Se afișează postările cu eticheta crima organizată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crima organizată. Afișați toate postările

marți, 10 septembrie 2019

Dispreţ faţă de fiinţa umană, prostituţie şi pedofilie planetară, corupţie, complicitate cu crima organizată, dimensiuni de bază ale SUA - Deveselu, o verigă din reţeaua mondială a bazelor militare americane şi a reţelelor de exploatare sexuală a femeilor (II)




Pentru a nu fi acuzat de ipocrizie, precizez de la începutul acestui text că niciunde pe parcursul acestei analize nu plec de la premisa că prostituţia din jurul unităţilor militare ar fi fost inventată de SUA. Din contră, mai ales pentru cei care nu cunosc suficient de bine astfel de detalii ale istoriei militare, trebuie să amintesc că femeile au avut o participare constantă în cadrul şi alături de formaţiunile militare, fie pe vreme de pace, sau de război. Menţionez, în primul rând, cu respect şi admiraţie, femeile care s-au ocupat de spălătoriile militare, de bucătării şi de spitale, de cele care au luat locul mamelor pentru prea tinerii porniţi la război, care au îngrijit cu dragoste şi dăruire pe cei răniţi, pe muribunzi, sau pe cei afectaţi psihic de realitatea crudă şi cruntă a războiului. Dar trebuie să amintesc şi de prostituatele care însoţeau astfel de formaţiuni cât şi de cele din locurile în care militarii ajungeau şi care interacţionau cu militarii ce nu ştiau dacă a doua zi vor mai fi în viaţă. Trebuie, de asemenea, să amintim că, în toate oraşele în care/alături de care se află unităţi militare, întotdeauna există un procent mai mare de femei care sunt puse de reţelele de traficanţi să se prostitueze sau aleg să trăiască de pe urma prostituţiei.
Dacă este ceva de pus în discuţie, o realitate gravă, pe de o parte incompatibilă cu vremurile şi cu dezideratele actuale, pe de altă parte dovedind un dispreţ copleşitor faţă de semenii lor, este premeditarea, acceptarea fără scrupule, implicarea în şi chiar coordonarea, de la cele mai înalte niveluri ale autorităţilor americane, a prostituţiei din jurul concentrărilor militare, fie ele unităţi pregătite pentru luptă, sau aşa-zisele „staţiuni R&R” (odihnă şi recreere) dedicate „detensionării” cu prostituate, mult alcool şi droguri a trupelor aflate în conflicte şi zone de posibil conflict. Nu puţine sunt cazurile în care ofiţeri superiori ai armatei americane au intrat în mod direct în acest „biznis”.
Pe scurt, înainte de intra în câteva detalii despre ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în jurul bazelor americane, subiectul acestei analize se referă la:
1. Degradarea conştientă, continuă şi  premeditată a femeii: autorităţile militare şi civile americane au văzut întotdeauna ca un lucru normal şi au promovat existenţa prostituţiei alături de bazele militare.
Autorităţile militare americane au înclinat spre ideea că prostituţia asigură o cale folositoare pentru ca soldaţii staţionaţi la mii de mile de soţiile sau prietenele lor „să dea drumul aburilor”. Binele femeilor care asigură aceste oportunităţi de „odihnă şi recreere” este rar avută în vedere: prostituţia în jurul bazelor şi porturilor folosite de vasele marinei militare americane  din Filipine şi din Tailanda alimentează traficul de femei în toată Asia de sud-est, în timp ce condiţiile şi standardele de sănătate ale prostituatelor sunt cel mai adesea catastrofale.
