Se afișează postările cu eticheta Putere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Putere. Afișați toate postările

duminică, 10 iulie 2022

Antihristul ne conduce acum pe toţi (Era progresului a transformat totul în maşini şi bani)

 

de

De-a lungul istoriei, poeții, profeții și misticii au reușit, de obicei, să prezică mai bine viitorul decât experții, politicienii sau oamenii de știință. În general, răsplata pentru perspicacitatea lor este să fie ignorați sau să se râdă de ei, dar, din fericire, ei sunt de obicei suficient de departe de centru pentru a nu observa sau a nu le păsa.

Misticul și gânditorul francez René Guénon a fost unul dintre ei. În cele două cărți ale sale (The Crisis of the Modern World and The Reign of Quantity and the Signs of the Times - Criza lumii moderne și Domnia cantității și semnele vremurilor), Guénon și-a expus ideea că lumea modernă s-a deteriorat într-un tărâm al materialismului pur, ca urmare a ceea ce el numea "abaterea occidentală" de la adevărul etern. El a numit acest lucru "domnia cantității" și a prezis prăbușirea sa viitoare. Dar Guénon nu vorbea doar despre economie sau politică. Ceea ce se întâmpla, spunea el, era ceva asemănător cu un război spiritual și, ca musulman sufist, nu se sfia să-i numească antagonistul. Pentru această epocă, scria el, "cuvântul "satanic" poate fi într-adevăr aplicat în mod corespunzător".

A prezenta dezordinea drept ordine și adevărul drept minciună - acesta, scria Guénon, era modul în care Satana se mișca. "Agenții mai mult sau mai puțin direcți ai Adversarului", a explicat el, folosind numele biblic pentru ceea ce europenii aveau să numească mai târziu Diavolul, au avut întotdeauna ca scop inversarea realității. Ceaa ce e corectul este greșit, albul este negru, susul este josul, nu există adevăr, fă ce vrei: aceasta a fost întotdeauna linia adversarului, iar astăzi este proeminentă în toate părțile.

Filozoful catolic Ivan Illich, care a murit în 2002, credea și el că trăim în vremea lui Antihrist, dar din motive diferite. Pentru Illich, orice afirmație că trăim într-o "epocă seculară" era un nonsens. Occidentul modern era încă creștin, spunea el, dar acesta încercase în mod dezastruos să codifice, în cadrul unor sisteme și instituții, expresiile spontane de iubire pe care Hristos le-a arătat ca fiind dorința lui Dumnezeu pentru umanitate. Mai întâi Biserica, apoi statele liberale pretins "laice" care i-au succedat, au încercat să transforme iubirea creștină în obligație și să o impună prin lege, transformând-o astfel într-o nouă formă de opresiune. Biograful său, David Cayley, a explicat într-un eseu recent că opera lui Illich "respinge cu emfază ideea că era noastră este o eră post-creștină. Dimpotrivă", spune el, "cred că aceasta este cea mai evident creștină epocă, care ar putea fi destul de aproape de sfârșitul lumii."".

Cu aproximativ un deceniu înainte ca Illich să scrie, poetul evreu Allen Ginsberg era și el atent la curentul spiritual întunecat al epocii. El avea o interpretare diferită a surselor acesteia - sau poate că folosea doar un nume diferit. În Howl, el a identificat marșul înainte al modernității industriale - și în special ipocrizia și brutalitatea imperiului american - cu zeul păgân Moloch, care cerea sacrificii umane de la credincioşii săi:

Moloch a cărui minte este o mașinărie pură! Moloch al cărui sânge este un ban! Moloch ale cărui degete sunt zece armate! ...

Moloch a cărui iubire este petrol și piatră nesfârșită! Moloch al cărui suflet este electricitate și bănci! Moloch a cărui sărăcie este spectrul geniului! Moloch a cărui soartă este un nor de hidrogen fără sex! Moloch al cărui nume este Mintea!

Ginsberg, se pare, simțea, de asemenea, că spiritul epocii sale nu se afla sub control uman, nici în lume, nici în propriul său suflet și în propria sa minte. De obicei, este mai ușor să vorbești despre acest lucru în poezie sau în ficțiune, căci epoca nu privește cu ochi buni tot ceea ce nu poate fi cuantificat. Se poate ocupa de Ginsberg, dar nu vrea să vorbească despre Moloch. Se poate descurca cu Hristos dacă acesta a fost coborât la nivelul nostru - transformat într-un activist sau într-un apărător al culturii sau într-o manifestare "cosmică" a sinelui - dar nu are nimic de spus despre Antihrist, care aruncă toată povestea în aer. În ceea ce privește faimoasa spusă a Sfântului Pavel potrivit căreia lumea este supusă nu numai naturii, ci și "principatelor și puterilor" care ne vor răul: se presupunea că acest tip de discurs a naufragiat pe țărmurile Iluminismului, pentru a nu mai fi văzut niciodată.

