Se afișează postările cu eticheta ţigani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ţigani. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 noiembrie 2019

Papa compară politicienii care se dezlănțuie împotriva homosexualilor cu Hitler

VATICAN (Reuters) - Papa Francisc a declarat vineri ca politicienii care se revolta impotriva homosexualilor, tiganilor si evreilor ii amintesc de Hitler.

„Nu este o coincidență faptul că uneori există o renaștere a simbolurilor tipice nazismului”, a declarat Francis într-un discurs adresat participanților la o conferință internațională privind dreptul penal.

„Și trebuie să vă mărturisesc că atunci când aud un discurs al cuiva responsabil de ordine sau de un guvern, mă gândesc la discursurile lui Hitler din 1934, 1936”, a spus el, deviind de la discursul său pregătit.

„Persecuția evreilor, a rromilor și a persoanelor cu tendințe homosexuale, aceste acțiuni sunt tipice (și) reprezintă „prin excelență” o cultură a irosirii și a urii. Acest lucru s-a întâmplat în acele zile și astăzi se întâmplă din nou.”
 
Mai mult:  https://www.reuters.com/article/us-pope-lgbt-hitler/pope-compares-politicians-who-rage-against-gays-to-hitler-idUSKBN1XP1MM?fbclid=IwAR1qwoJwNnVyrtRIIOhQOnHuqicxv1nPDkuwYkM6lMSXdFB1wplXg9ZprS0

vineri, 25 martie 2011

Csaba Asztalos îi discriminează pe români? Reclamaţi-l!

          Csaba Asztalos este preşedintele CNCD, adică al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, un organism de inspiraţie comunistă, descins direct din era comisariatelor şi comisarilor sovietici. O instituţie a statului român, plătită de români ca să-i supravegheze pe români, ca nu cumva să-i mănânce pe unguri; sau pe ţigani - nu că ungurii i-ar iubi, dar dacă e să-i folosească împotriva majoritarilor, de ce nu.
           Csaba Asztalos pare a fi ori un ungur cu minte puţină ori unul tare obraznic (ori amândouă?):
             - mai întâi pentru că sentinţa pe care el a dat-o - fără ca CNCD să fi fost sesizat şi să se fi pronunţat, dar nu asta e problema - e de o prostie fără seamăn atât în româneşte, cât şi în ungureşte şi chiar şi pe ţigăneşte. A cataloga o detaşare, ca discriminare etnică, doar pentru că cel care a primit-o e un ticălos cu capul ţuguiat şi ceafa groasă, care se joacă de-a Horty şi românii, adică un individ de care etnicii unguri din România ar trebui să se dezică, aşa cum s-ar întâmpla oriunde în lumea civilizată, e o gugumănie fără seamăn. Sau o obrăznicie fără limite, chiar, ca să folosesc o exprimare la fel de savantă ca şi grăirea preşedintelui Csaba, "o aroganţă" de o impertinenţă mitocănească. Ceva de genul: BĂ, voi de noi nu vă atingeţi! Aţi înţeles?
            - apoi pentru că fără să-şi dea seama, ungurul Asztalos, sărit fără să i-o fi cerut "victima" în ajutorul ei, discriminează câteva mii, poate zeci sau sute de mii de români care sunt detaşaţi, au fost detaşaţi şi vor fi detaşaţi. Adică de ce ei da şi Barna ba? Cum ar fi ca toţi aceştia să-l denunţe pe comisarul Csaba la CNCD şi chiar în justiţie ?
           - şi în final, deşi ar mai fi multe altele de spus, dar orele sunt întârziate, pentru că nu i-am auzit nici pe Csaba, nici consiliul pe care îl prezidează, să se fi sesizat, să fi avut vreo poziţie, să fi luat vreo hotărâre măcar într-unul din de loc puţinele cazuri de discriminare a românilor din Harghita şi Covasna. Cum ar fi, de exemplu, în ceea ce priveşte dreptul la muncă; mai precis a celor daţi afară, sau respinşi la angajare doar pentru că sunt români. Sau vrea tovarăşul comisar să spună că niciun astfel de caz nu s-a întâmplat pe mândrele plaiuri locuite majoritar de colegii săi de etnie?
      
          Propun deci, în sensul gândirii Asztaloşiene:
          
            1. Românii detaşaţi să facă plângere de discriminare etnică.
            2. Românii refuzaţi la angajare sau concediaţi, să facă plângere de discriminare etnică.
            3. În primul rând românii beţivi, leneşi, incompetenţi sau hoţi care au fost refuzaţi sau concediaţi să facă plângere de discriminare etnică, pentru că e clar că ei au fost refuzaţi şi concediaţi, ca şi în cazul călăului de simboluri şi istorie, pentru că erau români şi nu pentru că erau beţivi, leneşi... 
           4. Detaşarea preşedintelui CNCD la Abrud pentru investigarea discriminării ungurilor în zonă.

