Se afișează postările cu eticheta Occident. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Occident. Afișați toate postările

miercuri, 1 martie 2023

Se apropie! Woody Harrelson demască ticăloasa înţelegere companii-media-politicieni. Adevăr = dezinformare?

 

Milioane de oameni din Occident văd catastrofa spirituală spre care sunt conduse societățile lor. Elitele o iau razna, dar asta este problema lor. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne apărăm copiii de această degradare și degenerare - (Aimee Therese pe Twitter.)

"Se apropie". Asta a spus Elon Musk cu ceva timp în urmă, apropo de fișierele de pe Twitter care arată completa suprimare de către guvernul SUA a informațiilor despre Covid-19, etichetate greșit ca "dezinformare". Gândiți-vă la orice adevăr ca fiind dezinformare. V-ați prins? S-ar putea să trebuiască să citiți această propoziție de mai multe ori pentru a înțelege ce a mers prost cu consensul american în ultimii trei ani. Și atunci veți începe să înțelegeți de ce operațiunea se numește "mind-fuckery".

"Asta" iese la iveală în moduri ciudate acum. De exemplu, mica farsă a lui Woody Harrelson la Saturday Night Live. Actorul de A-List a deschis emisiunea jucând rolul unui drogat, vorbind despre cât de mult îi place iarba și să se drogheze și, chiar la finalul numărului său, a vorbit despre un "scenariu de film" care s-a învârtit în capul său drogat:

Cele mai mari carteluri de medicamente (droguri) din lume se adună și cumpără toată mass-media și toți politicienii... și îi forțează pe toți oamenii din lume să stea închiși în casele lor... iar oamenii pot ieși doar dacă iau drogurile cartelului... și continuă să le ia la nesfârșit. Am aruncat scenariul. Adică, cine va crede ideea asta nebunească? 

Ne putem imagina iPhone-urile avocaților NBC aprinzându-se și emițând o cacofonie de sunete în orele târzii din noaptea care au urmat micii "gafe" a lui Woody. La urma urmei, aceasta este rețeaua de televiziune care încă o mai angajează pe Rachel Maddow, dezinformatoarea-informatoare-șefă a întregii SUA, care, timp de ani de zile, a performat ca icoană reprezentând modul în care stânga politică se consideră pe sine și ceea ce gândește. Ceea ce gândește stânga despre ea însăși, desigur, este că, în mod colectiv, este cea mai inteligentă persoană din lume. Iar ceea ce gândește de fapt Stânga este exact ceea ce scenariul filmului lui Woody a lăsat să se înțeleagă: credeți tot ceea ce vă spun guvernul, mass-media și companiile farmaceutice, acționați în consecință și distrugeți pe oricine spune altceva.

Gagul lui Woody a jignit enorm și instantaneu presa de știri, respectiva presă fiind eșafodată pe internet. Răspunsul a fost de o cenzură sălbatică. Insta-buletinul Vanity Fair a spus: "Unchiul Woody... a urcat pe scenă pentru a lansa teorii ale conspirației deghizate în umor provocator este atât necinstit din punct de vedere intelectual, cât și plictisitor". Plictisitor? De parcă ai fi auzit asta din gura actorilor de primă mână de o mie de ori? Mă îndoiesc. Cine este "necinstit din punct de vedere intelectual", mai exact?

Rolling Stones a titrat: Woody Harrelson răspândește conspirații anti-vaccinale în timpul monologului de la SNL. (Cât de anti-anti-establishment este acum vechiul ziar de contra-cultură pentru care am lucrat cândva?) The Daily Beast, organul de casă al stângii, și-a făcut ecoul: Woody Harrelson vomită conspirații anti-vaccinale în cadrul unui monolog SNL. Observați, "vomită", ca în cea mai josnică și dezgustătoare funcție corporală imaginabilă, scârbă revoltătoare....

Acum, ceea ce Woody nu a spus de fapt, dacă sunteți atenți, este că vaxurile în cauză sunt ineficiente și periculoase. Da, de fapt a omis această parte, deși erau suficiente puncte în monolog pentru a conecta acest mesaj, dacă ai fi fost în stare să o faci. Problema pentru cei mai deștepți oameni din lume este că mințile lor au încetat să mai funcționeze în urmă cu aproximativ cinci ani - în principal atunci când un anume DJTrump a urcat pe scenă pentru a declara că gestionarea afacerilor naționale de către stânga este coruptă, depravată și periculoasă. Acest lucru a înfuriat clasa managerială la maxim.

Absolvenții de la Yale, Brown, Harvard și restul academiilor de servicii de elită au înnebunit din cauza acestui lucru și, într-o schimbare bizară pentru toate timpurile, au devenit cei mai aprigi apărători ai oricărui lucru pe care guvernul a decis să-l impună oamenilor de pe acest pământ, începând cu o serie de farse politice - RussiaGate, punerea sub acuzare a telefoanelor din Ucraina - culminând cu isteria Covid-19 și cu cireașa de pe tort a vaccinării acesteia. Cei mai deștepți oameni din lume au fost cu totul de acord cu toate acestea și s-au dat peste cap pentru a le impune și a le apăra.

Și acum... iese... la iveală. Au fost păcăliți. Absolut păcăliți. Toţi. Aceştia. Strălucitorii. Luați la plimbare. Parodie. Punere în scenă. Înșelați. Și și-au vândut țara în acest proces. Iar acum se zvârcolesc pentru că sunt pe punctul de a fi demascați ca proști mincinoși. Am putea empatiza cu cât de groaznic de dureros este acest lucru, epava etică a unei întregi demografii sociale! Dar nu confundați empatia cu simpatia. Ei sunt pe cale să se scufunde în rușine și ignominie istorică, și de aceea interlocutorii lor oficiali reacționează atât de dur. 

O altă parte pe care Woody a omis-o este ceea ce se întâmplă după ce oamenii păcăliți iau drogul cartelului la nesfârșit. Se îmbolnăvesc și mulți dintre ei mor. Suntem abia la începutul acestui capitol al poveștii și, după cum a declarat recent investigatorul statistic Edward Dowd, "vaccinurile" cu ARNm au ucis deja mai mulți americani decât toate războaiele purtate vreodată de această țară. Acesta este genul de "dezinformare" pe care elita managerială chiar nu vrea să o înfrunte. Dar pregătiți-vă. Se apropie.

Sursa: https://kunstler.com/clusterfuck-nation/its-coming/


vineri, 24 februarie 2023

Semnificația gravă a discursului lui Putin din 21: mai există o fereastră 60-90 de zile (poate chiar mai puţin) pentru a evita un război nuclear. Nebunia sincigaşă a luciferienilor globalişti.

 


Semnificația gravă a discursului lui Putin din 21 

Marți, 21 februarie, președintele Putin a ținut un discurs care se aștepta să fie foarte semnificativ. După ce a fost rostit, însă, majoritatea experților au spus că nu a spus nimic din ceea ce nu știam deja. Cei mai mulți dintre ei s-au concentrat pe anunțul său de retragere din tratatul START II. Cu toate acestea, el a spus ceva mult mai semnificativ.

O amenințare existențială 

Ceea ce a spus domnul Putin, atunci când este citit prin prisma dreptului internațional, ar trebui să fie înfricoșător pentru Occident.

Am face bine să ne amintim că domnul Putin s-a specializat în drept internațional. Discursul său a prezentat un caz juridic împotriva NATO.

Mai întâi a enumerat, după numărătoarea mea, 30 de moduri diferite în care națiunile occidentale au atacat Rusia. Printre acestea se numără extinderea NATO până la granițele Rusiei, sprijinirea teroriștilor din Rusia, războiul economic, sabotarea teroristă a gazoductului Nordstream, finanțarea loviturii de stat și a războiului din Ucraina, sprijinirea directă a Ucrainei pentru a ataca ținte din Rusia, inclusiv bombardierele nucleare rusești, și complotul de a distruge și împărți Rusia în bucăți.

În mijlocul acestora s-a cuibărit o declarație importantă.

Asta înseamnă că plănuiesc să ne termine odată pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, ei plănuiesc să transforme un conflict local într-o confruntare globală. Acesta este modul în care înțelegem acest lucru și vom răspunde în consecință, deoarece aceasta reprezintă o amenințare existențială pentru țara noastră.

Alegerea cuvintelor lui Putin este extrem de semnificativă în lumina doctrinei nucleare rusești, care prevede că armele nucleare ar putea fi folosite de Rusia "ca răspuns la utilizarea armelor nucleare și a altor tipuri de arme de distrugere în masă împotriva sa sau a aliaților săi, precum și în cazul unei agresiuni împotriva Rusiei cu utilizarea armelor convenționale, atunci când însăși existența statului este amenințată".

Printre cele 30 de dovezi ale războiului american împotriva Rusiei, dl Putin a enumerat mai multe cazuri de utilizare de către americani a armelor convenționale împotriva teritoriului rusesc prin intermediul Ucrainei, ca proxy acoperit, și a declarat că acest lucru reprezintă o "amenințare existențială pentru [statul rus]".

Ceea ce tocmai ne-a spus domnul Putin este că Kremlinul consideră acum că condiția de utilizare nucleară nr. 2 este adevărată, astăzi.

Această declarație a fost însoțită de două acțiuni conexe. Cu o zi înainte de discurs, Rusia a testat un ICBM Sarmat II. Iar la finalul discursului, domnul Putin a anunțat că Rusia se va retrage imediat din tratatul START II, care limitează numărul și raza de acțiune a rachetelor lor nucleare.

Aceste trei declarații și evenimente împreună ar trebui să spună Occidentului colectiv că Rusia tocmai a spus "Pleacă de pe veranda mea!" și a armat cele patruzeci și cinci.

Acest lucru nu înseamnă că Rusia va ataca SUA mâine dimineață. Dar, cu siguranță ne aflăm acum pe marginea prăpastiei unui război nuclear.

Ofensiva și apărarea nucleară 

Domnul Putin a declarat anterior că nimeni nu poate câștiga un război nuclear și că acesta este un război care nu ar trebui să fie purtat niciodată. Cu toate acestea, în spatele scenei, Rusia s-a pregătit cu furie pentru a supraviețui tocmai unui astfel de război, pe care speră să-l evite.

Rusia a dezvoltat și a desfășurat apărarea antiaeriană S-500 și S-550, care sunt concepute în principal pentru a doborî rachetele balistice intercontinentale în spațiu înainte ca acestea să-și poată lansa focoasele multiple la reintrare. Fiecare baterie S-500 este capabilă să urmărească și să distrugă simultan 10 rachete balistice intercontinentale în fazele de început și de mijloc ale zborului.

