Se afișează postările cu eticheta Cotroceni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cotroceni. Afișați toate postările

marți, 12 noiembrie 2019

Merkel îi transmite lui Iohannis că e un guvernator al României eşuat, incapabil, mic-oportunist, dezamăgitor!

La începutul lui septembrie publicam o scurtă analiză privitoare la baletul dizgraţios al lui Iohannis, dinspre Germania, prima mare iubire, către SUA, noua mare iubire: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/09/iohannis-se-rupe-l-au-cracanat.html
Cum nu apăreau semnale dinspre iubirea trădată, se părea că am forţat realitatea suprapunând ceea ce aş fi dorit să se întâmple peste realitatea mult mai mercantilă, şi că guvernatorul actual al României îşi păstrează, bine-mersi, stăpânii de dincoace şi de dincolo de ocean într-o cuvioasă armonie. Şi, dat fiind faptul că România este plină de stăpâni, ce se adapă de la ugerul ei încă plin, şi că încă mai e loc, adică mai sunt destule de jefuit, exploatat, distrus, inclusiv neamul românesc, posibil opozant, părea şi logic. 
Iată că în ultimile trei zile, dincolo de ce ne transmite cancelaria guvernatorială de la Cotroceni, presa afiliată şi ongurile păpătoare de fonduri de la mafia financiar-bancară globalistă, dar şi de la statul român, par a se aduce în spectrul vizibil, oarece fisuri, nemulţumiri, avertismente adresate "eşuatului", conform analizei externe, preşedinte al României.
Este vorba despre cotidianul Der Spiegel, care, în ediţia sa online din 10.11.2019, adresată, deci, mai ales străinătăţii, adică şi României, îl seceră pe Werner de sub genunchii mereu expuşi ai consoartei sale întru cele casnice, cele excursii şi cele case, acestea din urmă luate, justiţia o spune, în mod necurat. 
Dar staţi! Asta nu e totul. Ca şi cum ar dori să ajungă cât mai repede la cititorul român, Europa Liberă România, 11.11.2019 comentează şi exemplifică în limba română, cu extrase  respectivul articol, scris de expertul pentru Europa de Est al Der Spiegel, deci nu de opozanţii români.
Cum voi pune aici linkurile către cele două, nu mă voi apuca să comentez textul sentinţei de "eşuat" , nici să includ fragmente din aceasta. Voi face, în schimb alte două comentarii.
În primul rând, un astfel de articol în acest cel mai important cotidian german, legat strâns de guvern, după cum s-a dovedit în situaţii anterioare - amintesc doar acoperirea agresiunilor sexuale ale migratorilor, culminînd cu cele de la Koln, de anul nou 2016 - nu este o întâmplare. Chiar dacă, să zicem, acum era un moment de interes, căci urmau alegerile. Interes oriunde altundeva decât la publicul german, aşa că articolul este scris clar cu bătaie în România. Pisica neagră arătată lui Iohannis este extrem de vizibilă.
Într-o decriptare asemănătoare, poate fi citită şi preluarea lui de către Europa Liberă în limba română, astfel ca analiza să ajungă cât mai repede şi uşor la destinatarii de facto. 
Urmarea posibilă: dacă argumentele opozanţilor lui Iohannis şi dovezile clare privind implicarea în traficul de copii, acapararea tâlhărească de case şi jefuirea patrimoniului imobiliar şi funciar al judeţului Sibiu, prin acţiuni dincolo de lege, nu îi conving pe alegătorii săi, o astfel de judecată aspră s-ar putea să mai clatine ceva din soclul, pe care aceştia l-au aşezat. Mai ales dacă ea se repetă şi se amplifică.
La cele de mai sus am să mai adaug propunerea de a privi cu ceva atenţie fotografiile care însoţesc articolele pe cele două saituri, un mijloc de a comunica mai puternic, de multe ori, decât comentariul care urmează. Iar atunci când cele două se conjugă, efectul este, evident, încă mai penetrant. 


