Se afișează postările cu eticheta Biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biserica. Afișați toate postările

duminică, 21 iunie 2020

Nesupunere binecuvântată sau ascultare pierzătoare?


Ecumenism- O realitate sau speranta in contextul Evanghelicilor ...
(Primul capitol al acestei dezbateri îl găsiţi la:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/06/imediat-dupa-ecumenism-venit.html)

Din mai multe motive, marea virtute a ascultării este , din pacate,  neînţeleasa de mulţi. Din acest motiv, credincioșii își pierd libertatea în Hristos, potențialul lor interior, spiritual și toată capacitatea de a lupta și de a practica ascetismul. Iar în mâinile unor, aparent pioși, „duhovnici” se dovedește adesea a fi creaturi slabe, lipsite de cuvinte și lipsite de libertate, un fel de sclavi fără cuvinte și supuşi...

Problema care a existat de mult timp în Biserică ne-a determinat să ne aplecăm serios asupra subiectului ascultării: cei mai mulţi dintre noi identificam adesea ierarhia, arhiepiscopul şi episcopul cu Biserica însăşi, indivizii cu întreaga institutie, care este, fara indoiala, Biserica. Şi, prin urmare, manifestarile neascultarii în unele probleme faţă de una dintre aceste persoane sunt percepute ca neascultare fata de Biserica însăşi.

Dar ce inseamna cu adevarat ascultarea de Biserica?

Ascultarea de Biserică înseamnă a asculta capul Bisericii, episcopii și preoții ca indivizi - indiferent dacă sunt păstori buni sau mercenari care îşi lasă oile de izbelişte, sau chiar în brațele lupilor? In ciuda faptului ca ei înşişi nu ascultă de adevarul credinţei ortodoxe? Învăță ei cu credincioșie cuvântul adevărului. (2 Tim. 2:15)? Să îi ascultam, indiferent dacă ceea ce spun si fac este in concordanta cu invatatura ortodoxa sau o aberatie? Si e bine sa urmam orice cleric si sa ascultam de toti, buni si  răi, respectând tot ce invata, fără a decide daca este adevarat sau fals?

Sigur că nu! Dacă o astfel de idee deformată de ascultare ar fi prevalat în Biserică, atunci erezia ar domni astăzi în ea, pentru că sfinții ar trebui să rămână în ascultare de patriarhi şi ierarhi eretici; în această situaţie, Nicolaismul, împreună cu homosexualitatea, s-ar fi stabilit pentru totdeauna în Biserică...

Ceea ce Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi spun despre ascultarea faţă de preoţi înseamnă ascultarea de bunii păstorii, celebrând cu precauţie în adevăr şi salvarea credinţei. Un exemplu clasic al acestui lucru este extras din epistola Sfântului Apostol Pavel în Evrei: „Ascultați de învățători și fiți smeriţi” (Evrei 13:17). Cu toate acestea, el consideră o condiție necesară pentru o astfel de ascultare, în primul rând, grija atentă a pastorilor pentru mântuirea spirituală a turmei: ... fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seaamă... (Evrei 13:17).

Apostolul îi încurajează pe credincioși să-și amintească de profesorii lor. Dar ce profesori? Cei care, prin exemplul vieților lor, învață cuvântul lui Dumnezeu: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13:7).

Același înţeles îl au şi cuvintele Sf. Ignatius din Antiohia despre ascultarea de ierarh. Mulți susținători ai ecleziologiei centrate episcopal fac apel la mesajele sale cam fără multă chibzuială, încercând să găsească o bază legitimă sau o justificare pentru autoritatea absolută a episcopilor, care adesea ia forma tiraniei chiar mai rea decât cea a papalității.

Într-adevăr, în epistolele sale, Sfântul Ignatius încurajează ascultarea deplină faţă de ierarh. Dar faţă de oricare? Părintele George Metallinos, care a participat la diferite întâlniri ale clerului, unde, cu referire la Sf Ignatius, susține necesitatea unei ascultări absolute față de episcop, menţionează întotdeauna că trebuie să specifice și ce merite trebuie să aibă acesta pentru a cere ascultare. Într-adevăr, nu oricare episcop îndeplinește criteriile înalte pe care trebuie să le îndeplinească un episcop adevărat.

