Se afișează postările cu eticheta LGBT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LGBT. Afișați toate postările

duminică, 21 martie 2021

Amor liber obligatoriu, comune sexuale şi lgbtism, familia desfiinţată, copiii proprietatea statului, oficializate în Rusia bolşevică. UE(RSS) le-a realizat şi ea.

 

Recent Europa a fost declarată de Parlamentul European spaţiu liber pentru lgbtqism. Această din urmă mişcare vine să se alăture unui gros dosar de decizii ale Comisiei Europene şi de hotărâri ale aşa-zisei Curţi Europene a Drepturilor Omului, un organism politic şi nu juridic, care urmăresc de mai mulţi ani construirea unei anti-societăţi omeneşti, bazată pe anticreştinism, anti-morală, anti-omenesc, demonic. 

Se revine astfel după o sută de ani, la proiectul iniţial, implementat de mafia globalist-satanistă în Rusia, imediat după punerea în scenă a revoluţiei sovietice, începând chiar din 1917. Reiau în cele de mai jos o parte din articolul publicat de mine în 2016, care porneşte de la dezvelirea, de către alcoolicul Junker, a unei statui a lui Karl Marx în Germania.

  •  

Acuzat că îşi bate pur şi simplu joc cu neruşinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troţkist Juncker declară candid, ca pentru proşti:

Indiferent ce păreri ar putea avea oamenii asupra lui Karl Marx, este fără îndoială că el este o figură care, într-un fel sau altul, a modelat istoria Europei. A nu vorbi despre el ar putea însemna o negare a istoriei.

Devoalarea comunismului (ca societate demonică, iad terestru) ca ţintă a constructorilor de ieri şi de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mişcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la naşterea lui Marx vor participa mulţi alţi reprezentanţi ai elitei progresiste europene şi internaţionale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluţia pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI şi Băncii Mondiale şi realizarea fericirii globale. Şi asta în pofida experienţei tragice pe care o bună parte din ţările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri şi precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfinţenie indicaţiile lui, de exemplu, Marx.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. 

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. 

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu.  De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii aflăm două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul   lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

 Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

 

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Pinguinul politic: distrugerea identităților sexuale tradiționale la copii în perioada lor de formare prin normalizarea sexualității deviante