Atunci când mesajul textului este unul de susţinere pentru personajul la care se face referire, imaginile sunt alese astfel încât să-l pună într-o lumină cât mai atrăgătoare, convingătoare, sprijinitoare. În cazul de faţă, avem două imagini care îl arată pe chiriaşul de la Cotroceni confuz, nesigur, oarecum încolţit şi agresiv, deloc carismatic, chiar ridicol.
Dacă forţez decriptarea acestor articole, după cum spuneam, funcţie de ceva secrete dorinţe personale, rămâne să aflăm din alte semnale, pe alte canale, din alte întâmplări. 
Este evident însă că astfel de articole în ziua primului tur al alegerilor nu sunt un semn de bun augur pentru personajul de tristă realitate pomenit mai sus. 

joi, 8 ianuarie 2015

Este preşedintele Iohannis „pe mână” cu Ponta şi cu Antena 3?




Conform planului, acest text trebuia să fie continuarea celui precedent (http://www.evz.ro/iohannis-ponta-basescu-o-ecuatie-cu-multe-necunoscute-inca.html) şi să se refere la posibilele traiectorii ale lui Traian Băsescu şi Victor Ponta în anul 2015. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din Matache, nu pot rezista tentaţiei de a mă băga în vorbele despre „cine este pe mână cu cine” pentru a încerca să desluşesc dacă este vorba de o „mânărie”, sau de o amplă acţiune de intoxicare.
Deplinul acord al premierului cu preşedintele (e adevărat, în chestiuni generale, nu de cea mai mare importanţă, oarecum neutre politic şi deocamdată, din vorbe), pe de o parte şi laudele şi apărarea persoanei prezidenţiale de nemernicii cârtitori puse în pagină de Antena 3, pe de altă parte, au provocat de la nedumerire la acuzaţii de pactizare între cele trei entităţi implicate în discuţie. Chiar şi eu îl avertizam pe preşedintele Iohannis, în textul menţionat mai sus, despre pericolul apropierii de Antena 3 – indiferent de faptul că această apropiere are loc, deocamdată, numai dinspre numita oficină de manipulare către preşedinte şi dinspre PNL către oficină, nu şi dinspre subiectul în cauză. În cele ce urmează voi încerca să fac o sistematizare a posibilelor variante privind posibila înţelegere amintită în titlu urmând ca analiza să o facem, împreună: eu voi veni cu unele argumente pentru susţinerea sau infirmarea ei, urmând ca dumneavoastră să le aprobaţi sau contestaţi, sau să găsiţi şi altele, pro sau contra, iar concluziile să le tragem împreună.
Avem, în mare, două posibilităţi:

