Se afișează postările cu eticheta avort. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta avort. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 februarie 2023

V-aţi gândit vreodată că cei morţi şi cei nenăscuţi sunt membri ai societăţii egali cu cei vii? Dar fără glas? Că noi trebuie să vorbim pentru ei?

 

Steven Kessler

 Societatea a fost redusă la cei care trăiesc în prezent; dar, prin această reducere, a exclus democrația celor morți și nenăscuți. Noi, în prezent, trebuie să luptăm pentru această clasă cea mai nevăzută dintre toate.

În dezbaterea privind avortul, unul dintre argumentele pro-alegere se bazează pe ideea de "personalitate". Calitatea de persoană este statutul pe care îl primește un făt, "după ce un făt devine "viabil" (capabil să supraviețuiască în afara uterului) sau după naștere, nu la concepție."[1] În esență, pentru cei care sunt în favoarea avortului, cei nenăscuți nu sunt persoane vii, ceea ce înseamnă că nu au drepturi. Abia după ce nenăscutul intră în această lume, susținătorii avortului cred că un copil are drepturi.

Acest lucru pare ciudat, deoarece unul dintre pilonii liberalismului este limbajul drepturilor[2] Liberalii cred într-un univers de drepturi care pare să se extindă la nesfârșit. Pentru un bun exemplu în acest sens, rețineți retorica senatorului Bernie Sanders. Potrivit senatorului Sanders, asistența medicală, educația și chiar Wi-Fi sunt toate drepturi naturale ale omului[3].

Sursa fundamentului moral liberal al drepturilor conferite Omului în acest mod este Thomas Paine, mai exact cartea sa, Drepturile Omului[4] Totuși, în mod ciudat, în acest caz, Drepturile Omului îi privează de fapt pe cei nenăscuți de drepturile lor.

Paine a pledat pentru emanciparea individului de legăturile opresive ale tradiției, în special de ideea că morții au vreo autoritate asupra celor vii:

    Eu lupt pentru drepturile celor vii și împotriva faptului că acestea sunt îndepărtate, controlate și contractate de autoritatea presupusă de manuscris a morților, iar domnul Burke luptă pentru autoritatea morților asupra drepturilor și libertății celor vii[5].

Paine a dorit să se elibereze de greutatea opresivă a trecutului, permițând generației actuale să-și trăiască viața liber, fără a fi împovărată de cei decedați.

"Domnul Burke" la care Paine face referire este Edmund Burke, primul conservator. El se referă la un pasaj din lucrarea strălucită și durabilă a lui Edmund Burke, Reflecții despre revoluția din Franța:

    Societatea este într-adevăr un contract.... Ea trebuie privită cu alt respect; pentru că nu este un parteneriat în lucruri care se supune doar existenței animale grosiere, de natură temporară și perisabilă. Este un parteneriat în toate științele; un parteneriat în toate artele; un parteneriat în orice virtute și în orice perfecțiune. Deoarece scopurile unui astfel de parteneriat nu pot fi obținute în multe generații, el devine un parteneriat nu numai între cei vii, ci și între cei vii, cei morți și cei care urmează să se nască[6].

Burke a înțeles că cei morți și cei nenăscuți fac parte din civilizație la fel de mult ca și cei vii. Nu ne naștem liberi și independenți, ci ne naștem într-un context construit pentru noi de către strămoșii noștri. Acest context este menținut de rețeaua complicată de îndatoriri față de evlavie și posteritate.

Sir Roger Scruton, un moștenitor spiritual al lui Burke, a înțeles natura acestei relații:

    Morții și cei nenăscuți sunt la fel de membri ai societății ca și cei vii. A-i dezonora pe cei morți înseamnă a respinge relația pe care este construită societatea - relația de obligație între generații. Cei care și-au pierdut respectul pentru morții lor au încetat să mai fie administratorii moștenirii lor. Prin urmare, în mod inevitabil, aceștia își pierd sentimentul de obligație față de generațiile viitoare. Rețeaua de obligații se micșorează la timpul prezent[7].

Atunci când nu se mai crede că morții fac parte din civilizație, cei vii nu mai cred că au o obligație față de generațiile viitoare. Când rețeaua de obligații se micșorează la prezent, viața se denumește cu indulgență egoistă. Un mod trist, dar concis, de a articula consecințele faptului că rețeaua de obligații, după ce a fost micșorată pentru a-i include doar pe cei care trăiesc în prezent, este de a spune că "a trăi pentru sine" și "a trăi pentru nimeni" devin greu de distins[8].
Datoriile maternității și angajamentele pe viață care vin odată cu creșterea copiilor sunt exemplele prin excelență de viață altruistă pentru ceilalți. Datoriile maternității presupun sacrificii în prezent în beneficiul viitorului. Sacrificiile pe care părinții și strămoșii noștri le-au făcut în beneficiul nostru nu sunt și nici nu pot fi uitate în prezent sau în viitor. Dragostea pentru copiii noștri și dorința de a-i crește pentru posteritate se numără printre cele mai de bază și fundamentale elemente ale condiției umane.

