Se afișează postările cu eticheta Europa de Vest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Europa de Vest. Afișați toate postările

miercuri, 5 februarie 2020

Fractura sistemului imperial american (Ciocnirea ideologică mondială 4)


(Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/terorismul-wahhabit-instrumentul.html)

de Youssef HINDI

Agresivitatea crescândă a statelor Unite din anii 1990 are ca origine un declin progresiv  economic, militar și moral. Un declin al puterii într-o lume din ce în ce mai dificil de dominat, în special de la revenirea Rusiei și a aliaților săi.
Ajunsă într-o faza avansata si alarmanta a regresiunii, in timpul alegerilor din 2016, America a avut de ales între două căi:  să-şi continue cursul de distrugere a lumii si de auto-distrugere, alegând reprezentantul imperialismului neoconservator, Hillary Clinton; sau, cu votul pentru Trump, să se reorienteze asupra sa, într-o logică izolaționistă pentru a se regenera, în special din punct de vedere economic, și pentru a renunța la imperiul global.
Indiferent de ce s-ar spune despre politica lui Donald Trump, victoria sa electorală, pe teme de protecționism economic și izolaționism geopolitic, a fost în sine un important punct istoric de cotitură.
Pe scurt, a simbolizat respingerea de către poporul american a globalizării în beneficiul națiunii și, prin urmare, a deschis o breşă în sistemului imperial, căci punerea la îndoială a ideologiei sale ar trebui să ducă la accelerarea slăbirii structurilor sale.

Imperialism războinic și globalizare împotriva izolaționismului geopolitic și a protecționismului. Aceasta a fost, în fond, diviziunea ideologică din centrul dezbaterii din statele Unite în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.
În mijlocul campanii prezidențiale, comandantul statului Major al Armatei SUA, generalul Mark Milley, a amenințat în mod direct Rusia, China și aliații lor într-un discurs public la Întâlnirea Anuală a Asociației Armatei statelor Unite de la Washington, D.C., din 4 octombrie 2016.
Acest discurs războinic isteric – care maschează prost slăbiciunea și anxietatea imperialiștilor americani – a fost traducerea verbală a politicii propuse de Hillary Clinton.

În ceea ce privește imperialistul inteligent și subtil care era Zbigniew Brzezinski (1928-2017), acesta a înțeles (prea târziu) că trebuia să se renunţe la Imperiul global. El a publicat un text în The American Interest în 17 aprilie 2016, intitulat în mod explicit „Către o realiniere globală”. Obiectivul său a fost evitarea unei conflagrații globale, menținând în același timp influența americană în lume, precum și pozițiile sale strategice, prin negocierea și partajarea lumii cu Rusia și China. Un fel de Yalta 2 fara al treilea razboi mondial

Dacă greutatea istoriei, constrângerile materiale și slăbirea ideologiei globaliste sunt în favoarea izolaționistului Donald Trump, statul profund, imperialist și beligerant nu are intenția de a se sprijini.
În acest fel se explică dihotomia politicii externe americane de la intrarea lui Trump în Casa albă.

Imperiul american, după ce și-a pierdut soft power-ul, nu mai are are decât mașina sa de război pentru a se „legitima” ca putere dominantă asupra națiunilor.

Însă această mașină de război impresionează din ce în ce mai puţin odată cu re-emergența unor mari puteri capabile să concureze cu aceasta (Rusia și China) și a puterilor medii (precum Iranul) care se opun taberei atlantico-israeliană. Aceste națiuni au restabilit echilibrul forțelor geopolitice la scară mondială.

Rețelele pro-israeliene, care se presează întotdeauna către război, se agață de facțiunea imperialistă americană, o însoțesc, şi, astfel, îi dirijează puterea razboinică în directia intereselor israeliene.

