Se afișează postările cu eticheta Iisus Hristos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iisus Hristos. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2020

De ce vârstnicii ar trebui să fie în linia întâi a dăruirii, curajului, vitejiei şi sacrificiului pentru ceilalţi. (Trăieşte cu gândul la moarte!)

Scriitorul comandor, Radu Theodoru, a împlinit miercuri , 17 ...
GENERALUL DE FLOTILĂ AERIANĂ, COMANDORUL ŞI SCRIITORUL RADU THEODORU
În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 
Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.
Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victiomele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.
 
Pasajul citat mai sus conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe decât motocicleta sau schiul: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  
Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.
Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.
Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.
Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 
Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!
Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!
Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 
E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 
Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 
Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!


miercuri, 15 aprilie 2020

Pentru ca ne-au gasit slabi, ne-au servit acest virus, si, acum, in aceasta panica, vor sa creeze un guvern mondial si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice. Predica Mitropolitului Neofit de Morfu.

 
Am extras aici o parte din predica Mitropolitului Neofit de Morfu, cea care se referă direct la situaţia noastră de astăzi. Şi am făcut-o pentru a vă face curioşi ca să citiţi întreaga predică. Căci numai legând această parte finală de început avem un înţeles rotund al vremurilor prezente şi viitoare şi, mai ales, al sensului vieţii noastre şi al celor necesare pentru viaţa noastră.
Dar  am făcut-o şi pentru că vorbele părintelui Neofit despre necesitatea de a ştii ce ne aşteaptă, despre pregătire, răbdare, speranţă şi credinţa că cei răi nu vor reuşi, îmi liniştesc îndoiala dacă fac bine atunci când încerc, mai puţin limpede, să vă vorbesc despre acestea. 

 Maria Egipteanca îi răspunde lui Kissinger în 2020
(....)
Si astazi exista in lumea noastra multa durere si frica, biserici goale, cu putini credinciosi, pentru ca asa este ordinul Cezarului, din cauza unui virus care in cel mai rau caz poate sa duca la moarte trupeasca. Si vine Hristos in cateva zile, in durere si batai de joc, in clevetiri, tradari chiar si din partea ucenicilor, biciuiri si batai, si ne zice: „Vin pentru voi, ca sa va invat ca prin Cruce se ajunge la Inviere. Rastigniti-va pe voi insiva, rastigniti-va dorintele, gandurile voastre.” Asta inseamna Cruce.

Daca vine si vreo boala, fiti rabdatori pentru ca este spre folosul vostru vesnic, si daca vine si nevoia de a fugi din casele voastre, daca vine si saracia, sau clevetirea, fiti rabdatori. Fiti rabdatori, in asteptarea lui Hristos. Va va da putere Insusi Hristos. (…)

Ati vazut ce zice Evanghelia de azi: a inceput sa le zica ucenicilor cele ce aveau sa se intample. Unii dintre noi, cand aud ca le spun fratii ce se va intampla in viitorul apropiat, se scandalizeaza: ce, va faceti profeti? De parca zici ca profetiile s-au terminat odata cu Vechiului Testament. Insusi Hristos imparte harisma profetica cu oamenii pocaintei si ne-a lasat si noua, prin intermediul sfintilor si a celor din vechime, si a celor contemporani, sa stim cele ce se vor intampla in viitor, nu cu detalii, ci in mare. Doar cele ce sunt necesare. Nu stiam noi ca se va face razboi mare in Siria si nu se va opri? Ni le-au zis sfintii. Nu stiam noi ca dupa acest razboi in Grecia va fi foamete pentru o vreme? Si iata ca deja a inceput aceasta incercare. Nu stiam ca se va dizolva Uniunea Sovietica? Si s-a intamplat asta. Ca se va dizolva Iugoslavia? Ni le-a spus noua si altora, Sfantul Paisie. Ni le-a spus in detaliu. Nu stiam ca se va distruge si aceasta Uniune Europeana si mai apoi Turcia? Turcia se va imparti in bucati, mai exact. Si pe acestea cine le-a zis? Cei care L-au imitat si L-au urmat pe Hristos, sfintii, ca sa nu fim ca si catelusii orbi in mijlocul acestor evenimente care au venit si cele care vor veni.

Nu ne-au zis despre boli? Si deja traim una dintre bolile facute de oameni. Exagerata ca gravitate de marile puteri, ca sa isi impuna planurile in fata celor slabiti si infricosati. Si l-am citit ieri pe acest dinozaur al diplomatiei, pe Henry Kissinger. Cipriotii nu pot sa il uite, si nici nu trebuie sa il uitam niciodata. Si din cauza lui suntem refugiati, dar nu va mai dura pentru multa vreme inca. Si a zis ieri: „Problema pandemiei ne arata ca popoarele nu pot sa o rezolve pe cont propriu. Trebuie ca guvernele nationale sa isi dea demisia si sa se creeze o guvernare mondiala”. Acum cand am transformat imoralitatea in lege la nivel mondial, acum cand au inspirat frica celor batrani, si celor adulti li s-a impus inchisoarea, acum, dintr-odata, or sa vina salvatorii. Eu te-am construit, eu te voi distruge.