Cu toate acestea, din cauza lui Paine, noi, în prezent, trăim singuri în prezent. Într-o lume în care doar cei care trăiesc în prezent sunt de fapt prezenți, doar cei care există în momentul temporal actual contează. Trecutul este învechit, iar viitorul este problema altcuiva. Morții și nenăscuții nu au loc în societate; doar cei vii au locul lor. Nevoile și moștenirile celor morți și nenăscuți sunt irelevante. Absența trecutului în prezent este o noțiune pe care Edward Shils o abordează în Tradition:

    A experimenta dispariția propriilor strămoși biologici și culturali. . fără a dobândi alții noi în compensație, limitează o persoană în propria generație. . sursele de neliniște nu sunt percepute, deoarece vocabularul disponibil pentru a descrie această experiență este foarte sărac[9].

Lipsa legăturii cu strămoșii noștri este ceea ce face ca legătura noastră cu cei nenăscuți să fie atât de firavă.

O legătură care să conecteze generațiile este esența a ceea ce G.K. Chesterton înțelegea ca fiind tacit într-un contract societal între generații. Chesterton s-a referit la acest contract ca fiind "democrația morților"[10] Chesterton a argumentat:

    Tradiția refuză să se supună oligarhiei mărunte și arogante a celor care pur și simplu se întâmplă să se plimbe. Toți democrații se opun ca oamenii să fie descalificați prin accidentul nașterii; tradiția se opune ca ei să fie descalificați prin accidentul morții[11].

În orice altă privință, moștenirea drepturilor lăsată de Paine este primordială pentru liberalul contemporan. Gândul de a discrimina pe baza caracteristicilor nașterii, cum ar fi rasa, sexul, orientarea sexuală sau statutul de imigrant, este de neconceput pentru liberalul contemporan. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de discriminarea împotriva morților și a celor nenăscuți, ei pot face acest lucru cu ușurință, fără nicio greutate asupra conștiinței lor colective.

Lucrarea lui Paine stă la baza acestui sentiment și, din păcate, se manifestă în mișcarea pentru avort. În mod ideal, perspectiva burkeană ar trebui să explice zeitgeistului de ce morții și nenăscuții au aceleași drepturi și considerații ca și cei vii. Din nefericire, Paine i-a șters pe cei morți din viața noastră, ceea ce, la rândul lor, îi determină pe cei vii să îi șteargă pe cei nenăscuți astăzi.

Noi, în prezent, trebuie să luptăm pentru cea mai nevăzută dintre toate clasele: cei morți și cei nenăscuți. Acești membri ai societății - și nu vă înșelați, ei sunt la fel de mult membri ai societății ca și cei vii - au nevoie de ajutorul nostru mai mult decât alții pentru simplul motiv că nu pot vorbi în numele lor. Este de datoria noastră să onorăm moștenirea strămoșilor noștri și să îi păstrăm în gândurile noastre în prezent. Acest lucru le va permite celor nenăscuți în prezent și în viitor să supraviețuiască.

Prin invalidarea lui Paine și a celor care îi urmează ideologia indiferentă, putem reda statutul morților conștiinței noastre colective. Reîntorcând morții în conștiința noastră colectivă, ne recuperăm obligația față de cei nenăscuți.

Avem această datorie pentru că nici morții, nici cei nenăscuți nu au o voce proprie. Dacă morții și nenăscuții ar putea să ne vorbească acum, nu ar exista niciun dubiu cu privire la ceea ce ar spune: "Ceea ce morții n-au putut să vă spună când trăiau, / Pot să vă spună, fiind morți: comunicarea / Morților este o limbă de foc dincolo de limbajul celor vii."[12] Avortul este o încălcare fundamentală a drepturilor naturale ale ființelor umane. Trebuie să îl combatem cu orice preț. Nu doar pentru cei nenăscuți, ci pentru întreaga rețea de obligații pe care este construită societatea.

[1] “Should Abortion Be Legal?” ProCon, updated 5 May 2019.

[2] Nisbet, Robert. The Sociological Tradition. New Brunswick, NJ: Transaction Publishers, 1966.

[3] “Issues.” Bernie Sanders 2020. Accessed 2018.

[4] Paine, Thomas. The Rights of Man, 1791.

[5] Ibid.

[6] Burke, Edmund. Reflections On the Revolution in France, 1790.

[7] Scruton, Roger. “Rousseau.” Sir Roger Scruton.

[8] Sellbourne, David. The Principles of Duty: The Foundations of Civic Order. London, England: Sinclair-Stevenson, 1994.

[9] Shils, Edward. Tradition. Chicago, IL: University of Chicago, 1981.

[10] Chesterton, G.K. Orthodoxy. GLH Publishing, 2016.

[11] 

[12] Eliot, T.S. The Four Quartets. Orlando, FL: Harcourt Inc., 1943.

Sursa: https://theimaginativeconservative.org/2023/01/democracy-unborn-steven-kessler.html#

miercuri, 19 mai 2021

Guvernatorul Texasului a semnat legea care interzice avortul după 6 săptămâni de viaţă a fătului [Ştiri din Antilume]

 Avortul chirurgical | Dr Carauleanu 

Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a semnat miercuri legea  care interzice avortul după șase săptămâni de sarcină, fără  excepții pentru viol sau incest. 

