Se afișează postările cu eticheta Dragnea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dragnea. Afișați toate postările

duminică, 5 ianuarie 2020

PORTRET AL ETERNEI ȘI FASCINANTEI ROMÂNII LA BĂTRÂNEȚE (I)

IANUARIE 2019:
România preia președinția rotativă a CE, în sunetul vesel de fanfară al declarațiilor minunatului său președinte: „În fine, trebuie să menționez o mare îngrijorare pe care o am.(...) Știți bine că, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, o poziție extrem de importantă, o poziție extrem de onorantă, o poziție extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că NU SUNTEM PREGĂTIȚI pentru așa ceva.”(PRESIDENCY.ro, 12 noiembreie 2019). Cu o pasivitate splendidă, România acceptă prezidențiala pereche de palme și înghite, liniștită, sarmalele în foi de varză acră, frământându-se să găsească răspunsul la întrebarea secolului: dacă Tudor Chirilă pleacă de la VOCEA ROMÂNIEI și merge către producția „VLAD”, cine oare, pentru numele lui Dumnezeu, îi va lua locul ?
Dar mai sunt și alte întâmplări care zguduie planeta România, pe parcursul acestei luni de început de an. Cea mai cutremurătoare mi s-a părut aceasta: „Grupul pentru Dialog Social și Revista 22 au anunțat că joi, 7 februarie 2019, ora 18:30, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2018 lui Augustin Lazăr, Procurorul General al României, potrivit unui comunicat.” (JURIDICE.ro, 30 ianuarie 2019)
Asta vine așa, ca o alinare, deoarece în aceeași lună, diverși cetățeni au simțit brusc că Augustin Lazăr, procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este persecutat și că dânșii nu și-au agățat de gât destule cartoane cu „Je suis Gusti...” în octombrie-noiembrie 2018. Actorii sunt și ei, cu toții, de partea neprețuitului. Și societatea civilă, în general. Și filozofii Liiceni. Ei și doar ei cunosc în profunzime ce anume a vrut să spună procurorul vieților noastre cu „...Au fost generațiile anterioare care au lăsat de la unii la alții, nu aș vrea să rezulte că FOCUL SACRU S-A STINS PE PARCURSUL MANDATULUI MEU.”( DIGI 24, 21 ianuarie 2019)
Eu sunt convinsă că generația de procurori ai anilor 50 ar putea confirma că FOCUL SACRU, ăla cu care au lucrat și ei pe când zdrobeau degete în închiderea ușii și puneau ouă fierbinți la subrațul „bandiților”, a strălucit, la fel de vioi ca și pe vremea lor, pe tot parcursul mandatului lui Augustin Lazăr... FOCUL SACRU, zic, a fost același; metodele însă -puțin diferite, potrivit evoluției generale a societății.
...........................................................................................
FEBRUARIE 2019:
Parlamentul pur și simplu își face de cap jucând „nește” jocuri de societate ce nu s-a mai pomenit... și taie harșt! din bănuții luʹ SRI și din bănuții luʹ SIE ! Cum orice om înțelept poate pricepe, acest afront fără seamăn nu va rămâne nesancționat. Ah! am uitat să vă spun că PESEDEUL e autorul amendamentului parlamentar deci, implicit, al afrontului. Despre ce va păți imprudentul PESEDEU, deși între timp își dă seama de eroare și-și pune din abundență diverse cenuși în cap, vorbim mai târziu... cam pe la rectificarea de buget din august...