Bateriile S-300 și S-400 înarmate cu noile rachete antibalistice 77N6-N și 77N6-N1 sunt, de asemenea, capabile să doboare focoasele ICBM după reintrarea în atmosferă la distanțe mai mici decât S-500.

Aceste sisteme creează o "ceapă" de inele defensive în jurul orașelor și bazelor militare rusești cheie. În cazul unui schimb nuclear, S-500 ar viza rachetele ICBM care se apropie în timp ce se află încă în spațiu, la o distanță de 600 de kilometri și în afara granițelor Rusiei; iar bateriile S-400 și S-300 ar viza orice focoase desfășurate care ar reuși să treacă. Evident, împiedicarea lansării a cât mai multor rachete inamice ar îmbunătăți șansele de succes ale apărării.

S-500 a fost desfășurat în 2021 pentru a proteja Moscova și a intrat în producția de masă în 2022. Așadar, este foarte posibil ca Rusia să fi instalat în liniște un scut antirachetă cuprinzător. Cu toate acestea, nu avem suficiente informații pentru a ști dacă acesta ar putea fi perfect eficient împotriva a sute de ICBM-uri deodată. Având în vedere lansarea maximă de 640 de ICBM-uri de către NATO, ar fi nevoie de un total de șaizeci și patru de baterii S-500 pentru a le intercepta pe toate.

Datorită tratatelor de reducere a rachetelor din 1990, triada nucleară a NATO este formată din aproximativ 400 de rachete balistice intercontinentale Minuteman III, 240 de rachete balistice intercontinentale Trident II lansate de pe submarine, plus câteva sute de bombe nucleare B61 transportate de cele șaizeci de bombardiere grele B1 și B2 din forțele aeriene ale NATO.

Dacă apărarea ICBM a Rusiei ar putea elimina 90% din cele 640 de rachete care se apropie, ar putea supraviețui unui schimb nuclear cu prețul absorbției loviturilor de la aproximativ 50 de focoase care ar reuși să treacă. Având în vedere focoasele moderne mai mici din forțele de rachete ale NATO, ar produce pagube teribile, dar localizate. Moscova ar suferi probabil pagube masive, dar restul teritoriului rusesc ar fi în regulă.

Forțele de ofensivă nucleară ale NATO se bazează pe rachetele balistice intercontinentale Trident II și Minuteman III îmbătrânite. Majoritatea acestor sisteme au o vechime de peste 30 de ani. Acest lucru înseamnă că vor avea probabil o rată semnificativă de eșec chiar la lansare. Apărarea aeriană modernă a Rusiei și ECM-urile au fost concepute pentru a învinge aceste tehnologii vechi.

În echilibru cu efortul de a perfecționa apărarea împotriva ICBM-urilor, domnul Putin a anunțat că forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate în proporție de 91%. Asta înseamnă că rachetele ICBM pe care Rusia le va lansa au toate focoase hipersonice manevrabile. În prezent, apărarea aeriană a SUA este incapabilă să se apere împotriva acestora.

Construcţia silozurilor americane Minuteman a fost concepută pentru ca majoritatea să supraviețuiască unui prim atac și să lanseze represalii. Cu toate acestea, vehiculele hipersonice manevrabile rusești cu reintrare multiplă anulează această apărare dacă datele de țintire sunt exacte. Rusia trebuie să atingă cu precizie 400 de ținte terestre în prima lovitură pentru a anula un răspuns.

Astfel, dacă Rusia lovește prima, ar putea fi capabilă să elimine majoritatea rachetelor care se apropie prin distrugerea lor la sol. Cele 240 de rachete Trident lansate de submarine ar fi principala amenințare împotriva căreia ar trebui să se apere. Astfel, o primă lovitură ar putea reduce numărul de rachete de ripostă preconizate cu 62%.

Este puțin probabil ca flota îmbătrânită de bombardiere grele a NATO să fie capabilă să penetreze apărarea aeriană rusă. Deși aceste bombardiere au fost menținute constant în aer la apogeul războiului rece, nu mai este cazul.

Un prim atac ar face puțin probabil ca bombardierele și realimentatoarele să poată decola de la sol la timp pentru a răspunde eficient.

În prezent, Rusia are o fereastră de superioritate atât în ofensiva nucleară, cât și în apărare, pe care NATO încearcă rapid să o închidă. Nu este în interesul Rusiei să permită NATO să reducă decalajul tehnologic în ceea ce privește apărarea aeriană și ofensiva ICBM.

Lumea se află acum în pragul unui război nuclear. Rusia continuă să avertizeze Occidentul. Occidentul continuă să ignore avertismentele și să pluseze. Obiectivul de neclintit se întâlnește cu forța de neoprit.

De la Războiul Rece s-au schimbat trei lucruri importante care au schimbat probabilitatea unui schimb nuclear.

   1. Proliferarea nucleară înseamnă că MAD (Distrugerea reciprocă sigură) poate fi ocolită dacă identitatea primului atacator este incertă pentru țintă. Este posibil ca o rachetă care apare dintr-o direcție neașteptată să nu fi fost lansată de suspectul cel mai evident.
   2. MAD depinde de faptul că ambele părți sunt actori raționali. Occidentul a încetat să mai fie rațional atunci când a distrus Nordstream.
   3. Este posibil ca Rusia să aibă acum un scut antirachetă eficient, în timp ce NATO nu are.

Metoda rusă proiectată în viitor 

La fel ca în decembrie 2021, când Rusia a cerut NATO garanții de securitate, Rusia urmează litera legii și procedura. Au dat NATO posibilitatea de a da înapoi sau de a negocia. Când au fost refuzați, Rusia a intervenit militar în Ucraina, la aproximativ 70 de zile după cererea inițială de negociere cu NATO.

Urmând aceeași metodă, în 2023, Rusia tocmai a prezentat cazul legal că SUA și NATO sunt în război cu Rusia și reprezintă o amenințare existențială la adresa existenței Rusiei.

Mi se pare probabil ca, în următoarele săptămâni, aliatul Rusiei, China, să ofere un acord de pace care să înghețe conflictul din Ucraina în cadrul liniilor de contact actuale, adică Ucraina să cedeze Rusiei teritoriul pierdut.

Dacă Occidentul va respinge pacea oferită, ceea ce pare destul de probabil, atunci toate condițiile pentru un război nuclear vor fi întrunite. Va fi nevoie doar de o nouă provocare din partea NATO pentru a declanșa un prim atac al Rusiei. Sau, mai rău, dacă ambele părți își dau seama că acesta este cazul, ambele vor fi stimulate să lovească primele.

În următoarele 360 de zile, suntem în pericol mai mare de a avea un schimb nuclear între Rusia și NATO decât am mai avut vreodată. Mai există o fereastră de 60 până la 90 de zile pentru ca acest rezultat să fie evitat. Să ne rugăm ca Dumnezeu să întoarcă inimile liderilor occidentali de la nebunia sinucigașă pe care au îmbrățișat-o.

Sursa: https://thesaker.is/the-dire-significance-of-putins-feb-21-speech/




joi, 28 aprilie 2022

Ucraina şi sfârşitul istoriei

 

În cele de mai jos aveţi o încercare de imaginare a viitorului de după finalizarea conflictului ucrainean, într-o perspectivă ideală rusească. Rămâne de văzut cât din cele "profeţite" aici se vor şi înfăptui.

Introducere: 1492-2022

Este clar că actualul conflict din Ucraina nu este cu adevărat despre Ucraina - această colecție artificială de teritorii este doar un tragic câmp de luptă între Occident și Rest. Conflictul se referă la violența organizată și la aroganța extraordinară a Occidentului, a SUA/Marea Britanie/UE/NATO, împotriva restului lumii, în special a Rusiei, susținută de China, India și, de fapt, de toate celelalte popoare. Prin urmare, viitoarea victorie a Rusiei în operațiunea specială din Ucraina semnifică, în esență, sfârșitul dominației de 500 de ani a Occidentului asupra planetei. Acesta este motivul pentru care micuța lume occidentală, aproximativ 15% din planetă, este atât de virulentă în opoziția sa față de poporul rus.

Victoria Rusiei va submina rămășițele credinței iluzorii în superioritatea mitică a Occidentului și mai ales a SUA, teama de acestea descurajând mult timp rezistența "Restului" față de Occident. Nici Iranul, nici măcar China nu au riscat să provoace SUA - Rusia a făcut-o. Ucraina este Titanicul "de nescufundat" al SUA, iar Rusia este icebergul care va scufunda orgoliul și excesul SUA. Când lumea va vedea victoria Rusiei, cel puțin patru continente, Europa și Asia, China, India, Iran, Arabia Saudită, precum și America Latină și Africa, vor vota pentru libertate față de Imperiul American. Este sfârșitul dominației occidentale, "sfârșitul istoriei" occidentalilor etnocentrici precum Francis Fukuyama. Pentru Rusia și pentru Europa însăși, prevedem cinci consecințe principale. Acestea sunt:

1. Retragerea Americii din Europa

Victoria Rusiei va duce la reducerea majoră sau chiar la retragerea forțelor americane care au ocupat Europa de Vest din 1945 (Marea Britanie din 1942) și Europa Centrală și de Est începând cu 1991. În SUA, sentimentele izolaționiste sunt deja puternice după eșecurile umilitoare ale SUA în Irak și Afganistan, iar diviziunile interne violente din Statele Unite nu vor face decât să se consolideze. SUA se vor retrage pe insula lor divizată. Unitatea transatlantică se va prăbuși. Atunci, Europa de Vest va putea în sfârșit să iasă din izolarea sa la capătul peninsulei vestice a continentului eurasiatic și să se alăture curentului principal al unei Eurasii eliberate, condusă de Federația Rusă.

2. Sfârșitul UE

UE a fost un concept american din toate punctele de vedere, destinat să devină un SUE, Statele Unite ale Europei. Există deja un număr mare de tensiuni în cadrul acesteia. A avut loc Brexitul, rezultatul patriotismului englezesc, adică anti-britanic și anti-Establishment. Celelalte tensiuni vor cere soluții în urma victoriei rusești. După această victorie, spațiul pentru orice extindere ulterioară a UE și pentru colonizarea economică a Europei Centrale și de Est, inclusiv în Balcanii de Vest, va lua sfârșit. Sfârșitul unei noi colonizări după pierderea Ucrainei, bogată în resurse naturale, va submina rămășițele UE deja divizate. Ucraina a fost un stat-tampon și un centru de resurse pentru UE colonialistă. Eliberarea sa înseamnă apropierea directă a UE de Rusia și restabilirea influenței rusești. Odată cu victoria Rusiei, Europa de Vest va trebui să încheie acorduri strategice cu Moscova privind securitatea europeană, de data aceasta fără amestecul SUA.