Totuşi, legea conține o excepție pentru situațiile de urgență medicală.
Noua legislație permite, de asemenea, cetățenilor din Texas să dea în judecată furnizorii de avort sau pe oricine care a ajutat pe cineva să obțină un avort după ce a fost detectată o bătaie cardiacă fetală pentru până la 10,000 dolari pentru fiecare avort efectuat, chiar dacă respectivul nu avea nicio legătură cu persoana care a efectuat avortul.
Legea a fost semnată la o zi după ce Curtea Supremă a SUA a declarat că intenționează să ia în discuţie un caz care implică o lege restrictivă privind avortul în Mississippi. 
Noua lege intră în vigoare pe 1 septembrie, potrivit Click2Houston.
Într-un videoclip postat pe Facebook, Abbott a declarat că parlamentarii "au colaborat în mod bipartizan pentru a adopta un proiect de lege pe care sunt pe cale să-l semnez care să asigure că viața fiecărui copil nenăscut care are bătăi de inimă va fi salvată de ravagiile avortului". 
În 2020, au fost 53,565 avorturi înregistrate pentru locuitorii din Texas, potrivit Texas Health and Human Services.
Când a fost întrebat despre lipsa de excepții pentru viol sau incest, susţinătorul, senatorul Bryan Hughes a declarat pentru CNN că aplicarea legii ar trebui să-i tragă la răspundere pe făptași, dar ar trebui să se abțină de la a răni fătul. "Să pedepsim aspru violatorul, dar noi nu îl pedepsim pe copilul nenăscut", a afirmat Hughes. 
Drucilla Tigner, strategul de politici și advocacy de la ACLU din Texas, a declarat pentru Austin-American Statesman că noile reglementări încalcă legea federală. 
"Această interdicție nu numai că încalcă mai mult de jumătate de secol de jurisprudență a Curții Supreme, ci pregătește terenul pentru ca extremiștii anti-opţiune să folosească sistemul nostru judiciar pentru a urmări în justiţie pe oricine face avorturi sau consideră că sprijină o persoană care face un avort", a afirmat Tigner. "Dar fără a greşi, avortul este atât legal în Texas și cât şi susținut de majoritatea Texanilor. Decizia din pix a guvernatorului  nu poate schimba Constitutia".
 

Un raport al UNICEF susţine că pornografia este utilă copiilor [Ştiri din Antilume]

 CAZ INCREDIBIL – Polițiștii mureșeni au arestat un bărbat acuzat de  pornografie infantilă, pe care l-au mai arestat și în 2011 pentru același  motiv | msnews

WASHINGTON, D.C., 14 mai  (C-FAM)

O agenție ONU este din nou obiectul unor controverse în legătură cu un raport recent care sugerează că nu există dovezi concludente că copiii expuși la pornografie sunt afectaţi.
Raportul publicat de Fondul ONU pentru copii (UNICEF) abordează modul în care politica guvernamentală poate fi utilizată pentru a proteja copiii de conținutul online dăunător, abuziv și violent. Concluzia sa se bazează pe un studiu european din 19 de țări ale UE, care a fost realizat în majoritatea țărilor, majoritatea copiilor care au văzut imagini pornografice fiind „nici supărați, nici fericiți”. De fapt, raportul UNICEF se bazează pe faptul că 39% din copiii spanioli au fost fericiți după ce au văzut pornografie.
Luptătorii împotriva pornografiei nu sunt de acord cu datele UNICEF. „Raportul UNICEF ignoră vastul corp de cercetare care demonstrează efectele nocive ale pornografiei asupra copiilor. Prin ignorarea adevăratelor prejudicii pe care le poate avea pornografia, UNICEF joacă la ruletă cu sănătatea și siguranța copiilor”, a declarat Lisa Thompson, vicepreședinte și director al Institutului de cercetare de la Centrul național pentru exploatarea sexuală.
Organizația doamnei Thompson, care oferă cercetări de specialitate pentru a informa decizidenţii politici de necesitatea de a pune capăt abuzului sexual asupra femeilor și copiilor, a constatat că pornografia poate fi un factor central al acestui abuz.
„Mainstream pornografia conține abuzuri sexuale oribile, viol, incest, rasism – pe care copiii nu ar trebui să le consume”, a continuat Thompson și „evaluarea ruşinoasă realizată de UNICEF a impactului pornografiei explicite asupra copiilor nu face nimic pentru a contesta narațiunea politică potrivit căreia pornografia este benignă și, ca urmare, nu îi pune pe copii în pericol”.
Studiul online pentru copii din 2020 a concluzionat că unii copii și tineri „caută în mod intenționat conținut sexual” dintr-o varietate de motive și că a vedea imagini sexuale „ar putea reprezenta, de asemenea, o oportunitate” de a oferi răspunsuri la întrebări despre pubertate și identitate sexuală. Studiul a încurajat “a vedea nuanțele” care îi determină pe copii să caute și să vizualizeze conținut sexual online.
UNICEF declară că orice eforturi de a bloca accesul copiilor la pornografie online ar putea încălca drepturile omului. UNICEF își bazează această afirmație pe o interpretare expansivă a Acordului internațional privind drepturile civile și politice.
UNICEF mai susține că solicitarea de verificare a vârstei pentru a accesa pornografia online poate refuza accesul copiilor la ceea ce numește „educație sexuală vitală”. Trebuie remarcat faptul că criticii acuză “educația sexuală cuprinzătoare” ca fiind pornografică și dăunătoare copiilor.
Lansarea acestui raport de către UNICEF a avut loc la doar câteva zile după ce Agenția pentru dezvoltare Internațională a SUA și-a anunțat reînnoirea parteneriatului de lungă durată cu UNICEF, angajând o finanțare suplimentară de 300 de milioane de dolari pentru programul de finanţare directă. SUA este cel mai mare donator guvernamental al UNICEF, cu o finanțare în anul 2020 de ajungând la aproape 994 de milioane de dolari în programe umanitare și de dezvoltare. 

