duminică, 6 iunie 2010

- Astăzi e Duminica Sfinţilor Români!

- Cine sunt aştia?
- Ce e cu ei?
- Lasă că chestia asta cu sfinţii e o prostie, dar şi români?
- Nişte papagali, cel mult. Şi voi!
- Nişte handicapaţi, inadaptaţi, obsedaţi ori nebuni de-a binelea.
- Termină, domnule cu prostiile astea!
- Ne dau de mâncare? Dau copiilor mei pâine?
- Bă, habotnicilor!
- Lasă-mă domnle că am treabă!
- Adică cine? Ştefan cel Mare?
- Ţara arde ...Aţi auzit de criză? CRIZĂĂĂ!!!
- Nu există Dumnezeu.
- Nu există sfinţi.
- Oamenii sunt naşpa.
- Românii sunt cei mai naşpa.
- Românii sunt indolenţi, inculţi, needucaţi, leneşi.
- De la Mioriţa ni se trage.
- La ce folosesc? Ha, ha!
- Am rate la bancă.
- Astăzi oamnii s-au deşteptat, ştiinţa a ajuns pe nişte culmi nebănuite, mâine o să facem noi oamenii, nişte oameni perfecţi, fără boli, poate chiar nemuritori.
- Suntem totuşi în secolul 21!
- Eu vreau o maşină!
- Am auzit da....
- ..........

Auzi şi ve-i auzi astfel de comentarii - şi chiar unele mult mai tari - în fiecare zi. Cineva lângă tine, în dialog cu tine, cineva dintr-un ziar, cineva de la o televiziune, cineva de la un radio, cineva din  mai toate ziarele, televiziunile şi radiourile, cineva dintr-un ong progresist, cina din familie, cineva din tine va spune o frază asemănătoare. Cineva îşi va bate joc, cineva îşi va afirma crezul masonic, luminist, umanist, marxist, leninist, materialist, neo-marxist etc., adică diavolesc, cineva va arunca cu pietre, cineva va înjura, cineva nu va crede. Schimbă asta cu ceva ordinea acestei lumi? Schimba asta cu ceva ceea ce tu deja ştii? Schimbă asta cu ceva relaţia ta cu Dumnezeu? Îi desfiinţează necredinţa lor pe sfinţi? Schimbă victoria luminii asupra întunericului?
Nu, şi dacă vezi că nu le poţi schimba ideile, lasă-i, are Dumnezeu grijă de ei.
Noi să ne amintim de sfinţii noştri, chiar dacă nu le ştim numele, să ne gândim la ei aşa cum ne gândim la cineva drag din familie, un prieten, un mentor, un iubit, cu aceeaşi duioşie caldă şi cu recunoştinţă pentru că au existat şi există pentru noi, bucuria lor. Să fie şi ei bucuria noastră alături de toţi ceilalţi la care ţinem.

miercuri, 2 iunie 2010

Ceilalţi, adevărata bucurie



          Oricât de rea ar fi viaţa omului - şi uneori ea ştie să fie cruntă, nimicitoare - chiar şi în cele mai atroce şi înspăimântătoare situaţii, viaţa are, pe lângă nenorocire, suferinţă, nemulţumire, griji, durere, întuneric şi ceva frumos, minunat, ceva ce rămâne în amintirea sufletului, după ce trece urgia, ca luminos şi cald, născător de zâmbet blând - întrebaţi-i pe, de exemplu, foştii deţinuţi politici. Rămâne aşa pentru că la fel suntem şi în urgie, numai că atunci e  acoperit de aceasta şi nu e liber, ca mai târziu, să treacă din conştiinţa sufletului în pământul amintirilor şi acolo să înflorească.  
          A fi viu rămâne, pentru cei mai mulţi dintre noi, în orice  situaţie, chiar atunci când eşti făcut literalmente ţăndări sau eşti cu pistolul în ceafă, la o distanţă infinită de a fi mort - întrebaţi-i pe foştii deţinuţi politici. Doar sfinţii, martirii, mucenicii, ştiuţi şi neştiuţi, au simţit şi gîndit altfel această distanţă, pentru că ei întrezăreau, pregustau, uneori ştiau, cam cum e viaţa cea adevărată, care, după cele ce am făcut pe aici, ne poate aştepta după moarte.
          
         Aşa că, oricât am fi de supăraţi, de îngrijoraţi, de hărţuiţi, de îndureraţi, de chinuiţi, de dezmembraţi ... să nu uităm să trăim şi să privim şi în jurul nostru, acolo unde sunt ceilalţi, adevărata bucurie, antidotul nenorocirilor noastre. Căci, în orice situaţie, în orice nenorocire, în orice urgie, ceilalţi - existenţa lor, prezenţa sau absenţa lor - este lumina, căldura, bucuria. Cei pe care îi avem alături şi îi ajutăm sau ne ajută, cei care pe care aşteptăm să îi revedem sau să îi vedem, cei alături de care aşteptăm să existăm, adică să fim. Micile gesturi, zâmbetele, emoţiile, grijile, necazurile, bucuriile, vorbele, privirile, atingerile, mirosurile, linile, vibraţiile pe care le provoacă. 
          Adu-ţi aminte, întreabă-te pe tine!

Cine e de vină în România [Despre dispariţia neamului românilor (3)]