Povestea puiului de pinguin Gentoo de gen neutru de la acvariul din Londra este tipul de rahat progresist toxic ce este cu totul caracteristic vremurilor noastre. Țicniții promotori ai emancipării aflați la conducerea unei instituții științifice au decis să folosească biologia animală pentru a face o declarație despre ingineria socială. Ieri, în timp ce mă aflam în trecere pe aeroportul Heathrow, am citit într-o publicație engleză – cred că era Times, deși văd că acum știrea lor este contra cost – declarația unei persoane care spunea că instituția dorește ca puiul de pinguin, care încă nu a fost botezat, să îi ajute pe copiii ce vizitează acvariul să realizeze că nu trebuie să se limiteze la oricare ar fi genul „atribuit” de societate.
Întâmplător, pinguinul presupus de gen neutru este crescut de un “cuplu lesbian” de pinguini („Vino cu mineee, pinguin lesbian. – referință la un episod din serialul de animație Beavis și Butt-Head și parodierea unei melodii a lui Engelbert Humperdink – n.n.). Precum puteți vedea dacă accesați videoclipul și urmăriți interviul cât se poate de serios realizat de Sky-News cu un angajat al acvariului, această manevră este o șmecherie pusă la cale de instituție pentru a promova politici culturale de stânga, în special în rândul copiilor. Cu toții râdem la vederea unei tâmpenii stupide ca aceasta… ei bine, nu chiar toți: un actor englez l-a calificat pe Piers Morgan drept terorist „transfobic” pentru că a glumit pe seama știrii:
Nu este amuzant, este transfobic. Putem să nu ne mai batem joc de identitățile de gen și să ajutăm la normalizarea lor? Trebuie să acceptăm și să eliminăm stigmatul. Oamenii vor fi terorizați pentru a se ascunde și nu se vor simți confortabil din cauza unor comentarii ca acestea. https://t.co/lQJ1QGGBNm
— James Moore (@jamesmooreactor) Septembrie
În fine. În orice caz, chestia de mai sus este un punchline (într-o confruntare rap este de obicei versul de final, în care îl ataci pe adversar – n.n.), dar sunt de acord într-un punct cu James Moore. Este poate o prostie, dar nu este amuzantă, deoarece acesta este încă un pas într-o nesfârșită campanie progresistă de a deconstrui personalitatea umană în jurul ideii de sex.
Oamenii – inclusiv conservatori precum David French – adoră să se distreze pe seama lui Sohrab Ahmari pentru enervarea lui legată de Drag Queen Story Hour (Ora de povești Drag Queen – o inițiativă a activiștilor LGBT în care persoane travestite citesc pentru copii, în biblioteci publice, povești ce conțin subiecte LGBT – n.n.), dar este, de fapt, același lucru: o instituție promovează politici culturale progresiste distructive social în moduri aparent banale, dar care în realitate nu sunt deloc banale.
Este adevărat că Orele de povești Drag Queen nu sunt sfârșitul lumii. Atunci de ce este Ahmari atât de enervat de ele? (Și, între noi fie vorba, îi împărtășesc vederile.) Pentru că sunt un simbol condensat al aspectului totalitarist al politicii culturale progresiste. Iată la ce mă refer: în Uniunea Sovietică, în perioada stalinistă timpurie, unii membri ai comunității șahiste sovietice s-au plâns că șahul devenea politizat. Nemulțumiții susțineau că șahul ar trebui lăsat în pace, că regula ar trebui să fie „șahul de dragul șahului”. Șeful federației de șah a răspuns că este naiv să crezi că șahul poate fi apolitic. Totul este politizat, totul este parte a luptei.
În clasica sa lucrare „Originile totalitarismului”, Hannah Arendt spune că problema „șahului de dragul șahului” este un semn al totalitarismului. De ce? Pentru că este un semn că societatea devine atât de politizată încât nici măcar șahul nu poate scăpa de ideologizarea forțată săvârșită de autorități.
Nici măcar animalele de la gradina zoologică.
Nici măcar bibliotecile pentru copii.
Așadar, care este ideologia în cazul de față? Din pagina „Despre noi” a site-ului Orei de povești Drag Queen:
DQSH (Ora de povești Drag Queen) este, în mod explicit nu doar despre divertisment. Este intenționat proiectată să îi inspire pe copii să se identifice de gen fluid sau queer și să se „prezinte precum doresc”.
În mod similar, conținutul ideologic al acestei manevre stupide cu pinguini este să îi provoace în mod intenționat pe copii să aibă dubii referitoare la identitatea lor de gen. Asociația Bibliotecilor din America, organizația profesională a bibliotecarilor, este un militant activîn spatele acestei acțiuni.
Nu mai poți merge cu copiii la grădina zoologică sau la bibliotecă fără a fi confruntați cu această ideologie de gen radicală. David French are un punct de vedere consistent atunci când arată că Sohrab Ahmari nu poate răspunde clar ce anume dorește, concret, să facă autoritățile cu privire la Ora de povești Drag Queen. French, un avocat experimentat în acțiuni legate de libertatea religioasă, scrie că abandonarea principiului „neutralității punctului de vedere” pentru a opri DQSH ar însemna un dezastru pentru creștini, care au în continuare acces la spațiul public, în ciuda faptului că sunt detestați de mulți administratori, tocmai din cauza principiului constituțional al neutralității punctului de vedere, cuprins în Primul Amendament. Aceasta este cauza pentru care, deși inima mea este complet de partea lui Ahmari în disputa sa cu French, nu îl pot susține în dauna acestuia, fiindu-mi teamă că abandonarea jurisprudenței Primului Amendament într-o cultură din ce în ce mai puternic anti-creștină ar transforma orice victorii locale asupra unor acțiuni precum DQSH, în victorii à la Pirus.
Voi scrie despre aceasta într-un alt articol. În cel prezent, vreau doar să arăt că Ahmari nu greșește deloc în a atrage atenția asupra unor acțiuni precum DQSH – și, dacă ar dori, și asupra eliminării abordării “pinguini-de-dragul-pinguinilor” de către acvariul din Londra – ca fiind un pericol mai serios la adresa ordinii morale decât ar crede oamenii.
Ați observat vreodată că progresiștii nu sunt niciodată satisfăcuți cu status quo-ul legat de politica sexuală? Cum găsesc mereu lucruri noi de ideologizat? Ei bine, dacă ați crezut că Ahmari este o persoană isterică pe subiectul DQSH, am vești proaste pentru dumneavoastră. Hannah Arendt arată că un alt element al totalitarismului – un lucru comun naziștilor și bolșevicilor – este să țină totul într-o continuă mișcare. Regimurile autoritare vor doar un monopol asupra puterii de stat. Regimurile totalitare vor să controleze totul – și aceasta nu se poate realiza doar prin puterea de stat. Aceasta se poate realiza doar prin intimidarea persoanelor din mijlocul lor, „de către un curent care este ținut în continuă mișcare: adică dominarea permanentă a fiecărui individ în toate aspectele vieții”. În contextul DQSH, asta înseamnă includerea politicii sexuale radicale chiar și în cadrul orelor de povești din bibliotecile publice și atragerea oprobriului asupra celor care critică acest lucru.
