vineri, 28 noiembrie 2014

Ponta între Ghiță mafiotul și Ghiță ciobanul


           După informațiile vehiculate prin presă, avem în sfârșit și două mărturii directe de la fața locului. Importantă este mai ales cea lui Vanghelie, mult mai bine informat, fiind și mult mai complex conectat la realitatea partidului, cea din spatele perdelelor succesive coborâte de orice organizaţie criminală peste activităţile sale: domnu' Ghiţă, cel căruia, alintându-se pentru a-i părea apropiaţi, probabil, unii politicieni, ziarişti şi analişti îi spun Sebi, evident în lipsă şi adresându-se nouă nu lui, căci altfel, după cum se prezintă omu' nostrum, ar lua în cel mai bun caz o flegmă între ochi, dacă nu un pumn în bot, deci, revenind, domnu' Ghiţă este un mafiot ordinar şi odios conectat prin canalele politice la încăperea plină de bunătăţi a bugetului statului. Şi, conform aceloraşi surse deja neanonime şi evidenţelor statistice, conectat bine, copios, purulent, suculent, organic, terminator.
          Domnu’ Ghiţă, din câte l-am văzut pe la televizor, este un găunos la fel de arogant, superior, suficient, dispreţuitor, agresiv, miştocăros, precar cultural şi intelectual ca şi aşa-zisul lui şef, pe linie de partid, deconspiratul lui lacheu, după alţii, pe linie de bani şi autoritate reală, sau ca domnu' Şova, sau alţi domni mai mult sau mai puţin anonimi, dar guvernamentali sau parlamentari, pe care îi trimite partidul pe la televiziuni ca să ne certe pentru cât de proşti, neinformaţi, dezinformaţi, răuvoitori, cârtitori şi neacultători suntem. De aceea, dincolo de subordonaţii săi pe linie de afaceri, partid, guvern şi, pare tot mai credibil, nu ştiu ce aripă din servicii - sper că una care între timp a rămas în afara oricărui serviciu secret - domnu' Ghiţă, ce s-a descoperit astă-noapte anticomunist, nu este în stare să trezească emoţia sau susţinerea niciunui alegător necumpărat, probabil nici măcar pe cea a interlopilor. Iar cu subordonaţii nu poţi ştii niciodată cum este: ei te laudă şi perie, te pupă şi-n fund, dar atât timp cât eşti şef.
          Cu aplombul şi agresivitatea tinerilor care au gustat prea repede, nemeritat şi nu tocmai legal din hârdăul succesului financiar, domnu' Ghiţă crede că poziţia lui la butoane este eternă, meritele sale incontestabile, iar destinul, în care el crede (pentru că nu crede nicicum în Dumnezeu) favorabil lui pentru eternitate; asta şi pentru că nu se poate imagina mort şi mâncat de viermi, mai întâi o materia organică împuţită aflată în descompunere, apoi nişte oase pierdute pe undeva prin pământ.   
          Demisia lui din PSD nu este credibilă, mai ales acum, după săptămâna de miere petrecută cu iubitul său (prieten) în emirate şi contraofensiva declanşată de Ponta în partid pentru a înlătura orice opoziţie, ci pare mai curând o operetă de proastă calitate aranjată pentru ca cei doi să lovească mai multe ţinte: să mute discuţia despre cine şi de ce este de vină către comunism şi americani, şi să scape domnu Ponta, domnu Ghiţă, domnu' Dragnea (cât mai e liber); să ofere publicului faţa unui partid în care lupii tineri se leapădă de moştenirea comunistă pentru a se updata în ton cu acuzaţiile de pe internet; să rămână conectaţi cât mai mult timp la bugetul ţării.
          Relaţia dintre "Victor" şi "Sebi" (ca să mă bag şi eu în seamă pe lângă ei) e una reciproc profitabilă şi reciproc înmormântabilă, pentru că niciunul dintre ei nu are cu adevărat organ pentru  altcineva decât propria persoană şi, dincolo de şmecheria golănească şi rudimentară, nici minte în cap pentru a accepta că lumea asta nu e chiar cum cred şi vor ei să fie (despre suflet, poate prin iad să-l căutăm).
          De cealaltă parte, ciobanu Ghiţă, care după ce a fost folosit şi a înţeles că este folosit i-o zis fin dar hotărât impetuosului său admirator de ocazie: n-o apăi meri.... undeva. Cam ceea ce i-au transmis şi alegătorii împotriva lui Ponta care, dacă scădem furturile cu suveici şi morţi organizate de Dragnea la referendum, şi celelalte organizate acum, sunt cam tot atâţia, dacă nu chiar mai mulţi decât cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu în urmă cu doi ani şi ceva. Asta aşa, ca să fie clar cum stăm cu credibilitatea şi cu contestarea populară, cu relevanţa şi cu reprezentativitatea, cum îi plăcea lui să-i transmită preşedintelui Băsescu.
         Aşa stând lucrurile, domnului Ponta nu-i mai rămâne decât să se piardă repede, dar repede de tot, în neantul nerecunoscător al istoriei. Până atunci însă tare mi-e teamă că ne va mai deranja din când în când cu o  postare pe blog şi, la câteva luni odată, cu noua lui carte scrisă direct pe patul sobru al unei puşcării şi plagiată după (nu o să credeţi) Gigi Becali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Grupare finanţată de Soros în spatele atacului cu gaze din Siria

Traducere: Paul Ghiţiu „Căştile albe” o grupare afiliată la al-Qaeda şi finanţată de către George Soros şi de către guvernul britanic,...