1.      Sunt înţeleşi.
1.1   Iohannis şi Ponta au un aranjament pre-alegeri, care acum
este pus în pagină, iar cei de la Antena 3 joacă la comanda stăpânului lor, sau în căutare de un nou stăpân. Cum ar fi posibil? De ce să dea PSD-ul Preşedinţia din mână? De exemplu, pentru că Victor Ponta chiar nu-şi dorea să ajungă la Cotroceni, dar nu se putea opune opiniei din partid (şi evidenţei faptului) că era cel mai bine plasat în această competiţie. De ce nu dorea? Pentru că la Cotroceni nu controlezi bugetul şi nu prea poţi face bani; şi, efectiv, nu ai nici prea multă putere dacă partidul intră pe mâna altcuiva şi tu nu eşti „tătuca Iliescu”, care, dacă pleca din PSD, lua şi simpatizanţii partidului cu el. Adică, partidul avea nevoie de el şi mai puţin invers. Un motiv suficient de puternic pentru un Victor Ponta la 42 de ani, care se gândeşte că poate ajunge preşedinte şi la 45, 50, sau 55, dar că până atunci trebuie să mai pună puţină osânză. Face, deci, un aranjament cu contracandidatul său – neamţ, corect, care-şi ţine cuvântul dat – şi face în aşa fel în campanie şi între cele două tururi, încât acesta să câştige şi se ocupe fotoliul prezidenţial cu o aparenţă teutonă dar, de fapt, cu un fond de paie. E posibil? Este. Dar puţin probabil: în final, victoria a fost adusă de înghesuiala de afară şi protestele de afară şi din ţară, care e greu de crezut că au fost prevăzute, calculate şi puse în pagină de Ponta. Asta numai aşa, ca un prim motiv, dar sunt sigur că puteţi găsi încă multe altele aşa că nu continui.
1.2  Iohannis şi Ponta şi-au dat ulterior mâna, sau sunt pe cale să o facă. De ce? Din
motive de opinii şi opţiuni similare (care i-au apropiat în formula mai largă a USL-ului şi în trecut), din nevoia unuia de celălalt, din motive de pragmatism politic şi carieristic, din comoditate, din cauza unor „prieteni” comuni etc.
Posibil, dar, iarăşi, puţin probabil. Klaus Iohannis a fost propulsat de un partid, acum
sus şi el în sondaje, în care se regăseşte şi prin unitatea de opinii şi opţiuni, (care ar fi un motiv de a se apropia de Victor Ponta în varianta 1.2), şi care poate ajunge în curând la guvernare. O înţelegere cu premierul din care să fie eliminat PNL-ul, ar fi un act de lipsă de onoare şi mare nesimţire politică, care nu ar putea trece neobservabil şi fără repercursiuni de imagine imposibil de îndreptat. Pe de altă parte, cum nu avem relatări contrare în ultimii 14 ani în care a fost persioană publică, Klaus Iohannis pare a fi mai degrabă un om de onoare.
1.3  PNL ul este şi el parte într-o înţelegere mai mare şi face, destul de palid şi
neconvingător, ca şi în tot restul anului 2014, figură de opozant, dar, de fapt, o înţelegere mai veche curge înainte neclintită. Da, am putea spune, dar acum are procente multe, ce nevoie are de PSD? Las deoparte că, în cazul unei înţelegeri pot exista nişte condiţii „dificile” care să o securizeze, însă alegerile anticipate sunt clar o poveste fantasmagorică, atragerea aliaţilor PSD-ului şi împărţirea cu aceştia a ciolanului nu este nici ea o treabă prea simplă, şi atunci de ce nu am vedea peste câteva luni, pentru salvarea României, un guvern PSD-PNL până spre alegeri, după care să urmeze o altă operetă a alegerilor şi aşa mai departe?
            Sună interesant şi aproape fezabil. Pot pune însă împotriva acestei variante realitatea, atât de bine documentată în aceşti 25 de ani, a prea multor „guri” de hrănit politic şi bugetar, uneori chiar şi pentru un singur partid, darămite pentru două, sau mai multe. De ce să nu iei totul singur, dacă este posibil.

