Se afișează postările cu eticheta Marx. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marx. Afișați toate postările

duminică, 21 martie 2021

Amor liber obligatoriu, comune sexuale şi lgbtism, familia desfiinţată, copiii proprietatea statului, oficializate în Rusia bolşevică. UE(RSS) le-a realizat şi ea.

 

Recent Europa a fost declarată de Parlamentul European spaţiu liber pentru lgbtqism. Această din urmă mişcare vine să se alăture unui gros dosar de decizii ale Comisiei Europene şi de hotărâri ale aşa-zisei Curţi Europene a Drepturilor Omului, un organism politic şi nu juridic, care urmăresc de mai mulţi ani construirea unei anti-societăţi omeneşti, bazată pe anticreştinism, anti-morală, anti-omenesc, demonic. 

Se revine astfel după o sută de ani, la proiectul iniţial, implementat de mafia globalist-satanistă în Rusia, imediat după punerea în scenă a revoluţiei sovietice, începând chiar din 1917. Reiau în cele de mai jos o parte din articolul publicat de mine în 2016, care porneşte de la dezvelirea, de către alcoolicul Junker, a unei statui a lui Karl Marx în Germania.

  •  

Acuzat că îşi bate pur şi simplu joc cu neruşinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troţkist Juncker declară candid, ca pentru proşti:

Indiferent ce păreri ar putea avea oamenii asupra lui Karl Marx, este fără îndoială că el este o figură care, într-un fel sau altul, a modelat istoria Europei. A nu vorbi despre el ar putea însemna o negare a istoriei.

Devoalarea comunismului (ca societate demonică, iad terestru) ca ţintă a constructorilor de ieri şi de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mişcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la naşterea lui Marx vor participa mulţi alţi reprezentanţi ai elitei progresiste europene şi internaţionale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluţia pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI şi Băncii Mondiale şi realizarea fericirii globale. Şi asta în pofida experienţei tragice pe care o bună parte din ţările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri şi precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfinţenie indicaţiile lui, de exemplu, Marx.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. 

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. 

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu.  De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii aflăm două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul   lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

 Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

 

luni, 8 februarie 2021

Familia, individualitatea, adevărurile eterne, naţiunea şi trecutul, duşmanii naturali ai comunismului. Cum dorea Marx să distrugă lumea veche.


Statuia lui Marx dezvelită de noii comisari conduşi de Juncker
Dacă "Manifestul comunist" al lui Marx este cunoscut în rezumat mai ales prin „abolirea proprietății private”, în detaliu el vorbeşte despre  cinci idei și instituții care trebuie eradicate. În acest sens, vă prezint în continuare câteva paragrafe elocvente din manifest.
 
1. Familia
Pe ce fundaţie se bazează se află actuala familie, familia burgheză? Pe capital, pe profitul privat. În forma sa complet dezvoltată, această familie nu există decât în interiorul burgheziei. 
Familia burgheză va dispărea, desigur, atunci când complementul ei va dispărea, și ambele vor dispărea odată cu dispariția capitalului.”
 
2. Individualitatea 
În societatea burgheză capitalul este independent și are individualitate, în timp ce persoana vie este dependentă și nu are individualitate.
Desființarea acestei stări de lucruri este denumită de burghezi, desfiinţarea individualității și a libertății! Și pe bună dreptate. Fără îndoială, se doreşte desfiinţarea individualității burgheze, a independenței burgheze și a libertății burgheze.
 
