Se afișează postările cu eticheta frică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frică. Afișați toate postările

duminică, 27 martie 2022

Dragostea, frica şi legea bunelor intenţii. Funcţionarii statului pot face orice atât timp cât o fac cu bune intenţii: pandemii, resetări, atacarea altor state, fluxuri masive de migratori...

 


 autor:

Max Weber, citându-l pe Leon Troțki la Brest-Litovsk, a afirmat fără menajamente că "orice stat se întemeiază pe violență". Teoriile imaginative care au fost uneori folosite pentru a justifica violența de stat nu intră în sfera de aplicare a acestui articol. Ceea ce este analizat aici este modul ordonat în care elitele statale au pregătit împreună terenul pentru a domina indivizii în cea de-a patra revoluție tehnologică.

Lege și război

Conform definiției standard a sociologului german Max Weber în "Politica ca vocație" (1918), statul este "o comunitate umană care revendică (cu succes) monopolul utilizării legitime a forței fizice pe un anumit teritoriu". Cu alte cuvinte, un stat nu este altceva decât un grup restrâns de oameni (adică guvernul) care reușește să exercite violența asupra unor grupuri mai mari (adică subiecții) într-un anumit loc (adică teritoriul).

Atunci când violența de stat este îndreptată împotriva indivizilor de rând, se numește lege, în timp ce atunci când este îndreptată împotriva altor oficiali, se numește război sau lovitură de stat / război civil. Un război autodistructiv între funcționarii statului oferă o deschidere pentru eliberarea oamenilor de rând, așa cum a observat Mao Zedong în timpul Revoluției Culturale: "Lumea se află într-un mare haos; situația este excelentă" (天下大乱,形势大好). Dacă președintele Mao și ceilalţi conducători nu i-ar folosi pe oamenii de rând ca arme de unică folosință în luptele lor! Dimpotrivă, sacrificarea oamenilor în interesul elitelor statului nu este ușor de justificat și riscă să trezească subiecții.

Din acest motiv, date fiind urmările șocante ale celui de-al Doilea Război Mondial, guvernele au recurs la adăpostul juridic al dreptului internațional, sub deviza păcii internaționale, pentru a-și menține privilegiile.

Război și pace

În lumina atrocităților comise de oficialii statului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era evident că pozitivismul juridic și teoriile contractului social nu puteau supraviețui cu ușurință în noua eră. Cea mai incomodă perioadă pentru oficialii de stat victorioși a fost cea a proceselor de la Nürnberg. Pe de o parte, reclamanții înșiși comiseseră aceleași infracțiuni; pe de altă parte, agenților de urmărire penală le-a fost greu să susțină acuzațiile, pur și simplu pentru că naziștii au respectat legile naziste, iar legile naziste erau perfect legale în conformitate cu maximul etatist al pozitivismului juridic.

Confruntându-se cu o astfel de situație jenantă, oficialii statului au pus în față un aparat neglijat la acea vreme - dreptul internațional. Aceștia au pus în aplicare un corpus de legi aplicate la nivel internațional, promițând pacea, sau cel puțin evitarea luptelor neproductive între ele, în schimbul imunității și autorității. Dreptul internațional nu era cu adevărat menit să-i ușureze pe supuși. Oamenii de rând au rămas supușii unor conducători suverani, în loc să fie recunoscuți ca subiecți suverani ai unei legi universale. Jurisprudența instanțelor interguvernamentale ale drepturilor omului, oriunde ar fi fost înființate, nu a făcut decât să dovedească faptul că guvernanții nu au avut intenția serioasă de a-și supune puterile vreunei legi.

Deși este adevărat că, timp de o jumătate de secol, dreptul internațional a oferit ușurare oamenilor de rând, acest lucru s-a întâmplat doar în măsura în care birocrații și-au redus șicanele. Cu mai multă pace, oamenii au fost supuși doar violenței funcționarilor lor, fără să sufere din cauza războaielor dintre regimuri. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XX-lea, slaba capacitate a funcționarilor de stat de a se lega de orice principiu pașnic i-a condus la mai multe războaie, expunând din nou adevărata lor natură violentă.

