Se afișează postările cu eticheta Blaga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Blaga. Afișați toate postările

vineri, 18 ianuarie 2013

Ponta, fă-te că guvernezi!

       Se aude din spaţiu vocea lui Voiculescu în urechea lui Victor Ponta. Cum sună şi vocea lui Victor Ponta către miniştri din guvern., ori a acestora către cei de sub ei. Şi uita aşa, îndemnul se duce de sus în jos, tot mai jos, până la ultimii funcţionari ai statului care „se fac că lucrează”, în timp ce, de fapt, ne lucrează.
       Nu cred că există o expresie mai concisă, sintetică şi profetică în acelaşi timp, pentru caracterizarea trecutului şi viitorului acelui moment din 22 decembrie 1989, decât celebra replică din studioul patru al TVR: Mircea, fă-te că lucrezi!  Îi spunea regizoral actorul Caramitru, aflat în picioare, cum îi stătea bine unui actor, lui Dinescu, care stătea la o masă cu nişte hârtii în faţă, după cum îi stătea bine unui scriitor. În jur personaje anonime în acel moment. Unele şi în continuare. Nu ştiau că sunt în direct, aşa că „aranjau realitatea” o cosmetizau; conform unui reflex încetăţenit în noi toţi, se făceau că fac ceva care trebuia să dea bine la ceilalţi.
       „Fă-te că lucrezi” de fapt chiar numai „fă-te” era chintesenţa trecutului recent atât în macro, România, cât şi în micro, românul. Nişte criminali fără cultură şi fără educaţie se făcuseră că construiesc democraţia populară şi mai apoi socialistă, statul în care poporul era suveran, ţara în care oamenii muncii aveau puterea, în care grija pentru om era totul. Ţara în care, de la activiştii de partid şi de sindicat am învăţat să ne facem că muncim, că suntem voioşi şi fericiţi, că, mai global vorbind, trăim.
       Iliescu şi ai lui, înrăiţi în atâtea „faceri” s-au făcut că e o revoltă populară şi apoi că, iarăşi, construiesc democraţia. S-au adunat repede alţii şi alţii, aglutinaţi în partide şi partiduleţe, gata să se facă şi ei. Preşedinţi care s-au făcut că sunt preşedinţi, prim miniştri care s-au făcut că sunt prim-miniştri, miniştri care s-au făcut că sunt miniştri, parlamentari care s-au făcut că sunt parlamentari, oameni de afaceri care s-au făcut că sunt oameni de afaceri. Cu toţii făcându-se că fac ceva de bine pentru ceilalţi, nu numai pentru mica lor „republică” personală.
       Acum noi am consumat o parte din acel viitor, mai precis 23 de ani care au devenit un trecut al lui „fă-te” ca şi cel de dinaintea lui. Mai grav e însă că viitorul pare a nu avea nicio şansă să scape de sub acest blestem, să abandoneze minciuna. Ba, din contră. În anul 2012, joaca asta de-a ne facem că e ceva ce de fapt e altceva, a atins o altă culme după cele de prin 90- 92 mânuite de marele meşter în prefaceri, care se făcea că era”ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, domnul Ion Iliescu”.
       Ponta se face că guvernează, că îi conduce pe ceilalţi miniştri cu o mână fermă şi competentă, că nu doarme de grija „trebilor” ţării, că e vizionar, strateg şi tactician, (cum ştie el să prioritizeze, mai rar), că e prietenos, bun şi blând şi stă de vorbă cu toată lumea, la orice oră, în orice loc în care e prins de microfoanele televiziunilor.
       Voiculescu se face că moare de grija evaziunii fiscale, deşi nu ne-a explicat de unde a avut brusc atâţia bani şi este judecat pentru diverse tâlhării de drumul mare, sau de grija justiţiei şi a armatei, pe care le-ar vedea conjugate împreună într-o situaţie în care justiţia e făcută de Putere cu baionetele şi gloanţele armatei, pentru veşnica glorie şi prosperitate a varanului.
       Crin se face cel mai des că se trezeşte şi pentru că nu e ca în visul lui începe să răcnească obosit. Tot el se face că e numai bun ca păstor (adică, preşedinte) al Românilor pentru că, nu-i aşa, e pur şi simplu cel mai bun şi gata. După cum îi spune înţeleptul Voiculescu care se face că e şi dom’ profesor.
Blaga şi ai lui, când se mai trezesc, după ce s-au făcut şi ei că guvernează, se fac că-şi caută armele, strategiile şi tacticile de opoziţie pe care li le-au ascuns glumeţii coaliţiei „zdrobitoare” de la guvernare.
       Iar poporul… tot mai mult o gloată amestecată din tot felul de „făcători”, care se face că e popor şi în care cei care vor să facă ceva şi chiar fac, sunt şutuiţi, batjocoriţi şi spoliaţi de ceilalţi. Dacă au noroc nu sunt băgaţi în seamă sau pleacă din ţară pentru a face altundeva.
„Mircea, fă-te că lucrezi! Iată esenţa.