Iar in epistolele sale, Sfintul Ignatius, purtatorul lui Dumnezeu implica cu siguranta ascultarea de ierarhul bun, fara nici o indoiala, ca el insusi. Câţi dintre ierarhii actuali sunt, ca sfântul, exemple de urmat - cu smerenia, caracterul asetic și munca activă împotriva ereziilor, precum și cu mărturisirea și voința lor de a suferi pentru adevăr chiar și moartea? Dar tocmai astfel de episcopi vrednici învață cu credincioșie cuvântul adevărului pe care Biserica îl comemorează în timpul celebrării Eucharistiei.

Este oare imaginabil să ascultăm oamenii bisericii care nu predică adevărul Evangheliei, care își conduc turma spre abisul pierzării prin exemplul vieții lor, sau care justifică erezia ereziilor — ecumenismul? Şi ce ar merita sa fie imitat din stilul de viaţă al acestor clerici?

Sfânta neascultare este absolut necesara cand erezia si degradarea morala iau proportii enorme, când Biserica, în persoana ierarhiei, cade in eroare, așa cum este cazul astăzi în ceea ce privește arhi-erezia ecumenismului...

Erezia defilează și afectează întregul corp al Bisericii și, prin urmare, nu contează că pontiful a vizitat doar Atena sau că Consiliul Mondial al Bisericilor s-a întâlnit în zona metropolitană din Attica. In materie de credinţă nu exista nici "în jurisdictia mea", nici "în competenţa altcuiva". Astfel, ereticul Arius a apărut în Alexandria îndepărtată, dar părinții capadocieni au început să lupte împotriva noii doctrine false; sau, de exemplu, Nestorius și-a început predica eretică la Constantinopole, dar lupta a fost condusă în principal de episcopul Chiril din Alexandria.

Astfel, nici un episcop nu poate justifica faptul că papa nu a intrat în limitele propriilor lor dioceze, că conferința CMB nu a fost organizată în metropola lor sau că, personal, ei nu au făcut rugăciuni comune cu catolicii și protestanții. Deoarece nu s-au opus, nu s-au opus în niciun fel, nu au protestat și nu și-au ridicat vocea împotriva acestei rătăciri, înseamnă că, împreună cu toți cei implicați în erezia ecumenismului, ei împărtășesc responsabilitatea și poartă vina pentru ceea ce s-a făcut, si sunt la fel de implicati şi cu altii in aceasta eroare. La urma urmei, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, episcopul nu ar trebui doar să se uite la propria sa dioceză, ci și la Biserică în ansamblu: Arhiepiscopul ar trebui să aibă grijă nu numai de Biserica care i-a fost încredințată prin Sfântul Duh, ci şi de întreaga Biserică.

Din moment ce nu vedem pe nimeni în ierarhia bisericii luptând cu ecumenismul, opunându-i-se sau rezistând cumva asaltului catolicismului și activităților anti-ortodoxe ale CMB, suntem obligați să ne ridicăm vocile. Dar de îndată ce Domnul îi va lumina pe arhi-păstori, și aceștia vor începe să facă cel puțin ceva în situația deplorabilă actuală, vom tăcea imediat. Şi până nu se va întâmpla aşa ceva, noi, clerici şi călugări simpli, vom fi obligaţi să ne luptăm singuri.

Toţi suntem responsabili de Biserică, nu doar episcopii, pentrucă Biserica nu e proprietatea privata a cuiva. Episcopul, împreună cu clerul, precum și cu laicitatea, ca un singur corp cu capul – Hristos -, sunt responsabili, fiecare în felul lui. Adesea, când patriarhii și ierarhii au căzut în eroare, numai bătrânii și călugării s-au ridicat pentru a proteja Biserica de tot felul de erezii, iar credincioşii au fost recunoscuţi de secole, în general, ca gardieni ai ortodoxiei.