În perioada de după război, inclusiv în Bătălia Okinawei şi în timpul Războiului coreean, întreaga Okinawa a devenit un ţinut al fărădelegii. Soldaţii americani violau femeile, ameninţându-le cu armele, pe câmpuri sau pe străzi, şi chiar răpindu-le din mijlocul familiile lor.
Okinawa a revenit sub administrare japoneză în 1972, dar violenţele au continuat şi chiar au devenit mai cronice.  Au existat violuri şi tentative de viol, şi abuzuri sexuale în zone publice şi chiar un caz în care o locuinţă a fost invadată.  (Sex-crimes-and-prostitution)
Zonele pentru comerţul cu sex s-au dezvoltat în jurul bazelor SUA din întreaga lume. Multe seamănă între ele, pline de magazine de băuturi, fast-fooduri, cabinete de tatuaj, baruri şi cluburi şi prostituţie sub o formă sau alta. Dovezile sunt chiar la poarta bazelor în locuri ca Baumholer şi Kaiseslautern în Germania, sau Kadena şi Kin Town pe Okinawa. (Womens-labor-sex-work-and-u-s-military-bases-abroad/)
În timpul războiului din Indochina, senatorul SUA J. William Fulbright şi corespondentul Sunday Times din Londra au susţinut, independent unul de altul, că forţele americane din Vietnamul de Sud au transformat Saigonul într-un „bordel”, făcând referire la cele aproximativ 500.000 de prostituate care au servit un număr aproximativ egal de militari americani. (Preston Jones: The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia Preston Jones a servit în marina SUA din Pacific către finalul anilor 1980. El predă istoria la John Brown University.)
Acest studiu se referă la poziţia diametral opusă dintre legea americană, politica publică şi încurajarea militarilor, staţionaţi în afara SUA, de a se folosi de prostituţia femeilor. Atât legea americană cât şi legislaţia internaţională recunoaşte că prostituţia este nocivă şi au promovat politici care încearcă să anihileze, controleze, sau să o limiteze. Şi totuşi, Statele Unite permit şi încurajează în mod permanent dezvoltarea unei industrii de sex active pentru R&R  în zonele care înconjoară bazele militare americane. Acest comportament violează nu numai legea americană şi pe cea internaţională, dar, de asemenea, noţiunile de demnitate umană şi bazele susţinerii familiei.”
În Vietnam, bordelurile ridicate pe terenurile bazelor americane, „au fost construite prin decizia unui comandant de divizie, un general cu două stele, şi au fost sub directul control operaţional al comandantului de brigadă cu rangul de general colonel ... Bordelurile din Vietnem cu existat cu aprobarea şefului Statului major al armatei, William C. Westmoreland, al ambasadei SUA din Saigon şi a Pentagonului. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )
De exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii a susţinut că de departe, cel mai semnifricativ impact asupra prostituţiei din Filipine a fost stabilirea bazelor militare americane în această ţară.
Altfel spus, personalul american staţionat la (de exemplu) baza aeriană Sattahip, Tailanda, nu a adus noţiunea de prostituţie în acea regiune. Dar industria bordelurilor care au fost construite lângă acea bază, în Pattaya Beach, a crescut şi a rămas [datorită acesteia] unul dintre principalele centre ale industriei sexului din Asia de Est. (Preston Jones: The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia)
2. Crima organizată. Faptul că aceste autorităţi civile şi militare erau conştiente, complet la curent cu implicarea reţelelor mafiote în traficul de femei şi în organizarea prostituţiei în respectivele amplasamente.
