Se afișează postările cu eticheta cash. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cash. Afișați toate postările

joi, 2 aprilie 2020

22 de efecte ale Covid 19 care vor amplifica represiunea, iobăgia, atomizarea societăţii, reducerea selectivă a populaţiei și globalizarea – Pandemia, o scurtătură către statul sclavagist mondial (3)

 Minunata lume nouă |

Episodul anterior la: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/03/torturarea-psihica-populatiilor-in.html

Pandemia de covid 19, indiferent dacă este fabricată, sau doar “încălecată” conform unui scenariu pregătit din timp, este folosită pentru a accelera instaurarea noii ordini mondiale. Cui nu crede că astfel de scenarii există îi recomand să citească despre simularea unei pandemii în octombrie, la centrul John Hopkins din SUA finanţată de şi cu participarea fundaţiei Gates, şi despre  o altă simulare, tot din SUA!, denumită Scenarios for the Future of Technology and International Development desfăşurată în comun de Rockefeller Foundation şi Global Buisness Network în 2010. Adică, în ambele cazuri, chiar de elita globalistă la vedere, locotenenţii marilor mafioţi globalişti puţin sau de loc vizibili.

În  cele ce urmează vă propun să vedem care ar fi posibilele efecte ale (fake)-pandemiei, care să să-i ajute în realizarea obiectivului lor, şi să lămurim câteva din nodurile gordiene logice în care se împiedică mulţi dintre cei care încearcă să înţeleagă mişcările paradoxale făcute în scopul de mai sus. Cum ar fi distrugerea a însăşi textura capitalistă tradiţională a economiei mondiale.

Important de înţeles este totuşi că dincolo de îndeplinirea unora sau a tuturor obiectivelor globaliste enumerate mai jos, deasupra tuturor celor văzute şi nevăzute se află Dumnezeu şi că şi numai câţiva drepţi dintr-un oraş, ceva mai mulţi într-o ţară şi încă şi mai mulţi în lume, pot schimba destinul oraşului, ţării şi lumii. Să fim noi unii dintre drepţii aceia şi orice s-ar întâmpla vor avea, cu siguranţă, un sfârşit. Sfârşit în care răul va fi învins. Să deschidem ochii asupra lumii, să fim aşadar lucizi până la durere, dar să nu dezarmăm. Să ţinem mintea în iad şi să nu deznădăjduim. Hristos a înviat! 

1.     Controlul şi supravegherea populaţiei
Folosind  motivaţia aplicării stricte a măsurilor de limitare a pandemiei, guvernele din lumea întreagă introduc pe scară largă mijloacele tehnice necesare pentru urmărirea permanentă a tuturor persoanelor. Şi, evident, în primul rând a celor care refuză supunerea. Măsuri, introduse în multe state, pentru monitorizarea, prin intermediul telefoanelor, a mişcării oamenilor în general, sub acoperirea urmăririi deplasărilor persoanelor bolnave sau suspecte, cunoscute ca „contact tracing”, sau a urmăririi păstrării distanţei sociale. Sistemul de supraveghere publică video, sistemul creditului social, drone care ameninţă pe cei care încalcă regulile, roboți stradali pentru supraveghere, un sistem de rating colorat pe o aplicație de plată a telefonului mobil, care identifică oamenii în funcție de grupa de risc ca purtători ai virusului în funcție de plățile făcute și de istoricul călătoriilor, concurează toate pentru a ne monitoriza fiecare mișcare.

2.     Legea marţială medicală, noua normalitate
Carantina, blocarea la domiciliu, închiderea unor oraşe, regiuni sau ţări întregi, vaccinarea obligatorie, mobilizarea armatei, suspendarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fac parte din legislaţia specială pentru motive medicale care conferă statului puterea de viaţă şi de moarte asupra cetăţenilor. Practic, o reală impunere a legii marţiale. În SUA acest situaţie este prevăzută în The Model State Emergency Health Power Act, conceput de autoritatea federală pentru sănătate, CDC. 

În mult lăudata, pentru tipul de democraţie participativă, Elveţie, Consiliul Federal Elvețian a declarat „o situație specială” care îi permite să emită ordonanțe de poliție de urgență „fără o bază în legea federală”. 