Spre sfârșitul lunii, într-o stare de mare excitație, provocată de ultimele propuneri legislative din sfera justiției, ies în stradă și cei mai „viteji și mai drepți dintre traci”, adică magistrații coordonați de însuși Cristi Vasilică Dănileț -persoana aceea caraghioasă formată din diminutive -un fel de „șlamufă” (vezi nota de subsol, n.n.) din POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT a lui Michael Ende. Cetățenii, ca întotdeauna, au înțeles comandamentele momentului și au trecut de partea ălora care arestează aiurea-n tramvai, nu de partea celor care sunt arestați în acest mod barbar.
GDS-ul nu mai organizează în februarie ceremonia de premiere a lui Augustin Lazăr, deoarece premiatul e prea ocupat... Cu ce anume este el ocupat? Păi, fix cu activitățile pentru care spune Magda Cârneci, președintele Consiliului Director al GDS, că s-au hotărât să-l premieze:
„Grupul pentru Dialog Social are de multă vreme obiceiul de a acorda anual un premiu unei personalități care s-a făcut remarcată prin ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pentru democrație sau apărarea statului de drept. La sfârșitul anului trecut, când s-a făcut dezbaterea în Grup asupra candidaților, domnul Augustin Lazăr a ieșit înaintea altora, prin atitudinea sa fermă pentru continuarea luptei anticorupție și pentru opoziția lui față de OUG-urile care erau dorite de Guvern.”(Magda Cârneci, interviu pentru ZIARE.com , 19 aprilie 2019)
Să mai vorbim despre „varza confuzională” din capul doamnei Cârneci care crede că Procurorul General al României este chemat să întreprindă ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pe care să le premieze dânsa? În ciuda acestei gândiri de Gâgâ cu sediu în buricul Bucureștiului, GDS-ul este parafat în continuare, în februarie 2019, ca INTELIGENȚĂ MATURĂ A SOCIETĂȚII, la care cască gura tot cetățeanul #sunt-dornic-să gândească-altul-pentru-mine.
.......................................................................................
MARTIE 2019:
Cum Dragnea nu dorea deloc să „ia labele de pe Justiție” și nici nu părea să-i fie rușine că a furat de la copiii săraci printr-o tehnică atât de subtilă încât nici cei care scandau la Slobozia "Cât de sadic poți să fii, ca să furi de la copii?" n-au priceput absolut deloc cum a făcut, dar au rămas convinși că a făcut el cumva, grupuri de cetățeni responsabili au hotărât în stradă soarta „tiranului din Teleorman”. E bine să nu uităm, totuși, că inconștientul PESEDEU a scurtat de cap banii serviciilor mai colea, în februarie...
Augustin Lazăr e tot ocupat. Și înmânarea premiul GDS+REVISTA 22 se amână iar. Păcat... dar vom vedea în aprilie că mai bine își făcea timp și se ducea să-i dea ăia premiul...