Dar puterile și principatele nu au murit în naufragiul vechii lumi, ci doar au căpătat noi forme. Astăzi putem, de fapt, să vorbim în continuare despre aceste forțe stranii, subiacente, atâta timp cât folosim limbajul corect. Să luăm, de exemplu, noțiunea preferată a filozofului din Silicon Valley, Kevin Kelly, conform căreia tehnologia are propria minte și propriul scop: că, prin intermediul rețelei a ceea ce el numește "technium", ceva se folosește de noi pentru a se crea pe sine. Kelly consideră că tehnologia se transformă în ceva conștient de sine și independent de creatorii săi umani, așa cum a explicat în cartea sa " What Technology Wants  (Ce vrea tehnologia)": "Este posibil ca odată să fi fost la fel de simplă ca un program de calculator vechi, care doar imita ceea ce îi spuneam noi, dar acum seamănă mai mult cu un organism foarte complex care își urmează adesea propriile impulsuri".

Alți magiştri din Silicon Valley, de la Mark Zuckerberg cu al său Metaverse la Ray Kurzweil cu al său Singularity, vorbesc în mod regulat în același registru despre direcția în care ne duce tehnica. Sarcina noastră, par să sugereze ei, este pur și simplu să o slujim în timp ce avansează cu forțe proprii, refăcând totul după chipul său, reconstruind lumea, transformându-ne, dacă suntem norocoși, în mici zei.

Ei nu se gândesc niciodată unde a mai fost auzită această poveste. Ei nu se confruntă niciodată, sau nu par să înțeleagă măcar, ceea ce Illich sau Guénon sau chiar Ginsberg ar fi știut, și pe care mulți sfinți l-ar confirma dacă ar putea auzi noua poveste a tehnicii: că "AI", pe buzele potrivite, poate suna ca un alt mod de a spune "Antihrist".

Inversarea continuă și rapidă a atâtor lucruri pe care le consideram de la sine înțelese până acum pare să se întâmple din ce în ce mai mult independent de acțiunea umană. Este ca și cum altceva s-a manifestat într-un mod pe care nu o putem arăta cu degetul și a stimulat nebunia vremurilor. Poate că a devenit conștient de sine, precum Skynet; poate că se apropie de Singularitatea sa. Poate că a fost mereu acolo, observând, iar acum își valorifică momentul. Sau poate că, pur și simplu, începe să scape de sub control, pe măsură ce sistemele și tehnologiile noastre devin atât de complexe încât nu le mai putem conduce în direcția aleasă de noi. Oricum ar fi, această forță pare să fie, într-un mod inexplicabil, independentă de noi și, totuși, acționează și în interiorul nostru.

Haideți să dăm un nume acestei forțe: un nume mai puțin provocator, deocamdată, decât Moloh sau Antihrist. Să-l păstrăm simplu. Să numim această forță Progresul. Apoi, à la Kevin Kelly, să ne punem o întrebare simplă: ce vrea Progresul?

Filozoful italian Augusto Del Noce a văzut epoca modernă ca pe o revoluție profundă și permanentă - o ruptură radicală cu trecutul uman. El a definit o persoană modernă ca fiind "cineva care crede că "astăzi nu mai este posibil"". Nu avem tendința de a vedea timpul nostru ca fiind o continuitate cu ceea ce a fost înainte, spunea el. În schimb, credem că trăim după o "ruptură violentă cu istoria".

În povestea progresului care ne informează astăzi, se presupune că revoluțiile epocii moderne - industriale, politice și intelectuale - au schimbat radical lumea. Prin măturarea vechilor moduri de a gândi, de a vedea și de a trăi, modernitatea a produs "un tip de violență capabil să rupă continuumul istoriei".

Ceea ce doreşte Progresul este sfârșitul istoriei.