2.      Nu sunt înţeleşi. Dar:
2.1  Johannis este şantajat. Cu ce? Ce eveniment din trecutul acestuia, mai îndepărtat sau mai apropiat, s-ar putea constitui într-un material de şantaj? În acest caz, mai simplu era ca şantajul să se exercite înaintea alegerilor şi subiectul să abandoneze cumva lupta. Greu, deci, de crezut, o variantă care, în principiu, cade.
2.2  Iohannis şi Ponta se înţeleg pe diverse chestiuni, iar preşedintele nu are de ce să fie bătăios încă. Ponta are nevoie de linişte şi de scurgerea timpului pentru a rămâne în fruntea guvernului şi partidului, aşa că evită orice conflict şi, cum nici nu au fost teme grele, se face că îi cântă în strună preşedintelui. La rândul său, preşedintele Iohannis, îşi urmează firea, şi probabil agenda, aşa că nu iese să critice nici chiar pe chestiuni care totuşi ar fi cerut o poziţie: cum este cea cu recenta nouă modificare a legii educaţiei prin ordonanţă de guvern, modificare ce are şi alte aspecte negative în afara celui, atât de mediatizat, al renunţării la doctorat, şi care acţionează chiar în câmpul profesional al preşedintelui. Mai ales că educaţia a fost (firesc) una dintre temele favorite ale campaniei sale.
2.3  Victor Ponta, PSDul, Antenele fac pe lângă preşedintele Klaus Iohannis un dans complex de hipnotizare – îmbălsămare –neutralizare a preşedintelui, în jurul căruia încearcă să ţeasă o gogoaşă din firele colaborării, ascultării, lăudării de genul: eşti deştept, eşti puternic, eşti frumos, eşti priceput, ce mai, eşti cel mai bun, suntem într-un cuget şi o simţire. Subiectul ce să zică: Bă, nu mă mai lăudaţi? Nu mai fiţi de acord cu mine? Nu poate, ar fi penibil, mai ales după ce a promis că aduce un alt model de politică prezidenţială. Poate nu e tocmai fericit de această situaţie, dar e mulţumit că îi ies lucrurile, e linişte, pare că îşi poate face treaba. Cât e conştient căp zgomotul de fond este unul fals, făcut din ariile unor sirene, e bine; problema este că, după o perioadă, poate să ajungă să creadă cu adevărat că e cel mai tare. Numai că în acest timp şobolanii, şoarecii, gândacii sapă, rod, strică, fură, fac ce ştiu ei mai bine. Şi când vine momentul, vine şi cuţitul la carotidă şi somaţia: Faci ca noi, sau... Or direct aruncarea peste bord, fără nicio somaţie. Iată şi la ce le-ar folosi un astfel de joc:
2.3.1        Ceaţă pentru a continua în linişte schemele financiare deja începute şi
pentru dezvoltarea altele noi.
2.3.2        Ruperea preşedintelui de PNL, de care ar avea tot mai puţină nevoie şi
care, la rândul lui, în caz că îşi joacă cinstit opoziţia, s-ar vedea într-o situaţie penibilă de vioara a doua, sau chiar de prisos.
2.3.3        Ruperea de votanţii dedicaţi opoziţiei la PSD şi de votanţii internet,
primii sensibili la pactizarea cu duşmanul, cei din urmă mobilizaţi pe ultimii metri ai alegerilor, şi o categorie mult mai pretenţioasă şi capricioasă. De fapt şi cea care reuneşte acum cele mai multe glasuri de dezamăgire.
2.3.4        Distrugerea şanselor PNL de a deveni un partid cel puţin egal cu PSD-ul
şi refacerea procentelor proprii, căci dacă este concordie între preşedinte şi guvern, ce nevoie mai este să schimbăm guvernul. Mai ales că, în locul lui Klaus Iohannis, PNLul nu are şi nici nu poate inventa în timp util (poate pentru multă vreme de acum încolo) un alt candidat (o locomotivă) care să mai poată să polarizeze masa critică necesară câştigării alegerilor.
Personal cred că Ponta&compania urmăresc toate cele 4 direcţii de mai sus pentru că, de fapt, îngemănarea lor îi ajută să obţină rezultatul maximal: menţinerea la guvernare, atenuarea respingerii electorale, recuperarea procentelor şi acapararea într-un viitor nu foarte îndepărtat a întregii puteri. Este evident că jocul pe care îl fac, şi care nu ar fi reuşit cu Traian Băsescu (nu cred că înghiţea chestia cu ordonanţa, de exemplu), în oricare dintre situaţiile de mai sus este, dincolo de recalibrarea instinctuală a premierului disperat că poate ieşi complet din joc, şi rezultatul unui studiu psihologic serios pe baza căruia s-a trecut la implementarea acestei strategii.
În ceea ce îl priveşte pe domnul preşedinte, cred că, dincolo de aparenţe, este un tip orientat, tenace, ambiţios, mai puţin naiv şi controlabil decât îl cred unii, mai puţin încet la minte decât îl cred alţii, organizat, construindu-şi planurile pe perioade mai lungi decât suntem obişnuiţi cu majoritatea politicienilor. În politică, în urmărirea scopurilor, nu poţi satisface toate gusturile, cerinţele, fanteziile; nu poţi fi un înger în toate etapele activităţii tale, dar poţi fi unul în fundamentul activităţii tale. Compromisurile, momentele neclare sau aparent negative, pot să fie necesare pentru ca acest fundament bun să poată să fie realizat. Dar dacă Klaus Weber Iohannis va fi un preşedinte bun sau rău, asta doar timpul ne-o va arăta.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Dan Mihalache, paznicul oilor lui Klaus Iohannis?