În paralel, epopeea prezidențială iohannisiană a continuat fără răgaz. După ce pe 23 iulie 2018, în prezența a trei pietre de pavaj, Klaus ne-a anunțat că va candida pentru cel de-al doilea mandat și anunțul a luat prin surprindere celelalte pietre de pavaj, care n-au știut cum ar fi potrivit să reacționeze, dânsul a hotărât să ne uimească din nou pe 28 martie 2019 și să ne anunțe că vom avea „referendum pe Justițe” simultan cu alegerile europarlamentare (adică, urmărind „pas cu pas” traseul zburdalnicului său înaintaș în ale președinției, dânsul ne-a lămurit, parafrazându-l pe Terențiu: „Sunt Werner Klaus BĂSESCU și nimic din ceea ce e PETROVesc nu mi-e străin”) .
Întărâtat de ambițiosul anunț prezidențial, Cioloș, aspirant și el la președinție, ca orice om „onest și cinstit”, s-a gândit să scoată din mânecă asul numit Oana Bogdan. Aceasta avea să ne explice, pe îndelete, în câteva interviuri de o extraordinară valoare teoretică și practică, avantajele creșterii oamenilor „în baterii” și cum ar trebui să luptăm eficient împotriva periculoaselor flatulențe pentru a salva planeta. Iată: „...Să nu uitați de flatulențe, vă rog. Ministrul britanic al Schimbării Britanice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor al încălzirii globale.” (FACEBOOK, Oana Bogdan, 17 martie 2019)
Dar, deși în luna martie a anului 2019 Oana Bogdan era „roata motrice” a PLUS, și deci o stea în ascensiune pe scena politicii românești, s-a dovedit că nu orice „roată motrice” care zboară se și mănâncă, așa că dânsa a dispărut la fel de brusc cum a apărut, chiar înainte de a dota populația iubitoare de iahnie de fasole cu CARBOCIT... sau măcar cu dopuri.
Însă cu numele BOGDAN e bine că ne-am obișnuit deja, căci semnul luminos al BOGDANilor de-abia acum începe a se ridica mândru la orizont. E luna în care, după ce a eșuat în lansarea partidului REALITATEA, Rareș BOGDAN își caută un cuibușor mai sigur, fără amenințarea că Gușă Cozmin îi ia jucăriile, îi dă na!na! la popou și îi suflă lui Oreste prafurile de sub nas... de aceea, în mod matur și responsabil Rareș își dă seama că trebuie să găsească un „stăpân” mai prost ca Gușă, mai cumințit deoarece a simțit la timp pe la urechi adierea dulce a DNA-ului cu pușcăria lui cu tot, dar și cu un talent mai vibrant la „...ciiiineeee eeesteee geneeeraaaalul”... Și nici nu trebuie să se uite mult în jur ca să afle că Ludovic (Întâiul sau Cel Bun, cum aveam să aflăm mai târziu) are exact profilul pe care îl caută. De aceea, nu vom fi surprinși deloc că Ludovic (care nu este încă nici cel Bun, nici Întâiul), după ce ne explică pe larg cum a negociat el cu Crin Antonescu să-i dea un loc pe lista pentru europarlamentare, îl pune cap de listă pe Rareș iar pe loc eligibil o instalează pe nevasta lui Crin... După opinia mea, se ia această decizie deoarece doamna Adina Vălean este considerată de unii băieți care-i îndrumă pașii șovăitori ai Ludovicului-frăgezit-și-cu-dinții-tociți, mult mai previzibilă și mai bună executantă decât soțul.
(Va urma)
.................................................................................................
*Notă: ȘLAMUFA lui Michael Ende este un personaj rizibil și obraznic, făcut din petice, cinic și periculos prin lipsa lui de simț moral; o molie-clovn care-și râde de tot și de toate; e folosită de autor ca simbol al intenției bune dar care, necontrolată, se poate transforma în dezastru.


