sâmbătă, 29 decembrie 2012

CRĂCIUNUL ŞI PAŞTELE, CELE MAI PROFITABILE MĂRCI COMERCIALE


Crăciunul: o superproducţie cu Moş Crăciun şi Sfântul Cristian       
         Un fruntaş al coaliţiei de guvernare, un star al politicii, al doilea şi, poate, în curând, chiar primul, om în stat şi-a felicitat admiratorii şi prietenii de pe Facebook cu prilejul Sfântului Cristian. După o oră a şters postarea, dar săracul sfânt rămăsese deja mutat în ziua de 25 decembrie 2012. Unii vor zice că nu e vina politicianului, că nu are el timp de aşa ceva, că e cineva care scrie pentru el. Poate. Aşa cum, sunt convins, că toate mirarea autorilor plagiatelor dezvăluite e chiar reală: ei nu ştiau că sclavii care au lucrat pentru ei, leneşi şi limitaţi, nu au ştiut să facă altceva decât să copieze de ici de acolo. Această posibilitate nu rezolvă însă nimic, aşa cum nu rezolvă nici în cazul plagiatelor.  Ba din contră, arată o faţă şi mai îndoielnică a personajelor cu pricina.
            Dar nu despre  minciună şi înşelătorie voiam să scriu. În schimb, acest exemplu al Sf. Cristian introdus de preşedintele PNL în calendarul bisericesc îmi este extrem de folositor pentru tema propusă: Ce serbăm noi de popularele sărbători ale Crăciunului şi Paştelui? Ce marchează ele şi ce au devenit în realitatea abundenţei tehnologice a vremurilor actuale? Iată, de exemplu, dl. Preşedinte al Senatului României habar nu are. Dar noi ceilalţi avem? Şi mai ales, ce este aceea o sărbătoare?

Când cerurile se deschid

        Sărbătorile vechi, sărbătorile mari ale existenţei umane pe care le are (sau le-a avut) fiecare popor sunt momente de excepţie în care legile obişnuite sunt suspendate şi omul are prilejul, într-un fel neînţeles, dar nu mai puţin adevărat, de a se întâlni cu divinitatea. În paranteza magică a sărbătorii, transcendentul se coboară şi se arată oarecum în lume, făcându-i pe muritori să-i simtă prezenţa, să bănuiască fâlfâitul inefabil de aripi al marelui duh nevăzut. Sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă prilejul  de a fi ridicată, printr-o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului – ne spune Vasile Băncilă, poate cel mai autorizat desluşitor al sărbătorii. Raportarea la transcendent, la un plan de viaţă profund, tainic şi care depăşeşte tot ceea ce poate oferi universul simţurilor este faptul uman prin excelenţă, care îl deosebeşte pe om de restul vieţuitoarelor.

Răzbunarea negustorilor

            În Noul Testament ni se povesteşte că Hristos, căci despre El este de fapt vorba în ambele cazuri, a pus într-o zi mâna pe bici – este singurul moment de mânie manifestă a Mântuitorului - şi i-a izgonit din Templu pe negustorii care transformaseră Casa Domnului într-un bazar. Negustorilor, adică celor care umblă cel mai mult cu bani (şi să nu uităm că pentru mulţi – bănci, fonduri, IFN-uri etc. - chiar banii sunt marfa cea mai de preţ) nu le-a căzut bine acest lucru. Cum nu cred că le plăcea nici varianta de om pe care ne-a propus-o Iisus: corect, cinstit, grijuliu cu aproapele, cumpătat, refuzând să devină un sclav al poftelor trupeşti de tot felul, cu privirea aţintită nu spre cele ale Pământului ci către cele ale Cerului. Şi chiar dacă Evangheliile nu ne-o spun, sunt convins că au avut un rol în derularea acţiunii Sinedriului, ca şi în capricioasa relaţie a locuitorilor Ierusalimului cu Hristos.
            De atunci însă, prevăzători negustorii au lucrat zi şi noapte şi au construit o lume care să le aparţină şi din care Dumnezeu să fie nu numai exilat dar şi uitat. Le-au trebuit aproape două mii de ani, dar pot să fie mulţumiţi: au reuşit. Astăzi vorbim despre Crăciun şi despre Paşte ca despre două prilejuri minunate de a chefui zile întregi, de a avea scurte , dar intense vacanţe în care să ajungem la munte, la mare, în ţară sau la mai mică ori la mai mare depărtare de România: Chiar dacă neînregistrate, cele două sunt brandurile comerciale cele mai profitabile.