De altfel, Zbigniew Brzezinski înțelesese perfect jocul israelian. Astfel, în ceea ce privește disponibilitatea statului ebraic de a ataca Iranul, a afirmat în 2012, în cadrul unei conferințe organizate de Consiliul Național Iranian din America:
Nu cred că există nici cea mai mică obligație implicită pentru Statele Unite de a urma ca niște măgari proști tot ce fac israelienii! Dacă israelienii decid să înceapă un război doar presupunând că noi (statele Unite) vom fi în mod automat târâți în acesta, cred că este de datoria noastră ca prieteni să le spunem: „Nu veți lua decizii pentru noi care sunt legate de interesul nostru național.” [24]
Şi această opinie este larg răspândită în aparatul american de stat, în special la Pentagon[25].

Fractura in lumea evreiasca, din timpurile biblice până în ziua de azi

Opoziția internă din lumea evreiască, după cum o vedem că a izbucnit astăzi  între liderii israelieni și diaspora evreiască, îşi are originea în antichitate. Din acest punct de vedere, istoria biblică oferă chei indispensabile înţelegerii sale[26].

Vechea opozitie intre diaspora evreiasca si iudei

După asediul Ierusalimului (în 597), babilonienii au decis deportarea evreilor pe scară largă care a afectat în principal orașul Ierusalim. Regele e exilat împreună cu elita curţii regale: înalţi funcţionari, clerici si mestesugari. În -587, babilonienii au distrus Templul, orașul și zidurile Ierusalimului și ale altor centre evreiești. Aceste evenimente au fost urmate de o a doua deportare, urmată de o a treia în -582.

Unele texte biblice dau impresia că Iudeea este o țară goală[27] în perioada exilului în Babilon, creându-se astfel mitul că toată populaţia a fost deportată:
Astfel Iudeea a fost dusă departe de pământul său” (2 Kings 25:21)
În propaganda sionistă contemporană, mitul tarii goale a fost folosit ca argument pentru a justifica ocupatia si colonizarea Palestinei. Potrivit acestui mit, bine rezumat prin sloganul „un Pământ fără oameni pentru un popor fără pământ”, atunci când primii sioniști au sosit în Palestina, pământul era gol și necultivat, iar palestinienii nu existau ca populatie indigenă.

Exilații din Babilon au constituit elita iudeică care s-a considerat „adevăratul Israel”, disprețuind iudeii din popor care au rămas în Iudeea.
În textele biblice, cu câteva excepții, cea mai mare parte a ceea ce se relatează despre viață în Iuda este în perspectiva exililaţlor din Babilon; în special a celor din prima deportare, în 597. [28]

Astfel, după cum subliniază biblistulThomas Römer, se află, în special în cartea lui Ezechiel, polemici virulente împotriva persoanelor rămase în țară, care sunt considerate respinse de Yhwh (Yahweh), Care, potrivit autorilor cărții, și-ar fi părăsit țara pentru a-i însoți pe exilați la Babilon[29].

Babilonienii au permis ca această comunitate de elită, care a prosperat, să continue să existe[30]. Textele biblice menționează o serie de locuri locuite de iudeii deportaţi: Tel Aviv pe canalul Kebar (Ezechiel 3:15), probabil în centrul Babilonului, lângă Nippour; Tel Mèlah, Tel Harsha, Keroub-Addân, Immer (Ezra 2:59); Kasifya (Ezra 8:17).

O tabliţă cu cuneiforme din Babilon din colecția Mousaieff (dacă este autentică[31]), datând de la începutul erei persane, conține un contract de vânzare a animalelor în care sunt menționate persoane care poartă numele de yahwiste. În mod interesant, se pare că acest contract a fost încheiat într-un oraș numit „Al-Yahudu-” („Noua Iudea”), „anul 24 al lui Darius, regele Babilonului, regele țărilor[32]. Acest nume,Al-Yahûdu, corespunde celui găsit într-o cronic babilonianăa ca desemnând Ierusalimul. Prin urmare, este un „Ierusalim nou” fondat de iudei în Babilon. Aceasta dovedește importanța și bunăstarea economică a Golah-ului (termen folosit pentru exilaţii iudei în 
Babilon[33].
 Puterea economica si ideologica se afla in miinile acestui Golah, care, reîntors în Iudea, a controlat orașul restaurat Ierusalim[34].
Cum să nu facem atunci o paralelă cu situația statului contemporan al Israelului, a cărui putere și influență internațională sunt garantate, în cea mai mare parte, de diaspora evreiască din Occident[35], în special din statele Unite[36]și din Europa de Vest? [37]


Va urma.
   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.
 