Autor: Luminița Arhire

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

2019 a fost anul în care Sistemul și-a dat seama că poate să facă orice. Cum va fi deci 2020?

Dan Andronic mi-a trimis un e-mail din care citez: „Vreau și eu o caracterizare a României 2019 în 2000 de semne. Care au fost cele mai importante evenimente politice, economice, media. Cum ai caracteriza anul 2019. Cel mai bun politician, cel mai slab. Orice altceva te-a impresionat.”

A scrie despre România lui 2019 în 2000 de semne e ca și cum ai rezuma Istoria omenirii într-o pagină de carte. Luînd asta drept provocare ( de obicei scriu mult despre un subiect, 2000 de semne nu-mi ajung nici să intru în conținut ), încerc să mă execut în noaptea de Revelion, pe care n-o sărbătoresc, deoarece, așa cum am mai scris nu văd nici un motiv de petrecere din faptul c-am trecut din 2019 în 2020 și nu invers, din 2020 în 2019.
România lui 2019 a dovedit mai mult ca Româniile din toți anii postdecembriști că democrația e doar o fațadă de sorcovă pentru o realitate de plumb. Teoretic, avem alegeri libere și corecte, presă independentă, pluralism politic, instituții definitorii ale statului de drept, precum Parlament, Justiție, Avocatul Poporului, Guvern, Președinție. Practic avem o dictatură a Sistemului instituțiilor de forță. Acest Sistem, predat lui Klaus Iohannis la cheie de către Traian Băsescu, făuritorul care n-a mai avut timp, ca președinte, să-l folosească, și-a spus cuvîntul în tot ceea ce noi, românii, luînd în serios basmul cu trecerea de la dictatură la democrație după decembrie 1989, am crezut că e rezultatul bătăliei între partide, al concurenței din presă, al goanei după profit, al prestației unei Justiții independente:
-Condamnarea lui Liviu Dragnea, o Operațiune complexă, menită a pregăti terenul pentru aducerea la Putere a Guvernului Meu Doi, pentru punerea la pămînt a PSD și mai ales pentru a scoate din capul oricărui politician ideea că e în slujba României și nu a Puterilor Garante.
-Răsturnarea Guvernului PSD și investirea Guvernului PNL în condițiile în care partidul lui Klaus Iohannis e minoritar în Parlament. Brusc, de parcă ar fi fost întoarse cu cheița, partide care pînă mai ieri scoteau foc pe nări și pe gură cînd auzeau de PNL au votat Moțiunea de cenzură mai întîi și investirea Guvernului Orban mai apoi fără să fi obținut, așa cum se întîmplă în orice democrație, un minim profit politic. Putem crede în aceste condiții că răsturnarea de regim din octombrie – noiembrie 2019 a fost rezultatul jocului democratic?
-Victoria la scor de Nicolae Ceaușescu a lui Klaus Iohannis la prezidențialele din 2019 fără un minim efort din partea candidatului, fără dezbaterile cuvenite, fără a se pune în presă vreo întrebare despre găurile negre din trecutul lui Klaus Iohannis.
-Descoperirea peste noapte a dosarului de informator al lui Traian Băsescu după ce fostul președinte a primit mai multe adeverințe de om care n-a colaborat cu Securitatea. Diversiunea a avut drept scop curățarea tererenului în partea anticomunistă a electoratului astfel încît singurul președinte anticomunist chiar din clipa conceperii să fie Klaus Iohannis.
-Transformarea a aproapei întregii prese independente în presă proPrezidențială, desi prin asta mai toate publicațiile pierd la tiraj sau la rating.
Deoarece am depășit déjà norma celor 2000 de semne, voi concluziona: 2019 a fost anul în care Sistemul și-a dat seama că poate să facă orice. Lesne de înțeles în aceste condiții ce va fi anul 2020.
Autor: Ion Cristoiu