Del Noce pare să fii devenit de  actualitate, ca urmare a unei recente colecții de eseuri și conferințe ale sale, tradusă în engleză sub titlul The Crisis of Modernity. Această criză, în viziunea lui Del Noce, este una a excluderii: ceea ce contează este ceea ce modul modern de a vedea exclude: "ceea ce este exclus este "supranaturalul", transcendența religioasă... Pentru raționaliști, certitudinea despre un proces istoric ireversibil... a înlocuit ceea ce pentru gânditorii medievali era credința în revelație".

Epoca modernă, a explicat Del Noce, ghidată de știință, rațiune și sine, respinge noțiunea de ceva "nevăzut" sau "dincolo". Începând cu secolul al XVIII-lea, filosofia a eliminat religia: lumea era acum înțeleasă în termeni pur umani și gestionată cu noțiuni pur umane. Totul a devenit imanent: literalmente, cu picioarele pe pământ.

Toate acestea, a spus Del Noce, marchează o transformare radicală a viziunii umane. Este, de exemplu, o "ruptură bruscă în raport cu perioadele greacă și medievală". Atât adepții lui Platon, cât și adepții lui Hristos (ca să nu mai vorbim de toate celelalte culturi vechi de pe Pământ, în felul lor particular) credeau că adevărul este transcendent, etern și necreat, și că poate fi cunoscut printr-o combinație de credință, practică și rațiune.

Nu mai este cazul, a spus Del Noce: singura "transcendență" pe care epoca noastră o va permite este cea pe care o creăm noi înșine. Fără un adevăr suprem sau o poveste superioară, nimic nu ne mai poate împiedica să pliem universul pe dorințele noastre: de fapt, este de datoria noastră să facem acest lucru. În opinia lui Del Noce, acest lucru explică istoria secolului XX. După ce am înlocuit religia cu filozofia, am încercat apoi să punem în practică filozofia pe scară largă, cu rezultate teribile.

Cum putem modela universul în epoca imanenței? Potrivit lui Del Noce, "puterea spirituală care în Evul Mediu fusese exercitată de Biserică... astăzi poate fi exercitată doar de știință". În această "concepție totalitară a științei", "orice alt tip de cunoaștere - metafizică sau religioasă - exprimă doar "reacții subiective", pe care suntem sau vom fi capabili să le explicăm prin extinderea științei la sfera umană prin cercetări psihologice și sociologice".

Dar ascensiunea științei nu a dus la sfârșitul religiei, oricât de mult și-ar dori Richard Dawkins să fie așa. În schimb - așa cum a remarcat Illich - religia a răspuns provocării devenind ea însăși imanentă. Creștinismul occidental și-a abandonat progresiv angajamentul față de transcendență și s-a "rezolvat în filosofie", permițându-și să fie coborât pe Pământ, pe tărâmul activismului social, al politicii și al ideilor. "Convertirea unei mari părți a lumii religioase la ideea de modernitate", a spus Del Noce, "a accelerat procesul de dezintegrare" pe care revoluția modernă l-a declanșat.

Ceea ce dorește Progresul este moartea lui Dumnezeu.

Dar omul nu poate trăi doar prin imanență. Religia răspunde unei nevoi umane, iar atunci când aceasta dispare sau este coruptă, golul pe care îl lasă va trebui umplut cu altceva. Ce va fi acela? Răspunsul lui Del Noce este: revoluția. Modernitatea, sugerează el, ar putea fi definită ca o revoluție permanentă și continuă.

Dorința de a construi o utopie pe oasele lumii vechi a fost focul mistuitor al gândirii occidentale timp de 300 de ani. Iacobini, bolșevici, comuniști, socialiști, fasciști, naziști, neoliberali și mulți alții au încercat cu toții să curețe pământul și să o ia de la capăt, iar încă nu am terminat. "Atitudinea revoluționară a violenței creatoare", scrie Del Noce, "a înlocuit atitudinea ascetică de a căuta eliberarea de lume". Dacă odinioară refuzații societății îl imitau pe Sfântul Anton, acum îl copiază pe Che Guevara. Tot ceea ce este solid se topește în aer: aceasta este, în cuvintele celei mai consecvente minți revoluționare, cea mai bună descriere a epocii imanenței pe care am avut-o vreodată.

Ceea ce vrea Progresul este o revoluție permanentă.