[24] https://www.youtube.com/watch?v=ifEGiJ2ZxDM
[25] Sur le sujet, lire : Y. Hindi, Chroniques du sionisme, Kontre Kulture, 2019.
[26] Voir : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, 2018, Sigest.
[27] Sur le mythe du pays vide, voir Hans M. Barstad, The Myth of the Empty Land: A Study in the History and Archeology of Judah during the « Exilic » Pe- riod, Oslo, Scandinavian University Press, 1996.
[28] Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, pp. 275-279.
[29] Thomas Römer, L’invention de Dieu, Seuil, 2014, p. 280.
[30] Sur la communauté judéenne à Babylone, voir aussi : Yehezkel Lévy, « L’exil de Babylone : les sources traditionnelles et la question de l’émancipation », dans Des Juifs contre l’émancipation, Hermann, 21/12/2007.
[31] Cette collection vient du « marché gris », c’est-à-dire de marchands d’antiquités.
[32] Francis Joannès et André Lemaire, « Trois tablettes cunéiformes d’onomastique ouest-sémitique (collection Sh. Moussaïeff) (Pls. I-II) », Transeuphratène, 17, 1999, p. 17-34, p. 17-27, 33.
[33] Sur l’importance de la communauté judéenne à Babylone, et l’influence qu’exercera sur elle la culture babylonienne, lire : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, chapitre VII.
[34] Thomas Römer, op. cit. p. 313.
[35] Jacques Attali affirma à ce propos que « La diaspora est la condition de survie d’Israël », Tribune juive, 08/11/1994.
[36] Voir : S. Walt et J. Maersheimer, Le lobby pro-israélien et la politique étrangère américaine, traduction française : La Découverte, 2009.
[37] Sur l’influence du lobby pro-israélien en Europe, lire : David Cronin, Sarah Marusek, David Miller, The Israel Lobby and The European Union, Public Interest Investigations, 2016.