3. Adevărurile eterne
„Ideile conducătoare ale fiecărei epoci au fost întotdeauna ideile clasei conducătoare. 
Când lumea antică era în ultimele sale convulsii, religiile antice au fost învinse de creștinism. Când ideile creștine au cedat în secolul al XVIII-lea ideilor raționaliste, societatea feudală dus lupta finală cu burghezia revoluționară de atunci.
Fără îndoială”, se va spune, „ideile religioase, morale, filozofice și juridice au fost modificate în cursul dezvoltării istorice. Dar religia, moralitatea, filozofia, știința politică și legea au supraviețuit constant acestei schimbări.
Există, în afară de aceasta, adevăruri eterne, precum libertatea, justiția etc., care sunt comune tuturor stărilor societății. Dar comunismul abolește adevărurile eterne, desființează toată religia și toată moralitatea, în loc să le constituie pe o bază nouă; prin urmare, acționează în contradicție cu toată experiența istorică din trecut.
La ce se reduce aceasta acuzatie? Istoria întregii societăți trecute a constat în dezvoltarea antagonismelor de clasă, antagonisme care au luat forme diferite în diferite epoci.”
 
4. Națiunea
Oamenii muncii nu au nici o țară. Nu putem lua de la ei ceea ce nu au primit. Dat fiind faptul că proletariatul trebuie în primul rând să dobândească supremația politică, trebuie să se ridice ca clasă de frunte a națiunii, trebuie să constituie el însuși națiunea, este, până acum, ea însuși național, deși nu în sensul burghez al cuvântului.
„Diferențele naționale și antagonismul dintre popoare dispar zilnic din ce în ce mai mult, datorită dezvoltării burgheziei, a libertății comerțului, a pieței mondiale, a uniformității modului de producție și a condițiilor de viață corespunzătoare acesteia.”
 
5. Trecutul  
„În societatea burgheză”, scria el, „trecutul domină prezentul; în societatea comunistă, prezentul domină trecutul”.

marți, 19 ianuarie 2021

Pregătiţi-vă copiii pentru a rămâne oameni în lagărele de reeducare

 


Copiii mici care se plimbă de capul lor, îmbrăcaţi toţi la fel, prin aeroport sau prin târgul anual, ne amintesc cel mai teribil coșmar al fiecărui părinte: pierderea copilului său.

Acest coșmar crește de zece ori atunci când pierderea este cauzată părinților prin intermediul așa-numitelor organisme ale autorității, cum ar fi serviciile de protecție a copilului sau alte agenții cu presupuse intenții bune. Din păcate, un astfel de eveniment ar putea avea loc în curând în multe case americane, dacă opiniile avocatului PBS (Public Broadcasting Service) Michael Beller devin oficiale.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor sub acoperire de la Project Veritas, Beller a vorbit despre nevoia de „tabere de reeducare” — sau, mai prietenos numite, „tabere de iluminare” — pentru copiii susținătorilor lui Donald Trump, argumentând că aceştia vor „crește o generație de persoane intolerante, oribile — copii oribili”.

Înregistrat clar înainte de alegeri, Beller își prezintă planul: “Chiar dacă Biden câștigă, mergem după toți alegătorii republicani, şi Homeland Security (care se poate traduce şi ca securitatea internă) le va lua copiii. Ce părere ai despre asta? … Și îi vom pune [pe copiii suporterilor Trump] în tabere de reeducare.”


Dacă te-a luat cu frig pe şira spinării citind asta, revino-ţi căci Beller nu intenționează să maltrateze acești copii. În schimb, ei vor avea cea mai bună grijă, urmărind PBS și învățând în sălile de clasă pline cu personaje din Sesame Street. Ce ar putea fi mai bine?

La scurt timp după apariția acestuei înregistrări video, PBS a lansat un răspuns oficial, spunând că Beller "nu mai lucrează pentru PBS" și că comentariile sale nu erau în conformitate cu cele ale organizației. Cu toate acestea, deși pare de neînțeles că Beller sau oricine altcineva - liberal, conservator sau altfel - ar putea să agreeze ideea de a extrage forțat milioane de copii din casele lor doar pentru că ideologiile politice ale părinților lor sunt diferite, să nu uităm că o astfel de idee a fost avansată înainte de o figură istorică foarte proeminentă: Karl Marx. 

