Se afișează postările cu eticheta identitari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta identitari. Afișați toate postările

duminică, 12 mai 2019

Unde este partidul pentru ROEXIT care să câştige alegerile şi să scoată România din ghearele imperiului??


Toate partidele naţionaliste, suveraniste, independentiste şi consevatoare din România susţin integrarea europeană şi cea euro-atlantică. Două cepe putrede. Sau două otrăvuri sigure pentru ceea ce a mai rămas din ceea ce odată era poporul român, învingător smerit a peste 6 milenii milenii de istorie. Timp în care s-au ridicat şi prăbuşit multe imperii. Cum ar fi, în curs, Europa Occidentală şi SUA.
Din ce cauze această situaţie neagră aici la noi? Din cea a serviciilor (interne şi externe), aflate la comanda mafiei globaliste, dar şi din cauze care ne privesc personal: lipsă de cultură, lipsa de informare, lipsă de iniţiativă, lipsă de viziune şi de voinţă.
De-a valma, o mulţime de specialişti în fotbal, femei şi politică, bine intenţionaţi sau bine-manevraţi, ne asigură că nu se poate face nimic, că meciul e pierdut, că nu avem şanse, că o astfel de direcţie nu are succes aici, unde oamenii sunt încă vrăjiţi de mirajul îmbogăţirii cu orice preţ în şi prin intermediul UE. (Ca şi cum bogăţia ar ţine neamul, oricum ar fi dobândită ea, cu compromisuri care ţin de anularea personală şi comună, şi nu demnitatea, curajul, credinţa, tradiţiile.) Şi în parte au dreptate, căci manipularea şi prostia nu lucrează numai cu minciuni; dar până la un punct. Acel punct în care un grup de români, adunaţi într-un partid vin să le propună românilor o schimbare majoră -cum ar fi un Roexit, recuperarea bogăţiilor naţionale, a valorilor, construirea unei economii proprii, scoaterea serviciilor şi armatei  de sub conducerea străiniulor şi altele asemenea; nu lozincile copiate de la unii la alţii sub formă de principii, obiective, programe şi care toate propun imposibilul: o Românie demnă şi prosperă în această Uniune Europeană.  
Un partid care să propună DEMNITATE pe bune şi AUTO-ADMINISTRARE reală a ţării. Ceea ce nu s-a întâmplat încă.
Că, totuşi, se poate ne-au arătat-o o serie de partide identitare/suveraniste/naţionaliste, care s-au ridicat în mod miraculos în numai câteva săptămâni sau luni de la înfiinţare până la a fi pe primele locuri ale politicii din acele state. Unul dintre ele este "Brexit party" al lui Nigel Farage.
Anunţat în 20 ianuarie 2019, înscris în United Kingdom Electoral Commission în 5 februarie 2019, este astăzi, la 3 luni de la înscriere, pe primul loc în cursa pentrru alegerile europene după cum o arată graficul de mai jos:

 

departe în faţa laburiştilor şi conservatorilor, ceea ce transformă participarea Marii Britanii la aceste alegeri într-un al doilea referendum, cu mari şanse de a-l confirma pe primul.
În ceea ce priveşte poziţionarea pe plan intern, în perspectiva viitoarelor alegeri generale, Brexit party se găseşte pe locul 3, în creştere permanentă, în timp ce laburiştii şi conservatorii, care încă îl depăşesc, destul de debil, scad permanent.



O să-mi spună unii că e altă ţară, altă situaţie, alţi oameni alte şi alte .... Pot veni cu exemple de aici din est şi centru, avem exemple de peste tot care ne arată că e posibil, dar că trebuie să porneşti la drum. Cât despre handicapul lipsei unor figuri carismatice şi universal cunoscute - cum e cazul lui Farage - am să vă răspund că este un argument al lipsei de inteligenţă, imaginaţie şi informare. Se poate şi fără Farage. Cam cum a putut echipa de fotbal a Islandei la campionatul european din 2016.
Mai multe despre starea actuală a Brexit party găsiţi aici:
https://www.zerohedge.com/news/2019-05-12/only-way-brexit-farage-surges-again

joi, 23 februarie 2017

Facebookul platformă a terorismului. Conservatorii urmăriţi şi interzişi. Pentru statul mondial, Zuck reprimă libertatea exprimării opiniei.



