Se afișează postările cu eticheta Europa de Est. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Europa de Est. Afișați toate postările

joi, 28 aprilie 2022

Ucraina şi sfârşitul istoriei

 

În cele de mai jos aveţi o încercare de imaginare a viitorului de după finalizarea conflictului ucrainean, într-o perspectivă ideală rusească. Rămâne de văzut cât din cele "profeţite" aici se vor şi înfăptui.

Introducere: 1492-2022

Este clar că actualul conflict din Ucraina nu este cu adevărat despre Ucraina - această colecție artificială de teritorii este doar un tragic câmp de luptă între Occident și Rest. Conflictul se referă la violența organizată și la aroganța extraordinară a Occidentului, a SUA/Marea Britanie/UE/NATO, împotriva restului lumii, în special a Rusiei, susținută de China, India și, de fapt, de toate celelalte popoare. Prin urmare, viitoarea victorie a Rusiei în operațiunea specială din Ucraina semnifică, în esență, sfârșitul dominației de 500 de ani a Occidentului asupra planetei. Acesta este motivul pentru care micuța lume occidentală, aproximativ 15% din planetă, este atât de virulentă în opoziția sa față de poporul rus.

Victoria Rusiei va submina rămășițele credinței iluzorii în superioritatea mitică a Occidentului și mai ales a SUA, teama de acestea descurajând mult timp rezistența "Restului" față de Occident. Nici Iranul, nici măcar China nu au riscat să provoace SUA - Rusia a făcut-o. Ucraina este Titanicul "de nescufundat" al SUA, iar Rusia este icebergul care va scufunda orgoliul și excesul SUA. Când lumea va vedea victoria Rusiei, cel puțin patru continente, Europa și Asia, China, India, Iran, Arabia Saudită, precum și America Latină și Africa, vor vota pentru libertate față de Imperiul American. Este sfârșitul dominației occidentale, "sfârșitul istoriei" occidentalilor etnocentrici precum Francis Fukuyama. Pentru Rusia și pentru Europa însăși, prevedem cinci consecințe principale. Acestea sunt:

1. Retragerea Americii din Europa

Victoria Rusiei va duce la reducerea majoră sau chiar la retragerea forțelor americane care au ocupat Europa de Vest din 1945 (Marea Britanie din 1942) și Europa Centrală și de Est începând cu 1991. În SUA, sentimentele izolaționiste sunt deja puternice după eșecurile umilitoare ale SUA în Irak și Afganistan, iar diviziunile interne violente din Statele Unite nu vor face decât să se consolideze. SUA se vor retrage pe insula lor divizată. Unitatea transatlantică se va prăbuși. Atunci, Europa de Vest va putea în sfârșit să iasă din izolarea sa la capătul peninsulei vestice a continentului eurasiatic și să se alăture curentului principal al unei Eurasii eliberate, condusă de Federația Rusă.

2. Sfârșitul UE

UE a fost un concept american din toate punctele de vedere, destinat să devină un SUE, Statele Unite ale Europei. Există deja un număr mare de tensiuni în cadrul acesteia. A avut loc Brexitul, rezultatul patriotismului englezesc, adică anti-britanic și anti-Establishment. Celelalte tensiuni vor cere soluții în urma victoriei rusești. După această victorie, spațiul pentru orice extindere ulterioară a UE și pentru colonizarea economică a Europei Centrale și de Est, inclusiv în Balcanii de Vest, va lua sfârșit. Sfârșitul unei noi colonizări după pierderea Ucrainei, bogată în resurse naturale, va submina rămășițele UE deja divizate. Ucraina a fost un stat-tampon și un centru de resurse pentru UE colonialistă. Eliberarea sa înseamnă apropierea directă a UE de Rusia și restabilirea influenței rusești. Odată cu victoria Rusiei, Europa de Vest va trebui să încheie acorduri strategice cu Moscova privind securitatea europeană, de data aceasta fără amestecul SUA.

3. Reînnoirea Rusiei imperiale

Miliardele cheltuite pentru mituirea elitelor marionete pro-occidentale trădătoare din fostele republici sovietice, cum ar fi statele baltice, Belarus, Moldova, Georgia, Kazahstan și celelalte patru "stane" din Asia Centrală, vor fi fost irosite. Mitul superiorității occidentale pe care au fost create aceste elite va face loc realității. Acest lucru va pune capăt oportunităților lor de a câștiga dolari și de a face carieră pe seama rusofobiei, închiriind teritorii naționale pentru baze americane, facilități de tortură ale CIA sau biolaboratoare rasiste de război bacteriologic pentru a crea boli.  Georgia a fost prima care a înțeles acest lucru la începutul anului 2022, refuzând să se alăture sancțiunilor antirusești. În Moldova, termenul limită se apropie, în timp ce trupele rusești se pregătesc să elibereze Odessa și să străpungă coridorul terestru pentru a uni Transnistria la Rusia.