UNICEF s-a alăturat în general mișcării feministe de la Națiunile Unite în lupta pentru avort. Agenția pentru copii a fost înființată pentru a ajuta copiii strămutați după al doilea război mondial. Criticii spun că UNICEF s-a abătut departe de viziunea sa fondatoare și că acest apel pentru accesul copiilor la pornografie sub masca drepturilor omului și a educaţiei sexuale subliniază această schimbare. 

 Sursa:  https://c-fam.org/friday_fax/unicef-report-says-pornography-not-always-harmful-to-children/

duminică, 21 martie 2021

Amor liber obligatoriu, comune sexuale şi lgbtism, familia desfiinţată, copiii proprietatea statului, oficializate în Rusia bolşevică. UE(RSS) le-a realizat şi ea.

 

Recent Europa a fost declarată de Parlamentul European spaţiu liber pentru lgbtqism. Această din urmă mişcare vine să se alăture unui gros dosar de decizii ale Comisiei Europene şi de hotărâri ale aşa-zisei Curţi Europene a Drepturilor Omului, un organism politic şi nu juridic, care urmăresc de mai mulţi ani construirea unei anti-societăţi omeneşti, bazată pe anticreştinism, anti-morală, anti-omenesc, demonic. 

Se revine astfel după o sută de ani, la proiectul iniţial, implementat de mafia globalist-satanistă în Rusia, imediat după punerea în scenă a revoluţiei sovietice, începând chiar din 1917. Reiau în cele de mai jos o parte din articolul publicat de mine în 2016, care porneşte de la dezvelirea, de către alcoolicul Junker, a unei statui a lui Karl Marx în Germania.

  •  

Acuzat că îşi bate pur şi simplu joc cu neruşinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troţkist Juncker declară candid, ca pentru proşti:

Indiferent ce păreri ar putea avea oamenii asupra lui Karl Marx, este fără îndoială că el este o figură care, într-un fel sau altul, a modelat istoria Europei. A nu vorbi despre el ar putea însemna o negare a istoriei.

Devoalarea comunismului (ca societate demonică, iad terestru) ca ţintă a constructorilor de ieri şi de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mişcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la naşterea lui Marx vor participa mulţi alţi reprezentanţi ai elitei progresiste europene şi internaţionale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluţia pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI şi Băncii Mondiale şi realizarea fericirii globale. Şi asta în pofida experienţei tragice pe care o bună parte din ţările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri şi precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfinţenie indicaţiile lui, de exemplu, Marx.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. 

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. 

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu.  De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii aflăm două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul   lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

 Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

 

joi, 11 iunie 2020

De ce ar trebui să ne revoltăm împotriva vaccinării obligatorii

https://www.zerohedge.com/s3/files/inline-images/billgateswho.jpg?itok=MkXK3jKj 
Dezbaterea asupra moralității și a rezultatelor vaccinării forțate durează de mulți ani, cu mult înainte ca coronavirusul să lovească vreodată populația SUA. Odată cu apariția pandemiei, naraţiunea a devenit una despre „necesitate”. Mass-media și majoritatea guvernelor din întreaga lume acționează acum ca și cum vaccinarea în masă este un dat natural, „dezbaterea s-a încheiat”, după cum le place colectiviștilor să spună când s-au săturat să se ocupe de orice plângere logică sau bazată de fapte.

În cazul noului coronavirus, nu există încă niciun vaccin; asta, desigur, dacă virusul nu a fost proiectat sau dezvoltat într-un laborator (asa cum sugereaza din ce in ce mai multe dovezi), şi atunci poate ca exista deja unul dezvoltat. În mod tipic, vaccinurile necesită ani de zile pentru a fi testate și produse și ori de câte ori un vaccin este grăbit pe piață, lucrurile foarte rele tind să se întâmple.

Dezbaterea privind vaccinul se învârte adesea în jurul problemei siguranței. Este o inoculare anume sigură sau otrăvitoare? Are efecte pe termen lung care sunt periculoase? Dăunează copiilor cu sisteme de corp foarte sensibile și subdezvoltate? Acestea sunt preocupări valabile, dar, în cele din urmă, lupta împotriva vaccinurilor are mai puține de-a face cu siguranța sau eficacitatea medicală și mai multe de-a face cu drepturile individuale față de cerințele guvernului.

Cu alte cuvinte, cele mai importante întrebări sunt: Trebuie permisă ingineria socială dorită de guverne și elite? Au oamenii dreptul să stabilească modul în care organismele lor sunt îmbunătățite sau manipulate medical? Are prioritate „securitatea majorității” în fața libertăților civile ale individului? Si daca da, cine va determina ce libertati vor fi luate?
  