Nu evenimentele din biblioteci sunt problema. Problema este distrugerea identităților sexuale tradiționale la copii în perioada lor de formare prin normalizarea sexualității deviante. Primul Amendament este o cale; mass media și cultura populară sunt alta. Întrebați-vă: cum am ajuns în punctul în care, în bibliotecile publice din toată America, travestiții vin să citească în fața copiilor cărți ce îi încurajează să adopte identități queer – iar asta să fie considerat perfect normal, chiar benefic (iar cei care nu sunt de acord își țin gura pentru a nu fi considerați bigoți)?
Încă o dată, Hannah Arendt, în Originile totalitarismului:
„Există o mare ispită de a explica incredibilul intrinsec prin mijloacele raționalizărilor liberale. În fiecare dintre noi stă ascuns un astfel de liberal, lingușindu-ne cu lucruri de bun simț. Calea către domnia totalitară trece prin multe etape intermediare pentru care putem găsi numeroase analogii și precedente. … Ceea ce bunul simț și „oamenii normali” refuză să creadă este că totul este posibil.”
Pentru a o adapta pe Arendt la situația noastră: ceea ce oamenii normali refuză să creadă este că lucruri caraghioase precum Ora de povești Drag Queen și animalele de gen neutru de la grădina zoologică sunt pași intermediari către o societate de un totalitarism mai diluat în care normalitatea este stigmatizată, sau chiar interzisă. Săptămâna trecută, în Europa, am auzit despre un seminar teologic în care seminariștii pot nega în public existența lui Dumnezeu, iar asta nu ar fi niciun impediment pentru hirotonire, dar criticarea în public a homosexualității sau a transsexualității ar cauza exmatricularea imediată. Pare o nebunie, dar este adevărat. Bunul simț și „oamenii normali” refuză să creadă că acest lucru este posibil, așa că stau ca niște mase inerte în timp ce imposibilul devine o realitate.
În concluzie: lucruri precum DQSH și puii de pinguin de gen neutru sunt ceea ce antropoloaga Mary Douglas numea „simboluri condensate” – practici care țin locul unei întregi viziuni asupra lumii. Un cititor al site-ului, Raskolnik, a publicat un comentariu excelent acum câțiva ani, folosind termenul lui Douglas pentru a explica de ce creștinii conservatori tind să fie foarte enervați de astfel de lucruri și nu de alte lucruri cu un impact mai serios asupra sănătății morale a acestei societăți, precum pornografia (despre care și Raskolnik spune că este mai îngrijorat). Scrie, citez:
„[Douglas] a folosit exemplul postului în zilele de vineri, pe care persoanele Bog Irish (termen folosit în general în sens peiorativ, pentru irlandezii catolici, în general membri ai clasei sociale inferioare, ce locuiesc în Anglia – n.t.) au insistat să îl practice, în ciuda clericilor mai bine educați, în general dintr-o clasă superioară, ce le spuneau că ar fi mai bine să îi ajute pe săraci sau să facă altceva ce se potrivea mai bine moravurilor umaniste seculare. Ideea ei era că acești irlandezi au continuat să postească nu din cauza vreunui tradiționalism îndărătnic, sau a vreunei credințe greșite în efectele „magice” ale acestei practici, ci pentru că funcționa ca un „simbol condensat”: postul în zilele de vineri era un mod simbolic de a reprezenta conexiunea cu trecutul, cu identitatea de irlandez, precum și o viziune mai puțin secularizată (sau complet nesecularizată) asupra ceea ce reprezintă, de fapt, practica religioasă. A dobândit o importanță supradimensionată deoarece conecta sisteme de înțelesuri. 
Menționez noțiunea de „simbol condensat” deoarece cred că acesta este cel mai bun mod de a înțelege ceea ce se întâmplă (ceea ce percepi a fi) „panica” legată de homosexualitate. Panica nu este legată, de fapt, de homosexualitate, este legată de modul în care lumea secularizată bagă pe gâtul creștinilor ortodocși ideea ei de moralitate sexuală. Dacă nu ai citit articolul lui Rod, Sexul după creștinism, ar trebui să îl citești, iar dacă l-ai citi, cred că ai putea face legătura între cosmologia creștină a sexului și opoziția creștinilor la căsătoriile persoanelor de același sex ca un „simbol condensat” al rezistenței creștine explicite la secularism.”
Atât Ora de povești Drag Queen, cât și pinguinul Gentoo de gen neutru sunt simboluri condensate ale unei viziuni asupra lumii ce consideră identitatea sexuală a fi situată în esența persoanei umane și spune că identitatea trebuie să fie fluidă, guvernată doar de voia personală; în plus, spune că acest extremism sexual ar trebui predat copiilor în instituții publice.
Este o întrebare separată dacă este cumva practic sau înțelept de a folosi mecanismele statului pentru a combate aceasta. Dar sensul acestui asalt cultural asupra normalității ar trebui să fie complet clar fiecărei persoane, creștine sau nu, ce are o conștiință morală. Nu pot să cred că am scris un întreg articol ce o citează pe Hannah Arendt pentru a explica de ce oamenilor ar trebui să le pese de vreo manevră ridicolă lansată de woke-sterii („woke” – cei care sunt foarte pretențioși în a demonstra implicarea lor în cauze sociale; termenul este folosit atât de persoanele în cauză în sensul propriu, cât și de alte persoane în sens peiorativ, n.t.) ce conduc un acvariu. Dar acestea sunt timpurile în care trăim. Totul este posibil. Liberalul din oameni (chiar și din mulți conservatori) gândește că este vorba doar despre cărți de povești și pui de animale, deci care e marea problemă? „Haha, tipii aceia de dreapta cred că acel pui de pinguin îi va transforma pe copii în drag queen!” V-am spus care este marea problemă. Progresiştii știu că este o mare problemă și aceasta este cauza pentru care întotdeauna fac astfel de lucruri, pretinzând în același timp că aceste lucruri sunt, practic, inofensive. Progresiştii înțeleg cum funcționează politica culturală; conservatorii sunt practic lași și fraieri atunci când vine vorba de aceste lucruri.
Sursă foto: aici

