsuri anti-naţionale, rostirea răspicată a intereselor şi doleanţelor interne, refuzul plătirii contribuţiei în cazul unor măsuri de tăiere de fonduri sau de amendă. Reorientarea către cooperarea multiplă în regiunea central-est europeană din care facem parte şi care se prefigurează deja, dincolo de unitatea în refuzul renunţării la identitate şi al acceptării migraţiei, şi ca o formulă de piaţă economică. 
Şi nu în ultimul rând şi nici în ultima clipă, pregătirea reluării/deschiderii relaţiilor cu state/zone/tratate economice din afara UE şi a Europei, care sunt (sau nu sunt, dar a fost mai comod să băgăm totul într-o singură traistă) în acest moment blocate de reglementările interne ale uniunii.

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Sinuciderea socialismului: feminismul şi LGBT-ismul faţă cu islamul



Socialiştii sunt speriaţi. Dar nu toţi de acelaşi lucru. Unii, ăia de mai jos, ăia care nu ştiu, am să explic aici de ce. Alţii, CEI CARE ŞTIU de sperietura celorlalţi. Să nu cumva să-i lase baltă tocmai acum când sunt atât de aproape de a-şi pune în operă MARELE PLAN.
Pentru claritate, când vorbesc despre socialişti mă refer la conglomeratul  economic, politic, administrativ, media, universitar, civic care imprimă direcţia de transformare a Occidentului. De exemplu, în materie de partide, aproape tot ce mişcă la un nivel cât de cât semnificativ în Europa, fie la putere fie în opoziţie. Fie socialiştii declaraţi ai lui Hollande, fie popularii doamnei Merkel, sau conservatorii lui Cameron. Financiar şi civic: Soroş şi puii lui.
O urmare neaşteptată a excesului de hormoni migratori din noaptea dintre ani (vă amintiţi Koln, Stuttgart, Dusseldorf, Helsinki etc., 31.12. 2015-01.01.2016) este pentru socialişti un fel de socialiasto-ghedon, echivalent cu a lua, de la propriile mâini, doi pumni de categoria grea unul în cap şi altul la ficat, plus de la propriile picioare două şuturi undeva sub centură.
Mai precis, un pumn şi un şut vin de la lupta socialistă pentru mişcarea feministă, adică pentru drepturile femeilor de a se îmbrăca dacă, cât şi cu ce vor, de a umbla treze, sau bete pe stradă, de a se culca pe stradă (nu sugerez că toate acestea s-au întâmplat în noaptea de Anul Nou) fără ca nimeni să le deranjeze, ofenseze, agreseze, violeze, de a întreţine relaţii sexuale oricând vor cu cine vor. Mai pe şleau, adică la fel ca bărbaţii.
Celălalt şut şi celălalt pumn vin de la partea socialistă cu drepturile refugiaţilor de a se duce oriunde vor şi de a fi primiţi cât mai bine posibil, mai ales în cazul în care acest oriunde este Europa, şi cu reprimarea ca rasism, fascism sau nazism a oricăror comentarii critice la adresa islamului şi a cetăţenilor musulmani.(Apropo de nazism, habar nu aveţi ce bine se înţelegeau liderii Frăţiei Musulmane cu Hitler şi cum se apreciau reciproc!)
Evident că cele două nu sunt echivalente. Evident că femeile au dreptul de a face cele de mai sus. Evident că nu e neapărat feminin şi de calitate să le faci chiar pe toate. Dar mă rog, treaba fiecăruia cât timp nu-i afectează pe alţii şi cât stai prost cu respectul de sine (pe care te-au învăţat tot socialiştii să nu-l ai).
Agresiunile sexuale şi jafurile asociate din noaptea de Anul Nou au arătat brusc că puse în aceeaşi oală, feminsimul şi islamismul dau o reacţie exotermică. Este evident că cele două săbii nu intră în aceeaşi teacă. Şi, sunt pe cale să descopere tovarăşii roşii,  nu sunt singurele idealuri socialiste care împreunate devin explozive . De ce? Păi să vedem.