Reprezentând Patriarhia Ecumenica si Biserica Greaca la conferinte inter-crestine, am vazut ca astfel de dialoguri teologice nu numai ca nu duc la nimic, ci, dimpotrivă, duc la apostazie și la căderea de la ortodoxie. Eumeniştii ortodocşi care participa la diversele întâlniri nu trebuie să mărturisească adevarul credinţei noastre, deşi susţin ca o fac. De fapt, ei se ascund doar în spatele acestei afirmații, folosind argumente pentru a justifica participarea lor la CMB și la alte astfel de organizații, și nimic mai mult.

Va urma.

Acest articol este din capitolul 2 al broșurii Neascultare binecuvântată sau ascultare pierzătoare?, scrisă de părinteleTeodoros Zisis, profesor emerit al Facultății Teologice a Universității Aristotel din Salonic, un luptător aprig împotriva ecumensimului, pe care îl consideră mai rău decât toate ereziile anterioare, luate în parte şi împreună. Această poziţie l-a adus şi la întreruperea pomenirii arhiepiscopului Antim, începând din Duminica Ortodoxiei, în 2017, pentru sprijinirea de către acesta a Sinodului din Creta din 2016. Ca răspuns, arhiepiscopul i-a interzis să desfăşoare serviciul religios şi să predice în bisericile din eparhia Tesalonicului, l-a deferit tribunalului spiritual, l-a oprit de la împărtăşire şi i-a luat titlul onorific de protopresbiter.
Nu vă prezint această broşură pentru că aş fi un contestatar al sinodului mai sus pomenit şi un sprijinitor al ideii de nepomenire a ierarhilor care au participat  la sau susţin acest sinod  şi documentele sale, ci pentru discuţia foarte folositoare despre ecumenism şi efectele lui şi pentru a încerca o lămurire a dilemei cutremurătoare, pe care am întâlnit-o la mulţi, despre până unde se poate întinde ascultarea faţă de preoţi şi ierarhi.

luni, 20 aprilie 2020

Dragi politruci, agenţi secreţi, poliţişti, procurori, şi tot restul de oficiali mafioţi ai statului român, am pentru voi o veste rea şi una bună

Resemnarea, bunătatea, îngăduinţa şi îndurarea sunt desigur virtuţi creştine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, nemrniciei, fomalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sînge, a vrălmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de sfântă mânie. (N. Steinhardt)

Politruci pentru că nu sunteţi altceva decât nişte comisari şi instructori politici ai iadului şi nu meritaţi numele de reprezentanţi ai neamului omenesc.
Mafioţi, căci pentru tâlhării ați intrat în politică, cu tâlhării v-aţi ocupat şi la rândul vostru, sunteţi în slujba mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului şi tuturor mafioților lumii acesteia.

Dragii mei, cu toţii cei pomeniţi aici, mincinoși, lacomi, lași, nerecunoscători, hoți, tâlhari, jefuitori, nemernice slugi, criminali, am pentru voi o veste rea și o veste bună.
Vestea rea: pentru că nu mor caii, când vor câini turbaţi ca voi, cu toate eforturile stăpânului vostru, a legiunilor sale și slugilor sale, făcute de 2000 de ani încoace

Hristos a Înviat!

și prin moartea și Învierea lui, putem învia și noi.

A Înviat, Învie şi va Învia în fiecare an, în fiecare duminică şi în fiecare Sfântă Liturghie din orice altă zi.

A Înviat, Învie şi va Învia pentru fiecare zi, pentru fiecare om, pentru totdeauna.

A Înviat şi a deschis drumul îndumnezeirii omului, aşezându-l cu trupul lui omenesc alături de Dumnezeu.

