Se afișează postările cu eticheta feminism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta feminism. Afișați toate postările

miercuri, 17 aprilie 2019

Lecţie video despre cum trebuie bătute nevestele în islam (NU-I CREDEŢI! SĂ NU LE MAI FIM COMPLICI!)

Mafia bancară globalistă, pentru a împlini porunca împăratului ei, aceea de a-i închina lui lumea, avea nevoie să o schimbe, să schimbe omul; să-i ia credinţa, valorile, reperele moral-existenţiale, identitatea. Trebuia, deci, să elimine creştinismul concurent. 
Căile au fost mai multe şi, constatăm azi, fiecare a avut o contribuţie. În final, toate s-au adunat în /seducţia cu/impunerea păgânismului - ateismul tot aici intră, căci el este, atunci când crezi în el şi îi urmezi ritualurile, tot un cult, o religie, care se alătură celorlalte construcţii adulatorii de om, natură, duhuri, pietre etc.
Instrumentele teoretice au fost şi sunt ideologiile. Printre ele, feminismul, adică, (au zis ei) eliberarea femeii de sub exploatarea bărbatului.
Ultimele creaţii demonice din panoplie sunt ideologia genului şi migraţionismul salvator. 

În timp acestea au ajuns în conflict nu numai cu construcţiile tradiţionale: omul, ca fiinţă a lui Dumnezeu, familia, societatea creştină, neamul etc., ci şi unele cu altele. Aşa se face că, feminismul clasic este în acest moment în război, de exemplu, cu neo-feminismul libertinar şi cu ideologia genului. 
Există însă o ultimă unealtă globalistă, cea menită a da lovitura mortală "vechiului", care intră în conflict cu toate celelalte: migraţionismul salvator. El este duşman şi al vechiul marxism proletar, şi al neomarxismului: feminism, homosexualism, ideologia genului etc.

Pentru că de sus s-a stabilit că islamul e bun, paşnic, fericirea pe pământ, cea mai bună variantă de societate (islam = supunere, deci e clar pentru cine e cea mai bună) împotriva acestuia nu se mai poate spune nimic căci eşti islamofob (Ceea ce te poate costa pierderea serviciului, marginalizarea, amenzi serioase, deci sărăcirea, şi chiar puşcăria.). El ne este livrat, de către ideologi şi activişti, ca o religie şi societate a păcii şi iubirii. Dar islamul la rândul său, în cele aproape 2 miliarde de musulmani, se manifestă independent de planurile mafiei noastre. 
Aveţi la adresa de mai jos un recent film încărcat pe youtube în 29 martie 2019, de un om de ştiinţă musulman: un sociolog din Qatar. În acesta, Abd Al-Aziz Al-Khazraj Al-Ansari ne explică şi ne face şi o demonstraţie despre cum trebuie să-şi bată un bărbat musulman nevasta în modalitatea permisă de islam.

 https://www.youtube.com/watch?time_continue=202&v=m-jpwHPsHDQ

 După acesta, nevasta nu trebuie bătută neapărat des, dar un bărbat - ca şef al casei - trebuie să-şi exercite din când în când autoritatea şi să-şi disciplineze nevasta "din dragoste, desigur" astfel încât "viaţa împreună să-şi continue cursul".
Al-Ansari spune că bătaia trebuie să fie uşoară şi să nu doară, şi că ea trebuie să facă ca nevasta să simtă masculinitatea şi puterea bărbatului ei (cum să le simtă dacă nu o doare?) şi, astfel, să-şi simtă feminitatea ei.
În continuare, sociologul qatarez face o demonstraţie, despre cum trebuie bătute nevestele, cu ajutorul unui băiat, şi la care strigă: Ţi-am spus să nu mai ieşi din casă! De câte ori e nevoie să-ţi spun?

Conform lui Al-Ansari, lovirea feţei femeii, lovirea acesteia cu pumnii este interzisă, dar de bătaia drăgăstoasă  femeile au nevoie prin natura lor: adică au nevoie ca bărbaţii lor să fie dominatori, autoritari, puternici şi violenţi.

