Se afișează postările cu eticheta Moscova; putin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moscova; putin. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2022

Este Europa în pericol de a fi transformată în cenușă? Sau chiar întreaga lume? Cine ar trebui să dezamorseze situaţia tot mai înfierbântată.


 The Atlantic nu este un sait cu simpatii pro-ruseşti, iar autorul articolului, David French nu este tocmai un admirator al lui Putin, după cum vă veţi convinge din această analiză a situaţiei proxim-nucleare. Cu atât mai important este semnalul lui, care, chiar dacă nu o spune direct, se adresează Vestului şi, în primul rând, SUA. Căci dacă Putin ar fi în stare să folosească arme nucleare tactice, dacă va fi încolţit şi mizând pe superioritatea sa evidentă în acest domeniu, așa cum afirmă el, atunci Vestul ar trebui să se aşeze la discuţii serioase cu Rusia. Căci, în definitiv, nu ar trebui decât să accepte ca Ucraina să fie neutră şi SUA/NATO să-şi retragă rachetele din apropierea Rusiei. E mult faţă de riscul anihilării totale?

 Un moment periculos fără precedent

 David French

Pentru a înțelege pericolele din prezent, este necesar să înțelegem pericolele din trecut, un trecut îndepărtat pe care puțini americani și-l amintesc bine. În primele zile ale Războiului Rece, aliații NATO s-au confruntat cu o provocare strategică descurajantă. Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia dețineau un avantaj copleșitor în ceea ce privește armamentul convențional. Aveau mai mulți oameni, mai multe tancuri și mai multe avioane - și erau masate în apropierea granițelor NATO.
Exista o teamă reală că, dacă Uniunea Sovietică ar fi decis să atace Occidentul, ar fi putut pulveriza apărarea NATO în câteva zile și că, odată ce ar fi pătruns în liniile de front ale NATO, nimic nu ar fi putut să o oprească să se extindă până la coasta atlantică.
Între timp, Statele Unite dețineau un avantaj major: forțe nucleare superioare. Dar acesta era mai mult un avantaj teoretic decât unul care putea fi folosit efectiv. Era ușor să spui că forțele americane ar fi bombardat orașele rusești dacă sovieticii ar fi atacat Europa; ar fi fost mult mai puțin ușor să faci acest lucru. Ar fi inițiat cu adevărat un președinte american un schimb termonuclear global (care ar fi putut anihila orașe americane întregi) pentru ca Parisul să nu cadă în mâinile inamicului?
Aceasta este versiunea de neconceput a războiului nuclear care a dominat temerile a milioane de oameni în timpul Războiului Rece. Acesta este războiul nuclear din "The Day After", filmul de televiziune ABC din 1983, care descria un schimb nuclear catastrofal. Se estimează că 100 de milioane de americani au urmărit acest film, iar eu încă îmi amintesc holurile înăbușite din liceul meu în dimineața de după difuzarea lui.
Citește: Pentru Occident, ce e mai rău încă nu a venit
Dar a existat și o versiune de război nuclear care putea fi gândită, una care se baza pe un tip de armă nucleară care ar putea, poate, să-i descurajeze pe sovietici (și, dacă descurajarea eșua, să le zdrobească armatele invadatoare) fără a declanșa un schimb termonuclear global. Termenul comun pentru aceste armamente este "arme nucleare tactice".
Tocmai acest tip de armă ridică preocupări unice și profunde acum, când Rusia atacă Ucraina și când aliații NATO analizează limitele sprijinului lor pentru rezistența ucraineană. Vladimir Putin se folosește de o amenințare pe care NATO a folosit-o pentru a-i descuraja pe sovietici pentru a descuraja acum NATO. Chiar mai rău, avem motive să credem că Putin ar putea într-adevăr să desfășoare astfel de arme, cu scopul nu doar de a pune capăt, ci și de a câștiga războiul.
Există mai multe definiții pentru armele nucleare tactice, dar, ca regulă generală, termenul se referă la arme cu randament scăzut și rază scurtă de acțiune, care sunt concepute pentru a fi folosite împotriva unor ținte militare, cum ar fi aerodromurile inamice sau coloanele de forțe inamice. Armele nucleare tactice pot fi montate în bombe gravitaționale simple, pe rachete sau chiar în proiectile de artilerie.
Teoretic, NATO ar fi putut folosi arme nucleare tactice pentru a contracara un atac sovietic fără a amenința sau ataca orașele sovietice. De ce să escaladezi la atacuri de distrugere a orașelor când puteai distruge forțele sovietice pe loc?