Şi aşa cum fariseii şi saducheii de acum 2000 de ani, răstignindu-L pe Hristos, au făcut de fapt, în ticăloşia lor, ca planul Sfintei Treimi de deschidere a drumului către mântuire pentru oameni să se împlinească, tot aşa şi voi, farisei şi saduchei handicapaţi şi zeloși ai zilelor noastre, prin acţiunile voastre samavolnice şi criminale împotriva poporului român şi cu precădere împotriva creştinilor, i-aţi ajutat de fapt pe aceştia din urmă.
Aşa că, deocamdată, şi pentru oricând în viitor, geaba stare de urgență, geaba ordonanțe militare, geaba armată pe străzi, geaba închiderea românilor în case, geaba interdicţia de a se vedea unii cu alţii, geaba decimarea bătrânilor sub mincinoasa grijă de a-i ocroti.

Hristos a Înviat!

şi prin El vor învia şi toţi cei pe care i-aţi omorât, îi omorâţi şi îi veţi omorî.
Şi, uite aşa, geaba închiderea bisericilor pentru credincioşi, geaba încercarea de a ne rupe de Dumnezeu. Proşti şi ticăloşi cum sunteţi, credeţi că decretul-pumn, ordonanţa militară, pulanul, puşca sau tabul sunt mai tari decât Dumnezeu. 
Nu sunteţi primii. Armate întregi de satrapi declasaţi au plecat spre iad cu aceleaşi convingeri, păcăliţi de asigurările stăpânului lor şi al vostru. Căruia nu-i pasă de voi. Deloc. Vă va chinui când veţi ajunge pe mâna ciracilor lui, ca şi cum i-aţi fi fost duşmani, nu slugi nemernice.
Chiar dacă veţi închide definitv toate bisericile, chiar dacă ne veţi lăsa fără locuri de muncă, fără bani, fără case, chiar dacă ne veţi vaccina ca pe vite în ţarc, chiar dacă ne veţi implanta forţat dispozitive cu care să ne ţineţi sub control şi să renunţăm la a vorbi cu Dumnezeu, tot nu veţi reuşi. Nimic nu veţi reuşi, alta, decât de a ne trezi la viaţă, de a ne întări în credinţă, de a-i aduce, pe cei ce vor rezista la tentaţiile, ameninţările şi silniciile voastre, pe cei pe care îi veţi distruge fizic pentru că vi se opun, dar nu vă vor face voia, în acest Piteşti planetar, mai aproape de sfinţenie, înmulţind ceata sfinţilor păzitori ai creştinilor din această lume.

Iar vestea bună este că 

Hristos a Înviat! 

şi prin Învierea Lui, chiar şi voi, oricât de căzuţi sunteţi, dacă vă reveniţi, dacă vă căiţi pentru faptele voastre, chiar şi în ultimele voastre clipe (atenţie, nu ştiţi când vor fi acelea, poate azi, poate la noapte, poate mâine, nu le trimiteţi undeva în eternitate, căci tot omul este muritor, de aceea ar fi bine să vă schimbaţi de îndată) vă puteţi mântui.
Ştiu, nu credeţi în Dumnezeu, nu credeţi că va fi ceva după, credeţi că tot ce contează e acum şi aici, de aceea vă purtaţi ca nişte mecanisme ale distrugerii şi morţii - că nu găsesc pentru voi comparaţie în lumea vie, decât, poate, în zona virusurilor şi bacteriilor. 
De aceea vreţi acum şi aici. Căci, conform credinţei voastre nihiliste, nimic nu va mai fi după aceea pentru voi. (Dar nici bogăţia şi nici puterea voastră.)

Dar dacă Dumnezeu există? Dacă aţi avea şansa unei vieţi veşnic îmbucurătoare? Dacă, funcţionând aşa cum o faceţi acum, veţi avea neşansa unei vieţi veşnic chinuitoare? 
Dacă creştinii ăştia nebuni, înapoiaţi, misticişti, pe care stăpânul vostru îi vrea decreştinaţi, sau morţi, pentru a lovi în Dumnezeu, ştiu ceva ce voi nu ştiţi, ceva ce nu puteţi crede, nu sunteţi lăsaţi să credeţi de patimile voastre de care profită legiunile stăpânului vostru?
Dacă aceşti creştini, asupra cărora v-aţi asmuţit ca nişte zombi ai iadului terestru, pentru ai strivi, dar şi pentru a-i împiedica să vadă dimensiunile uriaşe ale jafului şi distrugerilor voastre, au dreptate şi puteţi alege încă de acum şi de aici viitorul vostru? 