Odată aplicate, şi măsurile tehnologice de urmărire de la pct 1 şi  cele represive de la pct 2, vor rămâne în vigoare ca o cvasi-permanentă stare de urgenţă pentru a preveni, sau vor fi cerute de mase pentru a fi protejate. Căci oricând o altă (fake sau real)-pandemie se poate (şi, cu siguranţă) se va năpusti asupra noastră.

3.     Interzicerea permanentă a unor drepturi şi libertăţi

4.     Excluderea Bisericii din societate. Suprimarea vieţii religioase, ruperea totală a legăturii omului cu Dumnezeu, un vechi şi permanent deziderat al revoluţionarilor dintotdeauna şi de pretutindeni.
    Trecerea Bisericii în clandestinitate nu se va face încet, etapă deja consaumată, ci extrem de rapid. Bisericile vor fi tot mai mult închise. Având ca motivaţie traficul prea mare pe net, slujbele nu vor mai fi transmise, licenţa de transmisie va fi suspendată posturilor creştine. Mărturisirea credinţei va deveni o tară, un motiv pentru decăderea credincioşilor din drepturi, pentru penalizări, concediere, refuzul contului bancar, tăierea de la venitul minim garantat etc.

5.     Atomizarea societăţii.
Izolarea rupe legăturile, dispare reţeaua umană din care rămân singulare şi lipsite semnificaţie şi de potenţial numai nodurile. Dispar coeziunea, comunicarea, comunitatea, esenţa vieţii sociale. Societatea devine o sumă aritmetică de puncte legate între ele doar prin intermediul structurilor statului.

6.     Devalorizarea persoanei prin izolare. Cresc însingurarea, deznădejdea, teama,                    dezorientarea şi dependenţa de statul ocrotitor
Persoana, ruptă de celălalt şi de Dumnezeu devine individ, îşi pierde calităţile unice şi excepţionale în existenţă, se întoarce către sine, trăieşte numai pentru un sine fizic, imediat. Celălalt este periculos. Celălalt este ceva rău. Celălalt este moartea. Statul – impersonal, deci nepericulos – este singura entitate de încredere. Care te poate ocroti. Care te poate salva.

7.     Creşterea dependenţei de stat ca urmare a sărăcirii masive din cauza prăbuşirii economice
Practic un efect care conduce tot la sporirea controlului asupra maselor şi fiecărei persoane în parte. Criza economică provocată de măsurile aberante – aparent inconştiente, precis voite însă – va afecta straturile mijlocii şi populaţia de la bază. Cei bogaţi, aflaţi în spatele statelor – statul sunt ei!, în realitate – îşi repartizează deja prin intermediul guvernelor lor sume uriaşe din bugetele naţionale şi o vor face la o scară şi mai mare. Dar milioanele (poate zecile de milioane) de falimente din zona întreprinderilor familiale, mici şi mjlocii, înseamnă sute de milioane de persoane, angajaţi şi angajatori, rămase fără venituri. Dintre acestea doar o mică parte îşi vor mai reveni, ceilalţi devenind dependenţi de bunăvoinţa, deci de voinţa statului. Evident, contra unor sacrificii. Mai precis: renunţarea la şi mai multă libertate, la şi mai multe drepturi.

8.     Introducerea venitului minim garantat
Pe acestă direcţie se anunţă ca iminentă introducerea venitului minim garantat, mijloc de control atroce al cetăţenilor, deja deposedaţi de o mare parte dintre drepturi şi, de fapt, de statutul de cetăţeni. Acest venit va fi acordat orişicui. Dar doar dacă este un individ model (deja el nu mai este persoană). Dacă respectă regulile statului sclavagist. Altfel va fi muritor de foame, trăitor în aer liber, lipsit de minimul necesar pentru un trai decent. Dar, după cum voi arăta, nici în aer liber prea mult, căci afectezi natura. Aşa că va putea fi introdusă.

9.     Eugenie și  eutanasierea voluntară şi cea necesară social şi economic
Conform OMS, suntem cam cu 84 % prea mulţi pe Terra. Eutanasia se aplică deja în mai multe state vestice cu o creştere semnificativă de la an la an.