Dar ramificațiile folosirii armelor nucleare tactice încă îi speriau, pe bună dreptate, pe planificatorii militari americani. Chiar și fără să ne scufundăm în imensa cantitate de studii și jocuri de război în jurul utilizării armelor nucleare tactice, problemele pe care le-ar putea crea sunt evidente. Nu ar considera sovieticii incinerarea forțelor lor pe teren drept o amenințare existențială? Dacă armele nucleare tactice ar fi considerate în principal ca fiind defensive, nu le-ar fi desfășurat aliații pe propriul teritoriu? Iar sovieticii puteau (și au construit și echipat armata lor cu ele). Dacă ar fi folosite, armele nucleare tactice ar putea provoca rapid pierderi și pagube atât de mari încât ar putea declanșa exact atacurile strategice pe care au fost concepute pentru a le evita.

Din perspectiva americană, armele nucleare tactice au devenit mai puțin importante pe măsură ce am redus decalajul militar convențional față de Rusia. Până la sfârșitul Războiului Rece, balanța de putere s-a schimbat decisiv. NATO deținea o forță convențională copleșitoare. Rusia era puterea convențională inferioară, așa cum rămâne și astăzi.
Dar nu este inferioară în toată forța sa. Astăzi, Rusia este puterea care deține un avantaj dramatic în ceea ce privește armele nucleare tactice. Potrivit unui raport al Serviciului de Cercetare al Congresului din 2021, Rusia deține aproape 2.000 de arme nucleare tactice. SUA depozitează aproximativ 100 de arme nucleare tactice în Europa. Pe măsură ce am câștigat avantajul convențional, am renunțat, în esență, la forța noastră nucleară tactică. Rusia nu a făcut acest lucru.

Mai mult, există dovezi considerabile că utilizarea acestor arme nucleare tactice face parte din planificarea militară rusă contemporană. Se pare că Rusia a adoptat o strategie militară cunoscută sub numele de "escaladare pentru a de-escalada" sau "escaladare pentru a termina".

Într-un articol publicat în martie 2014 în Bulletin of the Atomic Scientists, Nikolai N. Sokov, un fost negociator sovietic și mai apoi rus pentru controlul armelor, care este în prezent senior fellow la James Martin Center for Nonproliferation Studies, a descris doctrina militară actuală a Rusiei ca fiind deschisă la utilizarea armelor nucleare tactice pentru a provoca "daune pe măsură", care sunt definite ca fiind "daune [care sunt] subiectiv inacceptabile pentru adversar [și] depășesc beneficiile pe care agresorul se așteaptă să le obțină ca urmare a utilizării forței militare".

Imaginați-vă dacă Rusia ar folosi arme nucleare cu randament scăzut pentru a distruge baze aeriene cheie din Europa sau pentru a ataca o forță operațională de portavioane. Cum ar putea NATO să se aștepte să opereze o zonă de interdicție aeriană dacă principalele sale baze aeriene sunt o ruină în flăcări sau dacă unul sau mai multe portavioane se află pe fundul Atlanticului? Sau imaginați-vă dacă Rusia ar folosi arme nucleare cu randament scăzut pentru a distruge baze militare specifice, afectând în mod catastrofal puterea de atac la sol a NATO.
Altfel spus, cele 2.000 de arme nucleare tactice ale lui Vladimir Putin fac din el primul adversar cu care aliații NATO s-au confruntat de la sfârșitul Războiului Rece care are capacitatea militară brută de a distruge o parte substanțială a forțelor NATO pe teren.