Argumentul juridic

De obicei, susţinătorii vaccinării forţate vin în prima fază cu un argument juridic sau tehnic, înainte de a face apel la ideea de „binele cel mai mare”. Şi asta deoarece știu că percepția publică presupune adesea (greșit) că autoritatea juridică este aceeași ca autoritatea morală.

În 1905, în faţa Curţii Supreme a SUA a fost prezentat cazul Jacobson vs Massachusetts, un caz care a implicat vaccinarea cu variola impusă de statul Massachusetts. Acuzatul a argumentat pe baza celui de-al 14-lea amendament că libertatea sa corporală a fost încălcată de stat dacă a fost supus vaccinării arbitrare fără consimțământul său. Statul și Curtea Supremă au avut aceeaşi poziţie (bineînțeles). Curtea Supremă a pronunțat o hotărâre împotriva lui Jacobson pe motiv că refuzul său de a primi vaccinul pune în pericol alte persoane și că „pentru binele comun” statele au anumite „puteri polițieneşti” care suprimă libertățile personale.

Ori de câte ori activiștii mișcării de libertate se opun vaccinărilor forțate din motive constituționale, ACESTA este contraargumentul pe care îl va face guvernul și susţinătorii statului atotputernic. Vor invoca cazul Jacobson vs. Massachusetts și vor susține apoi că acesta este sfârșitul discuției.

În esență, Curtea Supremă a argumentat că guvernul federal nu poate interveni în vaccinările impuse de stat pe baza drepturilor statelor și a celui de-al 10-lea amendament. Majoritatea persoanelor din mișcarea de libertate vor găsi acest lucru mai degrabă ironic, deoarece este bizar să auzim despre guvernul federal care apără drepturile statelor. Însă acest sprijin al celui de-al 10-lea amendament este foarte selectiv.

In primul rind, sa nu uitam ca Curtea Suprema s-a inselat de multe ori in trecut. În cazul Dredd Scott din 1834, Curtea Supremă a decis în favoarea sclaviei și a dreptului statelor de a o pune în aplicare. Aceasta a argumentat de asemenea că al cincilea amendament îi protejează pe proprietarii de sclavi deoarece eliberarea sclavilor înseamnă privarea proprietarilor de „proprietatea” lor.

Obiceiul Curții Supreme este să apere drepturile statelor și al 10-lea amendament, atunci când libertățile individuale ale oamenilor sunt încălcate. Cu toate acestea, în cazul în care un caz implică state care protejează cetățenii de intruziunea federală, curtea se pronunță în favoarea libertății individuale sau a autodeterminării.

Cazul Jacobson vs. Massachusetts poate fi motivul pentru care Trump și guvernul federal au lăsat în mare parte, în recenta pandemie, blocările și acțiunile de urgență în seama statelor. Ordinea juridică a fost deja stabilită în 1905 în privința carantinelor și a forțărilor vaccinărilor prin puterile polițieneşti ale statelor, astfel încât aceasta nu face decât să permită stabilirea statelor să utilizeze aceste măsuri în viitorul apropiat.

Dezbaterea „state/guvernul federal” stabilește o paradigmă falsă. Nu există o separare între guvernele de stat și cele federale în ceea ce privește tirania – ambele părți o iubesc, deși pretind că se opun reciproc în unele momente.

Adica, fie ca guvernul federal incalca drepturile constitutionale ale dumneavoastra, fie ca guvernul statului incalca drepturile constitutionale ale dumneavoastra, Curtea Supremă este adesea de acord cu ambele.

Adevărul pe care nu doresc să-l discute este că, în fond, Carta drepturilor le depășește, indiferent de precedentul federal sau al 10-lea amendament. Cheia de înţelegere a Declaraţiei drepturilor este că fiecare cetățean american are LIBERTĂȚI INERENTE care depăşesc puterea federală și cea a statului. Aceste drepturi sunt inalienabile. Nu pot fi încălcate astăzi, iar legea nu poate fi ajustată pentru a le încălca mâine. Aceste drepturi și libertăți sunt ETERNE.

Curtea Supremă sîsîie cu o limbă despicată despre „spiritul constituției”, dar ignoră intenția clară și concretă, a părinţilor fondatori. Etatiştii susțin filozofia „documentului viu” (interpretabil după  circumstanţele zilei), atunci când le convine, ca mijloc de a schimba sensul și legile inițiale prezentate în Declaraţia drepturilor omului, deoarece acest lucru le permite să încalce libertățile cetățenilor sub pretextul „legalității”. Dar "legalitatea" nu este același lucru cu moralitatea. Legalitatea este lipsită de sens, iar Curtea Supremă nu are sens dacă acționează împotriva fundamentului constituțional al Declaraţiei drepturilor și libertății individuale, așa cum au făcut de multe ori în trecut.

Argumentul moral

Deci, dacă nu ne putem baza pe legalitate pentru a ne proteja de tirania statului, pe ce ne putem baza? Avocaţii vaccinării fortate vor spune că moralitatea este şi de partea lor, pentru că, dacă o persoana nu se vaccineaza, risca sa infecteze si restul societatii. Prin urmare, drepturile dvs. individuale trebuie încălcate pentru a proteja drepturile restului societății. Problema este că cazul Jacobson vs Massachusetts nu aduce niciun argument logic în sprijinul acestei afirmații după cum nu aduc nici susţiunătorii vaccinării forțate.
 