           Se  zvoneşte prin ziare că la Cotroceni în sat, un bărbat grozav de tare, Dan Mihalache, a fost pus de ciobanul Iohannis paznic peste oile sale, adică şef al cancelariei. Nu că am fi pricinoşi -  prietenii mei şi cu mine - dar după toate câte am văzut, auzit şi trăit, mi se pare că ar trebui să fim foarte atenţi la cine vine să se înfrupte din roadele votului revoltat al românilor noştri, mai luminaţi decât ai lor.
          Întâmplarea face să-l fi cunoscut pe DM ca un fel de aghiotant - numărul doi în partid, poate - al defunctului şi de puţină pomenire şi cinste om politic, Teodor Meleşcanu, alintat între camarazi cu formula scurtă Mele. Se întâmpla prin 1999 când ApR-ul celui de mai sus, rupt la timp din coasta PSDR-ului pentru a ameţi electoratul supărat pe acesta, făcea încă valuri prin Oborul politic românesc. Sincer, nu mi-a plăcut. Dar nu mi-am pierdut timpul să aflu de ce. Poate, printre altele, pur şi simplu pentru că venea de la PSDR; dar a fost totdeauna şi ceva ce ţine de ceea ce-ţi trezeşte prezenţa unuia sau altuia, care ţine de instinct şi care, te face să te simţi încântat sau, din contră, să vigilent, respins de ceea ce se ascunde sub blana de oraş.
          Dar, pentru a nu vorbi din burtă şi simţiri ce pot să înşele, şi cum tot omul are dreptul la o dreaptă judecată, să vedem ce ne spun documentele care circulă libere pe internet despre acest domn important, suficient, autoritar, cunoscător a toate cele, destul de arogant (nişte trăsături care ajung, probabil, să te facă să-l priveşti cu neîncredere şi cu neplăcere).
          Aflăm în primul rând că e din aceeaşi generaţie cu VV Ponta; DM născut în 1971, VVP în 1972. Şi ce dacă, multă lume s-a născut pe atunci, asta nu e o vină.
          Mai aflăm apoi că a făcut dreptul între 1990 şi 1994. Dacă nu ar fi urmat cariera politică sinuoasă şi dacă nu am mai avea şi alte exemplare de bravi tineri de la drept care au făcut isprăvi de mare vitejie politică poate nu am avea nimic de zis.
          Ba poate da: Nu mai ştiu cum a fost în 1990 şi în 1991 intrarea la drept, dar până în 1989, în marea îmbulzeală de candidaţi, ca să intri repede şi sigur trebuia să ai un dosar beton cu recomandări de la diverse instituţii şi diverşi tovarăşi. Mai bine zis, ca să intri. Şi nu ştiu de ce, dar parcă nu-mi vine să cred că în acea facultate, la rândul ei împânzită de tovarăşi cu epoleţi, lucrurile s-au schimbat, prin minunea revoluţiei, peste noapte. Că nu s-au mai ajutat ei unii pe alţii în perspectiva unui luminos viitor capitalist, aşa cum au făcut-o mai peste tot, pentru a pune mâna pe bunurile "întregului popor" şi pe Puterea cu ajutorul căreia să mâne prea-cinstitul popor încotro bat interesele lor. Dar, sunt de acord, putem trece şi peste asta, nefiind o bază solidă de îndoială privind caracterul şi adevărul despre un om.
          Dar dacă trecem ce descoperim: că domnul DM a ajuns, direct de pe băncile facultăţii, mare expert... unde altundeva decât în politică. E adevărat şi cu o scurtă carieră jurnalistică între, 1991 şi 1993, la ziarul fsnist - roşu şi cu stele - Azi, organul Frontului Salvării Naţionale. Şi, ca un tânăr de mare valoare şi bogată experienţă, devine în 1994 expert guvernamental, consilier al Ministrului pentru Relația cu Parlamentul. Nu scrie acolo unde am citit eu, dar probabil că şi membru al onorantului partid post-comunist, FDSN apoi PDSR pentru care funcţiona ca expert şi consilier ministerial.