joi, 9 februarie 2017

Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele Berlin-Bruxelului



Despre ruptura tot mai adâncă dintre cele două Europe am mai scris.  La fel despre pericolele pe care le incumbă lipsa unei reale politici externe a României, limitată numai la sărutarea mâinilor şi condurilor, în curând întorşi şi cu ciucuri, ai şefilor de la Berlin şi Bruxelles.  Acum însă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un important pas către configurarea noii Europe de Est ca formulă partenerială de apărare comună şi de piaţă comună: despărţirea Austriei de partenerii vestici şi alipirea la iniţiativa comună de apărare est-europeană.
Iată câteva dintre declaraţiile făcute în acest sens, în urmă cu trei zile, de ministrul austriac al apărării, Hans-Peter Doskozil (SPO), pentru   Die Welt şi incluse într-un articol din 7 februarie:
Noi nu considerăm că frontierele exterioare ale UE sunt protejate în mod adecvat de către UE. Din acest motiv, Austria împreună cu alte 15 state de pe ruta balcanică a migraţiei, inclusiv statele din grupul de la Visegrad,  pregăteşte o strânsă cooperare în cadrul unui nou proiect de apărare a frontierei balcanice.
În cazul în care avem de făcut faţă unui aflux masiv de migratori, statele implicate în iniţiativa de protecţie a frontierelor vor să fie în stare să reacţioneze rapid. În eventualitatea unei crize, vom lucra împreună întrebuinţând contactele clar definite şi un schimb regulat de informaţii între conducerile poliţiilor şi armatelor din statele implicate.  
Dat fiind faptul că, conform legilor actuale, trupele austriece pot fi desfăşurate în afara ţării numai pentru misiunile umanitare, ministrul a declarat că se are în vedere schimbarea legii în sensul multiplicării situaţiilor care să permită acest lucru astfel că:
Austria este gata să ofere ajutor unor ţări, fie din interiorul UE, sau din exteriorul UE, nu numai pentru scopuri umanitare, dar, de asemenea, pentru protejarea graniţelor lor, în cazul în care aceste state ne-ar cere ajutorul, şi dat fiind faptul că avem suficientă capacitate pentru aceasta.
Trebuie să ne pregătim intens acum pentru redeschiderea de către guvernul (turc) a „ecluzelor cu migratori” despre care preşedintele Erdogan a ameninţat deja de mai multe ori că o va face. ... Erdogan nu este un partener de încredere al UE.
Pledând pentru un cât mai apropiat summit european dedicat repatrierii, Doskozil a sugerat câteva din măsurile care ar putea fi luate:
Centre de repatriere, pedepse mai mari pentru solicitanţii de azil care încalcă legile, masive tăieri ale ajutoarelor financiare pentru migratorii ilegali.
Pesimistă însă în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri hotărâte ale UE pentru stoparea migraţiei şi repatrierea milioanelor de migratori sosiţi ilegal în aceşti ultimi ani, Austria se alătură cooperării dintre statele grupului de la Visegrad şi celelalte state est-europene, care a depăşit de mult faza de proiect.
Nu mai puţin importantă este cooperarea pe multiple planuri care se naşte odată cu cea de apărare comună. După cum am arătat deja, de exemplu, relaţiile dintre Ungaria, de o parte, şi Serbia şi Slovacia, de altă parte, până de curând mult mai reci, din cauza minorităţii maghiare agitate de pe teritoriul celor două,  sunt acum „calde”.
În acelaşi timp, şi aceasta este o a doua dimensiune importantă a cooperării despre care vorbim, este deja în construcţie o cooperare economică mult mai intensă între toate aceste state. Se prefigurează, astfel, o piaţă economică comună, cu investiţii locale.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în nu mai mult de un deceniu, poate chiar doar o jumătate, vestul Europei va fi fie islamizat (la început politic, apoi complet, prin trădarea elitelor locale, tot mai iubitoare de islam şi tot mai pe faţă împotriva creştinilor), sau va fi câmpul de desfăşurare a unor războaie civile. Cel mai probabil, ambele. În această situaţie cooperarea dintre satele regiunii este singura cale pentru păstrarea identităţii şi a integralităţii.
După cum spuneam într-o altă analiză, pe acest teritoriu care, de la nord la sud şi de la est la vest, coincide cu Europa de acum peste 7000 de ani, considerat leagăn al civilizaţiei europene actuale, se naşte astăzi o altă Europă unită, diferită de UE în principii, obiective şi funcţionare. Diferită, deci, şi în identitate.
O Europă de Vest islamizată va fi un duşman pentru Europa de Est, aşa cum în acest moment, elitele locale din vest şi o parte dintre musulmanii de acolo sunt un duşman pentru popoarele respective. Nu văd cum islamul, ce urmăreşte cucerirea întregii planete, se va opri, sau se va mulţumi doar cu partea vestică. Mai ales că acaparea puterii de către musulmanii radicali va aduce după sine şi modelul de societate islamică medievală.
Războaiele civile sunt un alt element de pericol pentru Est căci, la rândul lor, vor însemna tot o cădere economică importantă. De aici şi importanţă acestei pieţe comune alternative, care să reuşească să satisfacă cererile locale dar să se şi deschidă înspre alte pieţe: asiatică, africană, sud-americană.
Din acest proiect România pare a lipsi. Mai mult, pare a-l refuza, dispreţui. Preşedintele Iohannis, tot mai clar un pion local al globalismului, manevrat prin butoanele de la Berlin şi Bruxelles, nu dă semne că are habar de ce se întâmplă în zonă, devotat până la moarte butoanelor de mai sus.
Nici de la nivelul ministerului de externe nu am avut veşti în acest sens. Şi nici de la celelalte ministere. Toţi ochii autorităţilor din România au părut aţintiţi până acum către „ochiul” veghetor din Vest. Poate aşa se explică şi înverşunarea preşedintelui de a lupta pentru valorile europene (mai precis pentru noile valori europene care s-au schimbat cu 180 de grade în ultimii câţiva zeci de ani): corectitudine politică, lgbt-ism, pdepsirea opiniilor, islam).
Pe aceeaşi temă: https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/2016/12/07/romania-dezmembrata-spre-un-alt-1940-romania-izolata-2/