3. Reînnoirea Rusiei imperiale

Miliardele cheltuite pentru mituirea elitelor marionete pro-occidentale trădătoare din fostele republici sovietice, cum ar fi statele baltice, Belarus, Moldova, Georgia, Kazahstan și celelalte patru "stane" din Asia Centrală, vor fi fost irosite. Mitul superiorității occidentale pe care au fost create aceste elite va face loc realității. Acest lucru va pune capăt oportunităților lor de a câștiga dolari și de a face carieră pe seama rusofobiei, închiriind teritorii naționale pentru baze americane, facilități de tortură ale CIA sau biolaboratoare rasiste de război bacteriologic pentru a crea boli.  Georgia a fost prima care a înțeles acest lucru la începutul anului 2022, refuzând să se alăture sancțiunilor antirusești. În Moldova, termenul limită se apropie, în timp ce trupele rusești se pregătesc să elibereze Odessa și să străpungă coridorul terestru pentru a uni Transnistria la Rusia.

4. Valorile rusești vor remodela Europa Centrală și de Est

Consolidarea identităților central și est-europene în state naționale precum Ungaria, Slovacia și Polonia va duce la apropierea acestora de Rusia. Victoria Rusiei va însemna o creștere a simpatiei față de aceasta într-o serie de state-națiune din Europa Centrală și de Est, nu doar în Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și în Ungaria, Slovacia și Polonia, ci și în statele baltice, Austria, Țările Cehe, România, Bulgaria, Grecia și Ciprul mediteranean. Odată ce elitele lor venale, antipatriotice și numite de SUA vor cădea, valorile rusești vor reveni în aceste țări ca forță influentă.

5. Valorile rusești vor remodela Europa de Vest

UE, fondată imediat după ce SU (Uniunea Sovietică) s-a prăbușit, a fost de la început o construcție artificială, construită pe respingerea patriotismului în favoarea unei identități europene supranaționale inexistente. Patriotismul este o amenințare existențială pentru Bruxelles. Acesta este, în parte, motivul pentru care De Gaulle, care dorea o confederație de patrii, a fost răsturnat în timpul schimbării de regim din SUA în 1968, încă din zilele Pieței Comune. Apoi, în 2016, patrioții au votat pentru Brexit împotriva elitei Establishment și a președintelui democrat Obama. UE a fost întotdeauna despre respingerea identităților naționale în favoarea valorilor post-creștine, de fapt anticreștine, anti-naționale și anti-familie, imigrația în masă a sclavilor plătiți, impunerea agendei LGBT, restricționarea libertăților pentru opiniile anti-UE etc. Acestea nu sunt valori rusești.

Concluzie: Denazificarea globală

Așa cum în 1814 trupele rusești au eliberat Parisul și în 1945 Berlinul, tot așa, în anii 2020, Bruxelles-ul va fi eliberat sau, mai degrabă, se va prăbuși sub presiunea valorilor rusești. Vorbim despre dezintegrarea Uniunii Europene creată de SUA și, de asemenea, a bazelor americane din Europa de Est și din fosta Uniune Sovietică de Est. Vom asista la apariția unor centre naționale, din Scoția până în Cipru, din Catalonia până în Mongolia, din Slovacia până în Asia Centrală. Balonul orgoliului occidental, al SUA/Marea Britanie/UE, se sparge prin eliberarea și denazificarea Ucrainei de către Rusia. Pentru a-și păstra identitatea de națiune imperială, pentru a proteja integritatea credinței ortodoxe și pentru a garanta pacea întregii lumi multipolare, Rusia va răspândi acest proces de denazificare la toată lumea.

Sursa: https://thesaker.is/the-ukraine-and-the-end-of-the-history/

marți, 26 aprilie 2022

Va fi Ucraina o nouă Polonie? Polonia de la 1919 un stat artificial, creat împotriva Rusiei. Ocuparea Poloniei de către Hitler, obiectivul Vestului la 1939 pentru a asmuţi Germania asupra Rusiei.

 


 de Ian Kummer

Odată ca niciodată - opriți-mă dacă ați mai auzit această poveste - diplomații anglo-saxoni au cercetat ruinele unui imperiu decăzut și au pus la cale un plan nefast. Ei au insistat asupra creării unui pseudostat militarist de dreapta, cu granițe trasate într-un mod care să fie în mod deliberat provocator pentru vecinii săi. Apoi, toate puterile occidentale au jurat că acest stat artificial ciudat are o suveranitate inviolabilă și au semnat cu el pacte de apărare reciprocă inaplicabile. Simpla creare a acestei țări imaginare a fost o idee ciudată și stupidă, iar această decizie a fost făcută și mai ciudată și mai stupidă de următoarele acorduri de apărare reciprocă. Chiar și o mică dispută de frontieră ar fi izbucnit imediat și inevitabil într-un război mondial și, desigur, exact asta s-a întâmplat.

Dacă credeți că mă refer la Ucraina din 1991, aveți dreptate, dar și nu aveți dreptate. Mă refer la Polonia din 1919.

Să vorbim despre faimoasele protocoale Molotov-Ribbentrop, "eșecul moral" al Rusiei, despre care întreaga mass-media occidentală și-a petrecut ultimii 80 de ani plângându-se. Nu am de gând să intru acum în detalii extreme, așa că, dacă vreți să citiți mai multe, citiți postarea pe care am scris-o aici. Dar de ce ne plângem de faptul că Uniunea Sovietică s-a "aliat" cu Hitler, dar nu și de toți ceilalți? Am câteva idei, deocamdată, luați în considerare aceste fapte de bază, incontestabile.

-Hitler a invadat Polonia și a cucerit-o aproape fără luptă.

-Sovieticii au oferit Occidentului o strategie reciprocă pentru a interveni și a-l învinge pe Hitler. Occidentul a refuzat. Chiar și Polonia a refuzat.

-La două săptămâni după invazia inițială a lui Hitler, Armata Roșie a trecut granița și a ocupat Polonia de Est.

-În pofida tuturor lăudăroșilor despre suveranitatea inviolabilă a Poloniei, Occidentul nu a făcut practic nimic în această privință. Nu au invadat regimul lui Hitler. De asemenea, nu au existat "sancțiuni din iad" precum cele pe care Biden tocmai le-a aplicat Rusiei.

Gândiți-vă cât de ciudat este acest lucru. Pe hârtie, strategia sa părea o nebunie. Armatele combinate ale Franței și Marii Britanii erau mai mari și mai mecanizate decât cele ale Germaniei și puteau câștiga cu ușurință. Invazia lui Hitler în Polonia a fost atât de controversată, încât chiar și unii dintre proprii săi generali s-au gândit să-l răstoarne. Ce știa Hitler și ei nu știau?

Fiecare școlar din Occident este învățat că aceasta a fost pur și simplu lașitate, "dorinţa de pace". Puterile occidentale nu l-au oprit pe Hitler pentru că erau speriate și nu doreau război. Privind în urmă, nu-mi pot imagina cum am putut crede vreodată ceva atât de stupid. De când se teme Occidentul de războaie? Cu siguranță nu au părut timorați să poarte războaie după Hitler. Poate că a existat o altă motivație la mijloc. Ce zici de motivația evidentă: Hitler a fost un câine de atac împotriva Uniunii Sovietice.

Permiteți-mi să vă sugerez o poveste alternativă care este mult mai credibilă decât cea a "păcii". În 1919, crearea Poloniei a fost un instrument util împotriva puterii comuniste emergente din fostul Imperiu Rus. Dar, în 1939, Polonia nu mai era utilă. Ea devenea enervantă și trebuia să dispară. Așa că bancherii și politicienii din Occident au pus la cale un plan. Hitler avea permisiunea de a anexa Polonia și nu ar fi suferit nicio consecință pentru asta. Occidentul ar fi plâns cu lacrimi de crocodil, ar fi deplasat câteva trupe în apropierea graniței Germaniei, dar nu ar fi făcut nimic altceva. Când Stalin s-a oferit să-l ajute să-l învingă pe Hitler, bineînțeles că Occidentul a refuzat, deoarece înfrângerea lui Hitler nu a fost niciodată intenția lor.

Ceea ce a urmat a fost o surpriză totală, iar Occidentul nu și-a depășit niciodată șocul. Sovieticii au făcut unele înțelegeri de culise pe cont propriu și au cucerit partea de est a Poloniei fără să tragă un foc de armă. Din nou, trebuie să întreb de ce este considerat acest lucru un lucru rău? Ar fi fost mai bine pentru Hitler să ia toată Polonia și să se afle mult mai aproape de Moscova? În ochii Occidentului, da, acesta era rezultatul preferat și era, de asemenea, rezultatul la care se aștepta toată lumea. Liderii noștri insistă că protocoalele Molotov-Ribbentrop au fost secrete și poate că, pentru prima dată, spun adevărul.

Hitler nu a plecat spre Est, sau cel puțin nu imediat. În schimb, s-a întors împotriva propriilor săi stăpâni și a plecat spre Vest. Din nou povestea cu "politica de cociliere". De ce au fost campaniile lui Hitler din 1940 atât de copilăresc de ușoare? Există această idee că armata britanică a fugit în mod deliberat, iar francezii s-au lăsat subordonați lui Hitler și că totul a fost deliberat. Dar eu personal nu am acest nivel de informații și, sincer, nu cred în ideea unei conspirații atât de profunde.

Cred că, în acest moment, capitularea în fața lui Hitler a fost o reacție naturală și inevitabilă. Guvernele din Occident nu luaseră nici măcar măsurile de bază pentru a-l stabili pe Hitler ca inamic în ochii oamenilor, așa că nu exista niciun motiv pentru a purta un război sângeros cu el. Dacă oamenilor nu li se dă un motiv să lupte și nu au nimic de pierdut dacă sunt "cuceriți", atunci de ce ar lupta?

Luați acum în considerare Ucraina. "Operațiunea Z" a Rusiei a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe mine. Verificați predicțiile mele eșuate aici. Lăsând la o parte moralitatea războiului, în termeni practici, se credea pe scară largă că armata sovietică, adică rusă, nu era capabilă de o ofensivă de amploare.

 Ucraina este o țară uriașă, cu o armată la fel de mare, destul de bine echipată și antrenată. Întotdeauna am presupus că, dacă ar avea loc o intervenție rusă, aceasta s-ar limita la Donbass. Nu pot să exagerez cât de uimit am fost de amploarea expediției rusești în Ucraina și, aparent, dictatorul de la Washington mi-a împărtășit surpriza. După cum se pare, Rusia este puternică, iar Occidentul nu a fost niciodată atât de activizat.