Cum poate o persoană care nu este vaccinată «să facă rău» persoanelor care sunt vaccinate? Cum pune aceste persoane în pericol? Daca vaccinul functioneaza, atunci oamenii vaccinati sunt in siguranta impotriva infectiei, nu-i asa? Deci, singura persoană „expusă riscului” este persoana care a ales să nu se vaccineze. Aceasta se referă la alegerea personală, nu se pune problema „bunului mai mare” sau a riscului social.

Mi se pare fascinant faptul că oamenii care se exprimă cu fervoare în favoarea vaccinărilor forțate (oameni precum Bill Gates) de asemenea, tind să fie aceleași persoane care susțin drepturile avortului. Deci, "trupul meu, alegerea mea" este acceptabil atunci când vine vorba despre femei care ucid copiii nenăscuți, dar "trupul meu, alegerea mea", nu este acceptabil atunci când vine vorba de vaccinări în masă, deși o persoană nevaccinată nu este o amenințare pentru nimeni.

Unii susținători ai vaccinului vor spune că oamenii nevaccinați ar putea găzdui „mutații” care amenință imunitatea masei. Problema este că nu există dovezi care să susțină acest argument. Marea majoritate a virusurilor tind să se transforme in tulpini mai putin letale sau infectioase, nu mai mortale. Singurele circumstanţe atenuante ar fi dacă un virus ar fi construit în mod deliberat pentru a suferi mutaţii ne-naturale.
 Dacă un virus este conceput pentru a suferi o mutație mult diferită și mai mortală, care poate ataca persoanele vaccinate, atunci vaccinul nu a fost niciodată util de la început, iar vaccinările forțate sunt inutile. Încă o dată, dacă vaccinul este eficient, nu există pur și simplu nicio bază pentru poziția că o persoană nevaccinată pune în pericol persoanele vaccinate.

Argumentul de conformitate

Următorul argument al oamenilor care vor să impună vaccinarea forțată este să întrebe “de ce”? De ce vă pasă dacă sunteți vaccinat? Ce trebuie să vă faceți griji?

Acest argument îmi amintește de o naraţiune comună anti-armă: De ce trebuie să purtați o armă? De ce să sperați alți oameni? Șansele de a avea nevoie de ea sunt mici, nu?

Cel mai important răspuns la întrebarea cu privire la arme este “Deoarece este dreptul meu să am o armă și plănuiesc să mi-l exercit. De asemenea, teama ta de arme nu are prioritate în fața libertăților mele constituționale.” Același lucru este valabil și pentru vaccinarea forțată: Deoarece este dreptul meu să refuz să am injectat în corpul meu ORICE produs farmaceutic. Temerile dvs. privind infectarea nu contează pentru drepturile mele constituționale. Dacă doriți să primiţi vaccinul, atunci aceasta este alegerea dumneavoastră. Pe mine să mă lăsaţi în pace
Argumentarea despre faptul că amenințările sunt doar ipotetice este o pierdere de timp. Am o armă de foc deoarece am dreptul să am un mijloc de apărare dacă am nevoie de ea. Refuz vaccinările deoarece am dreptul să evit eventualele vătămări corporale deoarece am suspiciuni cu privire la un produs dăunător.

Și există motive de îngrijorare în legătură cu vaccinurile defecte? Absolut. Programele de vaccinare în masă care au fost aplicate în grabă populaţiei au o evidență a efectelor nocive asupra sănătății oamenilor.

Cu globaliști precum Bill Gates, un obsedat campion al depopulării şi în linia întâi a  Covid-19, nu am de gând să accept niciun vaccin împotriva coronavirusului. Bill Gates a finanțat numeroase teste experimentale de vaccinuri prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, inclusiv programe de vaccinare împotriva poliomielitei. Aceleași programe au dus la izbucniri de poliomielită în diferite țări și sute de copii paralizați. De fapt, vaccinurile au cauzat mai multe cazuri de poliomielită decât virusul de tip sălbatic. Aceasta este o REALITATE, recunoscută de OMS și alte surse oficiale, deși numeroase instituții de presă de stânga continuă să o nege.

Cel mult, OMS și Gates pot susține că infectările au fost “accidentale”. Dar dacă așa stau lucrurile, ele ar sugera totuși că vaccinurile dezvoltate de programele Fundației Gates și OMS nu sunt de încredere.

În 1976, o amenințare de gripă porcină a permis inițierea unui program de vaccinare în masă finanțat de guvern. Vaccinul a fost defect și a fost interzis în mai puțin de 10 săptămâni după ce a provocat sute de cazuri de sindrom Guillain-Barre, o afecțiune neurologică rară care a dus la paralizie temporară și uneori la moarte.

În 2008, Compania elvețiană Novartis a testat un vaccin împotriva gripei aviare asupra persoanelor fără adăpost și populației sărace din Polonia. Participanții la testul de vaccinuri au primit 2 dolari și li s-a spus că inocularea a fost pentru „gripa normală”. Potrivit unui centru pentru persoanele fără adăpost din zonă, cel puțin 21 de persoane au murit imediat după ce au participat la test.