Astfel, a devenit evident că guvernele aveau nevoie de o nouă narațiune pentru a-și menține statutul. Din acest motiv, au apelat la iubire.

Iubire și frică

În zorii secolului XXI, semnificația unui teritoriu național comun s-a estompat din cauza progresului tehnologic. În acest context, teritoriul național a început să fie conceput ca un spațiu fluid format dintr-o combinație de zone substanțiale și "metaversuri" insubstanțiale și care nu putea fi ușor de monitorizat. Dimpotrivă, ceea ce a rămas tangibil și, prin urmare, mai supus reglementării, au fost indivizii, care puteau interacționa simultan în mai multe teritorii.

În acest context, oficialii statului occidental s-au trezit cu un grup de subiecți care acționau în spații multiple, inclusiv în metaversuri, unde indivizii puteau scăpa de violența statului și își puteau asuma pe deplin proprietatea de sine și suveranitatea. În Occident, o întoarcere bruscă la statul teritorial tradițional ar fi sunat ca o cerere arbitrară de a folosi cai în loc de mașini. Astfel, conducătorii occidentali aveau nevoie de o justificare pentru blocarea violentă a progresului indivizilor către o autonomie deplină. 

În acest scop, elitele statului au înlocuit pacea cu dragostea, recurgând la cea mai vagă și autoritară lege, legea bunelor intenții - o lege de urgență care permite intervenția constantă a guvernului în libertatea umană fără teama de a face rău, cu condiția ca totul să fie bine intenționat.

De la principiul neagresiunii la principiul bunelor intenții

Legea de urgență universală în ascensiune a bunelor intenții se distinge prin următoarele caracteristici:

  •  Universală, spre deosebire de internațională. Vechiul drept internațional fusese conceput pentru spații tangibile, în timp ce elitele statale aveau acum nevoie de un drept care să se poată aplica universal. Într-adevăr, noua lege poate reglementa anumiți indivizi în "versuri" schimbătoare; de exemplu, offline, online, metavers, univers, multivers, altervers, megavers etc.
  •     O stare de urgență permanentă. În mediile digitale din ce în ce mai interconectate, guvernele prezintă orice problemă ca pe o situație urgentă care trebuie reglementată imediat. Cu această ocazie, funcționarii statului se prezintă pentru a reglementa cu salturi în sus și în jos comportamentul subiecților, dintr-o presupusă teamă de un pericol colectiv iminent.
  •     Legea ca violență. Violența este fundamentul privilegiului autoritar al funcționarilor de stat; în temeiul noii legi, statul are o autoritate sporită de a reglementa în mod arbitrar corpul, mintea și morala subiecților.
  •     Bunele intenții, în opoziție cu neagresiunea. Principiul neagresiunii pasive nu numai că este respins, dar mai degrabă este calificat drept imoral. În conformitate cu principiul bunelor intenții active, funcționarii statului s-au declarat luptători neobosiți pentru o virtute colectivă occidentală abstractă. Din acest motiv, li se permite să intervină constant în fiecare aspect al vieții, invitându-i în același timp pe subiecți să coopereze (adică să se supună pasiv). Eventualele consecințe negative sunt scuzate datorită intențiilor bune ale conducătorilor. Dacă unii subiecți nu sunt de acord, este evident că aceștia nu împărtășesc valorile sociale și morale progresiviste și trebuie să fie ostracizați (cancel-aţi, în argoul digital) sau sancționați în alt mod.

Concluzie

În Occident, ideologiile politice din ultimele două secole au fost înlocuite de mult timp de un delir colectiv de dragoste și frică, orchestrat de birocrații privilegiați. În centrul acestuia se află un amalgam de reglementări privind problemele de identitate, schimbările climatice, eficiența energetică, amenințările sociale și de sănătate, salvgardarea democrației etc. Supușii trebuie să urmeze cu religiozitate toată legislația, nu pentru rezultatele sale îndoielnice (externe), ci pentru a-și dovedi alinierea morală (internă) cu statul în lupta sa împotriva unei urgențe vagi. Urgența, ca și cum ar fi o dogmă religioasă, nu poate fi pusă la îndoială de niciun om de rând, în timp ce elitele politice, ca și cum ar fi clerici, au voie să fie autoritare atâta timp cât au intenții bune.