marți, 15 decembrie 2015

Apocalipsa Europei? (I)



Europa de Vest e kaput. E dusă. E terminată. Ar mai avea o şansă mică, o şansă infimă, dar oare va ştii, va putea, va mai avea răgazul să o valorifice?
Ce părere aveţi? Par nişte afirmaţii gratuite? Sunteţi în stare să le priviţi în faţă şi să daţi un răspuns?
Sau: Aţi văzut Parisul? Dar Veneţia? Poate Roma? Londra? Grecia?  ...? ...? ...? Dacă nu, ar fi bine să vă grăbiţi cât mai aveţi ce vedea. Şi cât le puteţi vizita într-o oarecare linişte. Sau poate nu. Mai bine să nu aveţi termen de comparaţie pentru viitoare aglomerări de ruine, părăsite în mare parte. Ca să nu ajungeţi să trăiţi într-o nesfârşită mare de regrete după imaginea bogăţiei, designului, artei, tehnicii, confortului etc. ce nu se vor mai întoarce curând, sau, poate, nicicând. Ar fi bine să începem să ne obişnuim cu varianta minimalistă, de supravieţuire.  Varianta de anduranţă în condiţii vitrege: lipsuri, frig, întuneric, foame, suferinţă, moarte. Multă, multă moarte. Multă, multă suferinţă. Să încetăm a mai fi copiii răsfăţaţi şi iresponsabili care suntem astăzi. Cel puţin în orizontul de timp la care ne putem gândi.
Şi poate nu ar fi bine să văduceţi şi pentru că, începând cu anul viitor, turismul în Vest va deveni – a fost deja chiar şi anul acesta la Paris – o chestie de ruletă rusească. Sau de joc de calculator: nu ştii de unde şi când apare teroristul cu automat, cu bombă, cu centura, cu maşina capcană, unde explodează coşul de gunoi, geanta, cutia, punga, rucsacul, trotineta, sticla de cola, lămâia, tortul, pixul, plicul, pasta de dinţi şi orice altceva poate să poarte o încărcătură explozivă.
Multe întrebări, puţine răspunsuri
Am citit şi auzit în ultimele săptămâni o mulţime de întrebări pe posturi media, pe net, prin ziare:
 Ce e în capul acestor politicieni? Cum nu-şi dau seama ce fac? Cum nu înţeleg? De ce nu iau urma banilor ca să stârpească terorismul? De ce mint cu războiul contra teroriştilor când ei îi aduc pe aceştia în Europa? De ce au provocat lumea arabă? De ce sprijină războiul din Siria? De ce primesc atâţia refugiaţi? Mai ales că nu i-au integrat nici pe cei vechi? Ce e cu discriminarea în defavoarea europenilor? A creştinilor? A familiei? Ce nebunie este chestia asta, islamofobia? Ca şi homofobia? Am ajuns în dictatura „hate speech-ului” (discurs al urii)? Cum, adică, eu nu îmi pot exprima ideile, nu pot face un comentariu, iar ei pot îndemna deschis la distrugerea, subjugarea, extincţia creştinilor şi evreilor şi budiştilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei? De ce este distrus obsesiv şi înverşunat orice ţine de indentitatea europenilor? Este creştinismul o ţintă a unei campanii de decredibilizare şi reducerea la o prezenţă de operetă? Face parte, campania împotriva Bisericii Ortodoxe Române din această campanie mondială, masiv şi complex finanţată şi orchestrată? Poate fi o religie a păcii, cea în care clericii îndeamnă la război, la ucidere, la viol, la sclavie? Mai este loc pentru discuţii, negociere, colaborare, integrare? Şi integrare, în ce sens? Aşa cum se întâmplă deja, a europenilor în islam?  Mai e loc pentru încredere?