miercuri, 18 noiembrie 2015

Minciuna merge mai departe cu guvernul bâlbâit şi măsluit al domnilor Iohannis şi Dragnea



Bâlbâit:
·         nominalizări şi retrageri de candidaţi ca într-un serial de telenovelă;
·         program de guvernare de acelaşi tip telenovela făcut, refăcut, depus şi retras de la parlament în episoade, dintre care ultimul chiar în ziua votului;
·         greşeli elementare pentru personaje cu o aşa de bună cunoaştere a UE, şi pentru nişte candidaţi cu aşa cv-uri, cum ar fi: renegocierea MTO (MTO sau obiectivul bugetar pe termen mediu  este un indicator care măsoara echilibrul bugetar structural al unei ţări la un anumit moment. El este asumat prin programul de convergenta pe care fiecare stat membru UE il redacteaza si il trimite Comsiei Europene, in conformitate cu cerintele Pactului de stabilitate si de crestere semnat şi de România), care nu poate fi renegociat; schimbarea Constituţiei de către guvern (???), sau schimbarea legilor electorale în ultimul an dinaintea alegerilor, la fel de imposibile;
·         un program final care nu conţine mai nimic concret (spune dl Cioloş că urmează a se consulta cu colegii săi şi apoi cu parlamentul ), o sumă de enunţuri vagi, pălării croite din limbaj birocratic (într-o scriere fără diacritice, cu o punctuaţie specifică limbii engleze - de unde probabil că au fost copiate şi tradus) pentru ansambluri vaste de strategii şi măsuri posibile fără termene şi fără certitudini.
 Măsluit:
Păi şi naşul prezidenţial şi finul guvernamental au afirmat că este vorba de un guvern de tehnocraţi făcut de mânuţa nominalizatului. Mai mult chiar, l-am auzit în discursul final – dar nu prima oară – pe Dacian Cioloş afirmând cu emfază că a ales pentru guvernul său pe cei mai buni tehnocraţi. Las deoparte chestia asta cu cei mai buni, lucru imposibil de stabilit de dl Cioloş în câteva zile, după cum ar fi extrem de greu de stabilit în mult mai multe zile, de echipe profesioniste (relativismul unei astfel de declaraţii ne duce însă către zona naivităţilor lingvistice ale unui personaj mai degrabă tehnic, dar şi spre limbajul lozincard de dinainte de 1990, când întotdeauna erau aleşi cei mai buni dintre cei buni). Dar cum stăm cu guvernul de tehnocraţi, pe care, ne-a asigurat alesul preşedintelui, l-a însăilat de unul singur, într-un exerciţiu de figuri libere, fără ingerinţe, sau figuri impuse de la partide? Un răspuns ne dă preşedintele UDMR, Kelemen Humnor:
Am constatat că PSD a rămas la guvernare în continuare, deci spatele pentru activitatea guvernamentală, pentru iniţiativele guvernului anul viitor, este asigurat. Cel mai puternic şi important minister, cel al Dezvoltării Regionale, condus de cea mai importantă persoană după cea a premierului, cu cel mai mare buget şi care controlează şi administraţiile, deconcentrate, prefecturi este şi rămâne la PSD, prin Vasile Dâncu. Cu tot respectul pentru el, este profesor, sociolog extraordinar de bun, dar este strategul lui Liviu Dragnea, a fost al lui Ponta, al lui Geoană, este un om de stânga, din Grupul de la Cluj, este pesedist, este social-democrat. Cred că din acest motiv, PSD rămâne în acest guvern în continuare”.
Şi Vasile Dâncu nu e singura figură din guvern din zona personajelor fermecate de magia politică a PSDului. Consistentă pare a fi şi prezenţa prietenilor, rudelor, cunoscuţilor unor consilieri prezidenţiali. Ştim, în mare şi cum au stat lucrurile cu PNL-ul. Şi, mai mult ca sigur, că şi UNPR-ul are un oscior pe undeva. 
Mincinoşii şi fraierii
Din păcate, domnul Dacian Cioloş, probabil un bun specialist şi un dedicat funcţionar,  porneşte la drum aplecat sub cocoaşa minciunii pe care tocmai a acceptat-o de la sistem. Ceea ce se întâmplă acum este, în realitate, o perpetuare a minciunii sub care s-a desfăşurat viaţa noastră politică, într-o piesă de teatru de prost gust în care noi suntem fraierii.