Ca urmare a orgiei negre a pandemiei, bătrânii, bolnavii cronici, debilii de toate soiurile, indivizii asociali sau antisociali, cei fără resurse şi fără adăpost vor putea, fie din propria dorinţă, fie ca urmare a aplicării regulilor de igienizare şi sănătate publică, a celor de protecţie a naturii şi a politicii înţelepte a statului preocupat de protejarea populaţiei, să fie eutanasiaţi.

Un alt obiectiv este schimbarea structurii populaţiei prin intermediul unei eugenii de masă în rândul persoanelor în vârstă, care sunt reprezentanţii vechii lumi, ai tradiţiilor, identităţilor, creştinismului, cu noile generaţii fără experienţa unei societăţi totalitare şi formatate după cerinţele noi societăţi, care chiar luptă pentru o astfel de societate manipulaţi fiind să creadă că ea e viitorul luminos al omenirii.

Trupurile eutanasiaţilor  vor fi, după cum pemite legislaţia privind pentru noi metode de înhumare, transformate în îngrăşământ pentru agricultură.

10. Salvarea naturii prin privatizarea ei
Multe dintre măsurile luate în prezent, în mai întreaga lume, sunt în rezonanţă cu strategia şi măsurile prevăzute în New Green Deal, în legătură cu care atât liderii statelor cât şi funcţionarii ONU şi activiştii climaterici s-au declarat deja de acord.  "Planeta lor” trebuie salvată de oamenii nefolositori şi dăunători – cam asta e în final ceea ce ni se propune, deci ea trebuie trecută în proprietatea, de exemplu, unor ong-uri preocupate de a o îngriji, în spatele cărora se află, pentru că ei sunt cei mai responsabile, exact elitele globaliste despre care vorbim. Este de fapt o acţiune amplă de luare în proprietate de facto şi de curăţare a „planetei lor” de balastul uman care o şi îi agresează cu însăşi existenţa lui.

11. Introducerea vaccinării forţate
Dacă de vindecarea covid 19 nu ar profita cel care are un stoc de marfă deja existent, ar mai fi existat covid 19? Evident, nu!

După toată montarea din ultimile luni, care va continua încă o bună perioadă, plus ameninţarea permanentă şi deja „conştientizată” a valului doi, nu va mai fi nevoie de convingerea populaţiilor, devenite tot mai reticente în ultimii ani, de necesitatea vaccinării obligatorii şi repetate, căci masele vor implora să fie vaccinate, iar rebelii pedepsiţi aspru şi de acestea şi de către autorităţi. Ca urmare a Covid 19, Big Pharma, care ajunsese foarte jos în aprecierea publică, a urcat din nou pe culmile acesteia şi este privită ca mesia medicală mântuitoare de boli şi moarte  (!?)

Evident, în vaccinurile, care s-a dovedit deja de nenumărate ori că au diverse probleme şi produc efecte adverse mergând până la deces, se poate introduce orice. Se poate deci manipula sănătatea fizică şi psihică, durata de viaţă, docilitatea indivizilor, dependenţa lor de statul ocrotitor. Mai ales că sunt pe poziţie de start vaccinurile genetice, sau vaccinurile ADN, care acţionează asupra adnului propriu, modificându-l pentru a ajuta organismul, se spune, în lupta cu viruşii. Or, un astfel de vaccin poate modifica adnul în orice sens doreşte producătorul lui, ca să nu mai vorbim de efectele neavute în vedere, care pot apărea după ani, zeci de ani, sau la generaţiile următoare. Şi mai există şi cele cu nanoboţi, acele mecanisme micronice care se plimbă prin corpul tău şi îndeplinesc o misiune primită pe care nu tu o programezi şi controlezi.

Ca să vă conving de cât de uşor se poate impune vaccinarea forţată, putem fi deja siguri că pentru orice vor dori să facă – studii, muncă, paricipare la activităţi colective culturale, sportive, pentru a călători şi a primi beneficii guvernamentale, pentru a nu plăti penalizări etc. Oamenii vor trebui să dovedească că au fost vaccinaţi. O cerinţă deja aplicată largîn lumea „civilizată” pentru primirea copiilor la grădiniţă sau la şcoală.