În „Manifestul Comunist“, Marx a menționat că distrugerea familiei, în special separarea copiilor și a părinților, este un scop principal al comunismului.
“Abolirea familiei!” a stabilit Marx, menționând că „chiar și cel mai radical se clatină la această propunere infamă a comuniștilor”. Totuși, acesta a fost scopul, căci Marx credea că familia tradițională era construită „pe capital, pe câștig privat” și „va dispărea odată cu dispariția capitalului“.
Tatăl comunismului ataca direct relația părinte-copil în următoarele cuvinte: „Ne acuzi că dorim să oprim exploatarea copiilor de către părinții lor? La această acuzaţie noi pledăm vinovaţi.”

Marx îmbrățișează ideea de „a distruge cea mai sfântă relație”, înlocuind educația copiilor în casă cu o formă socială a acesteia, arătând cum comuniștii caută să coopteze școlile ca mijloc de intervenție și de indoctrinare spre modul lor de gândire.

Renaşte un astfel de plan sub cei care avansează un nou guvern totalitar? Sigur, Beller nu mai lucrează pentru PBS, dar văzând cum îşi etalează el cu neruşinare opiniile, este greu de imaginat că are dubii că punctele sale de vedere nu sunt acceptabile din punct de vedere social în cercurile sale. Astfel, cei care nu se vor supune de bunăvoie noului mod totalitar de gândire “woke” trebuie să fie făcuți să se conformeze, şi dacă nu ei înșiși, atunci cu siguranță copiii lor.

Deci, ce facem? Ne așezăm și așteptăm inevitabilul? Ne luptăm până la moarte pentru a ne păstra copiii și pentru a-i apregăti cu şi în mijlocul valorilor și credințelor noastre?

Cei mai multi dintre noi ar face cu siguranta acest lucru. Dar dacă chiar și acest lucru eșuează? Cum ne pregătim copiii pentru timpul când – Doamne ferește – ei pot fi separați forțat de noi și îndoctrinați cu ideologii pe care nu le putem accepta și nu le vom accepta?

Două răspunsuri la această întrebare sunt oferite în paragrafele finale ale cărții din 1958 a lui W. Cleon Skosen,
The Naked Communist:

Dacă provocarea pentru tinerii noștri de astăzi este un război de ideologii, atunci este timpul să trecem la ofensivă. Nu ar trebui să ne așezăm și să așteptăm ca băieții și fetele noastre să fie îndoctrinați cu dogma materialistă și, prin urmare, să se facă vulnerabili la o convertire comunistă atunci când sunt abordați de agenții forței și fricii care vin de peste mare. De două generații, o fază importantă a vieții americane s-a dezintegrat. În calitate de părinți și profesori, trebuie să recunoaștem că dacă acest pilon al culturii noastre se prăbușește, proprii noștri copii vor fi victimele. Această dezintegrare trebuie să se oprească. … 

Desigur, trebuie să facem mai mult decât să învățăm doar principii corecte — cu siguranță trebuie să le practicăm. De aceea, eu închei cu cuvintele lui Francis Bacon care spunea: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce digeri te face puternic. Nu ceea ce câștigi, ci ceea ce tu salvezi, te face bogat. Nu ceea ce predici, ci ceea ce practici te face creștin!”

Învață-i pe ceilalţi și fă şi tu asemenea. Cuvinte simple, dar incredibil de greu de pus în practică. Cu toate acestea, provocarea merită.

Deci, învațaţi-i pe copiii voştri istorie. Învăţaţi-i să prețuiască lucruri precum adevărul, familia și moralitatea. Luaţi-i la biserică și insuflaţi-le principii scripturale în inimile lor. Dar nu puneţi astfel de lucruri doar asupra lor. Adoptând personal aceste practici și modelându-le pentru copiii tăi vei reuşi mult mai mult în a-i ajuta să reziste în eventualitatea în care, într-o zi, ei vor ajunge sub influența celor ale căror valori sunt în opoziție directă cu ale tale.