4. Valorile rusești vor remodela Europa Centrală și de Est

Consolidarea identităților central și est-europene în state naționale precum Ungaria, Slovacia și Polonia va duce la apropierea acestora de Rusia. Victoria Rusiei va însemna o creștere a simpatiei față de aceasta într-o serie de state-națiune din Europa Centrală și de Est, nu doar în Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și în Ungaria, Slovacia și Polonia, ci și în statele baltice, Austria, Țările Cehe, România, Bulgaria, Grecia și Ciprul mediteranean. Odată ce elitele lor venale, antipatriotice și numite de SUA vor cădea, valorile rusești vor reveni în aceste țări ca forță influentă.

5. Valorile rusești vor remodela Europa de Vest

UE, fondată imediat după ce SU (Uniunea Sovietică) s-a prăbușit, a fost de la început o construcție artificială, construită pe respingerea patriotismului în favoarea unei identități europene supranaționale inexistente. Patriotismul este o amenințare existențială pentru Bruxelles. Acesta este, în parte, motivul pentru care De Gaulle, care dorea o confederație de patrii, a fost răsturnat în timpul schimbării de regim din SUA în 1968, încă din zilele Pieței Comune. Apoi, în 2016, patrioții au votat pentru Brexit împotriva elitei Establishment și a președintelui democrat Obama. UE a fost întotdeauna despre respingerea identităților naționale în favoarea valorilor post-creștine, de fapt anticreștine, anti-naționale și anti-familie, imigrația în masă a sclavilor plătiți, impunerea agendei LGBT, restricționarea libertăților pentru opiniile anti-UE etc. Acestea nu sunt valori rusești.

Concluzie: Denazificarea globală

Așa cum în 1814 trupele rusești au eliberat Parisul și în 1945 Berlinul, tot așa, în anii 2020, Bruxelles-ul va fi eliberat sau, mai degrabă, se va prăbuși sub presiunea valorilor rusești. Vorbim despre dezintegrarea Uniunii Europene creată de SUA și, de asemenea, a bazelor americane din Europa de Est și din fosta Uniune Sovietică de Est. Vom asista la apariția unor centre naționale, din Scoția până în Cipru, din Catalonia până în Mongolia, din Slovacia până în Asia Centrală. Balonul orgoliului occidental, al SUA/Marea Britanie/UE, se sparge prin eliberarea și denazificarea Ucrainei de către Rusia. Pentru a-și păstra identitatea de națiune imperială, pentru a proteja integritatea credinței ortodoxe și pentru a garanta pacea întregii lumi multipolare, Rusia va răspândi acest proces de denazificare la toată lumea.

Sursa: https://thesaker.is/the-ukraine-and-the-end-of-the-history/

luni, 21 martie 2022

Statele Unite greşesc dacă înfruntă Rusia pentru Ucraina - afirma în urmă cu 8 ani, în plină criză a Maidanului, Clifford A. Kiracofe

  


 

Publicat: Feb 16, 2014 

Criza din Ucraina are implicații pentru Europa și nu numai. Înainte ca situația să scape de sub control, trebuie să fie soluționată în mod echitabil prin mijloace diplomatice și politice.

O confruntare a Occidentului cu Rusia din cauza Ucrainei nu servește niciunui scop util și nu poate duce decât la reapariția tensiunilor din timpul Războiului Rece. Conceptul Noului Drum al Mătăsii al Chinei, care se extinde în Europa de Est, poate fi subminat de instabilitatea provocată de Occident în regiune.

În cazul în care cooperarea dintre marile puteri cu Rusia este împiedicată de intervenția necorespunzătoare a Washingtonului în Ucraina, va deveni inevitabil dificil să se găsească soluții diplomatice la problemele presante din Orientul Mijlociu.

Situația din Ucraina este complicată. Diviziunea culturală și politică Est-Vest din interiorul Ucrainei derivă din chestiuni de etnie, limbă și religie.

Această divizare nu a fost încă rezolvată într-o identitate ucraineană mai largă, astfel încât țara este supusă manipulării de către forțele interne și externe.

Unii experți spun că, în cel mai rău caz, criza actuală din Ucraina ar putea duce la un război civil. În cazul în care izbucnește un război civil, este posibilă o intervenție militară occidentală și rusă.

Împărțirea este un alt scenariu. Întrebarea este dacă împărțirea ar putea fi pașnică, așa cum s-a întâmplat în cazul fostei Cehoslovacii.

Un al treilea scenariu implică un compromis substanțial care ar actualiza actuala constituție pentru a permite o mai mare autonomie a regiunilor în cadrul unei noi structuri federale.

În acest fel, tensiunile ar putea fi atenuate, permițând regiunii estice să aibă mai multe legături economice cu Rusia și regiunii vestice să aibă mai multe legături economice cu UE.