          În 1997, ne spune internetul, a devenit a devenit Șef al Departamentului de Analiză Politică al Alianței pentru România, adică al ApR-ului lui Mele, proaspăt rupt din coasta PDSR-ului, de te şi întrebi, coroborând trecutele funcţii de expert şi consilier cu asta de şef, dacă facultatea absolvită de domnul DM a fost cu adevărat dreptul şi nu una de ştiinţe politice, sau dacă a fost singura pregătire de care a avut parte în toată această perioadă.
          Şi de aici, lucrurile se leagă grozav de tare şi nu mai par a se dezlega până în ziua de astăzi. În 1998 DM este deja absolvent al Colegiului National de Apărare, o etapă necesară în cv-ul marilor speranţe din politică, mai ales al celor care vin pe o anumită direcţie, iar între 2001 şi 2004, deşi trădase nobilele idealuri ale PDSR-ului, ce să vezi, este iertat şi promovat consilier al primului ministru. Al cui adică? Al lui Adrian Năstase. Post în care a rezistat 4 ani fără a fi alungat de şeful său (deci, loial, competent, dedicat), sau fără să se scârbească de activităţile, dovedit, ilegale şi de corupţia acestuia. Bravo lui, un stomac tare, un caracter puternic. Şi un adevărat justiţiar.
          Drept răsplată pentru că a fost un soldat credincios al preşedintelui PSD şi, implicit, al partidului, din 2004 îl găsim deputat PSD pentru Maramureş.
          În 2009, hopa, ditamai cotitura: scârbit de cei 19 ani de slujbă în solda socialiştilor, DM are o revelaţie, se descoperă un liberal adevărat şi devine consilier al lui Crin Antonescu. Ca să nu mai lungim vorba, despre perioada care a urmat, tot internetul ne mai spune pe scurt şi că:
          În perioadele mai 2011 – mai 2012, noiembrie 2012 – martie 2013, a activat atât ca Secretar General Adjunct, cât și ca Șef al Departamentului de Analiză Politică și Comunicare al Partidului Național Liberal, iar în perioada mai 2012 – noiembrie 2012, a deținut funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului României.
          Între 2013 și 2014, a fost atât Secretar General Adjunct, cât și Secretar General în Senatul României. Începând cu luna martie a anului 2014, a devenit Secretar General Adjunct al Partidului Național Liberal și coordonatorul Departamentului de Strategie al PNL.
          Nu am date despre cine au fost părinţii domnului DM şi dacă au avut şi ei, prin natura meseriilor şi funcţiilor ocupate înainte de 1989, vreo influenţă asupra acestei prodigioase cariere, sau e vorba numai de influenţa stelelor - măi să fie, al stelelor de pe cer, evident, după cum sună şi vorba din popor, nuz mai fiţi aşa de pricinoşi, dar, personal, dincolo de extraordinarele calităţi de expert, analist şi strateg pe care nu le cunosc dar nu am cum să le contesc, nu l-aş recomanda, proaspătului preşedinte ales, nici pentru Cotroceni, nici pentru colectivul de conducere a PNL-ului.
          De ce? Din invidie, evident. Ce, nu mă ştiţi?

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...