Putin, susține Sokov, împrumută din politica americană din anii 1960 pe care am descris-o mai sus. Este o doctrină care permite unei puteri mai slabe să descurajeze o putere mai puternică. Nu este strategia unei armate convenționale în ascensiune. Într-adevăr, luptele și pierderile Rusiei în primele două săptămâni ale conflictului său cu Ucraina nu fac decât să sublinieze vulnerabilitatea convențională a Rusiei. Aceleași lupte ar putea foarte bine să facă mai probabil ca Rusia să apese pe trăgaciul nuclear. Este acum dureros de clar că armata sa nu este în stare să smulgă controlul cerului sau al solului de la o forță NATO motivată.
Într-adevăr, ideile privind utilizarea armelor nucleare ca forță de egalizare împotriva unui inamic convențional superior nu se limitează la Rusia. Observând rămășițele imensei armate a lui Saddam Hussein după Războiul din Golf, Krishnaswamy Sundarji, fost șef de stat major al armatei indiene, a declarat: "O lecție principală a Războiului din Golf este că, dacă un stat intenționează să lupte împotriva Statelor Unite, ar trebui să evite să facă acest lucru până când și dacă nu deține arme nucleare"

Dar ar apăsa Putin pe trăgaci, cu adevărat?
După cum notează Sokov, "Eficacitatea amenințării cu pagube pe măsură presupune o asimetrie a mizelor unui conflict". În termeni simpli, acest lucru înseamnă că, deși am putea dori să intervenim, rezultatul conflictului pur și simplu contează mai mult pentru Rusia decât pentru NATO.
Și nu uitați, dacă comparăm semnificația relativă a conflictului pentru puterile concurente, Putin a susținut că Ucraina este, din punct de vedere funcțional, parte a Rusiei însăși. În discursul său din 21 februarie, în care a prezentat presupusele sale justificări pentru invadarea Ucrainei, Putin a susținut: "Ucraina nu este doar o țară vecină pentru noi. Este o parte inalienabilă a propriei noastre istorii, a culturii și a spațiului nostru spiritual". El ar folosi arme nucleare pentru a apăra câștigurile într-un teritoriu pe care îl numește al său.

Ucraina nu face parte din Rusia. Ucrainenii demonstrează această realitate în fiecare zi în care opun o rezistență curajoasă invaziei rusești, dar o poziție istorică și morală superioară este irelevantă dacă nu îl convinge pe omul care are degetul pe butonul nuclear.

Doctrina și capacitățile militare rusești sunt direct relevante pentru dezbaterea internă americană. Deși americanii sunt covârșitor de uniți în opoziția față de agresiunea Rusiei în Ucraina, există o diviziune între cei care vor să se asigure că forțele americane nu se angajează cu rușii și cei care sunt dispuși să riște un angajament militar direct. Marți, un grup de 27 de "grei ai politicii externe" a publicat o scrisoare deschisă în care solicită o "zonă de interdicție aeriană limitată" deasupra Ucrainei, "începând cu protecția coridoarelor umanitare".

Într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat la sfârșitul săptămânii trecute, un procent surprinzător de 74% dintre americani au susținut o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, deși este discutabil dacă respondenții au înțeles că impunerea unei zone de interdicție aeriană ar necesita o confruntare militară directă cu forțele rusești și că o intervenție militară directă - chiar și o intervenție limitată - crește posibilitatea unui atac nuclear.

Cei care susțin intervenția militară americană în Ucraina cer, în esență, ca NATO să-i pună Rusiei în fața cacealmaua. Ei nu cred că Putin ar ataca nuclear forțele americane pe teren. Și poate că au dreptate. Ar risca el cu adevărat Moscova și Sankt Petersburg pentru a-și păstra controlul asupra Kievului? Pur și simplu nu știm.