Până în prezent, UE s-a abținut de la sancțiuni economice împotriva Ucrainei, în ciuda presiunilor din partea Washingtonului. Dar orice plan de a transforma Ucraina într-un stat vasal dezindustrializat este un eșec.

Oricare ar fi formulele alese pentru rezolvarea crizei actuale, este fundamental ca ucrainenii să își elaboreze singuri propriul destin. Extremismul neo-nazist trebuie suprimat.


Există implicații internaționale mai ample. Criza actuală ar putea duce la o confruntare serioasă a SUA cu Rusia, ceea ce ar însemna că ar fi pusă sub semnul întrebării cooperarea între marile puteri în alte părți ale lumii.

Cooperarea dintre SUA și Rusia în Orientul Mijlociu în ceea ce privește Siria și Iran ar putea să fie pusă pe butuci. Aceasta, la rândul său, ar putea duce la creșterea tensiunilor regionale și la posibilitatea unui război regional.

Presa occidentală a relatat comentariile vulgare referitoare la UE ale Victoriei Nuland, care este secretar de stat adjunct al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice.

Mass-media s-a abținut să raporteze că Nuland este soția lui Robert Kagan, care este un lider cheie al rețelei politice neoconservatoare pro-sioniste.

Este bine cunoscut faptul că neoconservatorii pro-Israel exprimă o aversiune politică și culturală profundă față de Rusia și promovează perspectivele Războiului Rece. O astfel de mentalitate subminează diplomația globală a SUA și interesele naționale ale SUA.  Prin urmare, dna Nuland este persoana nepotrivită pentru o înaltă poziție diplomatică americană, spun criticii.

Folosirea crizei ucrainene pentru a submina relațiile de mare putere dintre SUA și Rusia și acțiunea lor comună constructivă în Orientul Mijlociu servește intereselor israeliene. Ajută Israelul și aliații săi neoconservatori din SUA și din Europa să facă presiuni pentru o acțiune militară unilaterală a SUA împotriva Siriei și Iranului.

Până în prezent, administrația Obama nu a reușit să "reseteze" corect relațiile cu Rusia. În urmă cu doi ani, Casa Albă a trimis în mod nechibzuit la Moscova, în calitate de ambasador, un academician neexperimentat și nedorit. Recenta demisie a acestuia trebuie să ducă la trimiterea de către SUA a unui diplomat profesionist cu experiență în acest post critic.

Mulți critici spun că președintele Barack Obama nu are o moștenire pozitivă în ceea ce privește problemele interne, care, într-adevăr, sunt o mizerie evidentă. Ei spun că singura sa speranță pentru o moștenire favorabilă constă în succesul politicii externe.

Dar, pentruca Obama să aibă vreun succes în politica externă, trebuie să reușească să aibă relații corecte cu marile puteri. Într-o lume din ce în ce mai multipolară, Washingtonul nu este în măsură să își impună voința în mod unilateral.

Washingtonul trebuie să se angajeze într-un dialog diplomatic constructiv cu Rusia, mai degrabă decât să se confrunte cu Rusia în legătură cu periculoasa criză din Ucraina.

a fost membru de rang înalt al personalului Comisiei pentru relații externe a Senatului.

miercuri, 20 februarie 2019

Pun ruşii mâna pe Europa de est şi centrală? - North stream 2, reconfigurarea Europei şi „gazele” României (2)