Articolul „Facebook vrea să mă izoleze”al Cynthiei Farahat (editorialist al cotidianului egiptean Al-Maqal), de pe Middle East Forum, mi-a amintit de discrepanţa dintre miile de cazuri de acest tip şi prezentarea aurită a FB din recenta scrisoare a lui Zuckerberg (în continuare Zuck, se potriveşte mai bine cu faţa lui). O scrisoare politică, o declaraţie politică, care vine să confirme ceea ce am scris recent despre visul imperiului mondial al lui Zuck şi care ne oferă o perspectivă „roz bonbon” asupra viitorului DACĂ vom fi cuminţi şi vom face ce ne spune el.
Articolul Cynthiei, care ne arată o altă faţă a basmului, porneşte de la o „ciocnire” personală cu politica de reprimare şi de intimidare de pe FB, mai precis descoperirea că cititorii şi comentatorii ei de pe FB primeau următorul anunţ-ameninţare:
Recent aţi comentat o postare a Cynthiei Farahat. Vrem să fim siguri că ştiţi cine poate vedea că interacţionaţi cu postările. Pentru a afla mai multe verificaţi Privacy Basics.
Acţiunea FB vine în continuarea altora, de pe întreg globul, dar mai ales din spaţiul Occidental, prin care echipa acesteia încearcă să izoleze, să vâneze şi să interzică persoanele implicate în susţinerea valorilor spirituale şi morale identitar-creştine şi libertatea opiniei.
Ne spune Zuck ceva în scrisoarea lui despre această parte întunecată a FB-ului? Nici vorbă. Totul e bine, numai unii oameni „e răi”. Ideea principală din scrisoarea lui Zuck, declarată imediat „manifest” de către progresişti, este aceea că rezolvarea tuturor problemelor actuale stă în puterea statului mondial către care ne conduce „prietenosul” zeu al progresului întrupat în FB.
Istoria este povestea despre cum am învăţat să fim împreună în număr tot mai mare – de la triburi la oraşe şi naţiuni.... Astăzi suntem în faţa unei noi etape. Cele mai mari oportunităţi actuale sunt globale – răspândirea prosperităţii şi a libertăţii, promovarea păcii şi a înţelegerii, ridicarea oamenilor din sărăcie şi accelerarea ştiinţei. Provocările noastre cele mai mari cer de asemenea răspunsuri globale – cum ar fi înfrângerea terorismului, lupta cu schimbarea climei şi prevenirea pandemiilor. Progresul cere acum umanităţii să treacă de la oraşe şi naţiuni spre o comunitate globală.
Lăsând de o parte lipsa completă a autocriticii, textul de mai sus este o gargară de cea mai proastă calitate intelectuală şi chiar manipulativă (conceput pentru persoane spălate pe creier, fără cultură, sau jalnic oportuniste).
De exemplu, pentru Zuck, omenirea a trecut de la triburi la oraşe şi naţiuni. De ce? Pentru că aşa trebuie să arate istoria rescrisă, care susţine argumentaţia necesităţii şi implacabilităţii statului global: trib-oraş-naţiune-Terra. Zuck nu pare a fi auzit de regatele şi imperiile antichităţii şi ale tuturor etapelor istorice următoare.  Şi nu ar fi de mirare, la anii lui (32) şi la cum se face şcoală progresistă azi. Oricum ar fi, este jalnic şi arată cine ne croieşte viitorul, sau/şi cât de tâmpiţi îi crede Zuck pe supuşii săi de pe FB (care, în marea majoritate, au desfiinţat atât scrisoarea cât şi autorul).