Dar mă tem că acest argument nu abordează suficient de mult logica războiului nuclear tactic. Dacă va desfășura arme nucleare tactice, Putin ne-ar lua la mișto. Având în vedere arsenalul nostru nuclear tactic limitat, am putea escalada până la utilizarea de arme strategice ca răspuns? Am risca Washingtonul și New Yorkul pentru a-l alunga pe Putin din Ucraina?

Având în vedere arsenalul nuclear tactic expansiv al lui Putin - și având în vedere dezbaterea foarte vie privind disponibilitatea sa de a desfășura acest arsenal pentru a bloca intervenția NATO și (teoretic) a forța încheierea războiului înainte de o escaladare cu adevărat apocaliptică - alegerile strategice ale administrației Biden de la invazie au foarte mult sens.

Administrația încearcă să meargă pe o cale dificilă: să ofere Ucrainei suficient ajutor militar (și să pedepsească Rusia cu sancțiuni economice suficient de severe) pentru a afecta câmpul de luptă și a degrada capacitatea Rusiei de a purta un război prelungit, fără a depăși liniile roșii care ar putea declanșa un răspuns dramatic al Rusiei. Parcurgerea acestei căi este și mai dificilă, deoarece nu știm exact unde sunt aceste linii roșii. Este posibil ca Putin însuși să nu fi fixat încă aceste linii în mintea sa.

Încă de la începuturile războiului modern, cele mai puternice țări din lume au provocat distrugeri teribile națiunilor pe care le-au cucerit. Dar armele nucleare ridică mizele și mai mult. Este de o importanță vitală ca americanii să înțeleagă adevărata natură a forțelor lui Putin și doctrinele care ar putea dicta utilizarea lor.

Una este să te confrunți cu un potențial conflict nuclear atunci când ambele părți știu că vor pierde. Distrugerea mutuală asigurată a menținut pacea chiar și în cele mai întunecate zile ale Războiului Rece. Este cu totul altceva să te confrunți cu un potențial conflict nuclear atunci când una dintre părți crede că poate câștiga. Aceasta este cea mai periculoasă confruntare dintre toate, iar acum s-ar putea să ne apropiem de ea.

Sursa: https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/03/a-uniquely-perilous-moment/627040/

sâmbătă, 1 martie 2014

Rusia, apărătoarea tradiţiilor. Imperiale!

            Există în actuala putere, actualul guvern şi actualul Pontin o mare deschidere către Rusia şi o mare sfială de a spune vreo vorbă necugetată (la Moscova) despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Nu e de mirare; Iliescu, tăticul lor, aştepta, în 1989, trupele sovietice, iar, de atunci şi până astăzi, alături de tătuca-bunicuţa, ceilalţi lideri şi prim-miniştri, sau catindaţi la preşedinţie - vezi Geoană - au fost cu toţii decepţionaţi de neîncrederea românilor în bunele, salvatoarele, îngereştile intenţii şi interese ale Rusiei în România. Îi înţelegem şi le recomandăm un stagiu de recuperare în trecut, în minele din Urali, sau prin lagărele Siberiei. Pe post de deţinuţi, nu, cum ar vrea ei, de gardieni. Aşa că, treaba lor până când nu mă forţează şi pe mine să-mi strig dragostea faţă de Mama Rusia, de conducătorul ei iubit şi de reprezentanţii ei iubiţi din România.
            Din păcate, există şi în zona asociaţiilor civice şi, implicit, a activiştilor din zona religios-moral-naţionalistă o tentaţie, uneori chiar mai mult, o propensiune către Rusia şi Putin, care li se par salvarea providenţială a tradiţiilor, credinţei, identităţii personale şi naţionale.
            Există şi tot felul de poveşti, fabule, bancuri în care iepuraşul ajunge la concluzia că lupul, ursul, vulpoiul, şarpele pot să îi fie prieteni, apărători, tovarăşi de şotii.
            Morala: Aşa este! Din păcate iepuraşul nu a mai trăit ca să o afle.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...