marți, 29 martie 2011

Udrea lovește în Blaga prin Vanghelie?

          Chiar dacă justificată, ieșirea de ieri a lui Vanghelie împotriva lui Blaga îmi pare oarecum stridentă. Nu atât prin, să zicem, virulenţa ei, cât mai ales prin conţinut, şi am să explic imediat de ce. Dar mai înainte aş vrea să vedem ce o justifică şi, implicit, cam care este istoricul relaţiei dintre cei doi.
La argumente justificative ar fi în primul rând cel care în mod firesc apare ca detonatorul declaraţiei vangheliene: confesiunile, pe atunci, ministrului Blaga către prietenii noştri americanii de la ambasadă. Ele nu spun însă nimic nou şi nici nu sunt mai grave decât alte evaluări şi acuzaţii care l-au înconjurat pe Vanghelie în această perioadă. Sunt de acolo, din cele deja ştiute de la bătălia pentru scaunul de ministru de interne, de la declaraţia lui Vanghelie din septembrie 2009 privind aşa-zise documente şi casete compromiţătoare pentru Traian Băsescu, pe care le are el de la DGIPI şi, ulterior, de la explozia cazului Voicu. În orice caz, deşi în sinteză spun acelaşi lucru, cuvintele sunt de mai mic impact decât evidenţele probate pe parcursul amintit mai sus. Şi deja perimate.
În al doilea rând, ar putea fi chiar ranchiuna generată de acest caz instrumentat după demisia lui Nica, vulnerabilitatea născută pentru ambiţiosul personaj politic Vanghelie şi dosarul penal care i-a urmat. Sunt argumente care cântăresc extrem de greu: şi ca imagine publică, şi ca pondere în cadrul unui PSD condus tocmai de cel pe care impetuosul primar 5 voia să-l bată pe culoarele congresului psd din 2005, dar şi ca tematică de reflecţie pentru viitorul omului Vanghelie.
În al treilea rând ar fi încărcătura zilei de ieri: Vanghelie pierde o altă bătălie în partid şi este nevoit să adune sfatul politic psd-ist de Bucureşti pentru a-l elimina pe Severin, cel pentru care el garantase pe afişele electorale şi căruia îi garantase, se pare, că nu va fi dat afară din partid. Oricare ar fi natura legăturii lor, ea a părut a fi una destul de strânsă şi furia temperamentalului Careeste, motivată chiar şi numai de nereuşita în faţa lui Ponta, Iliescu, Năstase & Comp. o putem intui ca suficient de intensă încât să debordeze în replica la dezvăluirea (pe care o cunoştea tot târgul) din telegramele americane.
Sunt totuşi şi câteva argumente care să constituie baza unei îndoieli şi care conduc către o altă ipoteză.
Primul ar fi acela că, după cum spuneam şi mai sus, cuvintele lui Blaga au fost între timp certificate şi chiar bătute de realitatea evenimentelor. La câte s-au scris şi spus, şi la care de multe ori, Vanghelie a tăcut ca mortu-n păpuşoi, să te enervezi acum atât de tare pare, indiferent de context, oarecum strident, adică jucat.
Al doilea ar fi că, altfel, Blaga, cel mai iubit dintre pedelişti de către pesedişti, nu i-a stârnit niciodată reflecţii atât de războinice samuraiului Marian – cu excepţia episodului de înfruntare din septembrie 2009, în care Vanghelie s-a repliat rapid şi în care ministrul era cam din întâmplare la faţa locului, şi chiar oarecum stânjenit, războiul pornind pe deasupra lui între Băsescu şi, să-i zicem, grupul Vanghelie.