Moș Crăciun: un personaj cool

         Chiar dacă (încă) unii mai ştiu că pe 25 serbăm Naşterea Domnului Iisus Hristos, puţină lume se mai gândeşte la asta, sau ştie că acest moment unic înseamnă şi naşterea – sau renaşterea - noastră întru viaţa veşnică. Că nu suntem numai nişte bacterii transformate în mamifere, că nu suntem nişte stele căzătoare pe care le consumă întunericul veşnic, că poate mai este şi altceva în afară de ceea ce vedem, auzim, pipăim, mâncă, mirosim.
         Urările acestor zile sunt „Sărbători fericite!”, „La mulţi ani!”, „Crăciun fericit”. Aproape nimeni nu îţi mai doreşte ca „Naşterea Domnului să fie pentru tine …”.  Din apelul la introspecţie personală şi deschidere către cel în nevoie, de compasiune şi ajutor, ne-am ales cu Moş Crăciun, un personaj care pendulează între un bătrânel uneori puțin senil, alteori având de a face cu magia şi un personaj multivalent ca vârstă, sex, profesie, meserie, familie, gusturi lumeşti. Un produs 100 % comercial. Are familie; n-are dar şi-o face; e un om obişnuit sau totuşi nu; s-a multiplică în sute de milioane de exemplare, care bat străzile, magazinele, gările, vin la petreceri, întreţin atmosfera în baruri şi restaurante şi ocupă un spaţiu însemnat la televizor. E îmbrăcat cu costumul clasic, dar apare şi în haine obişnuite, are şi adaptări de costum de la unele sofisticate până la o simplă căciuliţă. Apare în tot costumul dar şi în variante reduse, până la nivelul lui Adam Crăciun în barurile pentru doamne şi al Evei Crăciun evoluând la bară.

„Spiritul Crăciunului” şi „e ceva magic”

sunt formulările care parcă ar aminti despre o dimensiune extra-lumească. Numai că, dacă vezi cine le foloseşte, în ce context şi ce altceva mai poate spune despre dimensiunea transcendentală a acestei sărbători, înţelegi repede că sunt două expresii goale de alt conţinut decât cel al unor momente de mare desfătare a simţurilor, puse în scenă de un magician ingenios. De exemplu, "Crăciunul e magic" era numele unei emisiuni, sau tema ei scrisă pe burtieră, în care nişte aşa numite "piţipoance" încercau să fie culte şi cool totodată.
      Sărbătoarea Nașterii Domnului se pierde cu repeziciune în spatele unui Crăciun cu o dimensiune lumească presărată cu ceva praf magic, care ne duc pentru o vreme într-o realitate fabricată. Darurile minunate ale magilor către Fiul nu mai sunt; au rămas doar darurile luate cu bani care se împrăştie între cei de azi.

Moş Crăciunul e nedrept şi fiţos

         Dar nu între toţi: sunt destui cei pentru care nici măcar masa acestor zile nu este mai puţin sărăcăcioasă. Compasiunea şi dărnicia noastră, fie materială, fie sufletească, ar trebui să se îndrepte în primul rând către cei săraci, către cei bolnavi, către copii, către oameni singuri. Dar ea se îndreaptă, proporţional cu veniturile, preponderent către sine şi către cei din imediata apropiere, aşa că unii îşi fac sau primesc daruri de milioane de dolari, iar alţii de câţiva lei. Mai sunt şi cei care nu primesc nimic, copii care ajung oameni mari fără ca Moş Crăciun să-i fi vizitat vreodată; pentru că nu sunt dintre cei cu fiţe. Iar în ceea ce priveşte apropierea sufletească, puţini mai au timp şi prea-plin sufletesc pentru a dărui şi altora.