miercuri, 23 martie 2011

Interlopii din poliţie şi justiţie

Și o întâmplare adevărată
   
          Când mă gândesc la cârtiţele (mai bine zis şobolanii) din justiţie şi poliţie care lucrează mână în mână cu mafioţii am imaginea unui şvaiţer uriaş care este ciuruit de canale şi arată în secţiune cam ca o sită. De aici şi slabele rezultate, de până de curând, ale luptei cu criminalitatea  organizată sau dezorganizată.
Succesele recente ale DNA-ului în zone precum poliţia de frontieră sau poliţia rutieră ne-au ridicat un capăt al covorului gros sub care, după cum bănuiam, se ascund multe mii de şobolani. Câte mii? Probabil că peste jumătate din efectivele poliţiei şi justiţiei sunt într-o măsură mai mare sau mai mică legate de corupţie şi crima organizată, infractori mai mari sau mai mici, organizaţi sau pe cont propriu.
          Am salutat cu mare entuziasm şi cu şi mai mare mirare succesele amintite mai sus. Şi mai ales acest aspect al desfăşurării lor: implicarea a câtorva mii de judecători, procurori, poliţişti şi jandarmi fără ca, cel puţin în prima fază, să transpire nimic către funcţionarii infractori şi interlopi. Şi o mai spun o dată: e un lucru fără precedent în aceşti 21 de ani, o adiere de speranţă că poate porni un proces de curăţare şi de vindecare a acestor răni ale societăţii şi caracterelor noastre, începând după cum este şi firesc, dinspre cei care se ocupă, în principiu, tocmai de curăţare şi vindecare.
         Concluzia cea mai firească este că într-un fel sau altul, într-o perioadă în care au fost mai feriţi de presiuni potrivnice scopului existenţei lor profesionale, s-a reuşit închegarea unui grup de "justiţiari" din justiţie şi interne, care să atace cu curaj, profesionalism şi rezultate această metastază a corpului social. Este realitatea îmbucurătoare.
          O realitate mai puţin optimistă este aceea că aceşti oameni sunt prea puţini pentru uriaşa reţea care a prins întreaga noastră societate şi că, dacă ei nu devin mai mulţi, e greu de crezut că vor reuşi să acţioneze eficient peste tot; mai ales că procesul degradării este tot mai accelerat. Un alt motiv al lucidităţii pesimiste este dependenţa acestui nucleu, sau acestor nuclee, de activitatea politică. O conjuncţie, nemaiîntâlnită până acum, a  intereselor politicienilor, a făcut, după cum spuneam mai sus, să apară  condiţiile favorabile pentru dezvoltarea lor. Dar acest lucru se poate schimba oricând; chiar şi mâine, şi nu cred că structurile apărute sunt suficient de mature şi rezistente pentru a supravieţui.
          Evenimentele anterioare, dar şi cele care au urmat acelor succese spectaculoase, ne mai readuc cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte cancerul din justiţie şi poliţie. În multe dintre acţiunile de anvergură, de acum zilnice, împotriva interlopilor din sistem şi din afara lui, şi-au făcut datoria, recunoscute sau nu, cârtiţele. Astfel s-a ajuns ca unele acţiuni să fie ratate sau să aibă rezultate minore.
          În acest sens, următoarea întâmplare proaspătă.
          În noaptea care a trecut, spune o ştire pe care am citit-o la metrou, au avut loc în Bucureşti vreo 15 razii împotriva unor clanuri. Nu am văzut încă filmări şi rezultate. Dar un rezultat vi-l pot dezvălui eu.
          În spatele curţii mele, şi-au ridicat o casă cu etaj, parţial pe terenul lor, mai mult pe al primăriei sectorului 6, nişte interlopi ţigani din clanul vestitului Pian. Nu i-a deranjat nimeni nici în timpul construcţiei - evident fără nicio autorizare - nici după. În imobilul şi curtea cu pricina îşi fac veacul într-o combinaţie halucinantă, şeful, copiii mici ai şefului şi mamele lor, prostituate sau nu?, alte prostituate, oamenii acestuia, români şi ţigani slugi. Prostituţia e la vedere, e clară, dar probabil că aria infracţională este mult mai diversă.
          Ieri noapte, am auzit bătăi puternice în uşa şi geamurile lor. Apoi vorbe agitate. O clipă am sperat că poate era poliţia. Cum nu am auzit nici televizatul strigăt: Poliţia! Deschideţi! nici zbieretele femeilor şi puradeilor am înţeles că nu era. Apoi, undeva între somn şi trezie,  a trecut peste mine, fără nicio logică de altfel, gândul că poate era cineva care îi anunţa de venirea poliţiei şi am adormit.
          Pe la şapte şi jumătate, când am deschis ferestrele care dau către acea zonă, am văzut în curte civili şi poliţişti de la SIAS. Cum doi dintre ei m-au salutat, i-am întrebat când au acţionat. "Eeei, de dimineaţă" - mi-a spus unul dintre ei. "Şi aţi găsit pe cineva?" - am continuat eu tot mai convins că gândul nocturn fusese o premoniţie în toată regula.  "Pe un băiat" "Păi da, pentru că azi-noapte au venit unii care i-au anunţat. Aveţi scurgeri" "Ce să facem, dacă nu putem acţiona decât după ora 6."
          La o jumătate de oră după ce echipa de intervenţie a plecat şi-au făcut cu toţii apariţia: semn că ştiau precis că nimeni nu se întoarce să-i ia prin surprindere. (Că eu, la o astfel de ratare, aşa aş fi făcut: aş fi plantat un observator şi m-aş fi întors, dacă chiar voiam să-i prind şi nu să fac un raid de catastif.)

          P:S: Evident că ratarea nu era legată de ora 6: în sute de alte nopţi toată şleahta fusese în casă. dar, pe de altă parte, ce e şi cu tâmpenia asta cu ora 6? E dintre alea cu: să acţioneze după ce îi avertizează, să facă descinderi şi percheziţii după ce le cer voie, să-i aresteze după ce aceştia sunt de acord?

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...