Ne-au construit cuptorul pacatului, dar din pacate si noi l-am acceptat, si am parasit traditia Sfintei Maria Egipteanca, traditia pocaintei si dorinta ei de sfintenie, dorinta ei de Vesnicie, si, pentru ca ne-au gasit slabi, ne-au servit acest virus, si, acum, in aceasta panica, vor sa creeze un guvern mondial cu documente electronice, cu banii lor – fara nici o legatura cu ce e acum – si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice. Astfel ca omul va deveni sclav si animal. „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemanat lor”. Acolo vor sa conduca lucrurile noua ordine mondiala. Aici a ajuns noua dezordine mondiala.

Dar si Evanghelia de azi spune ca nu vor reusi. Nu doar ei au planuri. Are planuri si Cel Ce a creat lumea. Si planul lui Dumnezeu este la vedere, il arata si Evanghelia de azi: si a treia zi va invia. Acesta este viitorul nostru: Invierea! Ce spuneam in Crez? Astept invierea mortilor si Viata Vesnica. Credem noi asa? Ne dorim aceasta? Avem aceasta asteptare? Daca cu adevarat ne-o dorim, atunci sa fiti siguri ca aceste planuri ale noii dezordini, ale lui Henry Kissinger si ucenicii sai vor cadea, caci are si Hristos un plan. Cand va vedea pocainta in inima oamenilor si dorinta de sfintenie, mai ales la ortodocsi, care au plinatatea adevarului, cele multe profetite nu se vor intampla. Se vor intampla mai putine, cele absolut necesare ca sa se incheie ciclul vietii pamantesti a omului dupa cadere. Maica Domnului si Sfintii sunt acum pe pamant, si cer de la noi dorinta de sfintenie si pocainta, ca sa le duca la Domnul Vietii si a Mortii, Celui Ce a inviat din morti. Toate celelalte sunt intamplari trecatoare care trebuie sa se fie, ca sa vina si Biruinta Invierii.

Cu aceste ganduri pe care ni le-a adus in minte Evanghelia de azi si cea pe care o sarbatorim azi, Cuvioasa Maica Maria Egipteanca, vreau sa impartasesc cu voi acasta mica durere, dar si mare bucurie a asteptarii lui Iisus Cel Inviat.

Si inca ceva, ce ne invata Evanghelia de azi. Au mers ucenicii Sai, Ioan si Iacob ai lui Zevedeu, si ce I-au zis? Te rugam sa ne faci o favoare, cand vei fi in slava Ta, vrem sa stam de-a dreapta si de-a stanga Ta. Deci voiau slava. Si le-a zis Hristos, probabil dand si din cap: nu stiti ce cereti, nu este pentru cine vrea ci este pentru cine s-a pregatit, adica cine s-a pregtit in inima sa ca sa i se dea slava.

Acum nu este momentul sa cautam cine este conducator – nici intre popoare, nici intre oameni. Acum este momentul pocaintei, sa ne deschidem inima si sa ne vedem fiecare cele din trecutul sau si cand vom da inima noastra pocaintei atunci se va intampla ceea ce zice Hristos, ne va da slava Sa. De aceea zice: este a celor pentru care s-a pregatit. Adica trebuie sa va curatati inima ca sa puteti sa rabdati slava, deoarece intr-o inima plina de mandrie, egoism, iubire de arginti, neiertare, cand mintea noastra este cum sa traim 100 de ani si nu cum sa traim in vesnicie, este cu putinta ca aceasta inima sa reziste in fata Slavei Dumnezeului Treimic? Pai, si daca ne-am apropia de aceasta slava, ne vom arde.

Asadar, acum este vremea pregatirii. Si aceasta boala, si aceste incercari, si alte boli care vor mai veni, si razboiul, orisicat le-ar micsora Dumnezeu din cauza, nadajduiesc, a pocaintei noastre, totusi acestea se vor intampla. Traim acum evenimente ale viitorului. Sa intelegem asta, profetiile au devenit stiri. Oricat am sti aceste lucruri, daca nu ingenunchem, nu ne rugam, nu ne pocaim, nu ne spovedim, nu ne dorim Sfanta Impartasanie, atunci nu ne vom gasi in slava, caci Slava nu este pamanteasca, ci este in Ceruri. (…)