Colindele, coloana sonoră a superproducţiei

         Colindele ar trebui să ne povestească cele ce se întâmplă, ar trebui să ne sensibilizeze şi să ne aducă adevărul sub formă de poveste, să ne ajute să trăim în timp real naşterea lui Iisus, care nu este comemorată, cum îndeobşte se crede, ci se petrece în mod real în fiecare an pentru noi, pentru ca noi să devenim părtaşi la ea prin propria renaştere.
         Colindele, în schimb, au devenit un simplu suport sonor pentru o atmosferă comercială prietenoasă sau unul dintre momentele incluse în spectacolul Crăciunului. La oraşe colindătorii sunt pe cale de dispariţie, iar copii care mai bat la porţi sau sună la uşi nu prea reuşesc să termine nici singurul colind, pe care, de obicei, îl au în repertoriu. În ceea ce priveşte cunoaşterea textului, nici cei care le ascultă nu stau, în general mai bine. Sau chiar dacă îl cunosc, îl ştiu ca pe o simplă poezie.

Prizonieri ai întunericului nefiinţei

        Naşterea şi Învierea Domnului dispar sub plasticul strident colorat al comerţului şi odată cu aceste pierderi, rămânem singuri, pieritori, prizonieri ai întunericului din care am venit şi în care ne întoarcem. Definitiv. Rămânem prinşi pe acest Pământ care este tot mai obosit şi mai sărac în resurse, înconjuraţi de un Univers copleşitor şi pustiu din care tot sperăm să apară – de parcă ei ar însemna altceva decât tot nişte fiinţe pieritoare – extratereştrii.
         Crăciunul – tot mai mult o sărbătoare orgiastică – este şi o măsură a revenirii păgânismului în lumea de azi. Depărtându-se de Dumnezeu, omul nu face decât să se reducă la un nivel, care este altul decât cel al animalelor, şi anume un nivel căzut, alterat, mult mai jos decât al acestora. Sărbătoarea zilelor noastre, în afara mediului religios, în afara Bisericii adică, rămâne doar un exerciţiu comercial, pentru cei care o manipulează şi hedonist, pentru cei care nu mai au întrebări, nu mai au nelinişti, nu caută răspunsuri, ci au pofte şi chefuri pe care trebuie de urgenţă să şi le împlinească.

marți, 25 decembrie 2012

NAȘTEREA DOMNULUI CU BUCURIE

cu spor în cele ce întreprindeți, cu ajutor pentru cele viitoare, cu sănătate și cu pace în suflet.
Și celor care citiți și celor care scrieți, și tuturor celorlalți care nu ne știm, dar de care, ca de noi toți, are Dumnezeu grijă. Chiar dacă unii nu știm.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Ne rugăm pentru televizor. Dar pentru neam?

      Este un singur Dumnezeu şi multe feluri de a crede în el nu sânt. Dar felul în care trebuie să i te închini se schimbă după durerile şi grijile ce le aduce fiecare zi. Cerem în zilele obişnuite sănătate, putere de muncă şi voie bună, cerem binecuvântarea cerească pentru noi şi toţi ai noştri de sângele şi din apropierea noastră. Dar în zilele cum sunt cele de astăzi, neobişnuite, trebuie să cerem dacă nu neobişnuite lucruri, măcar cu o stăruinţă neobişnuită, cele urmează:
       Dă, Doamne, mintea Ta cerească acelora care au să ducă ţara românească în zilele greutăţilor celor mai mari! Dă, Doamne, bună înţelegere între toţi cei buni şi destoinici, iar gurile vorbitoare de rău opreşte-le de a rosti şi zădărniceşte faptele cele rele pe care cei răi le gătesc! Dă, Doamne, prieteni credincioşi ţării şi neamului, iar pe duşmani orbeşte-i şi ia-le înţelegerea!
     Dă României, dă poporului român întreg tot dreptul lui, căci mai mult nu-ţi cere! Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel greu, căci, din părinţi în fii, mult am răbdat pentru Tine! Amin !