Domnul Iohannis, într-un elan tineresc ne-a promis la anunţarea nomnalizării sus-numitului, că începe o nouă eră, că totul va fi resetat, că prin acest om şi guvernul lui profesionalismul, dăruirea, responsabilitatea, cinstea vor reveni brusc şi amplu în politica noastră şi, de aici, în întreaga societate. Nu face pentru prima dată astfel de afirmaţii riscante. În urmă cu un an, după alegera sa, ne-a anunţat, printr-o declaraţie, care ţine fie de aroganţă, fie de naivitate tinerească, fie de puţina cunoaştere a firii umane (fie de o combinaţie a acestora), că din acel moment politica românească se resetează, că suntem la momentul Punct şi de la capăt. Hoţoman bătrân, hârşit prin porturi şi prin politică, Traian Băsescu i-a propus formula mult mai realistă: Punct şi virgulă şi continuarea cu o nouă etapă.  Domnul Iohannis a refuzat-o demn, fără a părea că măcar a auzit-o, şi a trecut imperial. Şi iată că după un an, domnul Iohannis nu marchează cu nimic notabil deviza pe care şi-a şi ne-a propus-o. Trăim în acceaşi făţărnicie, ipocrizie, minciună. Iar momentul Guvernul Cioloş este unul din această ţesătură.
Guvernul nu este tehnocrat şi nu este făcut de domnul Cioloş. Nu era şi nu este posibil. Ar însemna să nu ţină seama de parlament, adică de partide. Ar însemna să aibă în mână nişte cărţi imposibile, sau la poarta parlamentului forţele speciale cu glonţul pe ţeavă. Ar însemna să trăim în altă realitate. Şi nu e aşa. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Suntem tot în mizerabilul cotidian politic românesc care nu poate fi amputat brusc fără a risca pierderea întregului organism. Este, legal, logic să fie aşa, este realitatea. Dar oare era chiar aşa o problemă ca domnul Iohannis şi domnul Cioloş să vină şi să ne spună acest lucru. Să ne anunţe că astea fiind regulile, trebuie să joace după ele, altfel aruncă în aer şi ce a mai rămas din formula palidă numită democraţie? Să nu ne ia de proşti, ci să ne propună să fim parteneri? Să fie parteneri cu noi, nu cu partidele? Să conteze pe noi pentru a impune partidelor acestora bolnave de ticăloşie, dispreţ, hoţie, egoism atroce o schimbare reală? Să facem schimbarea împreună? Eu zic că puteau. Era un moment excepţional pentru asta, de un dramatism nemaiîntâlnit după 1990, cu o tragedie adâncă în spate, cu moarte şi furie, cu atâţia ochi pe lumea politică, cu atâta revoltă şi cu atâtea suflete pline de speranţă. Dar trebuiau să fie din alt aluat; un aluat care se găseşte tot mai rar în politică, şi nu numai în cea românească. Trebuiau să fie bărbaţi de stat.
O maşinăreală ca atâtea altele
Guvernul Cioloş nu este făcut de dl Cioloş. L-a primit în plic de la PSD, de la Iohannis şi de la PNL (poate a avut şi el voie la 1-2 nume). Aşa cum a primit şi câteva indicaţii valoroase cum ar fi, ca să amintesc doar două, menţinerea actualului aparat administrativ central şi din deconcetrate (90 % pesedist), sau renegocierea MTO pentru a acoperi minciuna stării înfloritoare în care se află România după guvernul Ponta. Vom trece, mai ales din 2017, prin seceta rezultată din aceată politică „binefăcătoare”, prin care banii au plecat către consum şi către hoţii din sistem şi nu către investiţii, sau au rămas ca surplus bugetar bun pentru pomeni electorale ale anului viitor. Bani morţi, care aduc pierderi nu dezvoltare.
Liviu Dragnea spune că PSD lasă în conturi 10 miliarde de euro. Dar ce sunt acești bani? Sunt blocarea investițiilor și lipsa de atragere a fondurilor europene (adică banii economiți de la cofinanțare) din ultimii aproape 2 ani, lipsa care ne scade PIB-ul potențial pe anii 2016 și (drastic) pe 2017.
Nu de 10 miliarde de euro avea economia nevoie : ci de autostrăzi, spitale, digitalizarea administrației etc – cu locurile de muncă aferente, care să mai primenească bugetele sociale.
Acești 10 miliarde sunt tocmai diferența de deficit potențial cu care depășim ținta pe 2016 și care se rostogolește – cu marjă de multiplicare – în 2017.
Pentru fiecare miliard, din cele 10, pe care l-ar fi investit Victor Ponta, s-ar fi întors 3-5-7 miliarde – indice de multiplicare a investițiilor sau pur și simplu bani europeni. Acum multiplicarea funaționează invers: pentru fiecare miliard neivestit, zboară niște zeci bune de procente din deficitul structural peste țintă.
(http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-pentru-dacian-ciolos-de-10-miliarde-de-euro-mto-de-la-liviu-dragnea.html).
Este adevărat că în formula ultimă a programului renegocierea MTO-ului dispare. Dar cum a ajuns acolo? Cine a scris-o? Cine a aprobat-o? Nu e domnul Cioloş venit de la Bruxelles? Nu stă acolo de vreo 4-5 ani? Nu ştie nici el ce e cu MTO-ul? Sau nici nu avăzut-o pentru că programul era, după cum ziceam, venit în plic?