12. Oficializarea jafului economic şi a mega-transferului de proprietate
Frauda galactică din economia mondială mai precis din sistemul bancar şi financiar, cunoscută şi ca bula datoriilor, este disimulată, ascunsă în criza provocată (intenţionat şi în acest sens) prin intermediul pandemiei. Vinovaţii de serviciu vor fi: coronavirusul şi China. Adevăraţii vinovaţi nu sunt niciodată ştiuţi pentru că ei nu stau în lumină, iar vinovaţii interpuşi, elitele economice, nu mai au brusc nicio vină.

În plus, pentru „salvarea” băncilor, fondurilor şi corporaţiilor falimentate prin transferul de avuţie către executrivul acestora şi investitorii importanţi din resursele colectate de la marea masă, s-a început deja alocarea de resurse de la bugetele de stat (în SUA 2,2 trilioane într-o primă fază) (bail-out-ul). Bani care nu vor ajunge la populaţie, ci, din nou, pe aceleaşi căi, la aceiaşi foarte puţini foarte bogaţi.

13. Naţionalizări
Prezentate ca soluţii pentru salvarea celor prea mari pentru a fi lăsaţi să piară, adică, zic ei, a angajaţilor şi economiei naţionale, naţionalizările au fost deja menţionate, ca soluţie la criză, în Germania şi Franţa de către Merkel şi Macron, iar în SUA are loc o stranie şi puţin comentată preluarea a Rezervei Federale de către Trezorerie. Este, de fapt, o altă cale pentru ascunderea hoţiei şi aruncarea altor sume uriaşe în buzunarele fără fund ale mafiei globaliste. 

Creşte şi sentimentul (fals) al siguranţei populaţiei şi  (în realitate) dependenţa acesteia de stat – deci de o structură volatilă ca personalizare. Adevăraţii vinovaţi şi sforari rămân anonimi în spate, fără răspunderi, fără probleme.

14. Introducerea 5G
Creşterea masivă a traficului pe net, care deja s-a făcut simţită şi a dus la scăderea  traficului (la Netflix cu 25 %) şi la limitarea videoului de definiţie ultra-înaltă pentru Europa (pentru a nu se ajunge la blocarea funcţionării netului) a apărut din cauza creşterii uriaşe a traficului pe net pentru şcoala on-line, jocuri, programe de divertisment, lucru de acasă, urmare a blocării a sute de milioane de oameni în casele lor. Soluţia: 5G. Tot 5G este soluţia şi pentru alte „nevoi” legate de comunicarea în timp real şi acţionarea de la distanţă în timp real a noilor echipamente (roboţi, printre altele) medicale, industriale, militare etc, „absolut necesare” pentru ca statul să ne ofere mai multă securitate.

15.  Criza economică  - un blocaj general al economiilor
Suntem pe cale să intrăm într-o încetinire fără precedent a producției — o prăbușire, de fapt — nu pentru că unele întreprinderi și-au calculat greșit investițiile, ci pentru că guvernele au intervenit brutal și au decis închiderea marii majorităţi a  întreprinderilor. Cum au făcut asta? Prin suspendarea libertăților persoanelor, a căror energie și activitate stimulează creșterea economică. Guvernul le-a spus să rămână acasă. Nu vă duceți la lucru. Nu mergeți la baruri, restaurante și cinematografe. Nu-i duceţi pe copii la școală. Nu construiți mașini sau avioane sau calculatoare sau case. Nu primiţi turişti în hoteluri. Nu faceţi nimic care ar putea conduce la rezultate economice, la menţinerea economiilor pe o linie de plutire sau la creştere economică.

16. Scăderea substanţială a libertăţii de mişcare, a călătoriilor şi turismului
Un prilej minunat pentru a începe restrângerea libertăţii de mişcare, deja anunţată prin proiecte cum ar fi oraşele fără autovehicule personale (deci dependenţa de vehicule care te duc acolo unde ai voie, dacă ai voie, plus supravegherea continuă), atacul azi împotriva vehiculelor  cu combustibili fosili din motive de climă. Mâine asupra celor electrice din aceleaşi motive (reale şi cunoscute de acum, dar puse sub lacăt) etc.

Un om blocat este un om sub control, îngrădit în posibilităţile de a fi în opoziţie cu statul, de a comunica securizat cu ceilalţi pentru a organiza opoziţia, de a face acţiuni de stradă sau alte acţiuni de contestare.