Sunt întrebări adresate guvernelor europene, organismelor europene, şi, în mare parte,  la actualului guvern american. Răspunsul: tăcerea sau limbajul din plastic corect politic
Războiul interior
Europa e atacată. În primul rând din interior. De sute de ani se lucrează cu zel, cu perseverenţă şi cu resurse uriaşe la demolarea ei. Vom încerca să vedem cine sunt duşmanii ei. Vom încerca să-i descoperim, să-i cunoaştem şi să-i prezentăm. Vom încerca să vedem ce îi poartă pe ei în luptă. Ce s-a întâmplat de s-a ajuns în situaţia, aproape, fără ieşire de astăzi. Vom vorbi despre cea mai recentă ameninţare: Islamul. Ajuns în situaţia asta nu pentru că nişte strategi ai lumii musulmane şi-au pus acest lucru în gând, ci pentru că nişte arhistrategi ai lumii creştine au decis să o schimbe pe aceasta distrugând-o.      
Politicienii şi mass-media au anunţat, cu morga aferentă importanţei mesajului, că Europa, europenii se găsesc în stare de război. Evident era vorba despre terorism, mai precis despre teroriştii islamici, adică despre un duşman extern.
Ceea ce ei nu spun este că europenii se găsesc în război pe două fronturi: unul care stă să pornească, pe faţă, cu radicalii musulmani şi un altul, mult mai perfid, mai malefic, mai pervers, cu guvernele lor, care îi atacă din spate. Un război nedeclarat, ascuns, mascat, murdar, în care politicienii şi elitele europene (şi cele americane în mare parte) nu numai că s-au predat, dar au şi îmbrăţişat cu căldură teze şi ideologii, personaje, organizaţii şi mişcări contrare firescului existenţei umane, care pun în pericol de distrugere civilizaţia şi popoarele europene. Chiar mai mult: întreaga civilizaţie occidentală.
Să căutăm răspunsurile împreună
Europa e în război. Un război care se desfăşoară în interiorul limitelor ei geografice. Probabil singurul război religios din istorie şi asta nu din cauza înfruntării creştinismului cu islamismul, ci a atacului propriilor sale elite politice-economice-culturale-universitare. Vom vedea care este ţinta acestui război. Care sunt perspectivele lui. Cine poate fi învingătorul vremelnic şi cine cel pe termen lung. Vom vedea cum se duce acest război, pe câte fronturi, care sunt combatanţii, care sunt  estimările pierderilor. Vom ajunge la discuţia despre un război civil pustiitor. Ce forţe vor fi implicate. Cum va evolua numărul celor implicaţi. Care sunt posibilele şi probabilele pierderi umane şi materiale. Vom estima direcţiile pe care se va dezvolta, care ar fi forţele armate necesare pentru a interveni între combatanţii civili. Sau pentru a înfrânge o rebeliune musulmană generalizată. Cum s-ar putea termina şi când.
Vom vedea cum a fost ţesut planul distrugerii civilizaţiei europene timp de peste 200 de ani: de unde au pornit toate şi care au fost ţintele acestui plan. Veţi recunoaşte în cele pe care le vom descoperi lucrurile care se întâmplă în realitatea imediată, care s-au întâmplat, care sunt pe cale să se întâmple.