Cine pierde
Mulţi analişti şi jurnalişti se grăbesc să plângă „en gros” soarta statelor central şi est-europene, prezentate ca marile perdante în această nouă configuraţie energetică a Europei. Situaţia regiunii este însă mult mai variată, şi pentru unele dintre ele, cum ar fi cele din sud, noile circuite sunt chiar avantajoase.
UCRAINA este cea care pierde cel mai mult şi pierde pe toată linia; adică şi economic, adâncind haosul în care se află, şi geopolitic. Chiar dacă obligaţia Rusiei de a menţine alimentarea prin gazoductele „Drujba” şi „Soiuz”, care trec pe teritoriul ucraineean este menţionată în toate poziţionările vestice, inclusiv ale Germaniei, dincolo de declaraţii nu există nimic: nicio sancţiune, nicio clauză care să penalizeze Rusia. Pierderile Ucrainei sunt tot mai mari, taxele de tranzitare scăzând de la circa 4 miliarde de euro în 2013, la 2 în 2015 şi la în jur de 600 milioane în 2017, iar alimentarea internă din acest gazoduct la zero, statul cumpărând gazele exportate de Rusia în Vest, din Slovacia, Polonia şi Ungaria.
Odată cu finalizarea şi deschiderea NS2, transportul de gaze pe vechiul traseu va scădea rapid până la zero în câţiva ani, Rusia având în acest sens acoperirea vechimii acestor condute (aproape 60 de ani de funcţionare) şi necesităţii reabilitării complete a traseului, cu costuri cât jumătate din NS2. Moscova nu este interesată în această variantă nu numai din cauza stării de beligeranţă, declanşată după lovitura de stat de la Kiev din 2014, ci chiar din cauze comerciale cu vechime, care au dus la reducerea sau închiderea livrării gazelor în trecut în 2005 şi 2009. Motivul: deşi era într-o perioadă de mare prietenie cu Rusia şi primea gaze la un preţ de sub jumătate din cel practicat cu alţi parteneri, Ucraina nu reuşea/nu voia să plătească, acumulând datorii semnificative; în plus sustrăgea din gazele care tranzitau către Vest.
Reabilitarea acestui traseu ar putea demara dacă Ucraina acceptă completa reformare a pieţei de gaze; adică, implementarea celui de-al Treilea Pachet pe Energie al UE, privatizarea Naftogaz şi stabilirea unei autorităţi de reglementare independente, sporirea puterilor de supravegehere şi intervenţie a Comunităţii energiei pe teritoriul Ucrainei. După ce toate acestea ar fi realizate, ar putea fi format un consorţiu internaţional pe baza reţelei ucraineene de transport a gazelor. Această variantă este aproape imposibilă date fiind: intrarea în funcţiune a NS2, investiţiile masive necesare, inclusiv din partea companiiloor vest-europene, care aşteaptă să-şi recupeteze banii investiţi în NS2, parteneriatul funcţional dintre acestea şi Gazprom, volumul scăzut care ar mai trece pe acest gazoduct (Germania şi UE condiţionează cu măcar 15- 20 de mldmc/an), care nu justifică cele 5 miliarde de euro necesare reabilitării, situaţia instabilă a statului ucraineean şi viitorul incert al acestuia, dezinteresesul complet al Moscovei, scăderea importanţei geopolitice a Ucrainei odată cu pornirea NS2 şi dezvoltarea fisurii dintre Europa şi SUA, posibilitatea intrării în comă indusă a NATO, realinierea statelor central şi est-europene conform noii realităţi energetice şi geopolitice.
Trebuie să mai amintim şi de ocolirea Ucrainei pe la sud, pe coridorul Turkstream, care traversează Marea Neagră de la Anapa la Kiyikoi şi va pompa către Turcia circa 31,5 mldmc/an. Dintre aceştia, 16 mldmc/an vor porni din Turcia spre Europa printr-un nou gazoduct. Un ultim element de luat în calcul este acela că nimeni nu poate să fie îndreptăţit să primească taxe de tranzit pentru totdeauna, sau să furnizeze energie cui nu doreşte să o facă, eventual chiar în pierdere.
Situaţia Ucrainei se agravează şi datorită derapajelor ultranaţionaliste, agresiunilor împotriva minorităţilor etnice şi religioase, suprimării drepturilor acestora.