Un director executiv de la GlaxoSmithKline, numit Moncef Slaoui, a fost recent desemnat de Donald Trump pentru a conduce încercarea guvernului de a dezvolta un vaccin anti-coronavirus. Această numire ar trebui să fie deosebit de importantă pentru public. De ce? Deoarece Glaxo are o istorie întunecată în dezvoltarea vaccinurilor, inclusiv un incident în Argentina în 2007-2008, când a fost amendată după ce un test de vaccin pentru pneumonie se presupune că a provocat moartea a cel puțin 14 de bebeluși. La acea vreme, Slaoui era responsabil de divizia de vaccinuri a Glaxo.

Etatiştii care susțin vaccinarea forțată vor respinge toate aceste exemple ca fiind simple „accidente” care sunt „rare”. Alții vor susține că lupta împotriva pandemiei merită riscul de „câteva decese” din cauza unor vaccinuri defecte. Dar aceasta nu rezolvă problema principală a luptei împotriva programelor de vaccinare forțată. Are o minoritate de elite din guvern sau chiar o majoritate de idioți utili din populația generală dreptul de se a declara proprietară asupra corpului tău în numele unui "bun mai mare" arbitrar? Spun nu, de aceea NU mă voi conforma la nicio măsură forțată de vaccinare și sunt dispus să iau măsuri extreme pentru a mă apăra de ele, dacă este necesar.

După cum s-a menționat mai sus, dacă un vaccin funcționează, nu este nevoie să îi forțezi pe oameni să îl facă. Va proteja pe cei care o doresc și singurul risc este pentru acela care nu îl face. Sincer, în oamenii responsabili de tentativele de vaccinare nu se poate avea încredere, căci ei au agende ideologice deschise, care sunt cel puțin îndoielnice. A le permite să dicteze ceea ce intră în corpurile noastre este similar, în cel mai bun caz, cu sclavie și, în cel mai rău caz, cu posibila moarte în masă.

marți, 18 februarie 2020

Avortul face femeia liberă şi puternică.. afirmă cei care nu au avut "fericirea" de a fi avortaţi pentru a le face pe mamele lor libere şi puternice!

Image result for avortÎn plină campanie electorală pentru alegerile din 2020 și cu candidați din ambele tabere dornici să atragă femeile și mamele încadrate în muncă, discursul lor ar trebui să includă și răspunsul la întrebările „Ce înseamnă mai exact pro-femeie?” și „Au femeile nevoie de avort pentru a se simți împuternicite?”

Din nefericire, industria avortului a convins multe femei că copiii sunt o povară, o gheară înfiptă în visele noastre, care ne împiedică să ne atingem potențialul real. Dar mamele știu: copiii ne hrănesc visele și ne extind limitele capacităților noastre de a iubi; copiii ne dezvăluie toate capacitățile și ne fac mai puternici.
Industria avortului le spune femeilor că o carieră este dușmanul maternității, o minciună pe care cu inima grea am văzut-o pe actrița Michelle Williams repetând-o recent. La discursul de acceptare a premiului Globul de Aur, luna trecută, Williams a atribuit succesul său așa-zisului drept al femeii de a alege un avort. „Nu aș fi reușit să ajung aici”, a spus ea ținând trofeul, „fără a uza de dreptul femeii de a alege”.
La fel ca multe femei, Williams este o victimă a propagandei avortului, care le îndeamnă să abandoneze nesfârșitele bucurii ale maternității, ucigându-și propriii copii, pentru un idol de mucava – de aur, literal, în cazul lui Williams.
Ca mamă, Williams trebuie să știe aceste lucruri, ceea ce face discursul ei cu atât mai dureros de urmărit. 
Preț de o clipă a vorbit frumos despre vremurile în care s-a simțit susținută ca femeie „și în măsură să ne echilibrăm viața, știind că toate mamele sunt conștiente că talerul balanței trebuie să încline și va înclina spre copiii noștri.”
Da, balanța trebuie să încline spre copii și o va face, pentru că îi iubim și pentru că merită dragostea noastră. Iar acea iubire începe din momentul în care ei iau ființă înăuntrul nostru.
Mamele nu trebuie descurajate să aibă o profesie; dar orice profesie sau muncă am alege, maternitatea (și paternitatea) vor oferi întotdeauna recompensa cea mai mare.
Industria avortului spune că tații sunt cei care câștigă: ei lucrează de obicei și nu au „povara” copiilor în același mod în care o au femeile. Tatăl poate avea o carieră de succes, în timp ce mama iese din forța de muncă. Deci, ne spun susținătorii avortului, o femeie trebuie să aibă dreptul de a alege avortul dacă dorește o carieră de succes.
Este adevărat, femeile nu sunt bărbați, iar mamele nu sunt la fel cu tații. Biologic, am fost făcute unice și frumoase, pentru a aduce în lume viață și pentru a susține această viață în copiii noștri. Nou-născuții și copiii mici au nevoie de îngrijire constantă; dar asta nu face din copii o povară.
Viața este presărată cu alegeri dificile, dar nu am cunoscut niciodată o mamă care regretă nopțile nedormite și sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și crește copiii.
O sarcină nu este dușmanul care îți distruge cariera; este un cadou neprețuit, care pune în perspectivă viața profesională și activitatea creativă pentru a dezveli cel mai important scop al vieții noastre.
Faptul că multe mame și-ar dori să stea acasă sau să muncească mai puține ore pentru a-și crește copiii este ignorat, se pare, de către industria avortului. Aceste femei merită sprijinul prietenilor, al familiei și al societății în general. Pentru ele, trebuie să încurajăm o cultură a vieții, una care să fie cu adevărat pro-femeie. O cultură a vieții nu obligă femeile să facă alegeri false, cariera versus familia, siguranța financiară versus creșterea copiilor – și nici viața versus moartea.
O cultură a vieții înseamnă, de asemenea, că nu mai asmuțim bărbații împotriva femeilor și să nu ne mai așteptăm ca femeile să joace același rol ca bărbații. Suntem biologic diferiți și, deși nimeni nu le poate avea pe toate, putem totuși căuta vocații profesionale potrivite, refuzând totodată să ne sacrificăm copiii.
Legislația a avut de parcurs un drum lung până la protejarea femeilor însărcinate și a mamelor la locul de muncă, eliberându-le de povara unor alegeri false, precum aceea între plata facturilor și creșterea copiilor. Mai sunt multe de făcut, dar probleme precum concediul de creștere a copilului, protecția contra discriminării pentru angajatele care alăptează și înmulțirea opțiunilor de muncă la distanță pentru mame par să treacă dincolo de disputele politice partizane.
Femeile pro-viață sunt adesea supuse oprobiului pe motiv că ar acționa împotriva presupusului lor interes personal. „Cum poți fi împotriva dreptului unei femei la a alege?” suntem adesea întrebate. Totuși, Williams a găsit de cuviință să-și celebreze capacitatea de a-și ucide copilul ca pe un compromis necesar pentru o carieră de succes în actorie. Cu alte cuvinte, dacă și-a dorit succesul ca actriță, nu exista altă opțiune. Este această atitudine ceea ce industria avortului consideră „a fi pro-femeie?” Cine ar putea susține o asemenea alegere?