La fel ca în 1939, jocurile de realpolitik ale Occidentului au șanse serioase să se întoarcă împotriva lor, deși probabil nu în aceeaşi măsură. Ucraina nu este Germania nazistă, decât în mintea lor. Dar Ucraina este un stat eșuat volatil, plin de naziști și de arme de nivel militar. Acest război nu a provocat o criză umanitară gravă în Rusia, dar se anunță a fi o problemă serioasă pentru Occident. Ucraina a fost o capcană întinsă de Occident (citiți articolul meu aici), Rusia a declanșat această capcană și există o șansă tot mai mare ca aceasta să se întoarcă exact în fața dictatorilor noștri.

Rusia și-a făcut deja cererile; dizolvarea armelor și a infrastructurii NATO în Europa de Est. Este ceea ce a declarat clar de mai multe ori, așa că trebuie să presupunem că acesta este obiectivul general al Operațiunii Z. Puterile occidentale nu au îndrăznit, cel puțin până acum, să provoace direct Rusia în sens militar, iar războiul economic dă semne tot mai mari de eșec și de contraatac. Dacă nimic nu va merge prost în mod grav, aceasta ar putea fi amintită ca fiind cea mai strălucită manevră a Rusiei de la, ei bine, cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Sursa:  https://readingjunkie.com/2022/03/18/is-ukraine-the-new-poland/

vineri, 22 aprilie 2022

Am înţeles în sfârşit de ce, noi occidentalii, îi urâm pe ruşi

 

Prizonieri ruşi ucişi având mâinile legate la spate

 de Ian Kummer

În urmă cu aproape un an am scris un text în care întrebam de ce sunt elitele noastre globaliste atât de obsedate de Rusia? Am văzut că se întâmplă lucruri ciudate în jurul meu, dar nu mi-am răspuns la propria întrebare. Acum știu.

Ceea ce se întâmplă acum este cel mai îngrozitor lucru pe care l-am văzut vreodată. Este chiar mai rău decât islamofobia de după atacurile din 11 septembrie. A fost o greșeală, dar cel puțin a existat o provocare rezonabilă pentru aceasta. Am fost atacați în mod direct și într-un mod teribil. Era firesc să ne simțim furioși și ar fi fost ciudat să nu o facem. Dar de ce acum? De ce simt americanii această furie copleșitoare, arzătoare și sete de sânge din cauza unei dispute regionale de graniță în cealaltă parte a lumii? Doar unul din șase americani poate găsi Ucraina pe o hartă. Nu sunt sigur că toți americanii ar putea găsi chiar și Rusia pe o hartă.

Este pentru prima dată în viața mea când am urmărit cum rușii duc un război convențional prelungit și m-am cufundat în ambele părți ale poveștii, nu doar în a noastră. În același timp, am urmărit cum aproape fiecare persoană pe care am cunoscut-o vreodată a explodat într-un acces de furie irațională și rusofobie, și asta complet peste noapte.

De ce călătorim în mod compulsiv în cealaltă parte a lumii pentru a ne lua la harță cu Rusia? Și când Rusia se bagă în propriile ei lupte, de ce luăm întotdeauna partea cealaltă, chiar și atunci când cealaltă parte este rea? Și de ce partea cealaltă este întotdeauna rea? Nu uneori este rea. Întotdeauna rea. Aliații noștri împotriva Rusiei sunt întotdeauna naziști, teroriști, extremiști religioși și traficanți de droguri. Nu există nici măcar o singură excepție de la această regulă.

În 1853, Rusia era prost pregătită pentru Războiul din Crimeea. Asta mai ales pentru că nu se așteptau la el. Au fost uimiți că "Occidentul colectiv" se va alia cu un imperiu islamic corupt și în ruină și va purta un război total împotriva compatrioților creștini, ucigând sute de mii dintre ei. Gândiți-vă cât de diferită ar putea fi lumea dacă Occidentul nu ar fi comis această crimă. Cu un Orient Mijlociu și Balcani divizați și stabilizați, nu ar fi existat genocidul armean. Niciunul dintre celelalte războaie care au izbucnit în timpul și după prăbușirea Imperiului Otoman nu ar fi avut loc. Este foarte posibil ca Primul Război Mondial să nu fi avut loc, ceea ce înseamnă că nu ar fi existat nici cel de-al Doilea Război Mondial sau Holocaustul.

Privind retrospectiv, rușii nu ar fi trebuit să fie surprinși, pentru că acesta este modelul pe care Occidentul l-a urmat de atunci. În anii 1940, Occidentul l-a finanțat pe Hitler împotriva Rusiei. Apoi, la sfârșitul anilor 1940, Occidentul s-a aliat cu naziștii pentru a forma NATO, doar pentru a dovedi că prima dată nu a fost o întâmplare. În anii 1980, Occidentul s-a aliat cu teroriștii afgani și traficanții de droguri împotriva Rusiei. În anii 1990, Occidentul s-a aliat cu teroriștii albanezi și traficanții de droguri împotriva sârbilor (care sunt aproape același lucru cu rușii). În anii 2010, Occidentul a fost de partea ISIS și a escadroanelor morții kurde împotriva guvernului democratic secular al Siriei și (întâmplător) un aliat apropiat al Rusiei. Dacă credeți că sunt nedrept, puteți să vă gândiți la măcar un singur aliat al Occidentului împotriva Rusiei care să nu fi fost un terorist, un traficant de droguri, un nazist sau toate cele de mai sus?

Acum, Ucraina. Capitala corupției de pe planetă, cea mai săracă, cea mai înapoiată națiune din Europa, un guvern plin de naziști, traficanți de droguri și alte gunoaie asortate. Acum că Rusia a decis să pornească un război deschis împotriva Ucrainei, brusc, traficanții de droguri neonazi ucraineni sunt băieții buni? De ce?

Iar reacția Occidentului la războiul ucrainean nu este altceva decât ură și panică totală și irațională. Să fim sinceri cu noi înșine. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Ucraina. Acel mic rai neo-nazist este doar un proxy pentru adevăratul război dintre Rusia și Occident.

Îmi pare rău, încă nu am răspuns la întrebare. De ce urâm atât de mult Rusia? Viața imită arta, iar arta imită viața. Răspunsul îl putem găsi în propriile noastre filme. Uitați-vă la câte dintre intrările recente sunt despre războiul nostru cu Rusia. Fără remușcări de la Amazon și serialul Jack Ryan sunt două dintre cele mai extreme exemple. Acestea nu sunt povești frumoase și sunt cumva chiar mai nihiliste și mai despărțite de moralitate decât cărțile originale ale lui Tom Clancy pe care se bazează. 

Chiar și în fanteziile noastre fictive, ne reprezentăm pe noi înșine comițând acte de terorism și de violență nediscriminatorie împotriva oamenilor nevinovați. Mai rău, o facem fără motiv și cu incompetență. În Jack Ryan, bătăușii CIA torturează oameni în Yemen. În Fără remușcări, o echipă de forțe speciale efectuează un raid terorist ratat pe teritoriul rusesc, ucigând zeci de oameni nevinovați. Nici măcar nu ne prefacem că suntem băieții buni. Ne justificăm atrocitățile asigurându-ne că "ambele părți sunt la fel de rele". Fără remușcări are chiar și un monolog despre "pioni și patrioți". Ah, înțeleg, spuse orbul. Faptul că noi facem lucruri rele este în regulă, pentru că îi arătăm pe ruși făcând și ei lucruri rele pe care noi le-am inventat. Are sens.

Nu este posibil să demontăm fiecare știre falsă despre "atrocitățile" rusești în Ucraina, sunt prea multe. Așa că iată o regulă de bază care ar trebui să funcționeze aproape întotdeauna. Dacă povestea implică ruși care fac un lucru rău în mod caricatural, fără niciun motiv plauzibil sau vreun beneficiu logic pe care l-ar putea obține vreodată de pe urma acestuia - cum ar fi aruncarea în aer maternități fără niciun motiv - atunci probabil că este o prostie. Vedeți? Ușor. Apropo, dacă nu vrei ca inamicul să tragă în camerele de spital, atunci poate ar trebui să nu mai pui soldați și arme în ele. Chiar nu e greu.

Și nu e vorba doar de Ucraina. Noi inventăm povești prostești de rahat despre fiecare război rusesc. Cum ar fi să punem bombe în interiorul jucăriilor pentru copii împrăștiate prin Afganistan. Nu-i așa? De ce ar vrea rușii să facă asta? Acum chiar trebuie să pun o întrebare evidentă. Propagandiștii noștri cred că este o tactică rezonabilă pentru că am făcut-o și noi la un moment dat?

Apropo, poveștile rusești și sovietice nu sunt ca ale noastre.

Apropo de propagandă, am distribuit acest meme pe Facebook la scurt timp după ce armata rusă a vizitat Ucraina:

Cineva a răspuns cu acest comentariu:

    Interesant cum ambele afirmații nu sunt adevărate.

Interesant, dar nu asta am vrut să spun și mă îngrijorează faptul că nimeni nu a înțeles care a fost ideea mea. Propaganda nu este bună sau rea, este doar un instrument. Este o informație și dezvăluie ceva despre persoana care o spune. Dacă cineva transmite mesaje bune, pozitive, atunci probabil că asta este ceea ce crede. Dacă cineva răspândește mesaje crude și oribile, atunci ce ar trebui să credem despre el?

Problema cu moralitatea este că nu ne naștem cu ea. Moralitatea trebuie să fie învățată. Poveștile noastre ne-au învățat să fim răi și cruzi atât de mult timp încât nu știm cum să fim altfel. Este trist, dar și deliberat. Asta este ceea ce elitele noastre vor să credem și vor plăti orice preț pentru a menține această iluzie deasupra capetelor noastre.

Așa că, în sfârșit, voi răspunde la întrebare. De ce urăște Occidentul Rusia? Elitele noastre urăsc Rusia pentru că ea reprezintă o amenințare existențială, ideologică la adresa ordinii noastre mondiale. Rusia reprezintă ideea că ființele umane nu trebuie să fie rele. Există o alternativă la a fi rău și este bine să nu fii rău. Acesta este motivul pentru care elitele noastre urăsc Rusia și sunt hotărâte să o distrugă cu orice preț, chiar cu riscul de a distruge complet propriile noastre civilizații în acest proces.

Sursa: https://readingjunkie.com/2022/03/13/i-finally-understand-why-we-hate-russia/

joi, 21 aprilie 2022

Rusia nu pierde războiul informaţional

 

de Ian Kummer

Văd frecvent afirmația că Rusia pierde războiul informațional din Ucraina. Această idee este crezută pe scară largă, chiar și de persoane care susțin Rusia și chiar de unii ruși înșiși. În calitate de persoană cu experiență relevantă în acest domeniu, pot spune cu încredere că acest lucru nu este adevărat. Și nu vorbesc din punct de vedere emoțional, ci în termeni realiști, practici. Așadar, voi analiza deznazificarea Ucrainei de către ruși din perspectiva doctrinei militare americane în știința Operațiunilor Informaționale.

