marți, 16 octombrie 2012

gigi&crin - de la nuntă la balamuc

       Probabil că prezentând această inedită mutare colegilor săi, măritul crin le-a spus şi că nu vede nicio posibilă problemă pentru viitor din cauza caracterului nărăvaş şi neprevăzut al lui becali, că-l vor struni şi manevra ei pe gigi, ei fiind mulţi, inteligenţi şi credibili şi el unul singur, cam prostovan şi mai excentric.
       Probabil că se gândeşte şi la tunurile care pot fi date împreună că este, slavă Domnului, loc pentru toată lumea, şi apoi, nu vor toţi aceleaşi lucruri. Or să cadă ei la pace.
       Probabil că se gândeşte şi la ce bine i-ar prinde banii acestuia; şi în campanie şi, de ce nu, că o fi primit şi o ofertă personală, chiar conturilor sale.
       Probabil că hrebe, vechiul şi veşnicul prieten al lui gigi, a dat şi el nişte asigurări că e omul lor, că totul e ok.
     
       Probabil însă că habar n-are crinuţ ce bombă murdară şi-a luat lângă el. Îl cunosc bine pe becali, am peterecut 6 luni lângă el la începuturile clowneriei sale politice, atunci când încă era prea puţin cunoscut şi chiar Hurezeanu făcea o emisiune de lungă durată cu noul actor politic, din care acesta ieşea cu o imagine destul de bună.
       crinuţă nu va vedea prea mulţi bani de la jiji, posibil ceva la început, apoi încă ceva mărunţiş, o agitaţie pentru campania proprie şi pe urmă să vină "profiturile".
       Drumul alături de becali înseamnă să faci ce vrea el; ori şeful grupului infracţional organizat din pnl se vrea şi el atotputernicus. Golăneala va fi maximă, televiziunile vor cădea pe spate, românul manelist va fi încântat suprem, veselie mare, ce mai, să scoatem şi corturile între blocuri.
       Iar nunta de acum, la care deja becali a început să dea comenzi şi să căsăpească în direct  la tv cu un limbaj şi apucături de interlop de cartier, e nimic pe lângă balamucul care va urma nu peste mult timp, la divorţul cu care fratele de rudotel al lui vadim ne-a obişnuit deja. Asta nu pentru că eu le doresc acest lucru, ci pentru că un divorţ între aceşti doi "războinici" este în chiar firea lucrurilor. Iar un astfel de divorţ  va fi ca o budă publică aruncată în aer. Şi, din păcate pentru el, crin nu va avea nicio şansă. Iar pnl-ul.... care pnl?
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Grupare finanţată de Soros în spatele atacului cu gaze din Siria

Traducere: Paul Ghiţiu „Căştile albe” o grupare afiliată la al-Qaeda şi finanţată de către George Soros şi de către guvernul britanic,...