Nu bâlbele sunt imputabile, nu faptul că nu e un guvern technocrat, nu faptul că l-a primit în plic; toate acestea pot şi puteau fi înţelese şi acceptate dacă erau mărturisite. Şi în această mărturisire şi asumare publică ar fi stat cu adevărat puterea dlui şi guvernului Cioloş, care i-ar fi avut pe români alături şi care nu ar fi avut de dat socoteală decât acestora, nu fiarelor, care acum l-au înconjurat şi îl pun să joace cum vor ele. Bâlbele ne-au ajutat doar să înţelegem ce se întâmplă şi sunt, în final, omeneşti. Imputabile sunt prefăcătoria, minciuna, înscenarea, înşelătoria, dispreţul cinic şi criminal faţă de existenţa celorlalţi.
Noul guvern a pierdut şansa de a fi guvernul Cioloş; el doar îl are pe dl Cioloş carte de vizită. Şi atunci ce mai rămâne? Ce mai rămâne din discursurile frumoase, din plecăciunile către naţiune, din cenuşa în cap, din promisiunile prezidenţiale, din guvernul acesta şi din programul său?
Dincolo de posibila valoare individuală a celor mai mulţi dintre cei cel compun, şi pe care nu o contest, o maşinăreală ca atâtea altele.

marți, 2 decembrie 2014

Iliescu, părul lupului psd-ist

          Exact ca în vorba populară, tinerii avântaţi şi plini de idei ai psd-ului s-au gândit că trebuie să se scuture de Iliescu, lupul cel rău de sorginte comunistă travestit în Bunicuţa. Nu e clar de loc cine e Scufiţa Roşie (să fie Ponta, să fie Ghiţă, să fie amândoi, să fie Vanghelie îngemănat cu Geoană?) cum nu e clar nici în a cui pădure (o fi a lui Hrebe, sau a lui Kerestoi?) se petrece dramatizarea pusă la cale de mieii tineri. Ca un public implicat şi curios ce suntem, am avea şi noi câteva obswervaţii şi întrebări pentru organizatori, înainte ca aceştia să facă vreun gest necugetat.
          1. Ponta, Ghiţă, Dragnea, Vanghelie, Voicu, Hrebe etc se trag din Bunicuţa sau Bunicuţa din ei?
          2. Lupii nasc miei vii?
          3. Cum se numeşte mutaţia genetică prin care mieii născuţi din lupi preferă ierbii bugetul (de stat, judeţean, municipal, orăşenesc, comunal)?
          4.  De câte ori trebuie să se dea peste cap zmeii pentru a deveni feţi-frumoşi?
          5. a) mafiot = anticomunist? b) mafiot = democrat ? c) mafiot = responsabil/competent/altruist?
          6. Dacă ai adunat 150 de milioane de euro în zece ani de la terminarea facultăţii, pornind de la zero, în cât timp poate aduna domnul Ghiţă 10 ani de reculegere?
          7. Ce personalitate a istoriei politice româneşti, care a avut în cursul unui an două magistrale luări de cuvânt în parlament - una de 31 de secunde şi alta de 28 - a spus următoarele vorbe care vor traversa istoria, împreună cu cel la care se referă, către lada de gunoi a acesteia: ” Ponta are 40 de ani. Va ramane un conducator in politica din Romania inca 20 de ani. A capatat in acesti ani experienta. (…) Premierul Ponta, pentru cine il cunoaste, este un om onest si nu se imbata singur cu putere. Chiar crede sincer ca decizii importante despre Romania trebuie luate in consens, in Parlament, impreuna cu partidele din opozitie daca se poate. (…) Pe Victor Ponta putem sa-l numim deja un om de stat. A gasit puterea sa faca ce trebuie pentru Romania”.
          8. După ce scapă de Iliescu, să scape şi de hoţii, corupţii, plagiatorii, mincinoşii, inculţii, profitorii, mârlanii, grobienii, criminalii din partid.
          9. Daţi o definiţie a comunismului. Şi a socialismului.. Şi a criminalităţii organizate. Adunaţi definiţile şi scădeţi suma din psd. Rezultatul trimiteţi-l la şcoală şi la biserică.
         10. Nu-i aşa că operele lui Russel Kirk sunt scrise de Liviu Dragnea?
 