Cele două războaie mondiale ale secolului XX - pe care Del Noce preferă să le privească ca pe un singur conflict european, care a durat din 1914 până în 1945 - au răspândit această revoluție împotriva transcendenței și a tradiției în întreaga lume. După 1945, America, monarhul necontestat al domniei cantității, și-a asumat responsabilitatea globală de a purta "războiul Luminismului împotriva propriului trecut". Del Noce a fost de acord cu un alt profet, Simone Weil, că "americanizarea Europei va duce la americanizarea întregii lumi" - și așa s-a dovedit. Dar Europa, urmărind calea imanenței pure, se condamnase oricum deja singură, întorcând împotriva ei însăși armele pe care le folosise de mult timp împotriva altora și golindu-și propria cultură istorică în numele progresului: "Colonizarea nu poate fi realizată decât printr-o singură metodă: dezrădăcinarea unui popor de tradițiile sale.

Europenii au o istorie îndelungată în care au practicat pe scară largă această metodă (și acesta a fost cel mai mare defect istoric al Europei). Acum - oh, minune! - pentru a se preface că regretă, ei aplică aceeași metodă."

Unde ar putea duce toate acestea? Rezultatul final al revoluției modernității, a prezis Del Noce, ar fi fragmentarea, nihilismul și "moartea sacrului". Cele două motoare revoluționare gemene ale epocii postbelice, a sugerat el, au fost scientismul și sexul. Primul a uzurpat rolul religiei și al culturii, reducând întreaga viață la nivelul celor măsurabile și controlabile. Cel de-al doilea, prin intermediul revoluției sexuale din anii 1960 și a "societății permisive" care a rezultat, a declanșat un individualism radical axat pe dorința sexuală, care va duce la fragmentarea a tot ceea ce înseamnă națiune și familie - dar va lăsa intact capitalismul și clasa care îl însoțește, burghezia.

Modernitatea, în contabilitatea finală, a luat în vizor toată autoritatea, toată tradiția, tot ce era înrădăcinat și tot ce era trecut. Predicția lui Del Noce, făcută cu zeci de ani în urmă, a fost că rezultatul final al revoluțiilor modernității va fi ascensiunea unui "nou totalitarism". De data aceasta, acesta nu va implica cizme și uniforme. În schimb, va fi o tehnocrație construită pe baza scientismului și pusă în aplicare de elitele manageriale, concepută pentru a se asigura că ordinea poate continua după ce modernitatea a distrus toate sursele anterioare de autoritate și adevăr. În mod ironic, scria Del Noce, "respingerea autorității, înțeleasă în fundamentul ei metafizico-religios, duce în schimb la plinătatea "puterii"".

Creați un gol, cu alte cuvinte, și în el se vor grăbi monștrii.

Noul totalitarism, a sugerat Del Noce, ar "nega în mod absolut moralitatea și religia tradiționale", bazându-și în schimb viziunea asupra lumii pe "dogmatismul științific". Va nega toate "forțele spirituale", inclusiv pe cele care, în anii 1930, au fost folosite pentru a rezista totalitarismelor lui Hitler și Stalin: "tradiția creștină, liberalismul și socialismul umanitar". Ar fi un "totalitarism al dezintegrării", chiar mai mult decât comunismul rusesc, care se prezentase într-o oarecare măsură ca o continuare a tradiției naționale. De data aceasta, însă, "negarea completă a tuturor tradițiilor", inclusiv a "patriei" - națiunile - ar duce la guvernarea de către singurele instituții mari încă în picioare: corporațiile globale.

Confruntat cu această provocare, Del Noce a insistat asupra faptului că "formulele politice actuale sunt complet inadecvate". Nici stânga, nici dreapta nu erau echipate pentru a înțelege ceea ce se întâmpla: în schimb, ambele se retrăgeau de obicei în zonele lor istorice de confort, stânga dând vina pe "fasciști", iar dreapta pe "comuniști" pentru dezintegrarea în curs. Totuși, adevărata sursă a dezintegrării nu era partizană: era Mașina.

Ceea ce dorește Progresul este eliberarea de orice.

Progresul. Maşina. Moloch. Antihrist. Technium. Cu toții ne agățăm aici, încercând să denumim ceva ce nu putem vedea, dar al cărui impact putem simți că subminează fundamentele a tot ceea ce am cunoscut. Analiza lui Augusto Del Noce a revoluției moderne - și a lumii fără rădăcini, fără spirit și imanente pe care a produs-o - a indicat ca destinație finală atât totalitarismul, cât și nihilismul.

Kevin Kelly, bineînțeles, nu ar fi de acord. Pentru el și pentru colegii săi idealiști din domeniul tehnologiei, eliminarea tărâmului transcendent este doar un precursor pentru a construi un altul - și pentru a-l face bine de data aceasta: "Tehnologia face parte dintr-un mare arc asimetric care începe la big bang și se extinde în timp în forme tot mai abstracte și imateriale. Arcul reprezintă eliberarea lentă, dar ireversibilă, de la imperativul străvechi al materiei și energiei."