Statele est, sud şi central-europene între pierderi, câştiguri şi meci nul

De taxele de tranzit pentru gazul de pe vechiul traseu au beneficiat Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi chiar România. Pierderea acestora a fost şi motivul pentru care şapte state din regiune au trimis în 2016, către Comisia Europeană, o scrisoare în care îşi arată opoziţia faţă de NS2. O altă îngrijorare a fost cea că fiind la cap de linie, adică alimentate din Germania spre est, ar putea fi mai eficient „presate” de Rusia.
Între timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Din Germania, gazele din NS1 se întorc deja spre centrul european prin conducta OPAL, iar cele din NS2 este prevăzut a urma acelaşi traseu pe o nouă conductă EUGAL, ale cărei formalităţi europene sunt încă în clarificare.
Între timp, în peisaj, a apărut, după cum spuneam şi Turkstream, iar reacţia statelor din regiune s-a mai nuanţat trecând de la panică la alinieri oportuniste. Posibilitatea prelungirii acestui gazoduct dinspre Turcia a trezit declaraţii de interes şidus la o reformulare a poziţiei unora dintre statele din sud care pot fi tranzitate şi alimentate. Un exemplu este cel al Greciei, cu relaţii tensionate cu Moscova până de curând, dar foarte interesată de TurkStream. Grecia, Bulgaria, Macedonia, Serbia şi Ungaria vor fi beneficiarele acesteia. Preşedintele Putin şi minstrul rus al energiei au precizat chiar că ramura europeană a Turkstream va ajunge până în Austria. În plus, Bulgaria, care refuza acum câţiva ani South Stream, a cerut reluarea în calcul a acestuia, iar Rusia a răspuns că este posibilă şi construcţia lui.
La nord, Polonia va pierde o parte din banii din tranzit, dar va continua să primească taxe de tranzit şi alimentare cu gaze de la conducta Yamal, care din Rusia trece prin Belarus, Polonia şi ajunge la Frankfurt pe Oder, iar un braţ al ei leagă Minskul de Kaliningrad, prin Lituania. Aceeaşi situaţie pentru Lituania. Evident, acestea vor putea primi şi gaze întoarse de pe NS2, dar au deja în derulare proiecte privind importul de gaze norvegiene pe noi conducte, sau de LNG.
Un punct neclar legat de oprirea gazelor prin Ucraina este cel legat de alimentarea Moldovei şi, mai ales a Transnistriei. Dacă România şi Bulgaria pot fi alimentate de pe TurkStream (România nu şi-a anunţat interesul în acest sens, dar ea mai are şi opţiunea gazelor din Marea Neagră), celelalte două nu vor putea fi alimentate decât prin România, ceea ce ar putea însemna o interesantă carte de jucat pentru aceasta din urmă.
Repoziţionarea tuturor acestor state – mai puţin România – în jurul traseului de nord şi a celui de sud înseamnă, evident, şi o mai atentă formulare a poziţiilor lor faţă de Moscova, căci, în final, gazele le vor fi vândute acestora de Gazprom.
Însă, în ceea ce priveşte temerea amintită la început, privind posibilitatea presiunilor asupra statelor central şi est-europene aflate în continuarea NS2 din Germania, aceasta este o variantă mai mult teoretică: este greu de presupus că Rusia va ajunge vreodată cu ele într-o situaţie asemănătoare Ucrainei, neavând nici frontiere comune şi ţinând cont de atitudinea, în general binevoitoare şi acum, faţă de Moscova a acestora. La fel de evident este că Kremlinul nu are niciun interes de a-şi ostiliza populaţii şi state europene într-o perioadă în care lucrează la consolidarea economică internă şi la redefinirea strategică pe plan internaţional. O astfel de situaţie ar fi folosită rapid de SUA pentru a-şi reafirma statutul de şef autoritar al Europei şi a creşte presiunea asupra Rusiei.
Concluzia pare a fi mai curând că, între veştile bune şi cele rele, statele din regiune vor avea o plajă mai largă de acţiune între SUA, UE şi Rusia, putând să-şi folosească, funcţie de capacitatea şi responsabilitatea liderilor, mai avantajos atuurile situării în această zonă tampon între Vest şi Est. Mai multe despre ecuaţiile care implică şi SUA şi UE în episodul următor.
Va urma.