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Reeducarea României: experimentul Pitești sub altă haină şi la dimensiuni naţionale


„Am ieșit la pensie pentru că acum e o altă lume. Înainte era ‘Cântarea României’, acum e Cântarea comunității europene. E o ideologoe sinistră, patologică, care acum trebuie pusă și în scenă. Din moment ce se umple totul cu mediocritate și cu proxenetism, prin bășcălie și derizoriu. Este o lume la care eu nu m-am putut și nu mă pot adapta. La ce să ma adaptez? La noile directive culturale kulturnice? La un public care a început să guste cu ferocitate din ordinăria de stand-up comedy, unde promiscuitatea a atins cote de pornografie? Teatrul nu este o latrină”
Astăzi, teatrele noastre sunt pline de spectacole LGBT, despre toleranță, care aruncă cu noroi în biserică și în istoria României, eventual și cu un scurt „m**e PSD” strecurat așa, măcar de formă”.
În interviul acordat, Dan Puric spune că România e sufocată de trendurile vestice, o Românie în care normalitatea însăși e crucificată.
„Ne așteaptă un program de reeducare a României. Pe lângă orele de religie vor apărea și orele de educație sexuală, deci pregătim un copil schizoid, traumatizat. Să vedem cum va accepta un copil, care de la clasa a treia este traumatizat cu patologii sexuale în numele acceptării. Acceptării a ce? Pentru prima oară, în România este crucificată normalitatea. Bunul simț și matca acestei țări. Este o stârpire a normalității fără precedent. Nu poți să-i spui copilului prostii ca să-l călești pentru viață. De ce se vorbește de toleranță, când, de fapt, eu am început să mă simt tolerat în normalitatea mea și în ceea ce fac.
Nu Biserica ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Ziua Națională a devenit din ce în ce mai internațională. Ne-am învațat cu impostura și să nu mai fim noi înșine. Lichele, cum avem acum, au fost și în trecut, dar nu lichelele au făcut România Mare. Oamenii politici pe care i-am avut la vremea respectivă, și pe care nu-i avem acum, erau dublați de lichele. Azi avem subspecii. Un om de stat este paznicul conștiinței naționale, nu negustorul conștiinței naționale.
Este toată această clasă politică abjectă care de 30 de ani a aruncat 6 milioane de români afară, pe fereastră. Tineretul de acum vrea ‘o țară ca afară’. Este incapabil să-și clădească o țară pe temeliile ei, pentru că nu le cunoaște. Clasa politică a dat voie să se formeze ceea ce în medicină se numește ‘un spațiu de receptivitate morbidă’. Tineretului de azi i s-a furat busola”




Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...