                                                                       NICOLAE IORGA
      
       Mulţi dintre noi, poate cei mai mulţi, în mod sigur prea mulţi, suntem conduşi de egoism, lăcomie, avariţie, dispreţ, ură, indiferenţă, lipsă de responsabilitate, cruzime, minciună, dorinţă de mărire, nerăbdare, sete de putere, vedetism şi adulare încât nu cred că, în afara voii lui Dumnezeu şi a intervenţiei sale minunate, noi, românii, vom supravieţui ca neam după ce am reuşit - sub diverse alte denumiri - să străbatem mileniile. Uitarea lui Dumnezeu şi îmbrăţişarea diavolului fac ca pentru foarte mulţi - prea mulţi - viitorul să fie precum al celuilalt tâlhar, cel care, pe cruce fiind - ca noi acum – l-a refuzat pe Dumnezeu şi a ratat Viaţa. Despre el vorbim ca despre tâlharul cel mort, atunci când îl amintim, dacă îl amintim, pe când celălalt este răsfăţat şi aici şi în Împărăţia lui Dumnezeu.
       Instituţiile statului, de la cel mai înalt până la cel mai de jos nivel, prin oamenii care le însufleţesc, sunt atât de corupte, de putrede, de bolnave, de dăunătoare, de criminale, încât nu cred că există posibilitatea schimbării lor. Dintre cei care, din afară, ar putea veni să-i înlocuiască pe cei dinăuntru - într-un efort de imaginaţie, în care, ca pe nişte vase, le-am goli de conţinut şi am turna altul în loc - cei mai mulţi, foarte mulţi, în mod sigur prea mulţi sunt asemenea celor dinăuntru şi poate mai răi. Iar dacă unele dau semne de însănătoşire – cum e justiţia în ultimul timp – asupra lor se reped trolii întunericului pentru a le readuce la supunere. De aceea, disoluţia morală a neamului, lipsa de unitate, indiferenţa faţă de soarta lui, dispreţuirea lui şi dezicerea de el, chiar atacarea lui din interior, vor fi tot mai mari, ajungând până la acel punct - de care nu suntem departe - de la care întoarcerea va fi, poate, imposibilă; ca într-un cancer al trupului aflat într-un stadiu, brusc, foarte accelerat.
       Iar dacă sunt alţii dinafară care ne vor răul - şi sunt sigur de asta -, şi dacă sunt unii care vor să schimbe în rău lumea - şi sunt sigur de asta -, şi dacă sunt unii care vor să stăpânească lumea - şi sunt sigur de asta - aceştia pot să doarmă liniştiţi pentru că noi lucrăm pentru ei. Despărţirea de Dumnezeu, indiferenţa faţă de Dumnezeu, ura faţă de Dumnezeu şi lupta cu Dumnezeu au ajuns atât de departe încât diavolul (cel care urmăreşte distrugerea omului şi a lumii), stăpânul din umbră sau asumat al celor pomeniţi mai sus poate să stea şi el liniştit: noi facem chiar mai mult decât şi-ar imagina şi ar putea face el.
       Dar oricât de fără ieșire ar părea situația nu trebuie să abdicăm de la a crede și a spera; de la a gândi binele, de la a face binele, de la a compătimi, de la ajuta, de la a asculta, a da un sfat şi, dacă e cu putinţă, o mână de ajutor, de la ne îndrepta, şi nu îndreptăţi, permanent, de la a spera şi a crede, de la a lupta pentru Bine, împotriva răului. Tabloul sumbru de mai sus trebuie să îl cunoaştem pentru a şti unde ne aflăm, dar el nu are voie nici să ne sperie, nici să ne înfricoşeze, nici măcar să ne clatine. Nu-i vorbă, am avut, avem şi vom avea fiecare micile noastre clipe de tristeţe, de confuzie, de deznădejde chiar, vom avea fiecare ispitele lui, dar ele trebuie să rămână mici, trebuie să treacă repede, trebuie să aibă la orizont cerul albastru al credinţei în victoria Binelui, în triumfului lui Dumnezeu.
       Ca să reușim trebuie să nu ne mai dispreţuim, să nu ne mai urâm, să nu ne mai nedreptăţim, să nu ne mai lovim, să nu ne mai omorâm între noi. Să avem ochii sufletului şi ai minţii larg deschişi şi luminaţi pentru a înţelege, voinţa puternică pentru a rezista şi inima blândă pentru a ajuta şi iubi. Dar trebuie și să ne rugăm pentru neam. Căci cine mai face astăzi acest lucru în afara preoţilor şi a călugărilor, cine îi mai cere lui Dumnezeu, în gând sau cu glas tare, ca la liturghie, ajutorul pentru toţi românii. În momentele grele, care ne privesc pe toţi, să uităm televizoarele, mașinile, telefoanele și toate celelalte după care alergăm, și să ne rugăm, aşa cum ne-a reamintit Iorga, pentru neamul românesc. Să ne rugăm să găsească ieşirea la lumină. Să ne rugăm aşa cum făcea Nicolae Iorga, așa cum făceau moşii şi strămoşii noştri, de la care învățase și el.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...