Tot în islam şi tot din iubire, dar mult mai multă, se ajunge uneori ca femeile să fie bătute, drăgăstos, cu pietre. Dar pentru că, nu-i aşa, islamul este, în împachetarea globalistă, doar şi numai o religie a iubirii, musulmanii care îşi bat şi omoară nevestele, spre deosebire de creştinii îndrăciţi care fac acest lucru, au fost, sunt şi vor fi nişte îngeri. 

Şi ca să întoarcem la "aranjorii" existenţelor noastre, la mafioţii globalişti şi slugile lor din politică, administraţie şi ong-uri, vă reamintesc un lucru esenţial: EI MINT TOT TIMPUL!
Mint chiar şi când spun adevărul pentru că acesta este folosit pentru scopurile lor şi astfel devine minciună în raport cu scopul prezentat public. Aşa că:

NU-I CREDEŢI! SĂ NU LE MAI FIM COMPLICI!

 

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Sinuciderea socialismului: feminismul şi LGBT-ismul faţă cu islamul



Socialiştii sunt speriaţi. Dar nu toţi de acelaşi lucru. Unii, ăia de mai jos, ăia care nu ştiu, am să explic aici de ce. Alţii, CEI CARE ŞTIU de sperietura celorlalţi. Să nu cumva să-i lase baltă tocmai acum când sunt atât de aproape de a-şi pune în operă MARELE PLAN.
Pentru claritate, când vorbesc despre socialişti mă refer la conglomeratul  economic, politic, administrativ, media, universitar, civic care imprimă direcţia de transformare a Occidentului. De exemplu, în materie de partide, aproape tot ce mişcă la un nivel cât de cât semnificativ în Europa, fie la putere fie în opoziţie. Fie socialiştii declaraţi ai lui Hollande, fie popularii doamnei Merkel, sau conservatorii lui Cameron. Financiar şi civic: Soroş şi puii lui.
O urmare neaşteptată a excesului de hormoni migratori din noaptea dintre ani (vă amintiţi Koln, Stuttgart, Dusseldorf, Helsinki etc., 31.12. 2015-01.01.2016) este pentru socialişti un fel de socialiasto-ghedon, echivalent cu a lua, de la propriile mâini, doi pumni de categoria grea unul în cap şi altul la ficat, plus de la propriile picioare două şuturi undeva sub centură.
Mai precis, un pumn şi un şut vin de la lupta socialistă pentru mişcarea feministă, adică pentru drepturile femeilor de a se îmbrăca dacă, cât şi cu ce vor, de a umbla treze, sau bete pe stradă, de a se culca pe stradă (nu sugerez că toate acestea s-au întâmplat în noaptea de Anul Nou) fără ca nimeni să le deranjeze, ofenseze, agreseze, violeze, de a întreţine relaţii sexuale oricând vor cu cine vor. Mai pe şleau, adică la fel ca bărbaţii.
Celălalt şut şi celălalt pumn vin de la partea socialistă cu drepturile refugiaţilor de a se duce oriunde vor şi de a fi primiţi cât mai bine posibil, mai ales în cazul în care acest oriunde este Europa, şi cu reprimarea ca rasism, fascism sau nazism a oricăror comentarii critice la adresa islamului şi a cetăţenilor musulmani.(Apropo de nazism, habar nu aveţi ce bine se înţelegeau liderii Frăţiei Musulmane cu Hitler şi cum se apreciau reciproc!)
Evident că cele două nu sunt echivalente. Evident că femeile au dreptul de a face cele de mai sus. Evident că nu e neapărat feminin şi de calitate să le faci chiar pe toate. Dar mă rog, treaba fiecăruia cât timp nu-i afectează pe alţii şi cât stai prost cu respectul de sine (pe care te-au învăţat tot socialiştii să nu-l ai).
Agresiunile sexuale şi jafurile asociate din noaptea de Anul Nou au arătat brusc că puse în aceeaşi oală, feminsimul şi islamismul dau o reacţie exotermică. Este evident că cele două săbii nu intră în aceeaşi teacă. Şi, sunt pe cale să descopere tovarăşii roşii,  nu sunt singurele idealuri socialiste care împreunate devin explozive . De ce? Păi să vedem.