Vom căuta să vedem încotro s-ar putea duce în viitorul apropiat, mediu şi îndepărtat politica europeană. Va rămâne ea pe acelaşi făgaş? Va continua să fie un factor de destabilizare, de amorţire şi de distrugere, sau vor veni alţi oameni politici, care vor da un cu totul alt curs continentului. Şi, de fapt nu numai lui. Pentru că, vom descoperi, după cum am mai spus, ţinta conspiraţiei nu este numai Europa, este Occidentul. Şi, de fapt, nu întreg Occidentul, nu tot ceea ce ne oferă, propune şi impune acesta, ci acea parte esenţială a lui, partea bună, luminoasă a civilizaţiei occidentale: creştinismul. Şi vom înţelege şi cum a ajuns Occidentul în această prăpastie prin lucrarea jumătăţii sale întunecate.
În fine, vom încerca să vedem care şi cum ar putea fi realizată în practică acea mică şansă de salvare şi de renaştere, despre care vorbeam la început.
Apoi să vedem ce se va întâmpla aici, în Europa de Est şi Centrală, în România. Cum modifică probabila desfăşurare de evenimente din Vest, situaţia din zonă. Care este perspectiva în cazul învecinării cu o Europă de Vest islamizată. Ce se poate întâmpla între minorităţi şi majorităţi şi chiar între state din zonă în momentul când Vestul va fi ocupat cu războiul propriu. Ce va face Rusia în această situaţia, cum contribuie Rusia la evenimentele descrise în cele de faţă, care sunt mişcările anticipate din partea ei. Ne vom întreba şi vom încerca să răspundem, dacă România este în pericol de sfâşiere din partea vecinilor, care ar putea deveni, de la sine putere, sau la comanda/sub inspiraţia şi ajutorul Moscovei, pretendenţi ai unei bucăţi din ea.
Am ales numele aceste analize, pe care vă propun să o facem împreună în mai multe episoade, nu atât pentru rezonanţa sa, care ar atrage cititorii însetaţi de senzaţional, cât pentru a marca legătura cu esenţa scrierii lui Ioan: lupta împotriva creştinismului, pe care o duc, în primul rând, de mulţi ani, astăzi mai înverşunaţi decât niciodată, chiar  unii ridicaţi dintre creştini.
Nu sunt cuvinte umflate. În scurt timp nu vom mai fi copiii răsfăţaţi ai istoriei, trăitori în cea mai echilibrată şi plină de bunăstare, la nivel de mase, epocă a istoriei. Epocă care, în schimbul bunăstării, ne-a adus boli grave ale spiritului. Bunăstare care este pe cale să se evapore. Răsfăţ, care s-a cam terminat.
Nu are rost să ne ascundem. Nu mai are rost să ne lăsăm minţiţi. Occidentul pe care îl ştim a ajuns, ca un FNI uriaş, la faliment. L-au adus proprii acţionari, propriul consiliu director, staful executiv. Din cauza părţii sale întunecate, este în pericol partea sa luminoasă. Din cauza răilor, sunt în pericol cei buni.
Această analiză nu este o bombă fumigenă. Este un apel lucid la regăsirea adevăratei raţiunii – în lipsa căreia, o ştim, se nasc monştrii –, este un apel, un îndemn la regăsirea noastră ca fiinţă umană alcătuită din materie şi spirit. Sau, mai corect, din spirit şi materie. De regăsire a identităţii noastre de esenţă divină.
Nu vom începe, aşa cum ar fi fost de aşteptat, cu investigaţia istorică a cauzelor, evenimentelor şi personajelor, care ne-au adus în această situaţie aproape imposibilă, ci cu teribila tornadă a războiului din teren, a războiului fizic, care pare a se fi coborât brusc peste noi din înălţimi pentru a ne purta în realitatea altei lumi decât cea care ne-a fost „vândută” pe toate canalele în ultima sută de ani, cel puţin. (Va urma).

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...