În islam locul femeii în familie şi societate este cu totul altul. Femeile au dreptul aibă un singur soţ (el, patru soţii). Vârsta căsătoriei, în general, cea a pubertăţii. Violul nu poate fi dovedit decât dacă cineva depune mărturie că a văzut direct penetrarea femeii violate. Fetele moştenesc jumătate faţă de băieţi. Mărturia în tribunal valorează tot jumătate faţă de a unui bărbat. Tot jumătate de pedeapsă primeşte un bărbat dacă omoară o femeie fără motive date de Sharia. Coranul spune că o femeie neascultătoare trebuie întâi certată, apoi lăsată să doarmă singură, apoi bătută. Femeia trebuie să se îmbrace decent şi modest. Cele mai multe sisteme legale islamice definesc modestia veşmintelor în public ca fiind acoperirea întregului trup cu excepţia feţei şi a palmelor. Adulterul se pedepseşte cu moartea. Există şi zone islamice mai soft, dar tendinţa generală, şi, cum am mai spus, cea europeană este, ca răspuns la agresiunea occidentală a dizolvării identităţii, către radicalizare. Normal şi ca primă manifestare a cuceritorilor: cel puţin pentru o perioadă de început, până la consolidare, teroare maximă.
Dar durerea de cap nu se termină aici;  chestia cu femeile e doar o parte. O bubă şi mai mare au însă socialiştii cu LGBTismul.
În numai 20 din 57 de state cu majoritate musulmană homosexualitatea nu este interzisă. În Afganistan, Brunei, Iran, Mauritania, Nigeria, Arabia Saudită, Sudan şi Yemen homosexualitatea se pedepseşte cu moartea. În alte state se pedepseşte cu închisoarea sau cu biciurirea în public. Dar atenţie, pentru toate mişcările islamiste, de la Frăţia Musulmană la Statul Islamic, pentru salafiştii şi wahabiştii Arabiei Saudite din Europa şi din întreaga lume (Arabia Saudită este principalul susţinător al organizaţiilor islamiste şi moscheilor din lumea occidentală), urmarea este moartea sau biciuirea grea. Mai mult chiar, musulmanii care susţin mişcările LGBT au fost declaraţi apostaţi şi condamnaţi la moarte.
Cât despre fanteziile recente ale Occidentului cu căsătoriile homosexuale, omul care îşi schimbă genul şi sexul o dată cu ciorapii, femeia cu barbă şi bărbatul cu sâni, nici vorbă, în afara Albaniei, Ciprului de Nord şi a Kosovo-ului, care au legi împotriva discriminării lgbt-iştilor. Pentru a nu-i pedepsi cu moartea, după lege, mai înţelegător, Iranul le dă voie bărbaţilor homosexuali pasivi să-şi schimbe sexul, aşa că are cel mai mare număr de operaţii de schimbare de sex din întreaga lume.
Acum înţelegeţi de unde durerea socialistului? Vizualizaţi cam care ar fi temele pentru acasă ale lgbt-iştilor într-o Europă islamizată, după toate probabilităţile, cu un islam mai curând radical decât liberal? Cam cum şi-ar pierde unii suflul, cum ar şuiera bicele, cam ce sclavi drăgălaşi şi/sau prostituate ar deveni femeile şi cei cu fanteziile în dezordine? Ce ne facem? – încep unii să se întrebe. Cu cine mergem? Aoleo, o greşirăm – zic alţii. Mai precis toţi cei care nu ştiu MARELE PLAN. Dar despre acesta din urmă la timpul potrivit în serialul Apocalipsa Europei.
Acest material poate fi considerat o anexă a serialului.
PS – Că e derută printre socialişti o arată şi lipsa, din lista de comentatori ai episodului 5 al serialului mai sus amintit, a contestatarilor, denigratorilor, jignitorilor, zeflemitorilor şi injurioşilor de serviciu.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...