În al treilea rând pentru că, după cum a fost din plin mediatizat, primarul tocmai a început o colaborare administrativă de anvergură cu două personaje importante din tabăra adversă: Elena Udrea şi Gabriel Oprea. Ori să te legi tocmai acum de cel mai influent om din pedele ar putea să pară o „aroganţă” periculoasă pentru proiectul marelui cartier. Doar dacă mai e ceva?
Dacă tocmai în această colaborare este explicaţia ascunsă, secretul îngropat sub atâtea justificări de necombătut; dacă, profitând de motivaţiile evidente pe care Vanghelie le-ar fi putut avea pentru a-l bălăcări pe Blaga, s-a încercat altceva: şubrezirea poziţiei acestuia în perspectiva alegerilor din pedele? 
E subţire? E un scenariu?
Bine. Mai am un argument.
Al patrulea argument ar fi, după cum spuneam chiar la început, conţinutul declaraţiilor: pentru mine, cel puţin, neaşteptat. Neaşteptat în gura lui Vanghelie, căci despre cine a fost informator, colaborator sau securist, în ţara asta mă pot aştepta la orice; neaşteptat în această situaţie; neaşteptat pentru că este fără istoric.
Dar, latent, mai periculos pentru Blaga decât dacă primarul 5 l-ar fi acuzat de corupţie – şi aici ar fi fost diverse lucruri care s-au mai vehiculat –, despre încălcarea legii – idem –, despre favoritisme – idem. De ce? Pentru că despre toate celelalte s-a mai vorbit şi ele au rămas la nivelul de bârfe, zvonuri, tentative de răzbunare. Perspectivele de a se adeveri, perspectivele ca Blaga, să ajungă un nume la DNA sau procuratura generală sunt, cel puţin în acest moment, şi având în vedere trecutul solid al secretarului general al pedele foarte mici. Şi atunci de ce să dai în cel considerat de Opoziţie ca omul cu care se poate discuta şi colabora? În cel cu care mâine ai putea fi prieten? Cui îi foloseşte această acuzaţie, căci lui Vanghelie – un om căruia nu îi prea scapă porumbeii – nu văd cum, ba din contră?
Deşi aparent cea mai subţire, acuzaţia de „informator” este rea, perfidă, complicată pentru că are un potenţial distructiv latent important. Să ne gândim la alegerile de preşedinte al pedele:
„Dacă alegem în fruntea partidului un om despre care, a doua zi, sau în campanie apare o hârtie, sau un dosar care certifică acuzaţia” - se pot întreba delegaţii pedelişti. „Dacă e chiar adevărat? Dacă Vanghelie a vorbit atât de neaşteptat despre acest lucru înseamnă că ştie ceva. Că cineva i-a spus. Şi poate există şi dovada. Păi nu ne băgăm pe dracu-n casă?”
Poate că mă înşel cu ideea conlucrării dintre adversarii lui Blaga şi Vanghelie. Dar oricum ar fi, cred că o bombă cu ceas a început să ticăie şi, dacă nu apare genistul salvator (?), Blaga are acum o problemă reală; iar zilele care vor urma, nu multe până la conclavul pedelist, ne vor arăta acest lucru.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...