În ceea ce ne priveşte, creştineşte vorbind, ne-aţi făcut un bine: ne-aţi forţat să stăm faţă în faţă cu noi, prea mult timp pierduţi pe drumurile înşelătoare ale "bucuriilor" trecătoare şi ucigătoare ale confortului şi împlinirii poftelor aţâţate perfid şi pervers de voi. 

Dar dacă în ceea ce ne priveşte pe fiecare dintre noi, vă iertăm toate abuzurile şi silniciile şi ne rugăm pentru voi, să vă treziţi şi să găsiţi calea cea bună, atunci când este vorba de ceea ce faceţi semenilor noştri, nu vă putem ierta. Le-aţi declarat război, i-aţi atacat turbaţi, îi vom apăra. Vreţi război, veţi avea război până când legea vă va fi aplicată!

Creştinul nu-i prin definiţie un nătâng şi un prizărit, un insensibil grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: Ce-mi pasă mie?". Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.

Nu putem ierta decât răul făcut nouă personal, nu altora. ... Cu atât mai puţin când nu mai e vorba de un individ, ci de un grup de oameni, ori de o colectivitate întreagă.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”).

Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia, identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e totuna cu a da mână liberă canaliilor.
(N. Steinhardt)

Dragii mei Iohannis şi ceilalţi politruci, agenţi secreţi, poliţişti şi procurori, şi tot restul de oficiali mafioţi ai statului român, am pentru voi o veste rea şi una bună


Resemnarea, bunătatea, îngăduinţa şi îndurarea sunt desigur virtuţi creştine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, nemrniciei, fomalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sînge, a vrălmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de sfântă mânie. (N. Steinhardt)

Politruci pentru că, după comportament, nu sunteţi altceva decât nişte comisari şi instructori politici ai iadului şi nu meritaţi numele de reprezentanţi ai neamului omenesc.
Mafioţi, căci pentru tâlhării ați intrat în politică, cu tâlhării v-aţi ocupat şi la rândul vostru, sunteţi în slujba mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului şi tuturor mafioților lumii acesteia.

Dragii mei, cu toţii cei pomeniţi aici, mincinoși, lacomi, lași, nerecunoscători, hoți, tâlhari, jefuitori, nemernice slugi, criminali, am pentru voi o veste rea și o veste bună.
Vestea rea: pentru că nu mor caii, când vor câini turbaţi ca voi, cu toate eforturile stăpânului vostru, a legiunilor sale și slugilor sale, făcute de 2000 de ani încoace

Hristos a Înviat!

și prin moartea și Învierea Lui, putem învia și noi.

A Înviat, Învie şi va Învia în fiecare an, în fiecare duminică şi în fiecare Sfântă Liturghie din orice altă zi.

A Înviat, Învie şi va Învia pentru fiecare zi, pentru fiecare om, pentru totdeauna.

A Înviat şi a deschis drumul îndumnezeirii omului, aşezându-l cu trupul lui omenesc alături de Dumnezeu.

Şi aşa cum fariseii şi saducheii de acum 2000 de ani, răstignindu-L pe Hristos, au făcut de fapt, în ticăloşia lor, ca planul Sfintei Treimi de deschidere a drumului către mântuire pentru oameni să se împlinească, tot aşa şi voi, farisei şi saduchei handicapaţi şi zeloși ai zilelor noastre, prin acţiunile voastre samavolnice şi criminale împotriva poporului român şi cu precădere împotriva creştinilor, i-aţi ajutat de fapt pe aceştia din urmă.
Aşa că, deocamdată, şi pentru oricând în viitor, geaba stare de urgență, geaba ordonanțe militare, geaba armată pe străzi, geaba închiderea românilor în case, geaba interdicţia de a se vedea unii cu alţii, geaba decimarea bătrânilor sub mincinoasa grijă de a-i ocroti.