În islam locul femeii în familie şi societate este cu totul altul. Femeile au dreptul aibă un singur soţ (el, patru soţii). Vârsta căsătoriei, în general, cea a pubertăţii. Violul nu poate fi dovedit decât dacă cineva depune mărturie că a văzut direct penetrarea femeii violate. Fetele moştenesc jumătate faţă de băieţi. Mărturia în tribunal valorează tot jumătate faţă de a unui bărbat. Tot jumătate de pedeapsă primeşte un bărbat dacă omoară o femeie fără motive date de Sharia. Coranul spune că o femeie neascultătoare trebuie întâi certată, apoi lăsată să doarmă singură, apoi bătută. Femeia trebuie să se îmbrace decent şi modest. Cele mai multe sisteme legale islamice definesc modestia veşmintelor în public ca fiind acoperirea întregului trup cu excepţia feţei şi a palmelor. Adulterul se pedepseşte cu moartea. Există şi zone islamice mai soft, dar tendinţa generală, şi, cum am mai spus, cea europeană este, ca răspuns la agresiunea occidentală a dizolvării identităţii, către radicalizare. Normal şi ca primă manifestare a cuceritorilor: cel puţin pentru o perioadă de început, până la consolidare, teroare maximă.
Dar durerea de cap nu se termină aici;  chestia cu femeile e doar o parte. O bubă şi mai mare au însă socialiştii cu LGBTismul.
În numai 20 din 57 de state cu majoritate musulmană homosexualitatea nu este interzisă. În Afganistan, Brunei, Iran, Mauritania, Nigeria, Arabia Saudită, Sudan şi Yemen homosexualitatea se pedepseşte cu moartea. În alte state se pedepseşte cu închisoarea sau cu biciurirea în public. Dar atenţie, pentru toate mişcările islamiste, de la Frăţia Musulmană la Statul Islamic, pentru salafiştii şi wahabiştii Arabiei Saudite din Europa şi din întreaga lume (Arabia Saudită este principalul susţinător al organizaţiilor islamiste şi moscheilor din lumea occidentală), urmarea este moartea sau biciuirea grea. Mai mult chiar, musulmanii care susţin mişcările LGBT au fost declaraţi apostaţi şi condamnaţi la moarte.
Cât despre fanteziile recente ale Occidentului cu căsătoriile homosexuale, omul care îşi schimbă genul şi sexul o dată cu ciorapii, femeia cu barbă şi bărbatul cu sâni, nici vorbă, în afara Albaniei, Ciprului de Nord şi a Kosovo-ului, care au legi împotriva discriminării lgbt-iştilor. Pentru a nu-i pedepsi cu moartea, după lege, mai înţelegător, Iranul le dă voie bărbaţilor homosexuali pasivi să-şi schimbe sexul, aşa că are cel mai mare număr de operaţii de schimbare de sex din întreaga lume.
Acum înţelegeţi de unde durerea socialistului? Vizualizaţi cam care ar fi temele pentru acasă ale lgbt-iştilor într-o Europă islamizată, după toate probabilităţile, cu un islam mai curând radical decât liberal? Cam cum şi-ar pierde unii suflul, cum ar şuiera bicele, cam ce sclavi drăgălaşi şi/sau prostituate ar deveni femeile şi cei cu fanteziile în dezordine? Ce ne facem? – încep unii să se întrebe. Cu cine mergem? Aoleo, o greşirăm – zic alţii. Mai precis toţi cei care nu ştiu MARELE PLAN. Dar despre acesta din urmă la timpul potrivit în serialul Apocalipsa Europei.
Acest material poate fi considerat o anexă a serialului.
PS – Că e derută printre socialişti o arată şi lipsa, din lista de comentatori ai episodului 5 al serialului mai sus amintit, a contestatarilor, denigratorilor, jignitorilor, zeflemitorilor şi injurioşilor de serviciu.

luni, 6 iulie 2015

Familia, femeia, amorul liber şi socialismul secolului 19 (Revoluţia sexuală 2)