Călătoriile interne și internaționale vor fi afectate substanţial, restricțiile interne privind circulația vor deveni probabil un lucru obișnuit și majoritatea oaspeților străini vor fi obligați să se autocarantineze o perioadă de timp, cu excepția unor circumstanțe speciale, toate acestea ducând la decimarea industriei turismului mondial.

17. Automatizarea generalizată
Criza ne arată că, la nivelul cel mai de jos, de supravieţuire, omenirea se poate descurca şi cu doar câteva activităţi umane, îndeplinite adică de oameni (dar şi aici cu mari perspective de înlocuire a omului): profesoratul, vânzarea de alimente şi bunuri de consum, farmacişti, medici şi asistente, servicii de livrare de produse alimentare preparate, fermieri, camionagii, şi alţi câţiva. Asta înseamnă că valul, deja pornit, al concedierilor şi înlocuirii muncii umane cu cea automatizată, în domenii care până de curând erau 100 % umane, poate şi va continua cu repeziciune. Căci cu cât avem mai puţine contacte, cu atât mai bine.

Şi astfel vor apărea foarte repede zeci şi sute de milioane de indivizi nefolositori, de care e mai bine ca societatea să scape cât mai curând.

18. Eliminarea banilor lichizi
Presiunea, deja majoră, de renunţare la banii lichizi va primi un impuls puternic prin „necesitatea evitării banilor fizici ca mijloace de transmitere a viruşilor”. Cel care are numai bani în bancă este practic sub un ncontrol total, căci îi pot fi luaţi ca penalizări, să i se desfiinţeze contul (deja se face), funcţie de creditul său social.

19. Introducerea cipului
Dacă vrei să fii tratat, dacă vrei să studiezi, dacă vrei să ai un loc de muncă, sau să primeşti venitul minim garantat, va fi mult mai simplu şi vei avea un regim preferenţial dacă primeşti cipul de identitate (şi control). Pe psihoza deja creată, dacă se anunţă acum care sunt „avantajele” cipului, vor fi cozi interminabile pentru a-l lua cât mai repede.

20. Intensificarea cenzurii pe media socială, blocarea tuturor opiniilor, ideilor, soluţiilor divergente faţă de cele oficiale
"Big Brother" este deja printre noi de câţiva ani buni; am citit ce se întâmplă prin lume, am auzit dezvăluirile ale unor persoane din interiorul acestora, l-am simţit fiecare dintre noi, am văzut cum sunt scoase de pe reţele blogurile şi saiturile contestare, conservatoare, identitare, naţionaliste.

Şi iată că apare acum necesitatea de a închide gura „cârtitorilor şi răspândacilor de ştiri false”, necesitatea  cenzurii postărilor populaţiei pe mediile sociale, pe baza faptului că  acestea sunt "iresponsabile social" (de exemplu, punând la îndoială naraţiunea oficială despre această pandemie, despre realitatea statisticilor, despre interesele din spatele spectacolului medical-mediatic), după care lista celor "incorecte din punct de vedere politic" se va extinde pentru a cuprinde si alte subiecte. Toţi aceştia vor fi eliminați de pe internet în aplauzele maselor înspăimântate, isterizate şi năucite de lunga şi terorizanta carantină.

În scurt timp, orice informație care contestă puterea va fi considerată „o amenințare la adresa ordinii publice” și va fi ștearsă de pe internet, cel care a postat-o blocat definitiv, amendat şi chiar aruncat în puşcărie. Ameninţări cu arestarea au primit chiar zilele trecute, aici în România, persoane competente şi absolut responsabile, care au postat sau distribuit ceea ce contravine coordonatelor regimului penitenciar impus de autorităţi.

Că vorbeam de scenarii, soluţia de la Event 21 pentru stoparea „răspândirii informațiilor false” a fost blocarea accesului la internet, eventual închiderea acestuia și cenzura!

21. Omologarea statului atotputernic. Agenda globalistă primeşte un impuls decisiv într-un moment în care părea că scârţâie tot mai serios.
Toate efectele de mai sus şi măsurile stimulate de ele şi luate de către autorităţi conduc spre statul copleşitor, atotputernic, suprauman, statul dumnezeu; statul sclavagist cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi, adică exact ceea ce urmăreşte mafia globalistă, cunoscut şi sub vechea sintagmă: Noua ordine mondială, apărută public în scrierile şi discursul revoluţionarilor masoni „constructori” ai Revoluţiei franceze.