In Okinawa, Yakuza (mafia japoneză) deţine şi administrează industria prostituţiei. Yakuza administrează o zonă de baruri în jurul fiecărei baze militare, separată de cea a barurilor permise japonezilor şi celor don Okinawa. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )
4. Corupţie; încurajarea şi aprobarea încălcării legilor şi a regulamentelor militare Ofiţeri de diverse niveluri din armata americană, dar şi personal civil, s-au implicat direct în această „industrie”.
 O amintire similară a fost împărătşită de foşti militari ale bazelor din Filipine în direct, la ora de vârf, pe canalul de televiziune ABC. Ei au subliniat că ofiţerii militari „au promovat cu entuziasm” prostituţia în Filipine, unii dintre ei fiind ei înşişi proprietari de cluburi şi de femei. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )
5. Pedofilie masivă la nivel planetar: majoritatea covârşitoare a acestor prostituate au fost/sunt introduse pe piaţă când erau/sunt încă minore
Cu adevărat, minorii folosiţi ca prostituate în Asia de Sud-Est erau atât de obişnuiţi încât o carte de călătorii a unui portavion american, publicată în 1989, includea fără nicio reţinere o imagine a unei prostituate tailandeze foarte tinere, probabil de circa 15 ani, pozând foarte provocator sexual. Prin 1999, un rezident tailandez din Pattaya Beach îşi exprima nedumerirea că ofiţerii marinei americane cu făceau nimic  pentru a opri marinarii să plătească minore pentru sex. Este probabil că foarte multe, dacă nu chiar toate prostituatele sudest-asiatice, folosite de personalul militar al SUA în timpul conflictului din Vietnam şi, mai târziu, în porturile din Tailanda şi în jurul insdtalaţiilor americane din Filipine erau minore. ( The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia)
Prin deşertul de minciună, cenuşă şi moarte al „Imperiului”
Majoritatea aspectelor relevate mai sus se înscriu între delictele penale, uneori grave, condamnabile atât sub incidenţa legislaţiei internaţionale cât şi a celei americane. Şi totuşi, probabil niciun american, militar sau civil, nu a fost vreodată pedepsit.
Ceea ce este de constatat, de înţeles, de memorat şi de folosit de fiecare dintre noi, pentru a cuprinde realitatea lumii în care trăim, este minciuna, falsitatea, dubla măsură (pedepsesc, sub acuzaţia de hărţurire sexuală, adresarea mai familiară a unui bărbat faţă de o femeie, dar acceptă şi chiar se implicăm în crima organizată alături de reţelele mafiote), făţărnicia, ipocrizia, ticăloşia, dispreţul ucigător faţă de semeni, al acestor elite – pentru că, în final, aici nu este vorba numai despre conducerea armatei amerricane, ci şi despre tot establishmentul statului american şi structurile alăturate lui, plătite şi sub comanda mafiei financiar-bancare globaliste. Este vorba despre distanţa cosmică dintre prezentarea şi pretenţiile americane de naţiune superioară, de statul democratic cel mai avansat, dedicat binelui omului acasă şi în lume, şi pretenţia ca în baza acestor calităţi SUA să decidă ce e bine şi ce e rău şi să împartă, nu bunăstarea popoarelor supuse, ci distrugerea morală şi moartea. (Evident că  mă refer aici şi la nesfârşitele şi tot mai multele războaie americane în care este atacat un stat pentru că, de exemplu, ar avea arme de distrugere în masă, ceea ce s-a dovedit o minciună, sau pentru că un regim ar fi omorât câteva zeci sau sute de opozanţi, intervenţiile, precum cele din Irak şi Siria aducând peste ţările respective beneficiile a peste 2,5 milioane de morţi, de câteva ori mai mulţi răniţi, şi tot de câteva ori mai mulţi refugiaţi). Şi nu este vorba doar de mentalitatea unor membri ai elitelor americane (şi mai general, occidentale), ci chiar de o cultură de masă cu aceste caracteristici. După cum remarca, într-un articol recent, Anu Bhagwati, directorul executiv al „Service Women’s Action Network”:
Este de asemenea o cultură care conduce la sexism şi la degradarea femeilor. La bazele din străinătate, exploatarea comercială a femeilore explodează în jurul lor, femeile fiind victimele traficanţilor. Nu te poţi aştepta ca o femeie să fie tratată ca un seamăn egal, când, în acelaşi timp tu, ca soldat tânăr eşti încurajat să exploatezi femeile din afara bazei.
Este vorba despre imperiul american, „instransigentul observator” al respectării drepturilor omului, care urechează România an de an pentru, presupuse, astfel de încălcări (în cazul minorităţilor, cu preponderenţă a celor sexuale, cum ar fi neacceptarea completă de legislaţiei prohomosexualitate), care îşi arogă dreptul de a da lecţii, comenzi, foi de drum instituţiilor româneşti, începând cu guvernul, care impune, pentru, pasămite, a ne apăra, risipirea unor sume exorbitante pe cumpărarea de armament, care impune din „grijă pentru piaţa liberă” cedarea necondiţionată a resurselor naturale româneşti către companiile americane, şi care a exploatat şi exploatează indirect şi direct zeci de milioane de femei din lumea întreagă în, probabil cea mai înjositoare sclavie, sau care are la activ zeci de milioane de morţi, în războaiele de agresiune din secolul 20.
Un val uriaş de violuri şi alte agresiuni sexuale în chiar armata americană
Pentru a înţelege mai bine ceea ce se petrece în jurul bazelor americane să vedem puţin ce se petrece în interiorul acestora.
În anii din urmă, acuzaţii privind răspândirea infracţiunilor sexuale au urmărit armata SUA. Un sondaj al Pentagonului estima că 26.000 de militari au fost agresaţi sexual în 2012, deşi numai una din 10 victime (deci circa 2600, n.n.)  au raportat agresiunea. In 2013, numărul personalului care a raportat astfel de incidente a crescut la 5.518 şi anul trecut a atins aproape 6.000. (popularmilitary.com/u-s-militarys-long-history-prostitution/)
Nu am cercetat situaţia secolului trecut, dar în acesta recordul agresiunilor sexuale în interiorul armatei îl deţine anul 2006 cu o estimare de circa 34.000 de cazuri. După o scădere către 2016, an estimat la 14.900 de incidente, cercetarea Pentagonului din 2018 a relevat din nou o creştere a acestora la 20.500. Cel mai atacat segment de vârstă este cel al femeilor între 17 şi 24 de ani, segment cu creştere semnificativă a atacurilor sexuale. Un alt element important evidenţiat de cercetarea respectivă este asocierea acestor acte de agresiune cu alcoolul în 62 % dintre cele mai serioase agresiuni. (https://edition.cnn.com/2019/05/02/politics/us-military-sexual-assault-report/index.html).
Dacă, an de an, sunt agresaţi sexual zeci de mii de membri ai armatei SUA (femei, dar şi bărbaţi) la ce ne putem aştepta de la militarii americani, sosiţi în postura de personaje aproape intangibile, de „descendenţă superioară” dintr-o civilizaţie „superioară”, cu venituri uriaşe în raport cu localnicii din statele în care sunt amplasate aceste baze?
Va urma.