Autor: Annie Holmquist, editor al Intellectual Takeout

Sursa: https://www.chroniclesmagazine.org/blog/preparing-your-kids-for-the--re-education-camps-/

joi, 4 aprilie 2019

DIAVOLUL ÎN ISTORIE ŞI ÎN POLITICĂ. ADAM ŞI EVA, PALEO-COMUNIŞTI?


Există un soi de filme, zise fantastice, în care răul, sub o formă materială sau imaterială, este răpus/învins într-un final încrâncenat, şi aparent fericit, de eroul/echipa de eroi. În unele dintre ele, în secvenţa imediat următoare, de obicei ultima, vedem că de fapt este vorba doar de câştigarea unei bătălii, pentru că aceea fiinţă/prezenţă malefică, care ameninţa omenirea, a reuşit, cu mai mult sau mai puţin timp înainte, să-şi planteze ouăle, seminţele, urmaşii/să se ascundă în vederea recăpătării puterilor în locuri ascunse: văgăuni, peşteri, mlaştini, păduri, sau chiar într-o fiinţă omenească.

Comunismul, în formula terorism de stat, pornit să schimbe lumea, după modelul revoluţiei franceze şi după tezele lui Marx şi Engels preluate şi dezvoltate de Lenin, cu glonţul şi puşcăria, părea, prin 1990, că şi-a consumat viaţa istorică odată cu căderea centrului său radiant, Uniunea Sovietică. Pierderea puterii de către partidele comuniste şi uneltele lor administrativ-represive din statele Europei de est a fost considerată, cel puţin în primii ani, ca fiind sfârşitul comunismului. Cele câteva resturi ale sale din state excentrice păreau menite, pe de o parte, continuării unor experimente, care altfel ar fi fost imposibile, pe de altă parte, rolului de sperietoare în raport cu care Occidentul, cu toate scăderile ultimilor ani, să rămână un El Dorado. Dar, oare chiar aşa stau lucrurile?

Cum a intrat diavolul a intrat în istorie

Cei mai mulţi confundă comunismul, ca ideologie de natură demonică cu forma exterioară sub care s-a manifestat între 1917 şi 1990, în principal în estul şi centrul Europei, în timp ce alţii contestă că în aceste state ar fi fost vreodată comunism, atât timp cât realitatea a părut a fi la mare distanţă de viziunea paradisiacă promisă de marxism-leninism. Au oare dreptate sau se înşeală şi unii şi ceilalţi? Din păcate, se înşeală.

Pe de o parte, comunismul nu înseamnă povestioarele roz cu statul-divinitate, care, mai întâi are grijă de noi toţi cei buni, cei ce suntem într-un cuget şi o simţire cu el, apoi dispare pentru că noi toţi, după ce i-am exterminate pe “burgheji şi cozile lor de topor”  avem grijă de noi toţi; nici cele cu oameni care muncesc cât pot şi-şi iau cât le trebuie; nici cele în care muncesc toţi la fel şi îşi iau toţi la fel pentru că sunt toţi la fel şi egali în toate, când dispar clasele şi, deci, statul. În raport cu ţelul său fundamental, cu obiectivul său final, şi în România şi în toate celelalte state socialiste am avut comunism  “de cea mai bună calitate”.

Pe de altă parte,  atunci când vorbim despre comunism vorbim despre o manifestare făţişă şi declarată a Răului, prima din istorie, după îndelungata perioadă a păgânismului universal scur-circuitat timp de 2000 de ani de creştinism, de o asemenea complexitate, cu o religie (ideologia), cu organizare şi cu forţe impresionante desfăşurate la scară planetară. Cunoscutul filosof polonez Leszek Kolakowski, mai întâi marxist, apoi critic al marxismului, spune că prin comunism “diavolul a intrat în istorie”. Şi, aş adăuga, cu tot arsenalul său: resentimente, ură, teroare, violenţă, cruzime, distrugere, moarte.