Del Noce este adesea numit un gânditor conservator sau chiar reacționar, dar el nu a acceptat niciuna dintre aceste etichete. Simpla "reacție", spunea el, nu era o soluție la ceea ce se desfășura. Atât nostalgia, cât și utopia erau în cele din urmă inutile ca instrumente de rezistență. Dacă revoluția permanentă, și dezintegrarea consecventă, este starea de bază a unei lumi care neagă transcendența, atunci alternativa este clară: o întoarcere la centrul spiritual. O redescoperire, sau o revendicare, a tărâmului transcendent și a locului său în viețile noastre. Aceasta, și numai aceasta, este alternativa la domnia cantității și la distribuția de zei, demoni și mașini care o însoțește.

Ceea ce vrea Moloch - Moloch al cărui suflet este electricitate și bănci - este sacrificiul. Trebuie să ne sacrificăm pe noi înșine și pe copiii noștri în fața apartamentelor robotizate și a guvernelor amețite.

Ceea ce vrea Antihrist este opusul transcendenței. Dacă venirea lui Hristos reprezintă pătrunderea transcendentului în temporal pentru a-l schimba, atunci adversarul său va anunța o lume a materiei pure, neîntreruptă de nimic care să nu fie la îndemâna omului. Totul în acea lume este la îndemână. Orice, de la pădurile tropicale până la corpul uman, poate fi revendicat și remodelat în interesul avansării tărâmului voinței umane. Este cea mai veche poveste.

Puterea care curge sub epoca progresului, energia lumii moderne, râul care ne poartă mai departe - unde ne duce? Cunoaștem răspunsul. Oamenii nu pot trăi prea mult timp fără să întrezărească transcendentul sau fără să aibă aspirația, slab înțeleasă, de a deveni una cu el. Refuzați de această cale, ne vom face propria noastră cale. Dacă ni se refuză o viziune a cerului, vom încerca să-l construim aici. Această lume imperfectă, acești oameni imperfecți - ei trebuie să fie înlocuiți, îmbunătățiți, refăcuți. Materia imperfectă este acum în mâinile noastre. Noi știm ce avem de făcut.

Ceea ce vrea Progresul este să ne înlocuiască.

Poate că ultima întrebare care ne mai e la îndemână este dacă îl vom lăsa.

 

Sursa: https://unherd.com/2022/05/the-anti-christ-now-rules-us-all/

 

 

sâmbătă, 26 martie 2022

Analiza elitelor puterii: Imperiul Mondial Rockefeller

 


 un articol de Charles Burris

Astăzi, numele lui Bill Gates, Klaus Schwab, George Soros, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg sunt oligarhii miliardari globaliști puternici care ne vin în minte atunci când folosim analiza elitelor de putere pentru a studia guvernarea globală și tirania tehnocratică a oamenilor și resurselor planetei.

Dar, timp de decenii, vicleanul și bătrânul David Rockefeller a prezidat ceea ce economistul/istoricul Murray Rothbard a numit pe bună dreptate Imperiul Mondial Rockefeller (RWE), a supraviețuit dispariției fraților săi și a domnit fără opoziție până la vârsta de 101 ani. Punctul central al vieții lui Rockefeller a fost dedicat expansiunii și consolidării RWE. Aceasta a fost moștenirea sa mândră și povara inconștientă și îngrozitoare a lumii. Sub gândirea sa vizionară a Noii Ordini Mondiale, o guvernare globală a unei plutocrații prădătoare formată din oligarhi precum el însuși a fost atent modelată timp de decenii.

Există persoane din mediul academic și din mass-media de elită care îi caracterizează pe toți cei care evocă spectrul iminent al unei viitoare "Noi Ordini Mondiale" drept "teoreticieni ai conspirației". Astfel de "cercetători" care încearcă să documenteze planurile de implementare a unui guvern mondial autoritar cu un control politic și financiar de mare anvergură sunt pur și simplu deliranți și suferă de anxietate de statut, proiecție psihologică, paranoia de fuziune, conspiraționism sau producționism. De la publicarea în 1965 (după dezastrul campaniei prezidențiale a lui Goldwater) a textului istoricului de curte Richard Hofstadter în acest domeniu, The Paranoid Style in American Politics and Other Essays, a apărut în presa academică și populară un subgen înfloritor de articole de dezmințire care îi atacă pe acești presupuși "teoreticieni ai conspirației".