Introducere

Nu sunt rus și nu am făcut niciodată parte din armata rusă. Am fost în armata americană. Sunt sigur că doctrina lor diferă. Cu toate acestea, o mare parte din doctrina militară americană este împrumutată de la armata sovietică, și chiar și doctrina pe care am primit-o de la germani au împrumutat-o tot de la sovietici. Așadar, cred că pot spune cu o certitudine rezonabilă că afirmațiile mele despre strategia rusă sunt corecte.

Aceasta va fi o serie de intrări pe care le voi pune ca linc în partea de jos a acestei pagini. Deci, pentru a le citi și a le urmări, voi fixa acest fir de discuție pe pagina principală Reading Junkie.

Oricum, iată care este poziţia mea:

Războaiele informaționale sunt câștigate de adevăr

Am fost specialist în relații publice în armata americană timp de 10 ani. Privind în urmă, nu sunt de acord cu războaiele Americii. Dar nu am regrete cu privire la propriile mele acțiuni. Nu am spus minciuni. Am spus adevărul și numai adevărul. Nu este ceea ce se întâmplă acum.

Există această idee că "ambele părți sunt la fel de rele" și toată lumea răspândește dezinformare. Nu. Dacă un general sau un purtător de cuvânt al guvernului spune ceva, ar trebui și trebuie neapărat să fie o declarație adevărată, nu o minciună. Dacă spune că au fost distruse 20 de tancuri inamice, trebuie să fie o declarație adevărată. Dacă spune că am avut 500 de soldați uciși în acțiune, aceasta trebuie să fie o declarație adevărată. Vedeți, dacă un general minte cu privire la victimele inamicului și la propriile victime, nimic din ceea ce spune nu poate fi de încredere. De aceea este atât de important ca purtătorii de cuvânt oficiali să nu spună minciuni.

Regimul nazist din Ucraina a mințit și a mințit în mod repetat în legătură cu totul. De asemenea, au făcut eforturi extraordinare pentru ca minciunile lor să pară credibile cu dovezi foto și video falsificate. Absolut nimic din ceea ce spun nu poate fi de încredere. Nu putem crede nicio afirmație care iese din gura lor. Nu putem crede nici măcar o afirmație care pare a fi adevărată. Este mai bine să îi ignorăm complet pe ucraineni. De ce să pierdem timp prețios și lățime de bandă mentală analizând cuvintele cuiva care minte în mod constant? Pur și simplu nu o faceți. Cu cât acordăm mai multă atenție știrilor false, cu atât mai mulți oameni mor (vezi postarea mea Fake News-urile i-au ucis pe ucraineni și este vina noastră)

Instituțiile oficiale și mass-media răspândesc în mod deliberat minciuni, acest lucru este otrăvitor și le distruge credibilitatea. Nu voi mai putea niciodată să ascult un purtător de cuvânt militar american și să am încredere într-un singur cuvânt care iese din gura lui.

Desigur, sunt sigur că unii cititori se vor grăbi să sublinieze că guvernul american a mai mințit în legătură cu multe lucruri. Ei bine, da. Dar eu, ca ființă umană, nu pot vorbi decât din conștiința mea personală. Îndoielile mele sâcâitoare cu privire la guvernul meu au fost toate confirmate de acest război.

Din câte îmi pot da seama în mod rezonabil, Ministerul rus al Apărării a spus adevărul și a făcut tot posibilul pentru a nu distribui informații false. Acesta este primul și principalul motiv pentru care susțin că Rusia nu pierde războiul informațional. Atât Ucraina, cât și stăpânii lor din NATO și-au distrus complet credibilitatea, nimic din ceea ce spun nu mai poate fi crezut. Rusia are încă credibilitatea intactă, iar aceasta este o parte crucială pentru a câștiga războiul informațional.

Într-un articol anterior, am susținut că elitele globaliste din Occident urăsc Rusia. Ele urăsc Rusia pentru că nu vor ca nimeni să știe că există o alternativă la a fi rău. Ei bine, această afirmație se aplică și la războiul informațional. Guvernele noastre din Occident vor să ne facă să credem că toată lumea minte ca ei și pur și simplu nu este adevărat. Guvernele noastre mint, iar guvernul rus spune adevărul. Sau, cel puțin, încearcă să spună adevărul și, sincer, să spui adevărul nu este cu adevărat greu dacă faci o încercare sinceră. Orice persoană cu un creier funcțional ar trebui să poată vedea asta acum.

În altă ordine de idei, vreau să clarific o întrebare pe care unii cititori au avut-o cu privire la postarea mea care demontează știrile false care vin din Ucraina. În acea postare am afirmat că eu personal cunosc procedurile de autorizare ale SUA/NATO pentru a face publice fotografii și înregistrări video oficiale, iar ucrainenii nu respectă aceste proceduri. Fiind o armată antrenată de NATO, ucrainenii ar trebui să urmeze procedurile de bază, iar faptul că nu o fac este o dovadă că aceste fotografii și videoclipuri sunt trucate. Ucrainenii au mers la Școala de Informații a Apărării (DINFOS) din Maryland. Școala mea. În aceeași clădire.

Unele persoane de pe rețelele de socializare au subliniat, în mod corect, că vorbeam despre punctele de informare oficiale. Cum rămâne cu videoclipurile filmate de civili? Aceasta este o întrebare corectă. Răspunsul meu: nu aveți încredere în acele videoclipuri.

Urmăriți acest canal YouTube, Captain Disillusion. Este un cineast priceput care analizează videoclipuri virale trucate și explică software-ul și efectele practice din spatele acestora. Dacă este atât de ușor să falsifici o înregistrare video cu o farfurie zburătoare, aceleași tehnici pot fi folosite pentru a falsifica tancuri care se blochează în noroi și explodează. Aveți încredere doar în informațiile oficiale ale Ministerului rus al Apărării. Asta e tot. Dacă o declarație venită din partea civililor din Ucraina este adevărată, Ministerul rus al Apărării va ajunge în cele din urmă să verifice această afirmație și o va recunoaște. Atunci o putem accepta ca fiind un fapt.

Bineînțeles că mai sunt multe de spus și voi aduce doctrina pentru a susține ceea ce spun. Aceasta nu va fi o opinie sau o conjectură, ci un fapt verificabil susținut de definițiile din manuale.

Voi continua această serie în săptămâna următoare și le voi încorpora aici într-un cuprins. Așa că rămâneți cu noi.
Surse

Am încărcat câteva resurse în format PDF pe propriul meu site, unde oricine, indiferent de locație sau de adresa IP, ar trebui să le poată citi. Acestea sunt, desigur, toate disponibile publicului, nu sunt clasificate. Voi adăuga mai multe pe măsură ce avansez. 

Joint Publication 3-13: US DOD Information Operations

AR 360-1: US Army Public Affairs Program

ADP FM 6-0: Commander and Staff Organizations and Operations

Patterns of Conflict by John Boyd (Credit for this document goes to Chet Richards, link follows to his site slightlyeastofew.com

Consultați thesaker.is și moonofalabama.org pentru câteva analize excelente despre războiului din Ucraina.

De asemenea, am adunat câteva puncte principale și articole conexe și le-am compilat pe toate într-o singură postare. Aceasta este încercarea mea de a aduna informații cruciale, de bază, despre ceea ce a dus la operațiunea specială din Ucraina și de ce se desfășoară aceasta. Vizualizați-o aici.

Sursa:  https://readingjunkie.com/2022/03/27/russia-is-not-losing-the-information-war/

 

duminică, 27 martie 2022

Dragostea, frica şi legea bunelor intenţii. Funcţionarii statului pot face orice atât timp cât o fac cu bune intenţii: pandemii, resetări, atacarea altor state, fluxuri masive de migratori...

 


 autor:

Max Weber, citându-l pe Leon Troțki la Brest-Litovsk, a afirmat fără menajamente că "orice stat se întemeiază pe violență". Teoriile imaginative care au fost uneori folosite pentru a justifica violența de stat nu intră în sfera de aplicare a acestui articol. Ceea ce este analizat aici este modul ordonat în care elitele statale au pregătit împreună terenul pentru a domina indivizii în cea de-a patra revoluție tehnologică.

Lege și război

Conform definiției standard a sociologului german Max Weber în "Politica ca vocație" (1918), statul este "o comunitate umană care revendică (cu succes) monopolul utilizării legitime a forței fizice pe un anumit teritoriu". Cu alte cuvinte, un stat nu este altceva decât un grup restrâns de oameni (adică guvernul) care reușește să exercite violența asupra unor grupuri mai mari (adică subiecții) într-un anumit loc (adică teritoriul).

Atunci când violența de stat este îndreptată împotriva indivizilor de rând, se numește lege, în timp ce atunci când este îndreptată împotriva altor oficiali, se numește război sau lovitură de stat / război civil. Un război autodistructiv între funcționarii statului oferă o deschidere pentru eliberarea oamenilor de rând, așa cum a observat Mao Zedong în timpul Revoluției Culturale: "Lumea se află într-un mare haos; situația este excelentă" (天下大乱,形势大好). Dacă președintele Mao și ceilalţi conducători nu i-ar folosi pe oamenii de rând ca arme de unică folosință în luptele lor! Dimpotrivă, sacrificarea oamenilor în interesul elitelor statului nu este ușor de justificat și riscă să trezească subiecții.

Din acest motiv, date fiind urmările șocante ale celui de-al Doilea Război Mondial, guvernele au recurs la adăpostul juridic al dreptului internațional, sub deviza păcii internaționale, pentru a-și menține privilegiile.

Război și pace

În lumina atrocităților comise de oficialii statului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era evident că pozitivismul juridic și teoriile contractului social nu puteau supraviețui cu ușurință în noua eră. Cea mai incomodă perioadă pentru oficialii de stat victorioși a fost cea a proceselor de la Nürnberg. Pe de o parte, reclamanții înșiși comiseseră aceleași infracțiuni; pe de altă parte, agenților de urmărire penală le-a fost greu să susțină acuzațiile, pur și simplu pentru că naziștii au respectat legile naziste, iar legile naziste erau perfect legale în conformitate cu maximul etatist al pozitivismului juridic.