În doar trei luni – dar mai ales în ultima lună – ne-am căptuşit cu o criză economică globală catastrofală, pe o logică, imposibilă conform tuturor teoriilor şi practicilor economice milenare, de (aparentă) sinucidere. Pornind de la aparentul absurd al acestei situaţii, sunt destui cei care gândesc – tot aşa cum sunt destui cei care fac o propagandă înşelătoare – că ne îndreptăm către o stopare şi prăbuşire a mult discutatului proiect globalist, pe măsură ce fiecare stat pare a se întoarce spre interior.

În realitate, criza medicalo-economică şi panica stârnită de propaganda oficială şi dramatizările false din jurul acestui virus, sub atenta îndrumare a autorităţilor interne şi internaţionale şi cu iscusita lucrătură a media, vor scoate în evidenţă tocmai nevoia de o mai mare cooperare, colaborare, parteneriat, obţinute, toate, printr-o mai mare integrare la nivelele public şi privat ale societăţii. Au apărut deja voci care cer guverne şi structuri mondiale, şi una, deloc nesemnificativă, este cea a lui Gordon Brown, fost prim ministru al Marii Britanii şi actual trimis special al ONU pentru educaţia globală, care a cerut şefilor de state formarea unui guvern mondial care să se bată cu... virusul.

Eforturile de a preveni astfel de consecințe [economice şi sociale] sau de a răspunde la ele pe măsură ce apar vor necesita nivele de colaborare fără precedent între guverne, organizații internaționale și sectorul privat. – se spune în comunicatul de presă de la Event 21 Adică exact ceea ce subliniam puţin mai sus.

Mai rău, aceasta escaladare a manifestării puterii guvernelor, care a ajuns în punctul în care ne poate ordona să nu ne părăsim casele şi să punem în aplicare ordinele cu pistolul la tâmplă, se poate dovedi ireversibilă. Guvernele se vor folosi de exemplul amplu dramatizat al acestei pandemii pentru a justifica abuzuri viitoare, tot mai grave. De aceea trebuie să ştim, să înţelegem, să nu ne temem și să rezistăm.  
(Va urma)

Și totuși:
Nu vă temeţi.
Rugaţi-vă pentru duşmanii voştri.

miercuri, 8 februarie 2017

De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală.