Acest lucru a fost extrem de nesincer și înșelător. În aceeași perioadă, am asistat la apariția în universități de pe tot cuprinsul coastei a ceea ce a fost etichetat drept "studii privind ordinea mondială". Vreoe douăzeci și cinci de ani am avut un exemplar al cărții Peace and World Order Studies: A Curriculum Guide, publicată în 1978. Acesta are 476 de pagini și este o colecție de eseuri introductive, schițe de cursuri sau programe de la facultăți universitare din întreaga națiune (împreună cu o bibliografie de cărți și periodice) pentru predarea studiilor globale care conduc la implementarea unei Noi Ordini Mondiale. A fost publicată de Institutul pentru Ordinea Mondială și conține următoarea recunoaștere:

    Mulțumiri foarte speciale se cuvin, de asemenea, Fundației Rockefeller, fără al cărei sprijin generos nu ar fi fost posibil nici acest ghid de curriculum, nici manualul care îl va însoți în curând (Global Interdependence and Human Survival: An Introduction to World Order Studies).

Ai cam fost prins cu pisica să iasă în sac, nu-i așa, David?

Sursa : https://www.lewrockwell.com/2021/08/charles-burris/power-elite-analysis-the-rockefeller-world-empire/


 

 

duminică, 24 ianuarie 2021

După cele din 2020, veţi trăi anul acesta schimbări mai dramatice, care vă vor modifica aproape total viaţa.Colectivismul corporatist şi noua ordine


De mai mult timp
, sunt unii care afirmă cu insistenţă că cei care controlează industria, finanțele și guvernele sunt în esență aceiași oameni - o cabală - care, de-a lungul generațiilor, și-au solidificat relațiile pentru a obține o mai mare bogăție și putere, făcând în acelaşi timp ca lucrurile să devină din ce în ce mai dificile pentru ca piața liberă să existe.

Dar de ce ar trebui să se întâmple acest lucru? E oare sigur că liderii corporatişti sunt capitaliști cu mai multă ardoare decât oricine altcineva?

Ei bine, la suprafață, aşa s-ar părea, dar după ce o poziție semnificativă de putere a fost atinsă, cei care au realizat acest lucru recunosc că, din moment ce au ajuns deja în partea de sus, preocuparea principală se schimbă. De atunci, preocuparea principală devine asigurarea că nimeni nu mai poate urca la fel de sus ca ei.

În acel moment, ei își dau seama că efortul lor cel mai important trebuie să fie un impuls către corporatism – fuziunea puterii între guvern și mediul de afaceri.

Aceasta este o căsătorie naturală. Lumea politică este una parazitară. Ea se bazează pe un flux continuu de finanțare. Lumea afacerilor mari este un efort în exclusivitate – capacitatea de a face imposibilă apariția pretendenților la tron. Deci, afacerile mari asigură banii; guvernul oferă o legislație de protecție care asigură preferința pentru cei care sunt în vârf.

In cele mai multe cazuri, această a doua jumătate a ecuaţiei nu înseamna un monopol pentru o singură corporaţie, ci un monopol pentru o cabală – un grup de elita al corporaţiilor.

Această relație corporatistă are rădăcini adânci în SUA, cu peste o sută de ani vechime. Până în prezent, acele familii de elită care au preluat controlul petrolului, oțelului, sistemului bancar, autovehiculelor și altor industrii cu un secol în urmă, au reuşit repede şi o preluare a învățământului superior (universități), a sănătății (Big Pharma) și a "apărării" (complexul militar-industrial).
Prin legislație, SUA au fost apoi transformate pentru a se asigura că toate aceste interese vor fi satisfăcute, creând generații atât de comandă cât şi de profit.

Desigur, „profitul” nu ar trebui să fie un cuvânt rău, dar, în condițiile capitalismului de cumetrie, devine o monstruozitate – o denaturare a pieței şi libere și moartea economiei laissez faire (cu interferenţă guvernamentală minimă).

Desigur, acest gen de colectivism nu este ceea ce a avut în vedere Karl Marx atunci când a visat cu ochii deschiși la paradisul muncitorilor în care liderii de afaceri îşi asumă tot riscul și responsabilitatea de a crea și construi afaceri, în timp ce lucrătorii au cuvântul final cu privire la modul în care veniturile vor fi distribuite lucrătorilor înșiși.