Despre autor
Lila Rose este fondatoarea și președinta Live Action, o organizație americană nonprofit dedicată educării în ce privește avortul și industria avortului. O poți urmări pe Twitter la @lilagracerose. Traducere și adaptare după The Washington Examiner.

Sursa: http://www.culturavietii.ro/2020/02/11/minciuna-imputernicirii-femeii-prin-avort-de-lila-rose/

joi, 28 noiembrie 2019

Avortul la naştere (!!!) implică aspirarea creierului copilului pentru a extrage cât mai multe organe intacte.(Cine conduce România)

Justitia si casta judecatorilor săi,se afla la ordine, la ordinele corectitudinii politice, ale culturii mortii, globalismului si sunt parte a unui nihilism institutionalizat, legalizat, legitimizat, oficializat.

În statele Unite, ca și în alte părți, justiția este dominată de judecători progresisti. În San Francisco, juriul unui tribunal i-a condamnat pe David Daleiden, Sandra Merritt și pe alți activiști pro-viață din cadrul Center for Medical Progress (Cmp) la o super-amendă de 2.2 milioane USD către colosul avortului din America, Planned Parenthood. Crima lor: Să fi arătat prin intermediul clipurilor video făcute cu camera ascunsă practicile "comerciale" ale organizației pro-avort. Aceste filme îi arătau pe câțiva dintre şefii acesteia, discutând între brânză și desert, prețurile organelor și țesuturilor copiilor avortați, precum și alte practici ilegale, cum ar fi avortul la naştere (l’avortement juste à la naissance), care implică aspirația creierului copilului care se realizează pentru a extrage cât mai multe posibil organe intacte, care sunt vândute apoi „cercetării”. “Am devenit foarte pricepuţi în a obține inima, ficatul, plămânul… așa că nu voi merge și zdrobi această parte, în principiu voi zdrobi mai sus, voi zdrobi mai jos, și voi vedea dacă voi reuși să obțin totul intact.” spunea, de exemplu, medic şi conducătorul Planned Parenthood, Deborah Nucatola.

Apariția acestui scandal a condus la o investigație a Congresului încheiată cu un raport de 471 de pagini care conținea diverse acuzații la adresa Planned Parenthood. Astăzi, Departamentul Justiției efectuează o anchetă asupra acestei piețe a ororilor.

Însă, în ciuda gravității crimelor comise de puternica organizație de avort la scară largă, aduşi în faţa justiţiei de către Planned Parenthood, şi tocmai condamnați au fost activiştii pro-viaţă. Trebuie semnalat că procesul a fost defectuos de la început. Curtea a fost prezidată de judecătorul William Orrick III, care are legături cu Planned Parenthood. Acesta a respins cererea de recuzare din partea apărării, a împiedicat experții cheie să depună mărturie și a interzis ca anumite materiale video să fie prezentate juriului. În mod similar, acesta a influențat juriul invitându-l să se concentreze doar asupra daunelor suferite Planned Parenthood din cauza acțiunilor inculpaților.

Mai multe: 





Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...