joi, 9 februarie 2017

Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele Berlin-Bruxelului



Despre ruptura tot mai adâncă dintre cele două Europe am mai scris.  La fel despre pericolele pe care le incumbă lipsa unei reale politici externe a României, limitată numai la sărutarea mâinilor şi condurilor, în curând întorşi şi cu ciucuri, ai şefilor de la Berlin şi Bruxelles.  Acum însă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un important pas către configurarea noii Europe de Est ca formulă partenerială de apărare comună şi de piaţă comună: despărţirea Austriei de partenerii vestici şi alipirea la iniţiativa comună de apărare est-europeană.
Iată câteva dintre declaraţiile făcute în acest sens, în urmă cu trei zile, de ministrul austriac al apărării, Hans-Peter Doskozil (SPO), pentru   Die Welt şi incluse într-un articol din 7 februarie:
Noi nu considerăm că frontierele exterioare ale UE sunt protejate în mod adecvat de către UE. Din acest motiv, Austria împreună cu alte 15 state de pe ruta balcanică a migraţiei, inclusiv statele din grupul de la Visegrad,  pregăteşte o strânsă cooperare în cadrul unui nou proiect de apărare a frontierei balcanice.
În cazul în care avem de făcut faţă unui aflux masiv de migratori, statele implicate în iniţiativa de protecţie a frontierelor vor să fie în stare să reacţioneze rapid. În eventualitatea unei crize, vom lucra împreună întrebuinţând contactele clar definite şi un schimb regulat de informaţii între conducerile poliţiilor şi armatelor din statele implicate.  
Dat fiind faptul că, conform legilor actuale, trupele austriece pot fi desfăşurate în afara ţării numai pentru misiunile umanitare, ministrul a declarat că se are în vedere schimbarea legii în sensul multiplicării situaţiilor care să permită acest lucru astfel că:
Austria este gata să ofere ajutor unor ţări, fie din interiorul UE, sau din exteriorul UE, nu numai pentru scopuri umanitare, dar, de asemenea, pentru protejarea graniţelor lor, în cazul în care aceste state ne-ar cere ajutorul, şi dat fiind faptul că avem suficientă capacitate pentru aceasta.
Trebuie să ne pregătim intens acum pentru redeschiderea de către guvernul (turc) a „ecluzelor cu migratori” despre care preşedintele Erdogan a ameninţat deja de mai multe ori că o va face. ... Erdogan nu este un partener de încredere al UE.
Pledând pentru un cât mai apropiat summit european dedicat repatrierii, Doskozil a sugerat câteva din măsurile care ar putea fi luate:
Centre de repatriere, pedepse mai mari pentru solicitanţii de azil care încalcă legile, masive tăieri ale ajutoarelor financiare pentru migratorii ilegali.
Pesimistă însă în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri hotărâte ale UE pentru stoparea migraţiei şi repatrierea milioanelor de migratori sosiţi ilegal în aceşti ultimi ani, Austria se alătură cooperării dintre statele grupului de la Visegrad şi celelalte state est-europene, care a depăşit de mult faza de proiect.
Nu mai puţin importantă este cooperarea pe multiple planuri care se naşte odată cu cea de apărare comună. După cum am arătat deja, de exemplu, relaţiile dintre Ungaria, de o parte, şi Serbia şi Slovacia, de altă parte, până de curând mult mai reci, din cauza minorităţii maghiare agitate de pe teritoriul celor două,  sunt acum „calde”.
În acelaşi timp, şi aceasta este o a doua dimensiune importantă a cooperării despre care vorbim, este deja în construcţie o cooperare economică mult mai intensă între toate aceste state. Se prefigurează, astfel, o piaţă economică comună, cu investiţii locale.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în nu mai mult de un deceniu, poate chiar doar o jumătate, vestul Europei va fi fie islamizat (la început politic, apoi complet, prin trădarea elitelor locale, tot mai iubitoare de islam şi tot mai pe faţă împotriva creştinilor), sau va fi câmpul de desfăşurare a unor războaie civile. Cel mai probabil, ambele. În această situaţie cooperarea dintre satele regiunii este singura cale pentru păstrarea identităţii şi a integralităţii.
După cum spuneam într-o altă analiză, pe acest teritoriu care, de la nord la sud şi de la est la vest, coincide cu Europa de acum peste 7000 de ani, considerat leagăn al civilizaţiei europene actuale, se naşte astăzi o altă Europă unită, diferită de UE în principii, obiective şi funcţionare. Diferită, deci, şi în identitate.
O Europă de Vest islamizată va fi un duşman pentru Europa de Est, aşa cum în acest moment, elitele locale din vest şi o parte dintre musulmanii de acolo sunt un duşman pentru popoarele respective. Nu văd cum islamul, ce urmăreşte cucerirea întregii planete, se va opri, sau se va mulţumi doar cu partea vestică. Mai ales că acaparea puterii de către musulmanii radicali va aduce după sine şi modelul de societate islamică medievală.
Războaiele civile sunt un alt element de pericol pentru Est căci, la rândul lor, vor însemna tot o cădere economică importantă. De aici şi importanţă acestei pieţe comune alternative, care să reuşească să satisfacă cererile locale dar să se şi deschidă înspre alte pieţe: asiatică, africană, sud-americană.
Din acest proiect România pare a lipsi. Mai mult, pare a-l refuza, dispreţui. Preşedintele Iohannis, tot mai clar un pion local al globalismului, manevrat prin butoanele de la Berlin şi Bruxelles, nu dă semne că are habar de ce se întâmplă în zonă, devotat până la moarte butoanelor de mai sus.
Nici de la nivelul ministerului de externe nu am avut veşti în acest sens. Şi nici de la celelalte ministere. Toţi ochii autorităţilor din România au părut aţintiţi până acum către „ochiul” veghetor din Vest. Poate aşa se explică şi înverşunarea preşedintelui de a lupta pentru valorile europene (mai precis pentru noile valori europene care s-au schimbat cu 180 de grade în ultimii câţiva zeci de ani): corectitudine politică, lgbt-ism, pdepsirea opiniilor, islam).
Pe aceeaşi temă: https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/2016/12/07/romania-dezmembrata-spre-un-alt-1940-romania-izolata-2/

marți, 15 decembrie 2015

Apocalipsa Europei? (I)