Domnul Marx nu a reușit să fie suficient de obiectiv pentru a înțelege că, dacă creatorul de afaceri și-a asumat riscul și responsabilitatea, dar a renunțat la capacitatea de a decide ce s-a întâmplat cu venitul, nu s-ar deranja niciodată să deschidă o afacere. Chiar și un lustragiu ar respinge o astfel de noțiune și ar alege să primească de pomană, decât să muncească.

Domnul Marx voia mai mult să-i dărâme pe cei care au avut succes decât să-i ridice pe cei care nu reuşeau, cu toate acestea, el a creat în mod involuntar o nouă idee – colectivismul corporatist – în care chiar oamenii pe care a încercat să-i dărâme s-au folosit de retorica colectivistă pentru a diminua atât libertățile, cât și veniturile lucrătorilor.

La suprafață, acest lucru ar putea părea a fi o sarcină grea – prinderea în plasă a gloatei – dar, de fapt, este destul de ușor și a fost mereu eficient.

Noua ordine a lui Hitler a fost o astfel de construcție – promisiunea de a readuce Germania la măreție și poporul german la prosperitate prin legi din ce în ce mai draconice, război și o ușă economică rotativă între guvern și industrie.

Desigur, a fost nevoie de un aflux major de capital – miliarde de dolari – și acest lucru a fost furnizat cu nerăbdare de industria și băncile din SUA. Șefii băncilor din New York nu numai că au finanțat industria nazistă; familii precum Ford, Rockefeller, Morgan etc., au intrat în consiliile de administrație ale corporațiilor germane.

Efortul nazist a eșuat, deoarece au subestimat voința rusă de a lupta până la moarte. (Optzeci la sută dintre toate decesele armatei germane s-au datorat campaniei rusești.)

Totuşi, cei din New York au fost capabili să se regrupeze și să fie primii în coada de așteptare pentru restructurarea industriei germane după război și, în cele din urmă, au profitat copios.

Dar cel mai semnificativ fapt, ideea de colectivism corporatist nu a murit. Chiar înainte de război, același grup de familii și corporații au elaborat planul The New Deal al lui Franklin Roosevelt.

Domnul Roosevelt a fost un om al Wall Street-ului și director al unor bănci din New York. În anii 1930 și la începutul anilor 1940, el a creat, ca președinte, o ușă turnantă care a favorizat marile corporații, în timp ce americanul mediu a fost intenţionat menținut la nivelul de subzistență prin acordarea de drepturi de către guvern.

Escrocheria a funcționat. Americanii miopi nu numai că au fost recunoscători; i-au divinizat pentru asta.

De asemenea, Noua Frontieră a lui John Kennedy a căutat să revitalizeze conceptul, la fel ca și Marea Societate a lui Lyndon Johnson: Dă-le oamenilor drepturi care să îi ţină cât mai jos. impozitează întreprinderile mai mici și crează un flux de dolari luaţi prin impozite către industriile elitei, care, la rândul lor, oferă favoruri monetare clasei politice.

Green New Deal este doar cea mai recentă schemă colectivistă de pe listă.

Colectivismul corporatist poate fi definit ca un sistem în care cei puțini care dețin monopolurile legale ale finanțelor și industriei obțin un control superior asupra tuturor celorlalți și, astfel, extrag în mod sistematic bogăția de la aceştia.

Astăzi, acest sistem a devenit atât de rafinat încât, deși americanul obișnuit are un televizor cu ecran plat și un smartphone scump, nu are de unde lua 400 de dolari pentru a acoperi o urgență care apare în viața sa. El este în continuu faliment, şi funcționează într-o existență de tip zombie de dependență continuă.

Acest lucru, la suprafață, nu poate părea chiar atât de periculos, dar cei care nu-şi pot rezolva singuri o urgență mică sunt ușor de controlat. Doar creați o urgență, cum ar fi un uber-virus și acest fapt va fi rapid evident.

Pentru a maximiza ascultarea unei populații, maximizează dependența lor.

După cum s-a menționat mai sus, acest mecanism a funcţionat de generații întregi. Dar acum a ajuns la un crescendo. Este acum derulat în viteză în cea mai mare parte din fosta „lume liberă” și cei care țin sforile sunt gata pentru un pas major înainte în colectivismul corporatist.