În urmă cu vreo 40 de ani aflam de la un prieten al cărui unchi era ambasador în Coreea de Nord diverse poveşti inedite despre dictatura care îl impresionase şi pe Ceauşescu: cum fac blocuri mai înalte decât cele din Sud, dar nelocuite, cum au magazine în care cumpărătorii sunt nişte actori şi figuranţi, cum în parcuri sunt alţii care se plimbă cu barca, merg pe alei, se prefac îndrăgostiţi şi tot restul. Butaforie. Minciună. Teatru.
Printre altele, am aflat şi cum au rezolvat comuniştii coreeni legarea de glie a coreenilor şi combaterea acţiunilor subversive: lipsa banilor. Oamenii primeau ceea ce aveau nevoie de la autorităţi. Minimal. Călătoriile fără autorizaţie erau interzise şi cum mâncare nu primeai decât pe cartelă, de acolo de unde locuiai şi munceai, nimeni nu putea să călătorească de capul lui. Atunci când, totuşi, trebuia să te deplasezi undeva, dacă primeai autorizaţia, primeai şi raţia strictă de alimente. Intârziai, te ascundeai, mureai de foame. Nimeni nu avea în plus pentru tine şi nici nu îndrăznea să te ajute.
E pornit de ceva vreme un război al elitelor globaliste cu cash-ul, cu banii lichizi. Mai clar, se urmăreşte interzicerea lor. Tot omul să aibă bani în bancă, carduri, plăţi electronice. În urmă cu vreo două săptămâni, în timp ce toată floarea elitistă din vest se războia cu interdicţiile lui Trump pentru migratori,  a mai fost făcut un pas mare către interzicerea completă a balnilor lichizi. Comisia Europeană a prezentat o “Road Map” privind legislaţia continentală împotriva banilor lichizi. Dar acesta este numai un nou şi, adevărat, mare pas pe acest drum. Care a început mai întâi în SUA apoi, după 2010 şi în Europa cu scoaterea din circulaţie a bancnotelor mari (o piedică în calea economiilor în cash) şi prin impunerea unor plafoane maximale pentru cumpărăturile cu bani lichizi. De exemplu, în Franţa şi Italia 1000 euro.
Campania oficială insistă, în afară de partea cu terorismul şi criminalitatea, pe avantajele de a avea bani în bancă. Şi mulţi oameni, după ce descoperă că e mai comod să plăteşti cu cardul şi mai rapid să plăteşti electronic, că nu mai trebuie să te îngrijorezi de banii din casă, sunt realmente entuziasmaţi. Unii însă constată că le-a fost clonat cardul, hăcuit contul, luaţi banii de un infractor din bancă, de bancă, de fisc sau că le-au fost blocate conturile şi atunci nu mai sunt aşa fericiţi. Dar, evident, numărul acestora e mai mic decât al celorlalţi. Aşa că procesul de limitare a folosirii cash-ului merge înainte. Şi totuşi, dincolo de aceste avantaje se găsesc, ca întotdeauna, şi dezavantaje. Unele vitale.
În prezentarea de pe Amazon a cărţii sale „The War on Cash”, David McRee scrie:
Forţe puternice îţi ameninţă libertatea financiară. Peste tot în lume, inclusiv în SUA, guvernele, personaje din lumea academică, bănci şi organizaţii neguvernamentale lucrează coordonat pentru a te opri să mai foloseşti cash-ul.
Ei vor ca tu să nu mai ai altă opţiune decât cea de a plăti electronic. Ei vor ca tu să nu mai poţi fi capabil să mergi la o bancă şi să-ţi retragi banii sub formă de cash. Ei vor să-ţi fie frică să ai mai mult de câţiva dolari asupra ta, acasă, în maşină. Au fost deja trecute legi, în Europa şi SUA, pentru a limita întrebuinţarea cash-ului pentru anumite lucruri. Băncile au început să adopte politici împotriva păstrării de cash în cutiile de depozit, sau de a plăti facturi cu cash.
Companii  legale şi salariaţii lor sunt scoşi din sistemul bancar pentru că clienţii lor plătesc, de obicei, cu cash, sau pentru că companiile vând un produs sau un serviciu legal pe care însă guvernul nu-l aprobă.
Fiscul confiscă conturile bancare ale oamenilor sau companiilor care nu au făcut nimic altceva decât că au făcut depuneri regulate de cash mai mici de 10.000 dolari în contul lor.
Oamenii legii confiscă cash-ul de la oricine cred ei că are prea mult asupra lui. Dacă ai mai mult de 200 de dolari, poţi să fii suspectat de a fi traficant de droguri sau terorist. Fără a avea asupra ta droguri sau bombe. Dovada este cash-ul.
Şi totuşi de ce acest război?
Oficial, „rezonul” pentru aceste măsuri ar fi războiul împotriva criminalităţii şi a terorismului. Neoficial, se poate constata că şurubul folosirii cash-ului se strânge mereu, cu ocazia oricărui alt război lansat de elitele occidentale: cu sărăcia, cu drogurile, cu sida, cu extremismul de dreapta, cu rasismul, cu discursul urii. Şi chiar şi în afara acestora.