De la istorie, Zuck trece la oportunităţile pe care le deschide statul mondial: properitate, libertate, pace, înţelegere, bunăstare, un viitor stat stângist mondial. Chiar aşa? Păi nu e deja Occidentul socialist şi nu funcţionează globalizarea  stângii, bine mersi, de atât timp cu rezultatele: sărăcie, dictatură, terorism, războaie între state, dar mai ales în interiorul acestora, ură, genocid, pogromuri, purificare etnică, migraţie, restrângerea libertăţii de opinie, avorturi, sexualitate agresivă şi opresivă? Şi toate astea nu numai în lumea a treia, ci şi în Occident, ba în chiar inima acestuia, SUA, în care astăzi 50 % dintre americani beneficiază de o formă de asistenţă socială. Unde clasa de mijloc este într-o regresie acută, unde societatea este împărţită între 1 % cei care au şi conduc şi 99 % care se luptă pentru supravieţuire.
Zuck ne vorbeşte „înălţător” despre eforturile Fb pentru a conecta oamenii, familiile, prietenii. Nu recunoaşte nimic din numeroasele reproşuri care sunt aduse companiei. Cynthia, în schimb, ne dezvăluie o altă imagine.
Cu o lună în urmă, am raportat o pagină de propagandă teroristă pentru recrutare şi am primit următorul mesaj: „Am revăzut pagina pe care o raportaţi ca fiind o incitare credibilă la violenţă şi am descoperit că ea nu încalcă Standardele noastre de comunitate.” Pagina pe care am raportat-o este foarte periculoasă şi se spune că ar fi administrată direct de Abdul Rahman al-Sudais, imamul principal al Marii moschei de la Mecca. Acestui predicator al terorii wahhabiste i-a fost anterior interzisă  intrarea în SUA şi Canada din cauza incitărilor la anihilarea evreilor, creştinilor şi hinduşilor şi este cunoscut pentru că îi numeşte pe evrei „porci şi maimuţe”.
Această pagină de FB face apel zilnic la omorârea evreilor, creştinilor, budiştilor şi ateilor. Ea găzduieşte regulat concursuri cu premii, cum ar fi telefoane, maşini de spălat şi excursii la Mecca. Premiile sunt acordate celor care distribuie cât mai mult propaganda lor jihadistă pe FB.
Acesta este numai un exemplu al numeroaselor pagini de terorism pe care le-am raportat în decursul anilor. FB nu a acţionat niciodată împotriva site-urilor raportate, dar Fb încearcă să mă izoleze pe mine ca parte a politicii lor de eliminare a opiniilor conservatoare sau obiective.
În septembrie trecut, foşti angajaţi FB au recunoscut că ei suprimau zilnic ştirile de interes pentru cititorii conservatori din secţiunea de ştiri de mare impact - vezi aici.
PS1 - În timp ce redactam acest text am primit semnalarea unui alt caz, care întăreşte spusele Cynthiei şi afirmaţiile mele. Elizabeth Johnston, care administrează popularul blog conservator  "The Activist Mommy," afirmă că FB i-a suspendat contul pentru trei zile şi i-a şters o postare în care spunea că cartea „Leviticul” din „Vechiul Testament” (şi nu ea) condamnă homosexualitatea ca „detestabilă” şi „dezgustătoare”. Mai multe despre acest caz la http://www.christianpost.com/news/facebook-suspends-christian-homeschool-moms-account-over-posts-citing-bible-on-homosexuality-175521/.
PS2- În articolul de mai sus veţi găsi şi referirea la cazul lui Kristi Merritt, care pentru a protesta împotriva impunerii de către Obama a toaletelor comune a postat nişte poze în care apărea în diverse costumaţii împreună cu un carton cu o întrebare. De exemplu: Dacă m-am îmbrăcat aşa sunt eu oare Russell Wilson (un jucător de fotbal american)?
PS3 – O simplă căutare de net vă va duce către multe alte cazuri. În ceea ce priveşte scrisoarea lui Zuck, voi reveni mai pe larg într-o analiză viitoare. 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...