După cum am promis, voi continua cu prezentarea ideilor, planurilor şi programelor revoluţionarilor socialişti sexuali. Chiar dacă unele dintre opiniile sau sentinţele acestora,  în legătură cu lumea în care se trăiau, sau trăiesc, pot părea a fi legate de alt subiect decât cel al sexualităţii fără limite, aveţi răbdare: în următoarele episoade, după ce vom ajunge la timpul prezent cu ideile lor şi vom parcurge şi opinii ale celor consideraţi astăzi „fundamentalişti”, veţi putea închide cercul acestei dispute.  Voi interveni din când în când pentru a clarifica unele aspecte istorice, ideologice, sau filozofice.
Vom porni, aşa cum este firesc, cu începuturile şi anume cu socialiştii secolului 19, precursorii marxiştilor de toate genurile, fie ei economici fie culturali.Un element de bază şi în acelaşi timp o valoare fundamentală a societăţii îl constituie familia. Conştienţi de acest lucru, revoluţionarii o atacă încă de la începutul socialismului.
Socialiştii utopici Charles Fourier (Teoria celor patru mişcări şi a destinelor generale)  şi Robert Owen au fost primii care au respins relaţiile familiale tradiţionale şi au prevăzut “dragostea liberă” dintr-o viitoare societate socialistă. I-au urmat mulţi dintre stângiştii secolului 19, printre care şi cel mai faimos lider politic al socialiştilor germani, August Bebel, a cărui carte Femeia şi socialismul fost extrem de populară la vremea apariţiei sale mai ales pentru că ea trata, înainte de orice altceva, tema amorului liber. Dat fiind faptul că considera căsătoria monogamă ca fiind contrară naturii omului, care din această cauza nu-şi poate găsi fericirea, Fourier a venit cu ideea înlocuirii acesteia cu un sistem mult mai elastic care să lase loc de desfăşurare pasiunilor sexuale.
Marx şi Engels au preluat ideile şi le-au dus mai departe, pentru ei familia nefiind decât un teren restrâns în care se manifestă racilele sociale; sclavia, asuprirea de clasă, folosirea femeii şi a copiilor de către bărbatul proprietar în scopul păstrării şi amplificării proprietăţii sale. Interesant de remarcat este faptul că, alături de proletariat, căruia au părut a i se dedica pentru a-l scoate din sclavie, intenţionând de fapt să-l folosească pentru a-şi atinge planurile de transformarea a lumii vechi într-una în care ei să deţină puterea, ideologii marxişti au găsit un al doilea personaj colectiv, prin intermediul căruia să-şi ducă la capăt planurile de transformare a lumii, în femeie; prin proletariat dădeau lovitura la nivel macrosocial, prin femeie la nivelul micro al familiei. Este o temă care revine în mai multe dintre lucrările lui Engels, printre care, în primul rând în Originea familiei, a proprietăţii şi a statului.
Singurele scopuri exclusive ale căsătoriei monogame au fost acelea de face ca bărbatul, căruia îi aparţine proprietatea privată, să fie conducătorul familiei şi să se asigure transmiterea proprietăţii  către copiii să naturali. 
Femeia a fost degradată şi redusă la înrobire; ea a devenit sclavul poftelor sexuale ale acestuia şi numai un instrument pentru producerea de copii.
Într-un manuscris vechi, netipărit, întocmit de Marx şi de mine în 1846, găsesc următoarele cuvinte: „Cea dintîi diviziune a muncii este aceea dintre bărbat şi femeie în vederea procreării. Iar astăzi mai pot adăuga: cea dintîi contradicţie de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre soţ şi soţie în cadrul căsătoriei monogame, iar cea dintîi asuprire de clasă coincide cu asuprirea sexului feminin de către cel masculin. Căsătoria monogamă a constituit un mare progres istoric, dar în acelaşi timp, alături de sclavie şi de avuţia privată, ea a inaugurat acea epocă, care dăinuieşte pînă în ziua de astăzi şi în care orice progres este totodată un regres relativ, în care bunăstarea şi dezvoltarea unora se înfăptuiesc cu preţul suferinţelor şi oprimării celorlalţi. Căsătoria monogamă este celula societăţii civilizate, care ne permite să studiem natura antagonismelor şi contradicţiilor ce se dezvoltă din plin în această societate.
Tot Engels este cel care susţine, că necesitatea de a crea o deplină egalitate socială între femei şi bărbaţi va fi înţeleasă atunci când ambii vor poseda în mod legal o completă egalitate a drepturilor. Atunci va fi limpede că o prima condiţie pentru eliberarea nevestei este aceea de a aduce toate femeile înapoi în activitatea publică, iar acest lucru, la rândul său, necesită ca caracteristica familiei monogame, de unitate economică a societăţii, să fie abolită.  