La finalul acestui text veţi găsi o serie de link-uri către analize şi articole care detaliază această temă, inclusiv diversele măsuri luate în sensul restrângerii utilizării cash-ului. În cele ce urmează voi rezuma motivele şi consecinţele acestui război aşa cum rezultă din aceste texte. 
Pentru nemurirea sistemului bancar
Ca să înţelegem mai bine trebuie să vă aduc la cunoştinţă „ideile” câtorva economişti „de marcă”, după eticheta aplicată lor de Nassim Taleb, „intelectuali şi totuşi idioţi”: Ken Rogoff şi Larry Summers de la Harvard şi Willem Buiter, economist şef la Citigroup, care militează pentru interzicerea totală a cash-ului şi pentru impunerea de dobânzi negative de către băncile centrale. În felul acesta deponenţii captivi, care nu ar mai avea varianta păstrării banilor cash, ar fi forţaţi de cheltuiască rapid tot ce au în bancă (ca să nu piardă banii ca urmare a dobânzii negative), dar totuşi, oricât de repede şi de mult ar cheltui, vor fi nevoiţi să ţină o parte din bani pentru hrană, alte cheltuieli zilnice, situaţii neprevăzute (accidente, boli), bani care vor fi jumuliţi de dobânzile negative şi de comisioane.
Tot ca urmare a dispariţiei cash-ului, băncile, oricât de catastrofală (tâlhărească) ar fi administrarea lor nu vor mai da faliment. În primul rând pentru că vor dispărea retragerile masive de cash din momentele de cumpănă. În al doilea rând pentru că în locul „bail-out-ului” (salvarea băncilor cu bani de la buget, ca în precedenta criză începută în 2008) se va aplica obligatoriu în prima fază „bail-in-ul” adică salvarea băncilor cu banii deponenţilor, formulă experimentată deja în Olanda (2011), Spania (2012), Cipru (2013), Grecia (2015, 2016) şi devenită legislaţie în UE, sub presiunea Germaniei, de la 1 ianuarie 2016.
Pentru nemurirea elitelor
Conform teoriei economiştilor de genul celor amintiţi mai sus, consumul constant, sub presiune, masiv şi instantaneu va face ca economiile să funcţioneze la turaţie maximă. Falimentele băncilor şi ale fondurilor financiare devenind imposibile, va fi asigurată liniştea şi pacea socială şi va fi evitată radicalizarea unor segmente de populaţie.
Nu va exista evaziune fiscală, căci toate tranzacţiile vor fi transparente. Mai mult, vor fi taxate şi toate activităţile problematice care scapă astăzi controlului fiscal: prostituţia, traficul de toate tipurile (deja pe parcurs de legalizare).
Controlul fiscal asupra individului va fi absolut.
Va fi stabilitate politică, stabilitate socială, elitele nu vor mai fi contestate, ci vor face schimb între ele funcţie de diverse situaţii.
Pentru Coreea de Nord Mondială
Voi merge însă mai departe de aspectele pur economice, fiscale şi tâlhăreşti. Discuţiile la care am făcut referire, se desfăşoară în ipoteza unui stat abuziv fiscal (stat poliţienesc fiscal – cum a zis bătrânul Berlusconi) dar nu ideologizat la maxim. Tendinţa actuală a guvernelor occidentale este aceea de impunere accelerată a unui totalitarism ideologic care să reducă persoana umană la nivelul unui sclav/robot.
În acelaşi timp, un stat mondial şi a unui guvern mondial are nevoie, la astfel de dimensiuni, mult mai mult decât un stat normal, de un control total, în timp real al fiecărei persoane. Acest control trebuie să se realizeze, evident, înainte de constituirea lui, la nivelul actualelor formule statale.
Şi cum se poate face acest control, altfel decât luându-i acesteia banii, plasându-i sub supraveghere în bancă şi blocându-i sau confiscându-i atunci când aceasta „iese de pe şinele care i-au fost alocate”. Ai vreo nemulţumire, o critică, eşti împotriva avortului, împotriva lgbt-ismului, migraţiei, autorităţilor, pentru ceva interzis (de exemplu, creştinism) etc., rămâi fără banii din bancă. Practic, nu mai ai nicio şansă, nu mai poţi face nimic altceva decât să cazi la pace şi să-ţi rumegi liniştit mâna de paie care ţi se aruncă. Cât ţi se aruncă. Altfel rămâi fără casă, fără maşină, fără lucruri şi, mai ales, fără alimente şi apă.
Aţi putea spune că ar mai exista soluţia barterului (care a revenit puternic în câteva state cu probleme monetare sau în care au fost retrase din circulaţie bancnotele mai mari – vezi recent India), dar ia informaţi-vă cam cât barter s-a făcut şi se face în Coreea de Nord. Şi imaginaţi-vă în viitoarea societate, în care tehnologia face posibilă urmărirea tuturor mişcărilor şi gândurilor voastre, cum o să schimbaţi, de exemplu, un pulover tricotat de voi pe un pumn de făină.

Alte câteva analize pe acest subiect găsiţi la aceste linkuri:
www.thefreethoughtproject.com/war-cash-nuclear-citibank

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...