Europa de Vest e kaput. E dusă. E terminată. Ar mai avea o şansă mică, o şansă infimă, dar oare va ştii, va putea, va mai avea răgazul să o valorifice?
Ce părere aveţi? Par nişte afirmaţii gratuite? Sunteţi în stare să le priviţi în faţă şi să daţi un răspuns?
Sau: Aţi văzut Parisul? Dar Veneţia? Poate Roma? Londra? Grecia?  ...? ...? ...? Dacă nu, ar fi bine să vă grăbiţi cât mai aveţi ce vedea. Şi cât le puteţi vizita într-o oarecare linişte. Sau poate nu. Mai bine să nu aveţi termen de comparaţie pentru viitoare aglomerări de ruine, părăsite în mare parte. Ca să nu ajungeţi să trăiţi într-o nesfârşită mare de regrete după imaginea bogăţiei, designului, artei, tehnicii, confortului etc. ce nu se vor mai întoarce curând, sau, poate, nicicând. Ar fi bine să începem să ne obişnuim cu varianta minimalistă, de supravieţuire.  Varianta de anduranţă în condiţii vitrege: lipsuri, frig, întuneric, foame, suferinţă, moarte. Multă, multă moarte. Multă, multă suferinţă. Să încetăm a mai fi copiii răsfăţaţi şi iresponsabili care suntem astăzi. Cel puţin în orizontul de timp la care ne putem gândi.
Şi poate nu ar fi bine să văduceţi şi pentru că, începând cu anul viitor, turismul în Vest va deveni – a fost deja chiar şi anul acesta la Paris – o chestie de ruletă rusească. Sau de joc de calculator: nu ştii de unde şi când apare teroristul cu automat, cu bombă, cu centura, cu maşina capcană, unde explodează coşul de gunoi, geanta, cutia, punga, rucsacul, trotineta, sticla de cola, lămâia, tortul, pixul, plicul, pasta de dinţi şi orice altceva poate să poarte o încărcătură explozivă.
Multe întrebări, puţine răspunsuri
Am citit şi auzit în ultimele săptămâni o mulţime de întrebări pe posturi media, pe net, prin ziare:
 Ce e în capul acestor politicieni? Cum nu-şi dau seama ce fac? Cum nu înţeleg? De ce nu iau urma banilor ca să stârpească terorismul? De ce mint cu războiul contra teroriştilor când ei îi aduc pe aceştia în Europa? De ce au provocat lumea arabă? De ce sprijină războiul din Siria? De ce primesc atâţia refugiaţi? Mai ales că nu i-au integrat nici pe cei vechi? Ce e cu discriminarea în defavoarea europenilor? A creştinilor? A familiei? Ce nebunie este chestia asta, islamofobia? Ca şi homofobia? Am ajuns în dictatura „hate speech-ului” (discurs al urii)? Cum, adică, eu nu îmi pot exprima ideile, nu pot face un comentariu, iar ei pot îndemna deschis la distrugerea, subjugarea, extincţia creştinilor şi evreilor şi budiştilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei? De ce este distrus obsesiv şi înverşunat orice ţine de indentitatea europenilor? Este creştinismul o ţintă a unei campanii de decredibilizare şi reducerea la o prezenţă de operetă? Face parte, campania împotriva Bisericii Ortodoxe Române din această campanie mondială, masiv şi complex finanţată şi orchestrată? Poate fi o religie a păcii, cea în care clericii îndeamnă la război, la ucidere, la viol, la sclavie? Mai este loc pentru discuţii, negociere, colaborare, integrare? Şi integrare, în ce sens? Aşa cum se întâmplă deja, a europenilor în islam?  Mai e loc pentru încredere?
Sunt întrebări adresate guvernelor europene, organismelor europene, şi, în mare parte,  la actualului guvern american. Răspunsul: tăcerea sau limbajul din plastic corect politic
Războiul interior
Europa e atacată. În primul rând din interior. De sute de ani se lucrează cu zel, cu perseverenţă şi cu resurse uriaşe la demolarea ei. Vom încerca să vedem cine sunt duşmanii ei. Vom încerca să-i descoperim, să-i cunoaştem şi să-i prezentăm. Vom încerca să vedem ce îi poartă pe ei în luptă. Ce s-a întâmplat de s-a ajuns în situaţia, aproape, fără ieşire de astăzi. Vom vorbi despre cea mai recentă ameninţare: Islamul. Ajuns în situaţia asta nu pentru că nişte strategi ai lumii musulmane şi-au pus acest lucru în gând, ci pentru că nişte arhistrategi ai lumii creştine au decis să o schimbe pe aceasta distrugând-o.      
Politicienii şi mass-media au anunţat, cu morga aferentă importanţei mesajului, că Europa, europenii se găsesc în stare de război. Evident era vorba despre terorism, mai precis despre teroriştii islamici, adică despre un duşman extern.
Ceea ce ei nu spun este că europenii se găsesc în război pe două fronturi: unul care stă să pornească, pe faţă, cu radicalii musulmani şi un altul, mult mai perfid, mai malefic, mai pervers, cu guvernele lor, care îi atacă din spate. Un război nedeclarat, ascuns, mascat, murdar, în care politicienii şi elitele europene (şi cele americane în mare parte) nu numai că s-au predat, dar au şi îmbrăţişat cu căldură teze şi ideologii, personaje, organizaţii şi mişcări contrare firescului existenţei umane, care pun în pericol de distrugere civilizaţia şi popoarele europene. Chiar mai mult: întreaga civilizaţie occidentală.