Se va ajunge ca relaţiile dintre sexe să fie o afacere pur particulară, care priveşte numai pe cele două persoane implicate; o relaţie care nu mai este în niciun fel o problemă a societăţii. Acest lucru va fi posibil pentru că proprietatea private va fi desfiinţată, iar copii vor fi educaţi în comun” 
Nu va fi astfel suficient pentru a promova dezvoltarea graduală a relaţiilor sexuale neîngrădite şi odată cu acesta o mult mai tolerantă opinie publică în ceea ce priveşte onoarea unei fecioare şi ruşinea unei femei?
Eliberarea femeii şi distrugerea familiei burgheze este o parte integrantă din gândirea lui Marx despre revoluţia socialistă. În lucrarea sa Ideologia germană el scrie despre:
.. proprietate: nucleul, prima formă, pe care este aşezată familia, în care femeia şi copiii sunt sclavii soţului. Această sclavie latentă din familie, chiar dacă încă foarte neprelucrată, este prima proprietate, dar chiar şi în acest stadiu de început corespunde perfect definiţiei economiştilor zilelor noastre care o denumesc puterea de a dispune de puterea de muncă a altora.
Această creştere în comun a copiilor înlătură îngrijorarea legată de “consecinţe” care formează astăzi cel mai important factor social – atât moral cât şi economic – care o împiedică pe o fată de a se dărui complet bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va fi aceasta de ajuns pentru naşterea de relaţii sexuale mai libere şi mai facile şi odată cu ele a unei mult mai tolerante opinii publice referitoare la onoarea fecioarei şi ruşinea femeii?
Marx în alt text: Religia, familia, statul, legea, moralitatea, ştiinţa, arta etc. sunt numai moduri particulare de producţie şi ele intră sub legea general a acesteia. Eliminarea pozitivă a proprietăţii private ca scop al vieţii umane este deci eliminarea pozitivă  oricărei alienări şi, astfel, eliberarea omului de religie, familie, stat etc. şi revenirea în umanitataea lui, adică în existenţa  socială.
În Manifestul comunist, Marx şi Engels vorbesc despre faptul că familia proletară, spre deosebire de cea burgheză, prin lipsa proprietăţii, nu constituie o bază pentru oprimarea femeii şi că oricum industrializarea va crea condiţiile pentru independenţa economică a femeii chiar şi în familia proletară, împiedicând oprimarea acesteia.
Burghezia a îndepărtat din relaţiile familiale latura lor sentimentală şi le-a redus numai la o relaţie bănească.
Proletarul nu are proprietate; relaţia sa cu soţia şi copiii săi nu mai au nimic în comun cu relaţiile din familia burgheză.
Desfiinţarea familiei!... Familia burgheză va dispărea, pe parcursul istoriei pe măsură ce proprietatea privată va dispărea şi ambele vor dispărea odată cu distrugerea capitalului.
Creşterea copiilor împreună, în instituţii naţionale şi pe cheltuiala statului, de la acel moment  în care ei se pot lipsi de îngrijirea maternă iniţială.
Pentru a concluziona, iată o sinteză asupra temei noastre făcută de Ludwig von Mises ( Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea întâi: Liberalism şi socialism (sursa: http://mises.ro/182/)):
Socialismul promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are.
(….)
Practicarea liberă a activităţilor sexuale este soluţia radicală a socialismului pentru problemele din această sferă. Societatea socialistă desfiinţează dependenţa economică a femeii, care rezultă din faptul că este dependentă de venitul soţului. Bărbatul şi femeia au aceleaşi drepturi economice şi aceleaşi îndatoriri, în măsura în care maternitatea nu cere consideraţii speciale pentru ea. Fondurile publice au grijă de subzistenţa şi educarea copiilor, care nu mai sunt obligaţii ale părinţilor, ci ale societăţii. În felul acesta, raporturile dintre sexe nu mai sunt influenţate de condiţiile sociale şi economice. Împerecherea încetează de a mai sta la baza celei mai simple forme de uniune interpersonală: căsnicia şi familia. În consecinţă, familia dispare şi societatea este confruntată numai cu indivizi separaţi. Alegerea în dragoste devine complet liberă. Bărbaţii şi femeile se împerechează şi se despart întocmai după cum îi mână dorinţele.
(Va urma)

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...