Hristos a Înviat!

şi prin El vor învia şi toţi cei pe care i-aţi omorât, îi omorâţi şi îi veţi omorî.
Şi, uite aşa, geaba închiderea bisericilor pentru credincioşi, geaba încercarea de a ne rupe de Dumnezeu. Proşti şi ticăloşi cum sunteţi, credeţi că decretul-pumn, ordonanţa militară, pulanul, puşca sau tabul sunt mai tari decât Dumnezeu. 
Nu sunteţi primii. Armate întregi de satrapi declasaţi au plecat spre iad cu aceleaşi convingeri, păcăliţi de asigurările stăpânului lor şi al vostru. Căruia nu-i pasă de voi. Deloc. Vă va chinui când veţi ajunge pe mâna ciracilor lui, ca şi cum i-aţi fi fost duşmani, nu slugi nemernice.
Chiar dacă veţi închide definitv toate bisericile, chiar dacă ne veţi lăsa fără locuri de muncă, fără bani, fără case, chiar dacă ne veţi vaccina ca pe vite în ţarc, chiar dacă ne veţi implanta forţat dispozitive cu care să ne ţineţi sub control şi să renunţăm la a vorbi cu Dumnezeu, tot nu veţi reuşi. Nimic nu veţi reuşi, alta, decât de a ne trezi la viaţă, de a ne întări în credinţă, de a-i aduce, pe cei ce vor rezista la tentaţiile, ameninţările şi silniciile voastre, pe cei pe care îi veţi distruge fizic pentru că vi se opun, dar nu vă vor face voia, în acest Piteşti planetar, mai aproape de sfinţenie, înmulţind ceata sfinţilor păzitori ai creştinilor din această lume.

Iar vestea bună este că 

Hristos a Înviat! 

şi prin Învierea Lui, chiar şi voi, oricât de căzuţi sunteţi, dacă vă reveniţi, dacă vă căiţi pentru faptele voastre, chiar şi în ultimele voastre clipe (atenţie, nu ştiţi când vor fi acelea, poate azi, poate la noapte, poate mâine, nu le trimiteţi undeva în eternitate, căci tot omul este muritor, de aceea ar fi bine să vă schimbaţi de îndată) vă puteţi mântui.
Ştiu, nu credeţi în Dumnezeu, nu credeţi că va fi ceva după, credeţi că tot ce contează e acum şi aici, de aceea vă purtaţi ca nişte mecanisme ale distrugerii şi morţii - că nu găsesc pentru voi comparaţie în lumea vie, decât, poate, în zona virusurilor şi bacteriilor. 
De aceea vreţi acum şi aici. Căci, conform credinţei voastre nihiliste, nimic nu va mai fi după aceea pentru voi. (Dar nici bogăţia şi nici puterea voastră.)

Dar dacă Dumnezeu există? Dacă aţi avea şansa unei vieţi veşnic îmbucurătoare? Dacă, funcţionând aşa cum o faceţi acum, veţi avea neşansa unei vieţi veşnic chinuitoare? 
Dacă creştinii ăştia nebuni, înapoiaţi, misticişti, pe care stăpânul vostru îi vrea decreştinaţi, sau morţi, pentru a lovi în Dumnezeu, ştiu ceva ce voi nu ştiţi, ceva ce nu puteţi crede, nu sunteţi lăsaţi să credeţi de patimile voastre de care profită legiunile stăpânului vostru?
Dacă aceşti creştini, asupra cărora v-aţi asmuţit ca nişte zombi ai iadului terestru, pentru ai strivi, dar şi pentru a-i împiedica să vadă dimensiunile uriaşe ale jafului şi distrugerilor voastre, au dreptate şi puteţi alege încă de acum şi de aici viitorul vostru? 