Confruntându-se cu o astfel de situație jenantă, oficialii statului au pus în față un aparat neglijat la acea vreme - dreptul internațional. Aceștia au pus în aplicare un corpus de legi aplicate la nivel internațional, promițând pacea, sau cel puțin evitarea luptelor neproductive între ele, în schimbul imunității și autorității. Dreptul internațional nu era cu adevărat menit să-i ușureze pe supuși. Oamenii de rând au rămas supușii unor conducători suverani, în loc să fie recunoscuți ca subiecți suverani ai unei legi universale. Jurisprudența instanțelor interguvernamentale ale drepturilor omului, oriunde ar fi fost înființate, nu a făcut decât să dovedească faptul că guvernanții nu au avut intenția serioasă de a-și supune puterile vreunei legi.

Deși este adevărat că, timp de o jumătate de secol, dreptul internațional a oferit ușurare oamenilor de rând, acest lucru s-a întâmplat doar în măsura în care birocrații și-au redus șicanele. Cu mai multă pace, oamenii au fost supuși doar violenței funcționarilor lor, fără să sufere din cauza războaielor dintre regimuri. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XX-lea, slaba capacitate a funcționarilor de stat de a se lega de orice principiu pașnic i-a condus la mai multe războaie, expunând din nou adevărata lor natură violentă.

Astfel, a devenit evident că guvernele aveau nevoie de o nouă narațiune pentru a-și menține statutul. Din acest motiv, au apelat la iubire.

Iubire și frică

În zorii secolului XXI, semnificația unui teritoriu național comun s-a estompat din cauza progresului tehnologic. În acest context, teritoriul național a început să fie conceput ca un spațiu fluid format dintr-o combinație de zone substanțiale și "metaversuri" insubstanțiale și care nu putea fi ușor de monitorizat. Dimpotrivă, ceea ce a rămas tangibil și, prin urmare, mai supus reglementării, au fost indivizii, care puteau interacționa simultan în mai multe teritorii.

În acest context, oficialii statului occidental s-au trezit cu un grup de subiecți care acționau în spații multiple, inclusiv în metaversuri, unde indivizii puteau scăpa de violența statului și își puteau asuma pe deplin proprietatea de sine și suveranitatea. În Occident, o întoarcere bruscă la statul teritorial tradițional ar fi sunat ca o cerere arbitrară de a folosi cai în loc de mașini. Astfel, conducătorii occidentali aveau nevoie de o justificare pentru blocarea violentă a progresului indivizilor către o autonomie deplină. 

În acest scop, elitele statului au înlocuit pacea cu dragostea, recurgând la cea mai vagă și autoritară lege, legea bunelor intenții - o lege de urgență care permite intervenția constantă a guvernului în libertatea umană fără teama de a face rău, cu condiția ca totul să fie bine intenționat.

De la principiul neagresiunii la principiul bunelor intenții

Legea de urgență universală în ascensiune a bunelor intenții se distinge prin următoarele caracteristici:

  •  Universală, spre deosebire de internațională. Vechiul drept internațional fusese conceput pentru spații tangibile, în timp ce elitele statale aveau acum nevoie de un drept care să se poată aplica universal. Într-adevăr, noua lege poate reglementa anumiți indivizi în "versuri" schimbătoare; de exemplu, offline, online, metavers, univers, multivers, altervers, megavers etc.
  •     O stare de urgență permanentă. În mediile digitale din ce în ce mai interconectate, guvernele prezintă orice problemă ca pe o situație urgentă care trebuie reglementată imediat. Cu această ocazie, funcționarii statului se prezintă pentru a reglementa cu salturi în sus și în jos comportamentul subiecților, dintr-o presupusă teamă de un pericol colectiv iminent.
  •     Legea ca violență. Violența este fundamentul privilegiului autoritar al funcționarilor de stat; în temeiul noii legi, statul are o autoritate sporită de a reglementa în mod arbitrar corpul, mintea și morala subiecților.
  •     Bunele intenții, în opoziție cu neagresiunea. Principiul neagresiunii pasive nu numai că este respins, dar mai degrabă este calificat drept imoral. În conformitate cu principiul bunelor intenții active, funcționarii statului s-au declarat luptători neobosiți pentru o virtute colectivă occidentală abstractă. Din acest motiv, li se permite să intervină constant în fiecare aspect al vieții, invitându-i în același timp pe subiecți să coopereze (adică să se supună pasiv). Eventualele consecințe negative sunt scuzate datorită intențiilor bune ale conducătorilor. Dacă unii subiecți nu sunt de acord, este evident că aceștia nu împărtășesc valorile sociale și morale progresiviste și trebuie să fie ostracizați (cancel-aţi, în argoul digital) sau sancționați în alt mod.

Concluzie

În Occident, ideologiile politice din ultimele două secole au fost înlocuite de mult timp de un delir colectiv de dragoste și frică, orchestrat de birocrații privilegiați. În centrul acestuia se află un amalgam de reglementări privind problemele de identitate, schimbările climatice, eficiența energetică, amenințările sociale și de sănătate, salvgardarea democrației etc. Supușii trebuie să urmeze cu religiozitate toată legislația, nu pentru rezultatele sale îndoielnice (externe), ci pentru a-și dovedi alinierea morală (internă) cu statul în lupta sa împotriva unei urgențe vagi. Urgența, ca și cum ar fi o dogmă religioasă, nu poate fi pusă la îndoială de niciun om de rând, în timp ce elitele politice, ca și cum ar fi clerici, au voie să fie autoritare atâta timp cât au intenții bune.

Sursa: https://mises.org/wire/love-fear-and-law-good-intentions

marți, 22 martie 2022

Cum se adaptează armata rusă la luptele din Ucraina - relatare de pe front a unui militar american cu simpatii ucrainene

 


 autor: Andrew Milburn, colonel al Marine Corps

Kiev, Ucraina - Comandantul și personalul unui batalion rusesc preiau controlul unei case în apropierea orașului ucrainean Irpin, la nord de Kiev. Ei cer mâncare de la femeia în vârstă care locuiește acolo, iar aceasta se conformează cu reticență. Este singură; soțul ei este mort, iar fiul ei este plecat în armată. În timp ce pregătește mâncarea, ea adaugă o doză generoasă de laxative la masa comandantului. Acestea își fac repede efectul și, în timp ce subordonații săi se așează pentru noapte, comandantul se grăbește să se ducă la toaleta din lemn - un element obișnuit în casele rurale ucrainene chiar și în secolul XXI. Femeia așteaptă până când acesta se află la mijlocul perioadei de evadare înainte de a stropi pereții latrinei cu benzină și de a-i da foc. În momentul în care tovarășii săi îngroziți sparg ușa, comandantul este carbonizat, iar femeia a dispărut.

Povestea mi-a fost spusă de atâtea ori, încât pot completa golurile pe care naratorul le-ar putea omite. Se termină invariabil în hohote de râs printre ucraineni - chiar și femeia drăguță care mi-a spus prima dată povestea în timpul călătoriei cu trenul de la Varșovia la Lviv a chicotit irepresibil la poanta de final. A fost artistă și poetă înainte de război. Acum se întorcea la Kiev, unde, mi-a spus fără bravadă, intenționează să își reia munca de voluntariat la o bucătărie, înființată pentru a hrăni soldații care apără capitala, și apoi, dacă va fi nevoie, să ia cu ea cât mai mulți ruși.

"Cum rămâne cu copiii dumneavoastră?" o întreb. Îmi spusese că sunt în Ungaria cu fostul ei soț. "Fac asta pentru copiii mei", mi-a răspuns ea.


Tema rezilienței și a determinării ucrainenilor este una reală, bineînțeles. Pentru fiecare mit urban - Fantoma din Kiev, martirii din Insula Șerpilor - există zeci de povești reale care îi subliniază omniprezența și puterea. Îl văd acum, în timp ce membrii Forței de Apărare Teritorială - o organizație care, până acum o lună, reprezenta aproximativ o cincime din dimensiunea sa actuală - se pregătesc să apere Kievul cu o încredere care este în același timp inspirată și, având în vedere lipsa lor de experiență, puțin îngrijorătoare. În acest conflict, mitul și realitatea se contopesc într-o asemenea măsură încât există acum un pericol real ca ucrainenii să se afle de partea greșită a acelei linii fine dintre încredere și automulțumire, exact în momentul în care rușii încep să reflecteze și să se adapteze. Iar comandanții militari ruși se vor adapta pentru că nu au altă opțiune viabilă. Poate că nimic altceva decât umilirea completă a Ucrainei nu le va satisface președintele lor. În timp ce Putin vorbește despre Occident pe un ton de dispreț dezinvolt, el se înfurie în legătură cu Ucraina cu o vehemență care este în mod clar viscerală. A făcut acest lucru chiar și înainte de război, iar acum, după zeci de mii de victime aparent rusești, este puțin probabil să facă un compromis. Orice încetare a focului va fi o șansă pentru ruși să se consolideze și să se pregătească pentru următorul pas.

Rușii se adaptează deja și, prin aceasta, reduc avantajul tactic al ucrainenilor. Eliminarea unilaterală a coloanelor de blindate rusești care au caracterizat primele zile ale războiului și care au făcut fericiți abonații YouTube din întreaga lume sunt de domeniul trecutului. Rușii își conduc acum formațiunile cu ajutorul atacului electronic, al dronelor, al laserelor și al bunului și vechiului mod de recunoaștere prin foc. Ei folosesc rachete de croazieră și echipe de sabotori pentru a ținti rutele logistice, fabricile de producție și bazele de antrenament din vestul Ucrainei. Dându-și seama că ucrainenii nu dispun de vizoare termice pentru lansatoarele lor de rachete Stinger, rușii au schimbat toate operațiunile aeriene pentru după lăsarea întunericului. Este posibil ca din același motiv să fie și loviturile rusești cu rachete de croazieră în vestul și sudul Ucrainei să se desfășoare pe timp de noapte.

Rușii au învățat să joace funcție de punctele lor forte. În timp ce soldații ucraineni își bat joc de omologii lor ruși, ei sunt profund respectuoși față de artileria rusă, un atu pe care rușii îl folosesc mai des pentru a compensa deficiențele infanteriei lor. Mai mulți lunetiști cu care am vorbit recent au fost de acord că capacitatea de foc indirect a rușilor este cea mai îngrijorătoare - un rezultat al masei pur și simplu nesăbuite, mai degrabă decât al îndemânării tehnice. Ei au povestit câteva întâmplări înfiorătoare pentru a-și ilustra punctul de vedere, dar și una amuzantă:  Soldații ucraineni care apără Kievul fac naveta la luptă cu propriile vehicule. După o inserție recentă de trei zile, echipele de lunetiști s-au întors la locul de extracție și și-au găsit mașinile distruse de artileria rusă - o eventualitate care se pare că nu era acoperită de planurile lor de asigurare.