miercuri, 23 martie 2011

Interlopii din poliţie şi justiţie

Și o întâmplare adevărată
   
          Când mă gândesc la cârtiţele (mai bine zis şobolanii) din justiţie şi poliţie care lucrează mână în mână cu mafioţii am imaginea unui şvaiţer uriaş care este ciuruit de canale şi arată în secţiune cam ca o sită. De aici şi slabele rezultate, de până de curând, ale luptei cu criminalitatea  organizată sau dezorganizată.
Succesele recente ale DNA-ului în zone precum poliţia de frontieră sau poliţia rutieră ne-au ridicat un capăt al covorului gros sub care, după cum bănuiam, se ascund multe mii de şobolani. Câte mii? Probabil că peste jumătate din efectivele poliţiei şi justiţiei sunt într-o măsură mai mare sau mai mică legate de corupţie şi crima organizată, infractori mai mari sau mai mici, organizaţi sau pe cont propriu.
          Am salutat cu mare entuziasm şi cu şi mai mare mirare succesele amintite mai sus. Şi mai ales acest aspect al desfăşurării lor: implicarea a câtorva mii de judecători, procurori, poliţişti şi jandarmi fără ca, cel puţin în prima fază, să transpire nimic către funcţionarii infractori şi interlopi. Şi o mai spun o dată: e un lucru fără precedent în aceşti 21 de ani, o adiere de speranţă că poate porni un proces de curăţare şi de vindecare a acestor răni ale societăţii şi caracterelor noastre, începând după cum este şi firesc, dinspre cei care se ocupă, în principiu, tocmai de curăţare şi vindecare.
         Concluzia cea mai firească este că într-un fel sau altul, într-o perioadă în care au fost mai feriţi de presiuni potrivnice scopului existenţei lor profesionale, s-a reuşit închegarea unui grup de "justiţiari" din justiţie şi interne, care să atace cu curaj, profesionalism şi rezultate această metastază a corpului social. Este realitatea îmbucurătoare.
          O realitate mai puţin optimistă este aceea că aceşti oameni sunt prea puţini pentru uriaşa reţea care a prins întreaga noastră societate şi că, dacă ei nu devin mai mulţi, e greu de crezut că vor reuşi să acţioneze eficient peste tot; mai ales că procesul degradării este tot mai accelerat. Un alt motiv al lucidităţii pesimiste este dependenţa acestui nucleu, sau acestor nuclee, de activitatea politică. O conjuncţie, nemaiîntâlnită până acum, a  intereselor politicienilor, a făcut, după cum spuneam mai sus, să apară  condiţiile favorabile pentru dezvoltarea lor. Dar acest lucru se poate schimba oricând; chiar şi mâine, şi nu cred că structurile apărute sunt suficient de mature şi rezistente pentru a supravieţui.
          Evenimentele anterioare, dar şi cele care au urmat acelor succese spectaculoase, ne mai readuc cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte cancerul din justiţie şi poliţie. În multe dintre acţiunile de anvergură, de acum zilnice, împotriva interlopilor din sistem şi din afara lui, şi-au făcut datoria, recunoscute sau nu, cârtiţele. Astfel s-a ajuns ca unele acţiuni să fie ratate sau să aibă rezultate minore.
          În acest sens, următoarea întâmplare proaspătă.
          În noaptea care a trecut, spune o ştire pe care am citit-o la metrou, au avut loc în Bucureşti vreo 15 razii împotriva unor clanuri. Nu am văzut încă filmări şi rezultate. Dar un rezultat vi-l pot dezvălui eu.
          În spatele curţii mele, şi-au ridicat o casă cu etaj, parţial pe terenul lor, mai mult pe al primăriei sectorului 6, nişte interlopi ţigani din clanul vestitului Pian. Nu i-a deranjat nimeni nici în timpul construcţiei - evident fără nicio autorizare - nici după. În imobilul şi curtea cu pricina îşi fac veacul într-o combinaţie halucinantă, şeful, copiii mici ai şefului şi mamele lor, prostituate sau nu?, alte prostituate, oamenii acestuia, români şi ţigani slugi. Prostituţia e la vedere, e clară, dar probabil că aria infracţională este mult mai diversă.
          Ieri noapte, am auzit bătăi puternice în uşa şi geamurile lor. Apoi vorbe agitate. O clipă am sperat că poate era poliţia. Cum nu am auzit nici televizatul strigăt: Poliţia! Deschideţi! nici zbieretele femeilor şi puradeilor am înţeles că nu era. Apoi, undeva între somn şi trezie,  a trecut peste mine, fără nicio logică de altfel, gândul că poate era cineva care îi anunţa de venirea poliţiei şi am adormit.
          Pe la şapte şi jumătate, când am deschis ferestrele care dau către acea zonă, am văzut în curte civili şi poliţişti de la SIAS. Cum doi dintre ei m-au salutat, i-am întrebat când au acţionat. "Eeei, de dimineaţă" - mi-a spus unul dintre ei. "Şi aţi găsit pe cineva?" - am continuat eu tot mai convins că gândul nocturn fusese o premoniţie în toată regula.  "Pe un băiat" "Păi da, pentru că azi-noapte au venit unii care i-au anunţat. Aveţi scurgeri" "Ce să facem, dacă nu putem acţiona decât după ora 6."
          La o jumătate de oră după ce echipa de intervenţie a plecat şi-au făcut cu toţii apariţia: semn că ştiau precis că nimeni nu se întoarce să-i ia prin surprindere. (Că eu, la o astfel de ratare, aşa aş fi făcut: aş fi plantat un observator şi m-aş fi întors, dacă chiar voiam să-i prind şi nu să fac un raid de catastif.)

          P:S: Evident că ratarea nu era legată de ora 6: în sute de alte nopţi toată şleahta fusese în casă. dar, pe de altă parte, ce e şi cu tâmpenia asta cu ora 6? E dintre alea cu: să acţioneze după ce îi avertizează, să facă descinderi şi percheziţii după ce le cer voie, să-i aresteze după ce aceştia sunt de acord?

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...