La Universitatea Templeton, în 1980, Alexander Soljeniţîn a spus că “în cadrul sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, la baza psihologiei acestora, forţa principală era ură împotriva lui Dumnezeu – o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice”. Şi în cine altul nu mai poate intra nimic altceva decât ură împotriva lui Dumnezeu, şi creaţiei Lui, dacă nu în diavol?

Adam şi Eva, paleo-comunişti?

Dar are Leszek dreptate? Atunci a intrat diavolul în istorie? Sau de fapt comunismul este numai o nouă lucrare a diavolului, deci a intrat mai demult în istorie? Şi una şi alta.

Despre comunism, ca invenţie ideologică a ultimilor 300 de ani, s-a mai spus şi că ar fi un creştinism fără Dumnezeu. Dar unde am mai avut noi o lume fără Dumnezeu (acelaşi lucru cu ignorarea lui Dumnezeu)? În Rai, atunci când perechea strămoşilor noştri a acceptat ideea că ei ar putea fi la fel cu Dumnezeu, deci ar putea exista, s-ar putea descurca, chiar mai bine, căci nu ar mai fi niciun fel de oprelişti. Şi atunci, ca şi acum, după “revelaţia diavolească” a urmat trezirea într-o lume a păgânismului, a dictaturii acelor părţi ale sufletului şi trupului nostru care intră uşor şi mereu în rezonanţă cu diavolul: slăbiciunile, neputinţele, patimile noastre lumeşti. E, în acelaşi timp adevărat, că atunci eram, Adam şi Eva erau înainte de istorie, adică în veşnicie. Istoria a început odată cu acceptarea ispitei şi alungarea din Rai. Şi nu numai că atunci a intrat diavolul în istorie, ci el este, în proporţie de 50 %, autorul ei.  

Atenţie! Diavolul este real şi contează pe noi!

Diavolul este real, de aceea el nu trebuie relativizat. Şi nici nu trebuie să cădem în plasa minciunii sale, cum că nu există. Răul l-a însoţit şi hărţuit pe om încă de la crearea sa; cum am putea să credem că, acum, deodată, el a încetat, sau, în curând, va înceta să existe? Lumea nu este ameninţată cu distrugerea de un monstru sau de extratereştri; ea este ameninţată, pe o parte de uneltele răului, de slugile sale, de mercenarii săi, adică, pentru perioada modernă şi contemporană de cei care au finanţat şi impus comunismul sub toate formele sale, de la Revoluţia Franceză până la neo-marxismul de astăzi, pentru a aduce pe lume supunerea  noua ordine mondială. Pe de altă parte de noi înşine, de pactizarea cu el, de agrearea lui, de încântarea şi grabnica cedare în faţa ispitelor lui.

Politica demonică nu dispare ca urmare a unor legi, a schimbării unor activişti de partid unic cu alţii de la mai multe partide, a multiplicării partidelor, a existenţei unui parlament (de exemplu un parlament plin cu slugile mafiei bancare globaliste este o garanţie a libertăţii şi democraţiei?) sau a unei constituţii. Transformările făcute în societatea actuală sunt prea profunde, sunt operate în chiar fundamentul persoanei şi prin ea în cel al societăţii, sunt, pentru mulţi dintre noi, poate (Dumnezeu ştie) ireversibile.

Să ne uităm în jurul nostru la transformările diabolice pe care le suferă omul/lumea. La ura generalizată, la refuzul raţiunii, la înrobirea în slujba instinctelor dezlănţuite, la ceaţa tot mai groasă a ignoranţei, la sinuciderea programată şi asistată a speciei umane prin holocaustul nenăscuţilor, prin războaie pustiitoare, prin revoluţii sexuale şi prin multe alte pulsiuni demonice cărora ne aliniem. Şi atunci, dacă partea răului din noi nu dispare, ci ea se amplifică, dacă morala, respectul, iubirea, bunăvoinţa, jertfirea, curajul, credinţa devin păsări tot rare, cum ar putea să dispară demonismul din politică şi din societate?

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...