Încrederea excesivă poate ascunde pentru ucraineni un fapt important despre acest conflict: Timpul nu este de partea lor. Ei au luptat într-o apărare abilă și hotărâtă, dar au avut și avantajul terenului propriu, al liniilor interioare și al superiorității inerente de care se bucură un apărător cu poziții bine pregătite, arme de ultimă generație și câmpuri de tragere clare. Întrebarea care se pune acum este dacă pot trece la ofensivă, cu cerința sa de planificare mai cuprinzătoare, mai repede decât se pot adapta rușii. Dacă nu, un conflict prelungit pare probabil, iar într-un război de uzură, rușii - cu o armată de patru ori mai mare decât cea a Ucrainei - vor avea în mod inevitabil avantajul.

"Ei dețin ceasul lung", a recunoscut recent un ofițer ucrainean de rang înalt. "Noi calculăm timpul nu în săptămâni sau zile - ci în vieți".

Andrew Milburn s-a retras din Corpul pușcașilor marini ca colonel în 2019, după o carieră de 31 de ani ca ofițer de infanterie și de operațiuni speciale. Ultima sa poziție în uniformă a fost cea de comandant adjunct al Operațiunilor Speciale Centrale (SOCCENT), iar înainte de aceasta, comandant al Regimentului Marine Raider și al Combined Special Operations Task Force - Irak. De când s-a retras, a scris un volum de memorii apreciat de critici, When the Tempest Gathers, și a avut articole publicate în mai multe publicații naționale. În prezent, se află în misiune pentru Task & Purpose în Ucraina. Urmăriți-l pe Twitter la @andymilburn8.

Sursa: https://taskandpurpose.com/news/russian-military-tactics-ukraine/

Jocul nechibzuit al lui Zelenski la pianul mondial: un război nuclear total!

 

 


autor:  Vasko Kohlmayer

În cadrul unei întâlniri cu Congresul, Zelensky cere mai multe arme și o zonă de interdicție aeriană", titrează un articol recent din New York Times.

Nu este nevoie de o mare perspicacitate strategică pentru a-ți da seama că încercarea de a institui o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei - al cărei spațiu aerian este acum controlat de ruși - ar duce în mod inevitabil la o ciocnire directă cu mijloacele militare ale Federației Ruse.

Astfel, Zelensky cere, de fapt, ca Statele Unite - precum și alte națiuni NATO - să intre într-un război armat în Rusia.

Ceea ce face Zelensky, în realitate, este să ceară al treilea război mondial. Un astfel de război ar putea escalada foarte rapid într-o confruntare nucleară între Rusia și Occident. Cu ambele părți înarmate cu mii de focoase nucleare, acest tip de conflict ar avea ca rezultat un număr de morți insondabil și aproape sigur ar pune capăt lumii așa cum o cunoaștem.

Zelensky cere efectiv să ne sinucidem din cauza Ucrainei. Ar fi o imensă prostie din partea noastră să răspundem cererii sale ridicole, având în vedere faptul că Ucraina este o țară săracă, profund coruptă, în care nu avem niciun interes vital de securitate națională.

 Nu ar trebui să fim deloc surprinși de nesăbuința autodistructivă și de lipsa de judecată a lui Zelensky. A dat dovadă de ambele din abundență încă de când a preluat funcția, iar acum oamenii săi plătesc un preț teribil pentru incompetența sa.

Încrezut și nesăbuit, Zelensky i-a arătat proverbialul deget mijlociu lui Putin atunci când acesta din urmă i-a cerut acomodare și înțelegere. El a început chiar să vorbească despre obținerea de către Ucraina a propriilor sale arme nucleare, înlocuind o parte din cele la care a renunțat în 1994 în schimbul garanțiilor Rusiei, SUA și Marii Britanii privind independența Ucrainei și frontierele existente în Memorandumul de la Budapesta

Orbit de propria aroganță, Zelensky l-a interpretat complet greșit pe Putin. Naivitatea lui Zelensky este atât de profundă încât a refuzat să creadă că Putin va invada, chiar dacă armatele rusești stăteau adunate la granițele țării sale, iar el a primit rapoarte de la serviciile de informații occidentale că o incursiune era iminentă. În loc să se confrunte în mod responsabil cu gravitatea situației, fostul comediant prea încrezător a luat în derâdere aceste avertismente.

Când incursiunea a avut loc în cele din urmă, a fost în mod clar surprins și șocat. Comportamentul său ulterior i-a expus și mai mult lipsa de discernământ și puerilitatea atunci când, în zilele care au urmat, s-a plâns cu amărăciune că Biden și NATO nu i-au venit în ajutor. Omul lipsit de experiență și naiv care este, se pare că a crezut că, dacă țara sa ar fi fost vreodată atacată, puterile occidentale și-ar fi trimis imediat armatele pentru a lupta împotriva rușilor din Ucraina, chiar dacă un astfel de sprijin militar nu a fost promis în mod explicit în Memorandumul de la Budapesta.

Ca urmare a nepriceperii sale mizerabile, țara lui Zelensky este acum distrusă. Zeci de mii de concetățeni de-ai săi și-au pierdut deja viața și milioane de oameni și-au părăsit casele.  După ce și-a distrus propria țară, Zelensky vrea acum să distrugă întreaga lume, antrenând Occidentul într-un război nuclear cu Rusia.

Această nesăbuință este în deplină concordanță cu acțiunile sale anterioare. Într-un fel, poziția sa actuală este de înțeles. Zelensky încearcă acum cu disperare să își salveze pielea și să își îngroape greșelile în molozul unui conflict mai larg. Chiar dacă Zelensky s-a dovedit a fi complet incompetent ca lider politic, el rămâne un interpret superb. Un maestru al comediei și al divertismentului, el știe cu siguranță cum să-și lucreze publicul.  (Urmăriți, dacă doriți, acest clip dintr-un spectacol din 2016 în care Zelensky "cântă" la pian cu bărbăția sa).

Un showman desăvârșit, după invazia Rusiei, Zelensky s-a lansat într-o ofensivă Zoom la nivel mondial, în care a tras cu artă de coarda sensibilă a politicienilor și a populațiilor occidentale. Performanțele sale sunt atât de emoționante încât până și traducătorii oficiali sunt reduși la lacrimi. Prezentările sale sunt completate de videoclipuri bine produse, emoționante, care prezintă suferința propriului său popor. Suferința lor este într-adevăr mare, dar incompetența lui Zelensky este cea care i-a adus în situația lor teribilă.

Într-una dintre cele mai strălucite campanii de PR din istoria recentă, nefericitul arhitect al acestei tragedii a reușit să se refacă pe sine însuși ca erou global. În loc să își recunoască propria inepție, Zelensky vrea acum să declanșeze o conflagrație mondială.

Dacă îl ascultăm pe acest om nepăsător și periculos și ne implicăm într-un schimb de focuri cu Rusia, s-ar putea să ne trezim cu ușurință plătind același preț - sau chiar mai rău - decât plătește propriul popor al lui Zelensky chiar în timp ce vorbim. Având în vedere cât de tensionate sunt deja lucrurile, perspectiva ca orașele noastre să se transforme în dărâmături sub nori de ciuperci în creștere nu mai pare o posibilitate îndepărtată.

Zelensky face tot posibilul să ne împingă spre acest scenariu. Nu trebuie să mușcăm momeala lui insidioasă.

Este de ajuns că Zelensky și-a ruinat propria țară. Nu trebuie să-l lăsăm să ruineze și restul planetei.

Vasko Kohlmayer s-a născut și a crescut în fosta Cehoslovacie comunistă. Îi puteți urmări scrierile abonându-vă la buletinul său Substack "Notes from the Twilight Zone". Este autorul cărții Occidentul în criză: Civilizations and Their Death Drives.

Sursa:  https://www.americanthinker.com/articles/2022/03/zelenskys_reckless_gamble.html

sâmbătă, 19 martie 2022

Este Europa în pericol de a fi transformată în cenușă? Sau chiar întreaga lume? Cine ar trebui să dezamorseze situaţia tot mai înfierbântată.


 The Atlantic nu este un sait cu simpatii pro-ruseşti, iar autorul articolului, David French nu este tocmai un admirator al lui Putin, după cum vă veţi convinge din această analiză a situaţiei proxim-nucleare. Cu atât mai important este semnalul lui, care, chiar dacă nu o spune direct, se adresează Vestului şi, în primul rând, SUA. Căci dacă Putin ar fi în stare să folosească arme nucleare tactice, dacă va fi încolţit şi mizând pe superioritatea sa evidentă în acest domeniu, așa cum afirmă el, atunci Vestul ar trebui să se aşeze la discuţii serioase cu Rusia. Căci, în definitiv, nu ar trebui decât să accepte ca Ucraina să fie neutră şi SUA/NATO să-şi retragă rachetele din apropierea Rusiei. E mult faţă de riscul anihilării totale?

 Un moment periculos fără precedent

 David French

Pentru a înțelege pericolele din prezent, este necesar să înțelegem pericolele din trecut, un trecut îndepărtat pe care puțini americani și-l amintesc bine. În primele zile ale Războiului Rece, aliații NATO s-au confruntat cu o provocare strategică descurajantă. Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia dețineau un avantaj copleșitor în ceea ce privește armamentul convențional. Aveau mai mulți oameni, mai multe tancuri și mai multe avioane - și erau masate în apropierea granițelor NATO.
Exista o teamă reală că, dacă Uniunea Sovietică ar fi decis să atace Occidentul, ar fi putut pulveriza apărarea NATO în câteva zile și că, odată ce ar fi pătruns în liniile de front ale NATO, nimic nu ar fi putut să o oprească să se extindă până la coasta atlantică.
Între timp, Statele Unite dețineau un avantaj major: forțe nucleare superioare. Dar acesta era mai mult un avantaj teoretic decât unul care putea fi folosit efectiv. Era ușor să spui că forțele americane ar fi bombardat orașele rusești dacă sovieticii ar fi atacat Europa; ar fi fost mult mai puțin ușor să faci acest lucru. Ar fi inițiat cu adevărat un președinte american un schimb termonuclear global (care ar fi putut anihila orașe americane întregi) pentru ca Parisul să nu cadă în mâinile inamicului?
Aceasta este versiunea de neconceput a războiului nuclear care a dominat temerile a milioane de oameni în timpul Războiului Rece. Acesta este războiul nuclear din "The Day After", filmul de televiziune ABC din 1983, care descria un schimb nuclear catastrofal. Se estimează că 100 de milioane de americani au urmărit acest film, iar eu încă îmi amintesc holurile înăbușite din liceul meu în dimineața de după difuzarea lui.
Citește: Pentru Occident, ce e mai rău încă nu a venit
Dar a existat și o versiune de război nuclear care putea fi gândită, una care se baza pe un tip de armă nucleară care ar putea, poate, să-i descurajeze pe sovietici (și, dacă descurajarea eșua, să le zdrobească armatele invadatoare) fără a declanșa un schimb termonuclear global. Termenul comun pentru aceste armamente este "arme nucleare tactice".
Tocmai acest tip de armă ridică preocupări unice și profunde acum, când Rusia atacă Ucraina și când aliații NATO analizează limitele sprijinului lor pentru rezistența ucraineană. Vladimir Putin se folosește de o amenințare pe care NATO a folosit-o pentru a-i descuraja pe sovietici pentru a descuraja acum NATO. Chiar mai rău, avem motive să credem că Putin ar putea într-adevăr să desfășoare astfel de arme, cu scopul nu doar de a pune capăt, ci și de a câștiga războiul.
Există mai multe definiții pentru armele nucleare tactice, dar, ca regulă generală, termenul se referă la arme cu randament scăzut și rază scurtă de acțiune, care sunt concepute pentru a fi folosite împotriva unor ținte militare, cum ar fi aerodromurile inamice sau coloanele de forțe inamice. Armele nucleare tactice pot fi montate în bombe gravitaționale simple, pe rachete sau chiar în proiectile de artilerie.
Teoretic, NATO ar fi putut folosi arme nucleare tactice pentru a contracara un atac sovietic fără a amenința sau ataca orașele sovietice. De ce să escaladezi la atacuri de distrugere a orașelor când puteai distruge forțele sovietice pe loc?