În ceea ce ne priveşte, creştineşte vorbind, ne-aţi făcut un bine: ne-aţi forţat să stăm faţă în faţă cu noi, prea mult timp pierduţi pe drumurile înşelătoare ale "bucuriilor" trecătoare şi ucigătoare ale confortului şi împlinirii poftelor aţâţate perfid şi pervers de voi. 

Dar dacă în ceea ce ne priveşte pe fiecare dintre noi, vă iertăm toate abuzurile şi silniciile şi ne rugăm pentru voi, să vă treziţi şi să găsiţi calea cea bună, atunci când este vorba de ceea ce faceţi semenilor noştri, nu vă putem ierta. Le-aţi declarat război, i-aţi atacat turbaţi, pe oamenii liniştiţi, cuminţi, la locul lor, cu măsuri aberante ale unor decrete neconstituţionale, deci ne-legale, cu amenzi dezechilibrate, cu dosare penale, îi vom apăra. Vreţi război, veţi avea război până când legea vă va fi aplicată!
Creştinul nu-i prin definiţie un nătâng şi un prizărit, un insensibil grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: Ce-mi pasă mie?". Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.
Nu putem ierta decât răul făcut nouă personal, nu altora. ... Cu atât mai puţin când nu mai e vorba de un individ, ci de un grup de oameni, ori de o colectivitate întreagă.
Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”).
Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia, identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e totuna cu a da mână liberă canaliilor.
(N. Steinhardt)

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Reeducarea României: experimentul Pitești sub altă haină şi la dimensiuni naţionale


„Am ieșit la pensie pentru că acum e o altă lume. Înainte era ‘Cântarea României’, acum e Cântarea comunității europene. E o ideologoe sinistră, patologică, care acum trebuie pusă și în scenă. Din moment ce se umple totul cu mediocritate și cu proxenetism, prin bășcălie și derizoriu. Este o lume la care eu nu m-am putut și nu mă pot adapta. La ce să ma adaptez? La noile directive culturale kulturnice? La un public care a început să guste cu ferocitate din ordinăria de stand-up comedy, unde promiscuitatea a atins cote de pornografie? Teatrul nu este o latrină”
Astăzi, teatrele noastre sunt pline de spectacole LGBT, despre toleranță, care aruncă cu noroi în biserică și în istoria României, eventual și cu un scurt „m**e PSD” strecurat așa, măcar de formă”.
În interviul acordat, Dan Puric spune că România e sufocată de trendurile vestice, o Românie în care normalitatea însăși e crucificată.
„Ne așteaptă un program de reeducare a României. Pe lângă orele de religie vor apărea și orele de educație sexuală, deci pregătim un copil schizoid, traumatizat. Să vedem cum va accepta un copil, care de la clasa a treia este traumatizat cu patologii sexuale în numele acceptării. Acceptării a ce? Pentru prima oară, în România este crucificată normalitatea. Bunul simț și matca acestei țări. Este o stârpire a normalității fără precedent. Nu poți să-i spui copilului prostii ca să-l călești pentru viață. De ce se vorbește de toleranță, când, de fapt, eu am început să mă simt tolerat în normalitatea mea și în ceea ce fac.
Nu Biserica ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Ziua Națională a devenit din ce în ce mai internațională. Ne-am învațat cu impostura și să nu mai fim noi înșine. Lichele, cum avem acum, au fost și în trecut, dar nu lichelele au făcut România Mare. Oamenii politici pe care i-am avut la vremea respectivă, și pe care nu-i avem acum, erau dublați de lichele. Azi avem subspecii. Un om de stat este paznicul conștiinței naționale, nu negustorul conștiinței naționale.
Este toată această clasă politică abjectă care de 30 de ani a aruncat 6 milioane de români afară, pe fereastră. Tineretul de acum vrea ‘o țară ca afară’. Este incapabil să-și clădească o țară pe temeliile ei, pentru că nu le cunoaște. Clasa politică a dat voie să se formeze ceea ce în medicină se numește ‘un spațiu de receptivitate morbidă’. Tineretului de azi i s-a furat busola”




Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...