Sursa: https://mises.org/wire/love-fear-and-law-good-intentions

duminică, 20 decembrie 2020

Ce trebuie să ştim despre COVID; tratarea COVID-ului şi a unora dintre efectelor sale colaterale (I)


 Materialul de mai jos este o sinteză vastă a informaţiilor provenite din observaţii medicale directe şi din surse ştiinţifice, realizată de un colectiv coordonat de biofizicianul Virgiliu Gheorghe. Cum textul are 56 de pagini, îl voi posta în mai multe episoade structurate pe subteme, astfel încât să poată fi folosit cât mai uşor şi mai direcţionat de către cei interesaţi.

Cuvânt înainte

În cele ce urmează vă aducem înainte o lectură a fenomenului medical şi a terapiei COVID-19 prin prisma experinţei clinice a unor prieteni medici din ţară şi nu numai, dar şi a cercetărilor clinice şi a studiilor publicate în lunile ce au urmat debutului pandemiei.  

Nădăjduim ca acest material să fie de folos în primul rând celor care, deşi au o formaţie medicală, nu au avut timpul să se ocupe cu studiul acestei boli, dar şi tuturor celor care doresc să ştie mai mult despre această afecţiune pentru a înţelege cum să procedeze atunci când o vor contacta.  

Credem că informarea este prima modalitate în combaterea acestei boli extrem de inteligente. Avem convingerea că puţini vor scăpa fără să o contacteze în următoarele luni, iar, dacă aşa stau lucrurile, a aştepta paralizaţi de frică consecinţele nu cred că este cea mai inteligentă cale. Viitorul aparţine oamenilor care dovedesc un minim discernământ în dezvoltarea unei imunităţi mai puternice şi ştiinţa de a se lupta cu boala. Din nefericire mass-media nu constituie astăzi un mijloc de informare a maselor, ci mai curând unul de înfricoşare şi terorizare sau, dacă vreţi, de dezinformare.   

Internetul poate fi încă o sursă foarte bună de informare, dar aceasta dacă ne vom exersa capacitatea de a găsi sursele corecte şi a dezvolta o analiză critică personală. Trebuie să avem încredere în ştiinţa adevărată şi nu în cea de popularizare sau în naraţiunile emoţionale care controlează mental mulţimea. Acestă aplecare asupra izvoarelor celor mai autentice dublată de o credinţă luminată de Dumnezeu ne poate fi de mare ajutor în vremurile pandemiei şi postpandemiei care vor urma.  

Aşadar, materialul care urmează este un apel la raţiune şi o critică concomintentă la adresa folclorului, a naraţiunilor ideologizate cu care ne-a obişnuit mass-media să ne hrănim imaginaţia, aşteptând neputincioşi deznodământul implacabil cu care suntem ameninţaţi. Cei care vor aprofunda acest material vor realiza uşor că această boală nu este altceva decât cea mai mare provocare pe care a trăit-o omul în modernitate, provocarea de a reveni la un stil de viaţă sănătos sau de a-și asuma riscul unei morţi premature cauzată de una dintre pandemiile ce vor urma. Ca de obicei, alegerile ne aparţin mai mult decât ne putem imagina. 

Mulţumim pe această cale tuturor prietenilor  medici care se luptă cu această nemiloasă boală cu tot ceea ce experienţa clinică şi ştiinţa le pune la dispoziţie pentru salvarea vieţii pacienţilor. Avem convingerea că numai prin punerea împreună a tuturor acestor resurse putem să ne atingem scopul. Iar dacă putem vorbi de un efect pozitiv al acestei pandemii, acesta nu este altul decât această uriaşă solidaritate internaţională a medicilor şi cercetătorilor din toată lumea care îşi pun la dispoziţie toată ştiinţa, dar şi energia şi viaţa în lupta cu virusul ucigaş. Nu credem că a existat o altă perioadă în istoria ştiinţei când medicina să fi făcut un aşa mare salt în înţelegerea sistemului imunitar, a proceselor inflamatorii, a sepsisului şi a modului în care acţionează virusurile în organismul uman. 