Dar trebuie sa ne smerim. Si aceasta frica este o parte din smerirea noastra. Dar sa nu ramanem in frica, pentru ca ajungem la panica, nu la rabdare. Dar impreuna cu Hristos vom putea rabda aceasta operatie dureroasa, care deja a inceput. Cruce si Inviere. Ca sa se faca sfanta, Maica Maria Egipteanca a suferit in desert, a plans, a trait singura cu Dumnezeu si la sfarsit s-a sfintit. Asta este slava! Slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh!
 (Predica filmată o găsiți aici https://youtu.be/QeTD9iF_vVM)

duminică, 3 aprilie 2011

Omul vrăjit (V): CRIZA ca bătaie de joc

          Diavolul, spuneam, ne arată lumea (fiecăruia acea lume care se potriveşte nivelului şi poftelor lui) şi ne spune: Uite, tot ceea ce vezi poate să fie al tău, să consumi, să stăpâneşti, să fii teribil.; ca un rege.
          Dar perioada dulce nu durează mult (pentru că nici viaţa nu prea durează; par uriaşi optzeci de ani în comparaţia cu secunda, dar cum par ei în comparaţia cu veşnicia?) şi omul vrăjit se trezeşte într-o zi fie că a devenit dependent fie de droguri, fie de sex, fie de putere, fie de burtă, fie, mai nou, de shopping, de clubbing, fie de atâtea altele. Şi mai descoperă el că ceea ce s-a substituit sângelui şi sufletului său şi care, până la acel moment, îi fusese livrat cu dărnicie, dispare brusc.
          De cele mai multe ori, omul vrăjit ajuns într-o stare atât de dărăpănată, ca o clădire fantomă gata să se prăbuşească, nu se trezeşte din vrajă, ci vrăjit în continuare fiind intră la şi mai mare batjocură: la chinuri, la suferinţă, la o mai aprigă degradare, chiar la violenţă şi crimă ori la propria-i moarte.
          Toate aceste se petrec atât individual, cu fiecare, dar şi într-un proces comun cu ceilalţi, într-un soi de turmă (Cer iertare animalelor pentru folosirea în acest text a unor  termeni zoologici pentru sub-oamenii cu care ele nici nu pot să fie comparate!) mânată de la spate către prăpastie de vrăjitorul-ciurdar de oameni. (Este relatată în Noul Testament eliberarea de către Hristos a unor îndrăciţi de sub stăpâniea unei legiuni de draci în ţinutul Gargasenilor. Ieşti din oameni, necuraţii îl roagă pe Iisus, să-i lase să intre într-o mare turmă de porci. Ceva pare aici în neregulă: adică au intrat în oameni fără să ceară voie şi pentru nişte porci au nevoie de încuviinţare? Da, pentru că oamenii le-au deschis uşa cu păcatele lor, pe când în animale, fiinţe fără păcate, ei nu pot intra. De aceea oamenii şi, mai ales, sub-oamenii nu pot fi comparaţi cu animalele.)
      
          Iată CRIZA! Un bun prilej, un socotit, un premeditat, aşteptat şi savurat moment pentru ca această a doua etapă a distrugerii noastre să fie aplicată nu unuia aici, altuia acolo, ci unor sute de milioane, miliarde chiar, de maimuţe fără păr trepanate pe raţiune. O omenire întreagă, devine în astfel de momente, victima râsului infernal al Batjocoritorului.
          Căci, după ce oamenii s-au învăţat să aibă aia şi aialaltă, să cumpere încă ceva şi încă ceva, chiar dacă nu aveau nevoie de 90% din cele cumpărate, după ce au ajuns să creadă că sunt asemenea puternicilor zilei doar pentru că privesc lumea prin rumegătura prezentată pe  acelaşi televizoare, sau socializează în aceleaşi grupuri, sau intră în acelaşi magazine (mă rog "aceleaşi" are un anume grad de relativitate, senzaţia lor însă asta este), iată că vine o zi a căderii în realitate: când nu-şi mai pot cumpăra , uneori, nici mâncarea necesară, când nu mai pot plăti întreţinerea casei, când rămân fără casă pentru că s-au împrumutat, când noii stăpâni cu care socializează sunt lipsurile, foamea, frigul, murdăria, dispreţul.
          Şi, dacă atunci când ai trăit greu, în lipsuri, modest, răul sau, mă rog, lipsa prea-plinului, este oarecum normală, cunoscută, şi suportabilă pentru că eşti antrenat şi vaccinat, atunci când cazi din puful celor 7 sau 77 de perne virtuale îngrămădite sub fundul tău prin minciuna magiei, pare că pentru tine s-a deschis iadul pe Pământ.
           Numai că în iad erai de mult; într-o cameră de intrare cu oglinzi şi geamuri mincinoase, în care vedeai ceea ce doreai să vezi şi prin care Vrăjitorul îţi arăta o lume plăsmuită din aceleaşi minciuni.
Va urma.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...