În anul acesta, vom vedea schimbări dramatice apărând într-un ritm amețitor. Controlul capitalului, controlul migrației, controlul circulației interne, majorările fiscale, confiscarea bunurilor și eliminarea drepturilor „inalienabile” vor intra în vigoare - atât de repede încât, înainte ca populația să poată chiar să îmbrăţişeze cele mai recente restricții, vor fi aplicate unele noi.

Așa cum se desfășoară, vom asista la erodarea statului-națiune. Comenzile vor veni de la autoritățile globale, cum ar fi ONU, FMI și WEF. Organizații care nu au nicio autoritate oficială asupra națiunilor vor comanda din ce în ce mai mult și oamenii se vor întreba cum este posibil acest lucru. Oficialii aleși vor deveni tot mai mult simpli comis-voiajori, făcând jocurile unei clase conducătoare nealese.

Schimbările care au loc nu vor fi deosebite de o pătură care este aruncată asupra umanității.

Întrebarea atunci va fi dacă să, a) mergi cu această forță, b) i te opui și cel mai probabil cazi victimă acesteia, sau c) cauti un mijloc de a cădea în afara perimetrului păturii.

* * *
Din păcate, cei mai mulți oameni nu au nici o idee despre ce se întâmplă cu adevărat atunci când un guvern scapă de sub control, să nu mai vorbim despre cum să se pregătească… Următoarea criză economică și politică va fi mult mai gravă, mult mai lungă și foarte diferită de ceea ce am văzut în trecut. Tocmai de aceea, Doug Casey și echipa sa au lansat un videoclip urgent. Faceți clic aici pentru a-l viziona acum.

 Sursa: https://internationalman.com/articles/the-coming-new-order/

joi, 19 noiembrie 2020

Fascismul transnațional al elitei oligarhice transnaţionale

 

Din martie 2020, forma de putere care s-a extins mod sistematic de la căderea Zidului Berlinului în 1989/1990 a devenit clară: o castă oligarhică operatoare la nivel transnațional a preluat conducerea în „democrațiile” occidentale.

Baza de masă a fascismului „tradițional” a fost burghezia entuziastă, încântată de propagandă (1). Liderul (statul) a promis maselor salvarea de toate relele. Liderul a purtat masele, masele l-au purtat pe lider (statul), iar acesta din urma i-a dus în razboi şi ruină în interesul capitalului (monopolist).

În ultimele decenii, a apărut o castă transnațională, bine conectată, care nu mai conduce războaiele decât în exterior, dar a identificat societățile civile ca o amenințare la adresa puterii sale. Din martie 2020, centrele de putere și-au extins războaiele spre interior în numele regimului infecției corona.

Prin fascismul transnațional al elitei mă refer la o alianță a clasei capitaliste transnaționale, a elitei transnaționale la putere (2) cu complexul transnațional digital, militar, de informații, știință și media și guvernele ca comisiile lor executive. Mă refer la acest conglomerat ca la paraziții societăților civile, care servesc drept organisme „gazdă” ale acestora.

Noile lor mijloace de guvernare sunt o dictatură a sănătății bazată pe regimuri de infecție care pot fi activate în orice moment. Astăzi Covid-19, mâine rinovirusuri, poimâine, poate malaria sau un atac de “război biologic”.

O capodoperă propagandistică fără precedent în istoria omenirii

“Războiul fără sfârşit împotriva terorii” a fost prelungit de “războiul împotriva infecției” din martie 2020. Acesta este îndreptat împotriva umanității în ansamblu.

„Marea preocupare” a centrelor de putere pentru „sănătatea publică” este o capodoperă propagandistică fără precedent în istoria omenirii. Este un PSYOP pregătit de ani de zile, un război psihologic împotriva societăților civile.

După zeci de ani de greșeli comise de clicile aflate la putere, legitimitatea politicii occidentale a ajuns zero la sfârșitul anului 2019. Şi tocmai cei care au distrus planeta, umanitatea, coexistența, pacea interioară și exterioară și toate valorile pozitive ale istoriei omului, ar trebui să fie acum marii salvatori ai umanității?

Cât de necunoscător al istoriei, nebănuitor, naiv și spălat pe creier de către mass-media trebuie să fii pentru a-i descărca de vină pe constructorii capitalismului de catastrofă globalizat și făptuitorii dezastrului care s-a derulat, pasămite, din marea îngrijorare pentru sănătatea oamenilor?

(1)  Ignazio Silone, Seine Entstehung und seine Entwicklung, (Original 1934), Frankfurt 1978, hier: S. 273 ff

Sursa: https://winteroak.org.uk/2020/11/12/elite-transnational-fascism/

 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...