De ce se moare de COVID-19 

SARS-CoV-2 este un virus extrem de versatil şi periculos pentru sănătatea umană, mai ales atunci când există anumţi factori de risc şi când virusul nu este tratat din prima fază a multiplicării virale. Pentru a putea contracara atacul, neutralizând virusul, trebuie cunoscute foarte bine natura bolii, factorii de risc şi simptomele. De asemenea, este foarte important să existe din partea bolnavului deschiderea psihologică de a-și accepta boala fără panică, pentru a o putea trata încă de la primele ei semne.  

De pildă, trebuie ştiut că această afecţiune presupune patru mari faze: a incubaţiei, a replicării virale sau simptomatică, faza pulmonară timpurie şi faza pulmonară târzie sau hiperinflamatorie (Vezi Anexa 1). De asemenea, trebuie cunoscuţi dinainte factorii de risc, pentru a face totul să preîntâmpinăm o fază mai severă (Vezi Anexa 7). Dar poate cel mai important lucru este să depistezi la timp boala şi, încă din prima sau a doua zi, să începi tratamentul.

Din cauza fricii excesive, chiar obsesive, unii oameni refuză să creadă că au COVID-19. Zilele trec, iar ei iau doar Paracetamol ca să le scadă febra, iar dacă nu au nici febră, aşteaptă să le treacă durerea de cap sau celelalte simptome. Problema este că, netratând boala în perioada replicării virale, care de cele mai multe ori este o perioadă tăcută a bolii, un fel de viroză uşoară, se intră pe nepregătite în faza inflamatorie, când deja viaţa bolnavului este pusă în pericol.

Atenţie, în unele cazuri, faza simptomatică, care durează aproximativ 7 zile, poate să fie atât de inofensivă, încât mulţi să o neglijeze complet, fie crezând că nu au boala, fie crezând că nu este o afecţiune foarte periculoasă. Aceasta, mai ales pentru că, într-un anumit moment al evoluţiei bolii, în perioada simptomatică, scade şi febra, se diminuează foarte mult simptomele, după care, la nici două-trei zile, începe agravarea tuturor acestora, adaugându-se și senzaţia lipsei aerului, apăsarea în piept etc.

În funcţie de factorii de risc sau de ceea ce s-a făcut în faza replicării virale, boala poate îmbrăca un caracter mai sever sau poate trece uşor, chiar mai uşor decât o viroză oarecare, însă într-un timp ceva mai lung, de două-maxim trei săptămâni. Aşadar este esenţială iniţierea terapiei încă de la primele semne ale bolii. Chiar dacă nu există certitudinea că este vorba de Covid-19, este mai bine să fie iniţiată terapia preventiv, ca ieşirea din faza replicării virale şi intrarea în cea inflamatorie să nu însemne şi explozia furtunei de citokine care pune în pericol viaţa bolnavului.

Am cunoscut mai multe persoane care, până prin a 8-a, a 9-a zi nu au luat nici o măsură preventivă, ca să se trezească brusc, în numai câteva ceasuri, 12-24 ore, cu o scădere semnificativă a saturației oxigenului la valori sub 95%-90% şi chiar mai mult. În aceste cazuri devine mult mai dificilă tratarea acasă, dar nu imposibilă.

 

Vezi: https://link.springer.com/article/10.1007/s12015-020-10004-x

 


Desigur, în această situaţie trebuie în primul rând suplimentat oxigenul cu un concentrator de oxigen. Saturaţia trebuie urmărită cu un puls-oximetru, suficient de des pentru a putea preveni o agravare a stării bolnavului. De altfel, în orice casă unde se află un bolnav de COVID cu riscul unei afecţiuni severe, ar trebui să existe un puls-oximetru, măcar pe perioada bolii. 

Va urma.

 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...