Dar ramificațiile folosirii armelor nucleare tactice încă îi speriau, pe bună dreptate, pe planificatorii militari americani. Chiar și fără să ne scufundăm în imensa cantitate de studii și jocuri de război în jurul utilizării armelor nucleare tactice, problemele pe care le-ar putea crea sunt evidente. Nu ar considera sovieticii incinerarea forțelor lor pe teren drept o amenințare existențială? Dacă armele nucleare tactice ar fi considerate în principal ca fiind defensive, nu le-ar fi desfășurat aliații pe propriul teritoriu? Iar sovieticii puteau (și au construit și echipat armata lor cu ele). Dacă ar fi folosite, armele nucleare tactice ar putea provoca rapid pierderi și pagube atât de mari încât ar putea declanșa exact atacurile strategice pe care au fost concepute pentru a le evita.

Din perspectiva americană, armele nucleare tactice au devenit mai puțin importante pe măsură ce am redus decalajul militar convențional față de Rusia. Până la sfârșitul Războiului Rece, balanța de putere s-a schimbat decisiv. NATO deținea o forță convențională copleșitoare. Rusia era puterea convențională inferioară, așa cum rămâne și astăzi.
Dar nu este inferioară în toată forța sa. Astăzi, Rusia este puterea care deține un avantaj dramatic în ceea ce privește armele nucleare tactice. Potrivit unui raport al Serviciului de Cercetare al Congresului din 2021, Rusia deține aproape 2.000 de arme nucleare tactice. SUA depozitează aproximativ 100 de arme nucleare tactice în Europa. Pe măsură ce am câștigat avantajul convențional, am renunțat, în esență, la forța noastră nucleară tactică. Rusia nu a făcut acest lucru.

Mai mult, există dovezi considerabile că utilizarea acestor arme nucleare tactice face parte din planificarea militară rusă contemporană. Se pare că Rusia a adoptat o strategie militară cunoscută sub numele de "escaladare pentru a de-escalada" sau "escaladare pentru a termina".

Într-un articol publicat în martie 2014 în Bulletin of the Atomic Scientists, Nikolai N. Sokov, un fost negociator sovietic și mai apoi rus pentru controlul armelor, care este în prezent senior fellow la James Martin Center for Nonproliferation Studies, a descris doctrina militară actuală a Rusiei ca fiind deschisă la utilizarea armelor nucleare tactice pentru a provoca "daune pe măsură", care sunt definite ca fiind "daune [care sunt] subiectiv inacceptabile pentru adversar [și] depășesc beneficiile pe care agresorul se așteaptă să le obțină ca urmare a utilizării forței militare".

Imaginați-vă dacă Rusia ar folosi arme nucleare cu randament scăzut pentru a distruge baze aeriene cheie din Europa sau pentru a ataca o forță operațională de portavioane. Cum ar putea NATO să se aștepte să opereze o zonă de interdicție aeriană dacă principalele sale baze aeriene sunt o ruină în flăcări sau dacă unul sau mai multe portavioane se află pe fundul Atlanticului? Sau imaginați-vă dacă Rusia ar folosi arme nucleare cu randament scăzut pentru a distruge baze militare specifice, afectând în mod catastrofal puterea de atac la sol a NATO.
Altfel spus, cele 2.000 de arme nucleare tactice ale lui Vladimir Putin fac din el primul adversar cu care aliații NATO s-au confruntat de la sfârșitul Războiului Rece care are capacitatea militară brută de a distruge o parte substanțială a forțelor NATO pe teren.

Putin, susține Sokov, împrumută din politica americană din anii 1960 pe care am descris-o mai sus. Este o doctrină care permite unei puteri mai slabe să descurajeze o putere mai puternică. Nu este strategia unei armate convenționale în ascensiune. Într-adevăr, luptele și pierderile Rusiei în primele două săptămâni ale conflictului său cu Ucraina nu fac decât să sublinieze vulnerabilitatea convențională a Rusiei. Aceleași lupte ar putea foarte bine să facă mai probabil ca Rusia să apese pe trăgaciul nuclear. Este acum dureros de clar că armata sa nu este în stare să smulgă controlul cerului sau al solului de la o forță NATO motivată.
Într-adevăr, ideile privind utilizarea armelor nucleare ca forță de egalizare împotriva unui inamic convențional superior nu se limitează la Rusia. Observând rămășițele imensei armate a lui Saddam Hussein după Războiul din Golf, Krishnaswamy Sundarji, fost șef de stat major al armatei indiene, a declarat: "O lecție principală a Războiului din Golf este că, dacă un stat intenționează să lupte împotriva Statelor Unite, ar trebui să evite să facă acest lucru până când și dacă nu deține arme nucleare"

Dar ar apăsa Putin pe trăgaci, cu adevărat?
După cum notează Sokov, "Eficacitatea amenințării cu pagube pe măsură presupune o asimetrie a mizelor unui conflict". În termeni simpli, acest lucru înseamnă că, deși am putea dori să intervenim, rezultatul conflictului pur și simplu contează mai mult pentru Rusia decât pentru NATO.
Și nu uitați, dacă comparăm semnificația relativă a conflictului pentru puterile concurente, Putin a susținut că Ucraina este, din punct de vedere funcțional, parte a Rusiei însăși. În discursul său din 21 februarie, în care a prezentat presupusele sale justificări pentru invadarea Ucrainei, Putin a susținut: "Ucraina nu este doar o țară vecină pentru noi. Este o parte inalienabilă a propriei noastre istorii, a culturii și a spațiului nostru spiritual". El ar folosi arme nucleare pentru a apăra câștigurile într-un teritoriu pe care îl numește al său.

Ucraina nu face parte din Rusia. Ucrainenii demonstrează această realitate în fiecare zi în care opun o rezistență curajoasă invaziei rusești, dar o poziție istorică și morală superioară este irelevantă dacă nu îl convinge pe omul care are degetul pe butonul nuclear.

Doctrina și capacitățile militare rusești sunt direct relevante pentru dezbaterea internă americană. Deși americanii sunt covârșitor de uniți în opoziția față de agresiunea Rusiei în Ucraina, există o diviziune între cei care vor să se asigure că forțele americane nu se angajează cu rușii și cei care sunt dispuși să riște un angajament militar direct. Marți, un grup de 27 de "grei ai politicii externe" a publicat o scrisoare deschisă în care solicită o "zonă de interdicție aeriană limitată" deasupra Ucrainei, "începând cu protecția coridoarelor umanitare".

Într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat la sfârșitul săptămânii trecute, un procent surprinzător de 74% dintre americani au susținut o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, deși este discutabil dacă respondenții au înțeles că impunerea unei zone de interdicție aeriană ar necesita o confruntare militară directă cu forțele rusești și că o intervenție militară directă - chiar și o intervenție limitată - crește posibilitatea unui atac nuclear.

Cei care susțin intervenția militară americană în Ucraina cer, în esență, ca NATO să-i pună Rusiei în fața cacealmaua. Ei nu cred că Putin ar ataca nuclear forțele americane pe teren. Și poate că au dreptate. Ar risca el cu adevărat Moscova și Sankt Petersburg pentru a-și păstra controlul asupra Kievului? Pur și simplu nu știm.

Dar mă tem că acest argument nu abordează suficient de mult logica războiului nuclear tactic. Dacă va desfășura arme nucleare tactice, Putin ne-ar lua la mișto. Având în vedere arsenalul nostru nuclear tactic limitat, am putea escalada până la utilizarea de arme strategice ca răspuns? Am risca Washingtonul și New Yorkul pentru a-l alunga pe Putin din Ucraina?

Având în vedere arsenalul nuclear tactic expansiv al lui Putin - și având în vedere dezbaterea foarte vie privind disponibilitatea sa de a desfășura acest arsenal pentru a bloca intervenția NATO și (teoretic) a forța încheierea războiului înainte de o escaladare cu adevărat apocaliptică - alegerile strategice ale administrației Biden de la invazie au foarte mult sens.

Administrația încearcă să meargă pe o cale dificilă: să ofere Ucrainei suficient ajutor militar (și să pedepsească Rusia cu sancțiuni economice suficient de severe) pentru a afecta câmpul de luptă și a degrada capacitatea Rusiei de a purta un război prelungit, fără a depăși liniile roșii care ar putea declanșa un răspuns dramatic al Rusiei. Parcurgerea acestei căi este și mai dificilă, deoarece nu știm exact unde sunt aceste linii roșii. Este posibil ca Putin însuși să nu fi fixat încă aceste linii în mintea sa.

Încă de la începuturile războiului modern, cele mai puternice țări din lume au provocat distrugeri teribile națiunilor pe care le-au cucerit. Dar armele nucleare ridică mizele și mai mult. Este de o importanță vitală ca americanii să înțeleagă adevărata natură a forțelor lui Putin și doctrinele care ar putea dicta utilizarea lor.

Una este să te confrunți cu un potențial conflict nuclear atunci când ambele părți știu că vor pierde. Distrugerea mutuală asigurată a menținut pacea chiar și în cele mai întunecate zile ale Războiului Rece. Este cu totul altceva să te confrunți cu un potențial conflict nuclear atunci când una dintre părți crede că poate câștiga. Aceasta este cea mai periculoasă confruntare dintre toate, iar acum s-ar putea să ne apropiem de ea.

Sursa: https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/03/a-uniquely-perilous-moment/627040/

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...