Să căutăm răspunsurile împreună
Europa e în război. Un război care se desfăşoară în interiorul limitelor ei geografice. Probabil singurul război religios din istorie şi asta nu din cauza înfruntării creştinismului cu islamismul, ci a atacului propriilor sale elite politice-economice-culturale-universitare. Vom vedea care este ţinta acestui război. Care sunt perspectivele lui. Cine poate fi învingătorul vremelnic şi cine cel pe termen lung. Vom vedea cum se duce acest război, pe câte fronturi, care sunt combatanţii, care sunt  estimările pierderilor. Vom ajunge la discuţia despre un război civil pustiitor. Ce forţe vor fi implicate. Cum va evolua numărul celor implicaţi. Care sunt posibilele şi probabilele pierderi umane şi materiale. Vom estima direcţiile pe care se va dezvolta, care ar fi forţele armate necesare pentru a interveni între combatanţii civili. Sau pentru a înfrânge o rebeliune musulmană generalizată. Cum s-ar putea termina şi când.
Vom vedea cum a fost ţesut planul distrugerii civilizaţiei europene timp de peste 200 de ani: de unde au pornit toate şi care au fost ţintele acestui plan. Veţi recunoaşte în cele pe care le vom descoperi lucrurile care se întâmplă în realitatea imediată, care s-au întâmplat, care sunt pe cale să se întâmple.
Vom căuta să vedem încotro s-ar putea duce în viitorul apropiat, mediu şi îndepărtat politica europeană. Va rămâne ea pe acelaşi făgaş? Va continua să fie un factor de destabilizare, de amorţire şi de distrugere, sau vor veni alţi oameni politici, care vor da un cu totul alt curs continentului. Şi, de fapt nu numai lui. Pentru că, vom descoperi, după cum am mai spus, ţinta conspiraţiei nu este numai Europa, este Occidentul. Şi, de fapt, nu întreg Occidentul, nu tot ceea ce ne oferă, propune şi impune acesta, ci acea parte esenţială a lui, partea bună, luminoasă a civilizaţiei occidentale: creştinismul. Şi vom înţelege şi cum a ajuns Occidentul în această prăpastie prin lucrarea jumătăţii sale întunecate.
În fine, vom încerca să vedem care şi cum ar putea fi realizată în practică acea mică şansă de salvare şi de renaştere, despre care vorbeam la început.
Apoi să vedem ce se va întâmpla aici, în Europa de Est şi Centrală, în România. Cum modifică probabila desfăşurare de evenimente din Vest, situaţia din zonă. Care este perspectiva în cazul învecinării cu o Europă de Vest islamizată. Ce se poate întâmpla între minorităţi şi majorităţi şi chiar între state din zonă în momentul când Vestul va fi ocupat cu războiul propriu. Ce va face Rusia în această situaţia, cum contribuie Rusia la evenimentele descrise în cele de faţă, care sunt mişcările anticipate din partea ei. Ne vom întreba şi vom încerca să răspundem, dacă România este în pericol de sfâşiere din partea vecinilor, care ar putea deveni, de la sine putere, sau la comanda/sub inspiraţia şi ajutorul Moscovei, pretendenţi ai unei bucăţi din ea.
Am ales numele aceste analize, pe care vă propun să o facem împreună în mai multe episoade, nu atât pentru rezonanţa sa, care ar atrage cititorii însetaţi de senzaţional, cât pentru a marca legătura cu esenţa scrierii lui Ioan: lupta împotriva creştinismului, pe care o duc, în primul rând, de mulţi ani, astăzi mai înverşunaţi decât niciodată, chiar  unii ridicaţi dintre creştini.
Nu sunt cuvinte umflate. În scurt timp nu vom mai fi copiii răsfăţaţi ai istoriei, trăitori în cea mai echilibrată şi plină de bunăstare, la nivel de mase, epocă a istoriei. Epocă care, în schimbul bunăstării, ne-a adus boli grave ale spiritului. Bunăstare care este pe cale să se evapore. Răsfăţ, care s-a cam terminat.
Nu are rost să ne ascundem. Nu mai are rost să ne lăsăm minţiţi. Occidentul pe care îl ştim a ajuns, ca un FNI uriaş, la faliment. L-au adus proprii acţionari, propriul consiliu director, staful executiv. Din cauza părţii sale întunecate, este în pericol partea sa luminoasă. Din cauza răilor, sunt în pericol cei buni.
Această analiză nu este o bombă fumigenă. Este un apel lucid la regăsirea adevăratei raţiunii – în lipsa căreia, o ştim, se nasc monştrii –, este un apel, un îndemn la regăsirea noastră ca fiinţă umană alcătuită din materie şi spirit. Sau, mai corect, din spirit şi materie. De regăsire a identităţii noastre de esenţă divină.
Nu vom începe, aşa cum ar fi fost de aşteptat, cu investigaţia istorică a cauzelor, evenimentelor şi personajelor, care ne-au adus în această situaţie aproape imposibilă, ci cu teribila tornadă a războiului din teren, a războiului fizic, care pare a se fi coborât brusc peste noi din înălţimi pentru a ne purta în realitatea altei lumi decât cea care ne-a fost „vândută” pe toate canalele în ultima sută de ani, cel puţin. (Va urma).

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...