vineri, 28 noiembrie 2014

Ponta între Ghiță mafiotul și Ghiță ciobanul


           După informațiile vehiculate prin presă, avem în sfârșit și două mărturii directe de la fața locului. Importantă este mai ales cea lui Vanghelie, mult mai bine informat, fiind și mult mai complex conectat la realitatea partidului, cea din spatele perdelelor succesive coborâte de orice organizaţie criminală peste activităţile sale: domnu' Ghiţă, cel căruia, alintându-se pentru a-i părea apropiaţi, probabil, unii politicieni, ziarişti şi analişti îi spun Sebi, evident în lipsă şi adresându-se nouă nu lui, căci altfel, după cum se prezintă omu' nostrum, ar lua în cel mai bun caz o flegmă între ochi, dacă nu un pumn în bot, deci, revenind, domnu' Ghiţă este un mafiot ordinar şi odios conectat prin canalele politice la încăperea plină de bunătăţi a bugetului statului. Şi, conform aceloraşi surse deja neanonime şi evidenţelor statistice, conectat bine, copios, purulent, suculent, organic, terminator.
          Domnu’ Ghiţă, din câte l-am văzut pe la televizor, este un găunos la fel de arogant, superior, suficient, dispreţuitor, agresiv, miştocăros, precar cultural şi intelectual ca şi aşa-zisul lui şef, pe linie de partid, deconspiratul lui lacheu, după alţii, pe linie de bani şi autoritate reală, sau ca domnu' Şova, sau alţi domni mai mult sau mai puţin anonimi, dar guvernamentali sau parlamentari, pe care îi trimite partidul pe la televiziuni ca să ne certe pentru cât de proşti, neinformaţi, dezinformaţi, răuvoitori, cârtitori şi neacultători suntem. De aceea, dincolo de subordonaţii săi pe linie de afaceri, partid, guvern şi, pare tot mai credibil, nu ştiu ce aripă din servicii - sper că una care între timp a rămas în afara oricărui serviciu secret - domnu' Ghiţă, ce s-a descoperit astă-noapte anticomunist, nu este în stare să trezească emoţia sau susţinerea niciunui alegător necumpărat, probabil nici măcar pe cea a interlopilor. Iar cu subordonaţii nu poţi ştii niciodată cum este: ei te laudă şi perie, te pupă şi-n fund, dar atât timp cât eşti şef.
          Cu aplombul şi agresivitatea tinerilor care au gustat prea repede, nemeritat şi nu tocmai legal din hârdăul succesului financiar, domnu' Ghiţă crede că poziţia lui la butoane este eternă, meritele sale incontestabile, iar destinul, în care el crede (pentru că nu crede nicicum în Dumnezeu) favorabil lui pentru eternitate; asta şi pentru că nu se poate imagina mort şi mâncat de viermi, mai întâi o materia organică împuţită aflată în descompunere, apoi nişte oase pierdute pe undeva prin pământ.   
          Demisia lui din PSD nu este credibilă, mai ales acum, după săptămâna de miere petrecută cu iubitul său (prieten) în emirate şi contraofensiva declanşată de Ponta în partid pentru a înlătura orice opoziţie, ci pare mai curând o operetă de proastă calitate aranjată pentru ca cei doi să lovească mai multe ţinte: să mute discuţia despre cine şi de ce este de vină către comunism şi americani, şi să scape domnu Ponta, domnu Ghiţă, domnu' Dragnea (cât mai e liber); să ofere publicului faţa unui partid în care lupii tineri se leapădă de moştenirea comunistă pentru a se updata în ton cu acuzaţiile de pe internet; să rămână conectaţi cât mai mult timp la bugetul ţării.
          Relaţia dintre "Victor" şi "Sebi" (ca să mă bag şi eu în seamă pe lângă ei) e una reciproc profitabilă şi reciproc înmormântabilă, pentru că niciunul dintre ei nu are cu adevărat organ pentru  altcineva decât propria persoană şi, dincolo de şmecheria golănească şi rudimentară, nici minte în cap pentru a accepta că lumea asta nu e chiar cum cred şi vor ei să fie (despre suflet, poate prin iad să-l căutăm).
          De cealaltă parte, ciobanu Ghiţă, care după ce a fost folosit şi a înţeles că este folosit i-o zis fin dar hotărât impetuosului său admirator de ocazie: n-o apăi meri.... undeva. Cam ceea ce i-au transmis şi alegătorii împotriva lui Ponta care, dacă scădem furturile cu suveici şi morţi organizate de Dragnea la referendum, şi celelalte organizate acum, sunt cam tot atâţia, dacă nu chiar mai mulţi decât cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu în urmă cu doi ani şi ceva. Asta aşa, ca să fie clar cum stăm cu credibilitatea şi cu contestarea populară, cu relevanţa şi cu reprezentativitatea, cum îi plăcea lui să-i transmită preşedintelui Băsescu.
         Aşa stând lucrurile, domnului Ponta nu-i mai rămâne decât să se piardă repede, dar repede de tot, în neantul nerecunoscător al istoriei. Până atunci însă tare mi-e teamă că ne va mai deranja din când în când cu o  postare pe blog şi, la câteva luni odată, cu noua lui carte scrisă direct pe patul sobru al unei puşcării şi plagiată după (nu o să credeţi) Gigi Becali.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...