vineri, 26 noiembrie 2010

Ponta, purici, PSD

In finalul penultimului text avertizam românii, psd-ul şi chiar pe Victor, că trebuie să se ferească de Ponta. Iată că am avut dreptate. Prin declaraţiile sale din faţa socialiştilor europeni, europreşedintele psd a reuşit să-şi pună în cap chiar şi aliaţii şi pentru prima oară după vreo patru ani, pdl şi pnl cântă politic pe aceleaşi corzi.
S-au adunat astfel câteva, să le numim prieteneşte erori, pe care s-ar putea ca râvnitorii la scaunul prezidenţial dar şi râvnitorii la scaunele parlamentare şi ministeriale să le contabilizeze, iar Ponta să facă mai puţini purici în psd decât se aştepta.
Pe de altă parte se întâmplă ceva jumătate parcă ireal, jumnătate de-a dreptul comic: ultimii doi conducători ai acestui partid se întrec, prin declaraţii, în a fi cel care merită acea alintare a tătucului lor, atunci către fiul său Geoană: prostănac. Ba o dă unul în bară, ba îşi dă celălalt cu bara în cap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...